Unde este Dumnezeu acolo toate sunt bune, unde nu este Dumnezeu, acolo toate sunt rele. Omul acela cu care este Dumnezeu, acela face numai bine si cu el este tot binele, iar acel om cu care nu este Dumnezeu, acela face numai rau si cu el este tot raul. Daca Dum­nezeu este cu noi, nimeni nu este impotriva noastra, dar daca Dumnezeu nu este cu noi, toti dusmanii se ridica impotriva noastra si ne biruiesc pe noi; daca Dumnezeu este cu noi, atunci si panza de paianjen va fi pentru noi zid de piatra, dar daca Dumnezeu nu este cu noi, atunci si zidurile de piatra vor fi pentru noi panza de paianjen si nu ne vor apara. Celui ce este cu Dumnezeu, aceluia totul ii este bun, iar celui ce este fara Dumnezeu, aceluia totul ii este rau.

Asadar cu cine este Dumnezeu si cu cine nu este? La aceasta intrebare poate raspunde orisicine cu usu­rinta. Cu cel ce este virtuos, facator de bine, cu acela este Dumnezeu, iar cel ce face rau, il manie pe Dum­nezeu si cu acela El nu este. Deci cu omul bun este Dumnezeu, iar cu cel rau El nu este.

Desigur, este cu dreptate ca Dumnezeu, omniprezent fiind si atotputernic, cu puterea Sa nemarginita, atottiitoare si atotindreptatoare se gaseste cu fiecare om si cu cel rau, precum si cu cel bun. Pentru ca "El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie si peste cei drepti, si peste cei nedrepti" (Matei 5, 45). Asemenea si Viata, ii tine pe toti, buni si rai, drepti si pacatosi, "caci in El traim si ne miscam si suntem" (Fapte 17, 28). Dar in chip deose­bit, cu harul Sau, dupa mila Sa mantuitoare, ajuta­toare, aparatoare si pazitoare, nu este cu oricare om, ci numai cu acela care cu dragoste curata si cu frica isi indreapta catre El ochii mintii si intotdeauna il vede pe El ca fiind inaintea sa, dupa cuvantul prooro­cului David: "Vazut-am mai inainte pe Domnul ina­intea mea pururea" (Psalm 15, 8). Omul acesta, dato­rita faptului ca il vede pe Dumnezeu ca pururea fiind de fata, dar si pentru dragostea si frica ce o poarta pentru El, orice ar face, orice ar vorbi sau ar gandi, toate le savarseste bine, vorbeste nefatarnic, gandeste cele bune si folositoare toata viata, ca si cum ar pe­trece-o in fata ochilor dumnezeiesti atotvazatori, vir­tuos si mantuitor de suflet, repetand adeseori in sine cu frica si cu cutremur, cuvintele proorocilor Ilie si Elisei: "Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, ina­intea Caruia slujesc eu" (3 Regi 17, 1). Sau, aratand mai pe larg aceasta rostire launtrica, zice: "Viu este Domnul in fata ai Carui ochi atotvazatori merg, stau, sed, lucrez, mananc, beau, vorbesc si gandesc. Si ori­ce altceva ce as savarsi, le savarsesc inaintea ochilor Sai prealuminati, si de aceea nu indraznesc sa fac ceva rau sau sa gandesc ceva spurcat, ca nu cumva El, ma­niat de mine, sa ma rapuna cu faradelegile mele."

Astfel, unde omul vede pe Dumnezeu cu ochii mintii, acolo El se salasluieste, caci Domnul Se apro­pie de cei ce singuri se apropie de El, este inaintea acelora care se sarguiesc sa fie inaintea Lui, si cauta la cei ce-L cauta pe El, toata aceasta alcatuire si ran-duiala fiind asemenea unei oglinzi. Cine priveste in oglinda, acela vede si fata care se arata din oglinda, iar cand privitorul isi intoarce fata sa de la oglinda, se intoarce de catre el si fata vazuta de el in oglinda. Asemenea si Domnul Dumnezeul nostru Se indreapta catre cei ce se indreapta spre El, si priveste la cei ce-L privesc pe El; insa isi intoarce fata Sa de la cei ce se intorc de la El si nu cauta spre cei ce nu se uita la El, si se invartoseaza a nu vedea ca El este si in ei.

