O sotie credincioasa se roaga indelung pentru un sot necredincios, iar acesta din urma nu da nici un semn de credinta; o mama se roaga cu lacrimi pentru un copil bolnav, iar boala nu inceteaza; un suflet bland rabda indelung mania si violenta altuia; un parinte se roaga din inima pentru copilul dependent de droguri sau alcool; un frate se roaga indelung pentru o sora care patimeste intre straini etc.

Oamenii credinciosi se roaga lui Dumnezeu avand nadejdea dobandirii celor dorite. Cu toate acestea, in rugaciunea domneasca, fiecare credincios se preda pe sine purtarii de grija a lui Dumnezeu, rostind cuvintele: "Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant" (Matei 6, 10).

Desi ne rugam pentru un anumit lucru, oricat de bun ar fi in sine, se cuvine sa o facem cu inima gatita atat spre a-l primi, cat si spre a nu-l primi, Dumnezeu fiind singurul in masura sa cunoasca ce anume ne este mai de folos spre mantuire. Suferinta pe care Dumnezeu nu o usureaza, deci, face parte din crucea personala de mantuire.

Suferinta pe care Dumnezeu nu o usureaza

Viata aceasta este trecere spre cea vesnica si ispasire a caderilor in pacat, deci nu poata fi lipsita de durere si pocainta. Nu este rau sa cerem mangaiere sau usurare, in orice fel de suferinta, insa acest lucru trebuie facut cu toata dispozitia de a ramane credinciosi si iubitori de Dumnezeu chiar si in cazul neschimbarii situatiei dorite sau a inaspririi acesteia. Dreptul Iov, a carui incredere in Dumnezeu se cuvine sa o dorim si noi, spune: "Daca am primit de la Dumnezeu cele bune, nu le vom primi, oare, si pe cele rele?" (Iov 2, 10).

Cele mai multe rugaciuni sunt ascultate si implinite de Dumnezeu, insa unele raman doar ascultate, fara a fi si implinite. Sa fim incredintati, insa, ca, atat implinirea, cat si neimplinirea rugaciunilor noastre, vine din aceeasi dragoste a lui Dumnezeu, care cunoaste cele inca nesavarsite de noi si calea cea mai sigura pe care ne putem mantui.

Crucea pe care un membru al familiei ne-o pune pe umeri, crucea bolilor cauzate de noi insine sau capatate in fel si chip, crucea saraciei si a oricaror lipsuri materiale etc sunt tot atatea cai de mantuire, fara de care multi dintre noi nu ne-am putea mantui. Aceeasi iubire necuprinsa a lui Dumnezeu se manifesta in moduri dintre cele mai diferite. Pe unul il cruta de suferinta, iar pe altul il biciuieste, insa pe toti ii iubeste, ii iarta si ii primeste inapoi cu aceeasi iubire statornica de Parinte.

Rugaciunile care nu ne sunt ascultate fac parte din crucea personala de mantuire. Deci, suferinta pe care Dumnezeu nu o usureaza, in mod paradoxal, trebuie sa ne bucure, caci este garantia faptului ca El vrea ca noi sa ne mantuim si sa petrecem vesnic in odihna Lui.

Acceptarea si imbratisarea unei suferinte, inainte sau dupa rugaciunea de a scapa de ea, este singura cale de a ne purta demn crucea personala de mantuire. Mantuitorul Iisus Hristos, cu putin mai inainte de a fi prins, judecat si rastignit, s-a rugat Tatalui, zicand: "Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti" (Matei 26, 39).

Iubind suferinta din viata noastra, Il iubim pe Dumnezeu, care ne poarta de grija intr-un mod tainic si greu de patruns cu mintea noastra. Cartind impotriva unei greutati, cartim, de fapt, impotriva iubirii cu care ne iubeste Dumnezeu. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel ne invata: "Fiul meu, nu dispretui certarea Domnului, nici nu te descuraja, cand esti mustrat de El. Caci, pe cine il iubeste, Domnul il cearta si biciuieste pe tot fiul pe care il primeste. Rabdati, spre inteleptire, Dumnezeu se poarta cu voi ca fata de fii. Caci, care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste?" (Evrei 12, 5-7).

