Pelaghia - frumusetea trecand pe cale

Pelaghia - frumusetea trecand pe cale Mareste imaginea.

Pe 8 octombrie este cinstita Sfanta Pelaghia.

Pelaghia - frumusetea trecand pe cale

"Iar preafericitul Nonnus s-a uitat dupa ea multa vreme cu multa insistenta si, dupa ce ea a trecut, s-a intors si s-a mai uitat o data dupa ea; apoi s-a intors spre episcopii ce sedeau in jurul lui si a spus: Nu v-a desfatat marea ei frumusete?".

Istoria Mariei Magdalena a ajuns cunoscuta prin intermediul Evangheliilor, istoria Mariei Egipteanca prin intermediul cultului; ele apartin intregii Biserici si prin ele adevarul central al mantuirii pacatosilor este oferit tuturor.

Exista o profunda legatura intre aceste istorii si motivul biblic al desfranatei ca imagine a Israelului infidel, dar odata cu imaginea exista de asemenea si realitatea existentei unor persoane traind ca prostituate; adica oferind relatii sexuale fara nici o discriminare si de regula sub forma unei tranzactii comerciale, dar care mai apoi s-au intors de la acest mod de viata la Hristos si la viata imparatiei.

Convertirea lor e prezentata ca una deosebit de uimitoare si de aceea menita sa aduca speranta mantuirii tuturor pacatosilor, indiferent ce forma ar fi luat instrainarea lor de Dumnezeu; daca aceste femei s-au putut mantui, afirma aceste istorii, se poate mantui oricine.

De aceea, nu este o surpriza sa aflam ca acele istorii prezentau un interes special pentru monahi, a caror intreaga viata se preocupa cu precadere de pacat si de convertire. Aceste istorii erau povestite si repovestite in cercurile monastice din Egipt si Palestina din secolul IV incoace si formau o parte din literatura scrisa a asa-numitelor apoftegmata si vitae patrum.

Sunt istorii ale unui pacat dramatic si ale unei convertiri deopotriva de spectaculoase, plasate in lumea monahala a deserturilor Egiptului si Palestinei. Trei dintre ele au fost elaborate in mod deosebit, prezentandu-se ca un binecunoscut set de texte, alaturi de Viata Mariei Egipteanca si uneori alaturi de vieti ale Mariei Magdalena.

Sunt istoriile asa-numitelor meretrices sau prostituate: Pelaghia, actrita din Antiohia, Thaisia prostituata, si Maria, nepoata lui Avraam. Astfel de relatari erau in mod deliberat folosite ca o contrapondere a relatarilor vietilor marilor figuri feminine ale lumii monahale, ca de pilda Marcella, Eugenia, Macrina si Melania. Fiecare din aceste desfranate a fost implicata in tranzactii comerciale privitoare la sex, din care fiecare din ele a fost eliberata ajungand sa traiasca inaltimile iubirii si rugaciunii ascetice. Astfel de relatari ofereau un stimul si o incurajare pentru toti crestinii, dar mai cu seama pentru monahi.

Fiecare din aceste texte are o istorie complexa si, ca si in cazul Mariei Magdalena si al Mariei Egipteanca, si in istoria Pelaghiei apar figuri literare care nu sunt poate identice cu persoanele istorice care au dat nastere povestirilor. Ele nu sunt pur si simplu biografii, ci istorii povestite spre a prezenta adevaruri fundamentale intr-o forma narativa vie si accesibila.

Ele au avut un asemenea succes, incat au continuat sa atraga atentia oamenilor atat din afara, cat si dinauntrul mediului monastic in toate epocile, incepand de la monahii Egiptului secolului IV pana la Anatole France si Helen Waddell; au fost repovestite, au format surse de inspiratie pentru muzica, poezie si arta, si pentru desene animate in Europa nordica.

Cand Humbert de Romans, maestrul Ordinului Predicatorilor a pregatit o carte cu tipuri de predici pentru uzul fratilor, el a inclus una bazata pe vietile Mariei Magdalena, Mariei Egipteanca si Pelaghia, ceea ce inseamna ca el presupunea o cunoastere a tuturor acestor istorii atat de catre frati, cat si de catre audienta lor:

"Sunt trei lucruri care fac pocainta mare: o mare intristare pentru trecut, o mare prevedere pentru viitor si mari fapte de pocainta acum. Cea dintai era vadita din lacrimile pe care le-au varsat din belsug Maria Magdalena, Maria Egipteanca si Pelaghia atunci cand au privit la ceea ce facusera. Cea de-a doua era vadita in faptele lor, caci dupa convertirea lor, Maria Magdalena a fost intotdeauna alaturi de Domnul si de ucenicii sai sau a fost in pestera unde a ramas pentru treizeci de ani, Maria Egipteanca a plecat indata dupa convertirea ei in pustie unde a ramas necunoscuta lumii timp de 40 de ani, iar Pelaghia dupa convertirea sa a fugit pe ascuns ca sa se faca pustnic imbracandu-se in straie de calugar. Cat de mult au suferit postind, nevoindu-se si priveghind se poate citi in Istoriile vietilor lor mai sus mentionate”.