Sa vedem, dar, cat de mare este raul de a nu avea frica de Dumnezeu si de a nu-L vedea pururea inain­tea noastra.

Acolo unde nu se afla Dumnezeu, unde oamenii nu au in fata ochilor pe Dumnezeu, unde nu se cauta spre Dumnezeu, acolo nu este altceva decat aflarea dracilor, acolo este rautatea draceasca si viata por­ceasca; acolo oamenii nu sunt ca oamenii, ci aseme­nea dracilor si porcilor indraciti cufundati in adancu­rile pieirii.

A pierdut oarecand Iuda aflarea in sine a lui Dum­nezeu, a pierdut dragostea sa curata catre Domnul, a incetat sa aiba in fata ochilor pe Dumnezeu, desi cu ochii cei obisnuiti si trupesti privea la Hristos, dar ochii mintii lui erau deja intorsi de la Hristos, deja incepusera sa se uite la gloata iudeilor si sa tocmeas­ca pretul: "Ce voiti sa-mi dati si eu il voi da in mai­nile voastre?" (Matei 26, 15) Asadar, ce i s-a facut lui Iuda atunci cand a incetat cu desavarsire sa mai caute la Dumnezeu si sa mai aiba frica de El? A intrat in el satana, si s-a facut Iuda ca un diavol; caci cel ce se lipeste de Domnul este un singur duh cu Domnul si asemenea si cel ce s-a lipit de diavolul este un duh cu diavolul, dupa cuvantul Apostolului (1 Corinteni 6, 16-17). Omul rau este intru totul asemenea diavolului dupa lucrare, fiindca, lipindu-se de diavol este un sin­gur duh cu diavolul.

Uitand frica de Dumnezeu, va inceta omul sa mai caute spre Dumnezeu, va inceta sa mai aiba frica de El, nici un gand nu se va mai pleca in mintea sa spre aducerea-aminte de Dumnezeu, ca si cum Domnul nici n-ar fi, si pentru acestea toate va incepe acel om sa traiasca in pacat uitand de frica de Dumnezeu si va fi umbletul lui dupa indeletnicire si mestesugire paca­toasa, dupa castig si dobandire nedreapta, va intinde mana la lucrul strain si sfant, va indrepta mana la furt si jefuire si, ridicandu-se asupra aproapelui sau, va cauta pieirea acestuia. Faurindu-le pe toate acestea, un asemenea om nu este altceva decat un diavol, caci si in el, la fel ca si in Iuda, intra satana si unul ca aces­ta este un duh cu Satanail.

O, cat de mare este raul de a nu avea in fata ochilor tai pe Dumnezeu!

A plecat oarecand fiul risipitor de la tatal sau, s-a ascuns departe de ochii lui si unde a ajuns? La porci: pastea porcii si se hranea cu mancarea lor, dorind sa se sature cu roscovele din care mancau porcii (Luca 15, 11-32). Cand omul incepe sa se indeparteze de Dumnezeu prin faptele sale rele, cand isi va departa mintea de la sederea de fata a lui Dumnezeu, va ince­pe sa pribegeasca departe de El, pe taram pacatos, va incepe sa capete obicei porcesc si nume desfranat. Atunci, un asemenea om nu este altceva decat un porc ce se tavaleste in mlastina imputita a faptelor spurcate, porc indracit ce merge de buna voie spre pieire vesnica, si astfel se prapadeste.

Inca o data voi spune: acolo unde nu este Dum­nezeu de fata, unde oamenii nu-L au pe Dumnezeu de-a pururi inaintea ochilor lor, acolo numai trai dra­cesc si porcesc este cu putinta, iar sfarsitul unui ase­menea trai este inecul, inecul nu in apele cele de rand si firesti, ci in raul cel de foc.