Rugaciunea neimplinita a Sfantul Apostol Pavel

Chiar si sfintii s-au rugat lui Dumnezeu pentru lucruri care nu au fost implinite. Spre exemplu, Sfantul Apostol Pavel, care suferea de o boala de ochi, s-a rugat lui Dumnezeu de trei ori ca sa-l vindece, iar mai apoi a incetat, cunoscand ca boala aceea i-a fost data spre mantuire, iar nu spre pierdere.

El spune: "Pentru ca sa nu ma trufesc cu maretia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup (o boala de ochi), un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca sa-l indeparteze de la mine; si mi-a zis: "Iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune." Deci, foarte bucuros, ma voi lauda mai ales intru slabiciunile mele, ca sa locuiasca in mine puterea lui Hristos. De aceea ma bucur in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari pentru Hristos, caci, cand sunt slab, atunci sunt tare" (II Corinteni 12, 7-10).

Sfantului Siluan: "Domnul se uita la mine, de ce sa ma tem?!"

Sfantul Siluan Athonitul s-a aflat si el in situatia de a cere lui Dumnezeu o usurare a deselor dureri de cap, insa a renuntat in scurt timp, dandu-si seama ca, daca Dumnezeu, care de atatea ori l-a ascultat indata, nu ii implineste cererea, aceasta nu ii este spre folos.

"Omul mandru nu vrea sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu: ii place sa se conduca el insusi si nu intelege ca omul nu are destula minte ca sa se conduca pe sine insusi, fara Dumnezeu. Si eu, cand traiam in lume si nu cunosteam inca pe Domnul si Duhul Sau Cel Sfant, nu stiam cat de mult ne iubeste Domnul si ma incredeam in mintea mea proprie. Dar cand, prin Duhul Sfant, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu si de atunci primesc toate intristarile care vin asupra mea si zic: "Domnul se uita la mine, de ce sa ma tem?" Dar inainte nu puteam trai asa.

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viata e mult mai usoara, pentru ca si atunci cand e in boala, in saracie si in prigoana, el gandeste asa: "Asa i-a placut lui Dumnezeu, iar eu trebuie sa indur aceasta pentru pacatele mele."

Iata ca, de multi ani, bolesc de dureri de cap, greu de indurat, dar folositoare, pentru ca, prin boala, sufletul se smereste. Sufletul meu vrea fierbinte sa se roage si sa faca priveghere, dar boala ma impiedica, fiindca trupul bolnav are nevoie de liniste si odihna; si L-am rugat mult pe Domnul sa ma vindece, dar El nu m-a ascultat. Inseamna ca lucrul nu-mi este de folos.

Dar, iata ce s-a intamplat cu mine alta data, cand Domnul m-a ascultat degraba si m-a izbavit. Intr-o zi de praznic s-a dat la trapeza peste; si, mancand, am inghitit un os de peste, care a ramas prins in piept. Am chemat pe Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, cerandu-i sa ma vindece, pentru ca nici doctorul nu putea scoate osul din piept. Si, cand am spus: "Vindeca-ma", am primit in suflet raspunsul: "Iesi din trapeza, respira adanc si osul va iesi cu sange." Am facut asa: am iesit, am respirat adanc, am tusit si un os mare de peste a tasnit afara cu sange. Si am inteles ca daca Domnul nu ma vindeca de durerile mele de cap, inseamna ca e de folos pentru sufletul meu sa bolesc astfel.

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu trebuie sa se predea intru toate voii lui Dumnezeu si sa traiasca inaintea Lui in frica si in iubire: in iubire, pentru ca Domnul este Iubire; in frica, pentru ca trebuie sa ne temem sa nu intristam pe Dumnezeu prin vreun gand rau."

Rugaciune de multumire pentru suferinta

"Doamne, iti multumesc pentru toate darurile Tale cele materiale, trupesti si sufletesti. Iti multumesc, Doamne, si pentru intristarile, durerile si lipsurile care au fost, care sunt si care vor mai fi. Al tau sunt, Doamne, si cu Tine vreau sa raman, in vecii vecilor. Amin"

Teodor Danalache

• Ispasirea si iubirea lui Dumnezeu
  Publicat in : Editoriale
• Comuniunea dreptilor intreolalta si a Bisericii de pe pamant cu ei
  Publicat in : Dogma