Oarecand maniindu-se, Faraon nu a vrut sa dea ascultare lui Dumnezeu - facandu-se asemenea diavo­lului - si nu a vrut sa-i slobozeasca pe israeliteni; si care i-a fost sfarsitul? A pierit cu toata puterea sa in Marea Rosie in chip vazut, iar in chip nevazut cu su­fletul in iad (Iesire 14, 26-28).

S-au dat sodomitenii unui trai porcesc, si-au iesit din minti din turbarea spurcatelor pacate trupesti, si ce li s-a intamplat? Li s-a pogorat asupra-le inecul, asemenea porcilor gadarenilor (Matei 8, 32; Marcu 5, 13; Luca 8, 33), iar inecul a fost unul cumplit, caci s-au inecat cu trup si suflet in vapaia flacarilor de foc, trimisa asupra lor din Cer (Facere 19, 24-25).

Dar care a fost pricina unei asemenea pieiri a lui Faraon si a sodomitenilor? Cu adevarat nu este nici una fara numai aceasta singura: a nu avea pururea inainte pe Dumnezeu; adica nu-L aveau pe Dumne­zeu in fata ochilor lor, nu-si indreptau privirile catre Dumnezeu, nu aveau frica de Dumnezeu. Faraon spunea: "Nu-L cunosc pe Domnul si nu voi da dru­mul lui Israel" (Iesire 5, 2). El nu-L vedea pe Dum­nezeu ca fiind de fata. Asemenea si sodomitenii nu se infricosau de dreapta judecata a lui Dumnezeu si nu asteptau groaznica razbunare; mintea lor intunecata de indulciri preapacatoase, nu-L zarea pe Dumnezeu. Despre aceasta a marturisit insusi Dumnezeu, in cu­vintele Sale catre Avraam: "Strigarea Sodomei si a Gomorei e mare si pacatul lor cumplit de greu. Pogo-ri-Ma-voi deci sa vad daca faptele lor sunt cu adeva­rat asa..." (Facere 18, 20-21).

Sa patrundem cu price­pere cuvintele pe care le spune Domnul catre noi: "Pogori-Ma-voi deci sa vad", ca si cum El niciodata nu i-a vazut. Fara de-ndoiala ca Domnul, fiind Atot-vazator i-a vazut cu inainte-vedere si cu privire atot­cuprinzatoare, cu ochii Sai in fata carora nu este ni­mic tainic, dar rosteste aceste cuvinte pentru a arata vinovatia sodomitenilor, pricina pieirii lor, care izvo­ra din acea lucrare nelucratoare, prin care omul il tre­ce pe Dumnezeu cu vederea. Asadar, pentru ca sodo­mitenii nu-L aveau pe Dumnezeu inaintea ochilor lor, erau straini de starea de fata a lui Dumnezeu si de aceea Dumnezeu, ca si cum nu i-a vazut niciodata, spune: "Pogori-Ma-voi deci sa vad!" - ca si cum ar fi spus: Sodomitenii nu au voit sa-si aduca aminte de Mine, sa stie de Mine si sa aiba frica; asadar, acum Ma vor cunoaste, Ma vor vedea si Ma vor sti pe Mine, Cel ce-i va pedepsi, pe Cel mult rabdator pe Care ei nu L-au cunoscut; vor vedea pedeapsa cum­plita a lui Dumnezeu toti cei ce n-au vrut sa vada si sa cunoasca mila lui Dumnezeu. Eu pana acum le-am rabdat multe, dar acum voi incepe sa-i pedepsesc. "Sa se intoarca pacatosii in iad; toate neamurile care uita pe Dumnezeu" (Psalm 9,17). O, cat de mare este raul de a nu-L vedea pe Dumnezeu pururea inaintea noas­tra, de a-L da uitarii pe Cel de neuitat!

Nu se stie despre care pacatos anume vorbeste David: "Nu este Dumnezeu inaintea lui. Spurcate sunt caile lui in toata vremea" (Psalm 9, 24-25), dar se stie de ce caile omului pacatos se spurca in toata vremea: deoarece nu este Dumnezeu inaintea fetei lui. De ce omul calca poruncile lui Dumnezeu, care sunt bune foarte, sfinte si mantuitoare de suflet? Pen­tru faptul ca "nu este Dumnezeu inaintea lui". Pentru ce pricina oarecine indrazneste sa-i obijduiasca pe cei de aproape ai lui, sa fure, sa jefuiasca, sa siluiasca, sa intarate? Pentru ca "nu este Dumnezeu inaintea lui". De ce furul fura, talharul omoara si hotul jefuieste? De aceea, pentru ca "nu este Dumnezeu inaintea lor". Din ce pricina, cel ce este fara de rusine cleveteste, cel obisnuit in minciuna minte, calcatorul de jura­mant in zadar se jura pe cele sfinte, iar cel cu minte iscoditoare de rautati necajeste pe aproapele lui? De ce insusi omul ce se afla impovarat de tot pacatul ii judeca pe altii? De aceea, pentru ca "nu este Dum­nezeu inaintea lui". De ce judecatorul mitarnic judeca nedrept, martorul mincinos marturiseste neadevar, iar cel plin de rautate vicleneste? De aceea, pentru ca "nu este Dumnezeu inaintea lor". De ce betivul se imbata, iubitorul de pacate trupesti calca in picioare credinciosia nuntii savarsind preadesfranare, ne-multumindu-se numai cu casatoria dupa lege si randuiala, si astfel ii spurca pe multi si se spurca cu multi? De aceea, pentru ca "nu este Dumnezeu inain­tea lor".

Nu este frica de Dumnezeu in fata lui, nu-L are pe Dumnezeu in fata ochilor, nu-si aduce aminte de Dum­nezeu, nu se infricoseaza de Judecata Lui, nici nu se cutremura de caznele vesnice, nici imparatia Cerurilor nu o asteapta. "Nu este Dumnezeu inaintea lui. Spur­cate sunt caile lui in toata vremea" (Psalm 9, 24-25). O, daca in fata ochilor pacatosului ar fi Dumnezeu, daca El si-ar aduce aminte de judecata viitoare si de pedeapsa, nu ar cuteza sa pacatuiasca si sa-L manie pe Dumnezeu, Judecatorul si Rascumparatorul sau!

Aduceti-va aminte istoria cu neprihanita Susana si ce doi batrani fara de lege, judecatori ai Israelului, care au vrut cu sila sa o pangareasca pe femeia cea curata. Ce lucru le dadea indrazneala batranilor sa faca o fapta spurcata si ce aducere-aminte a indepar­tat-o pe evlavioasa Susana de la spurcata faradelege? Batranilor celor fara de lege le-a dat indrazneala un singur lucru, acela ca nu-L aveau pe Dumnezeu ina­intea ochilor lor, pentru ca ei ziceau: "Iata usile gra­dinii sunt inchise si nimeni nu ne vede" (Istoria Su-sanei 1, 19). O, judecatori fara de lege! Batrani rata­citi! De ce graiti: "nimeni nu ne vede"? Dar oare Dumnezeu nu va vede? V-ati ascuns de ochii ome­nesti, dar oare va puteti ascunde de ochii lui Dumne­zeu? V-ati inchis cu usile dinaintea oamenilor ca sa nu va vada, dar cu ce o sa va acoperiti de ochii lui Dumnezeu? Ce gradini, ce copaci cu frunza multa, care padure deasa si pustiuri si desisuri sau prapastii pamantesti va vor ascunde de Atotvazatorul Dum­nezeu? Nu stiti oare ce spune Sfanta Scriptura: "Ochii Domnului de zece mii de ori sunt mai lumi­nosi decat soarele si privesc la toate caile oamenilor si vad toate partile cele ascunse"? (Sirah 23, 27) Si inca: "Toate faptele oamenilor sunt de fata inaintea Lui si nimic nu se poate ascunde de la ochii Lui" (Sir­ah 39, 25). Iar voi afurisitilor, spuneti: "nimeni nu ne vede"! intru acest chip, neaducerea-aminte de Dum­nezeu i-a facut sa indrazneasca spre pacat, fiindca ei nu-L aveau pe atotvazatorul Dumnezeu inaintea ochilor lor, spunand: "nimeni nu ne vede".

Ce a indepartat-o pe neprihanita Susana de a im­plini voia lor si a ferit-o de caderea in pacat? Un sin­gur lucru, acela ca ea il avea pe Dumnezeu inaintea ochilor sai. Sa ascultam ce le vorbea ea acestor ba­trani iubitori de pacat: "Mai bine este pentru mine sa nu fac si sa cad in mainile voastre, decat sa pacatuiesc inaintea Domnului" (Istoria Susanei 1, 23). Dar, fe­meie frumoasa, Dumnezeu este sus, tu nu-L vezi cu ochii simtitori. De ce te temi de El? De ce te socotesti pe tine inaintea ochilor Lui cand spui: "sa pacatuiesc inaintea Domnului"? Pentru aceea ca, in mintea ta se salasluiesc cuvintele proorocului si imparatului David, care spune: "Vazut-am mai inainte pe Domnul inaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este ca sa nu ma clatin" (Psalm 15, 8). Si, desi tu nu-L vezi cu ochii cei trupesti, dar il vezi stand inaintea fetei tale cu ochii cei launtrici ai sufletului si ai inimii si astfel ai frica de Domnul, ca de Cel ce stie si vede toate fap­tele si gandurile tale, stand inaintea Lui ca inaintea unui Gade si Judecator. De aceea spui ca este mai bine pentru tine a nu savarsi pacatul, si decat sa paca-tuiesti inaintea Domnului Dumnezeului tau, este mai bine a cadea in mainile judecatorilor nedrepti, ce se sfatuiau sa te dea la moarte.

O, ce pilda preafrumoasa pentru a vedea pururea inaintea noastra pe Domnul! Ce chip minunat de a ne feri pururea de savarsirea pacatului! Cu adevarat, cel ce pe toate le plineste in acest chip inaintea lui Dum­nezeu, cine graieste impreuna cu Psalmistul: "Va­zut-am mai inainte pe Domnul inaintea mea pururea", acela nu se va clatina si nu-L va mania in veci pe Domnul Dumnezeu. Daca insa se va poticni in ceva, ca un om, atunci de indata, avand inaintea ochilor sai pe Dumnezeu, se va ridica si se va indrepta si prin acestea se vor implini cuvintele Proorocului David: "Cand va cadea, nu se va zdruncina, ca Domnul intareste mana lui" (Psalm 36, 24).

Dar sa ne intoarcem iarasi spre cei ce nu-L au in fata ochilor lor pe Dumnezeu.

Se intampla uneori un asemenea lucru: noi nu nu­mai ca nu avem frica de Dumnezeu, dar savarsim un lucru in care prisoseste toata rautatea - astfel incat, cu sila necinstirii si cu nedreptate il alungam de la noi pe Domnul Hristos, Dumnezeul nostru. Dar va zice cineva: "Eu niciodata nu-L alung pe Hristos, Lumina mea, eu nu-L necinstesc pe El". Daca cineva va grai asa, eu ii voi zice: "Tu intotdeauna il prigonesti si il necinstesti pe Hristos, il prigonesti in aproapele tau, il necinstesti in tine insuti."

Vrei sa stii cum il prigonesti pe Hristos in aproa­pele tau? Asculta! Tot ce se face pentru aproapele, fie bune, fie rele se fac pentru Hristos insusi, dupa cum Domnul graieste pentru acestea in Sfanta Sa Evanghelie: "intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, preamici, Mie Mi-ati facut" (Matei 25, 40). Ai facut mila, ai dat lui Hristos insusi; nu ai dat saracu­lui, nu ai dat lui Hristos, pentru ca Hristos spune: "Orice veti face unuia dintre acesti frati ai Mei prea­mici, Mie imi veti face". Ai savarsit bine aproapelui, lui Hristos insusi I-ai facut, daca insa n-ai facut bine aproapelui, nu I-ai facut lui Hristos.

Si acum gandeste-te tu, omule, de cate ori nu nu­mai ca n-ai facut bine aproapelui, dar il si inraiai pe cel de langa tine? De cate ori nu ai refuzat cersetoru­lui mila? De cate ori ai fost nemilostiv cu cei ce aveau trebuinta de milostivire? Purtandu-te fara de milostivire si plin de cruzime cu aproapele tau, oare nu cu insusi Hristos te porti asa? Daca prigonesti si superi pe cel nevinovat, pe insusi Hristos prigonesti si superi! Cat l-ai necajit si l-ai injurat pe aproapele, atata L-ai necajit si L-ai injurat pe Hristos. Toate re­lele care le savarsesti aproapelui tau, la insusi Hristos le impingi, dupa cuvantul Lui: "Orice veti face unuia dintr-acesti frati ai mei preamici, Mie imi veti face", in acest chip il prigonesti pe Hristos in aproapele tau!

Cum il necinstesti pe Hristos in tine insuti? Ascul­ta! Oare iti aduci aminte ce scria Apostolul Pavel ca­tre Corinteni? "Au nu stiti ca trupurile voastre sunt madularele lui Hristos? Luand deci madularele lui Hristos le voi face madularele unei desfranate? Ni­cidecum!" (1 Corinteni 6, 15) Omule, oare intelegi ce se spune aici? Madularele trupului tau nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos, pentru ca de El sunt zamislite si zidite, rascumparate cu sangele Sau nevinovat. Cel care cu necuratia pacatului trupesc isi pangareste ma­dularele, acela in sine insusi il necinsteste pe Hristos, prefacand madularele lui Hristos in madulare ale des­franatei. Socoteste in tine insuti de cate ori te-ai spur­cat cu desfrau, fie prin gand, fie prin fapta, sau prin alte pierzatoare si marsave chipuri ale desfranarii!

Dar ar putea spune cineva: Ce suparare are Hristos de-si va spurca cineva trupul cu pacatul desfranarii? Cu adevarat mare-I este supararea, caci trupul crestinului, sfintit prin Taina Sfantului Botez apartine nu lui, ci lui Hristos, dupa marturia Sfintei Scripturi: "Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare (fiecare) in parte" (1 Corinteni 12, 27). Si iarasi: "Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sun­teti ai vostri?" (1 Corinteni 6, 19); "Nu cu lucruri stricacioase, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din viata voastra desarta, lasata de la parinti, ci cu scumpul sange al lui Hristos, ca al unui miel nevino­vat si neprihanit" (1 Petru 1, 18-19). Ia aminte cres­tine, capul din care izvorasc cugetele cele trupesti nu este al tau, ci al lui Hristos, si nu ai voie sa gandesti rautati cu capul ce este al lui Hristos. Picioarele cu care mergi la faradelegi nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos, si nu ai voie sa pornesti cu picioarele lui Hris­tos catre faradelegi. Mainile cu care savarsesti lucru­rile spurcate nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos si nu-ti este ingaduit sa lucrezi marsavii cu mainile lui Hris­tos. Tot trupul tau nu este al tau, ci al Domnului Hris­tos, si de aceea nu ai voie ca trupul lui Hristos sa-l pangaresti cu infaptuirea patimilor trupesti, caci tru­pul este templu al lui Dumnezeu, dupa cuvantul Apos­tolului Pavel: "Pentru ca sfant este templul lui Dum­nezeu, care sunteti voi" (1 Corinteni 3, 17).

Deci, sa avem intotdeauna in fata ochilor pe Dum­nezeu si sa avem frica de El. Frica de Dumnezeu ne va pazi de pacat!

Sfantul Dimitrie al Rostovului