El continua mentionand si prostituata Thaisia si declara ca ele toate au ajuns in cer la moarte, ceea ce - spune el - e un exemplu al rezultatelor primirii milei si iertarii, sprijinindu-si afirmatia sa cu doua citate din Biblie legate de aces,te istorii inca de la inceput:

"Este o mare nedumerire pentru multi ca desfranate, cu toata multimea pacatelor lor, intra primele in imparatie: Amin, amin zic voua ca desfranatele vor intra inaintea voastra in Imparatia lui Dumnezeu (Matei 21) Unde s-a inmultit pacatul, acolo a prisosit si harul (Romani 5).

Cea dintai dintre aceste istorii, cea a prostituatei Pelaghia asa cum este ea povestita de diaconul Iacob din Edesa, este memorabila in orice colectie de povestiri. Helen Waddell sugereaza ca, pur si simplu pentru ca a fost extrem de bine povestita, ea a fost repovestita mai putin des decat celelalte povestiri, "desi inca din primul paragraf iti dai seama ca te afli in fata unui mare povestitor".

Pelaghia era o binecunoscuta actrita din Antiohia si de aceea apartinea in ochii Bisericii categoriei persoanelor imorale, care includea bufoni, mimi, jongleri, clovni, ca si prostituate. Imbracata frumos, chiar daca provocator, impreuna cu tovarasii ei tineri, cu slujitori, cu muzica si cu rasete, ea a trecut odata pe langa un grup de episcopi crestini ce tineau o conferinta in aer liber.

Episcopii, ne spune povestirea, si-au ascuns fetele in fata acestei privelisti, dar episcopul Nonnus, un episcop monah din pustie, "s-a uitat multa vreme si intentionat dupa ea si dupa ce a trecut inca se uita, iar ochii lui o urmareau". Apoi, intorcandu-si capul, s-a uitat spre episcopi si a spus: "Nu v-a desfatat marea ei frumusete? Intr-adevar, pe mine unul m-a desfatat."

Recunoasterea frumusetii Pelaghiei ca o creatura alcatuita de Dumnezeu l-a atins pe Nonnus la inima; ca un om de rugaciune autentic, el a fost in stare sa o vada cu adevarat, in vreme ce ceilalti episcopi, mai rusinosi, constienti de inclinarea lor spre placere, si-au ascuns ochii.

Apoi Nonnus a facut in fata confratilor sai o paralela intre curtezana care isi petrece tot timpul ingrijindu-se de aratarea ei cum sa placa amantilor ei, si crestinul caldut, care-si petrece numai o mica parte a zilei ca sa-si faca sufletul frumos pentru Hristos, marele Amant al sufletelor. Mai tarziu insa, cand a fost singur, mirarea sa inimoasa in fata frumusetii pe care o vazuse a revenit. El s-a rugat pentru Pelaghia cu atata tarie incat Iacob, diaconul sau, s-a infricosat si s-a ascuns.

In ziua urmatoare Pelaghia l-a ascultat pe Nonnus predicand si a fost miscata la inima spre cainta. I-a scris si apoi a venit la el si l-a implorat sa primeasca botezul din mainile lui. Odata botezata, a cerut in secret lui Nonnus haine barbatesti si a fugit in timpul noptii, numai cei doi cunoscand planurile ei.

Ani mai tarziu, cand diaconul Iacob urma sa viziteze Palestina, Nonnus i-a spus sa viziteze si un pustnic cu numele Pelagius. Cand Iacob a gasit chilia solitarului, a descoperit ca locuitorul acesteia tocmai murise, venerat in intregul tinut pentru austeritatea si rugaciunea lui; iar pustnicul era tocmai Pelaghia.

Ca si relatarea scrisa despre Maria Egipteanca, istoria Pelaghiei are multe corespondente si surse, dar istoria asa cum ni se infatiseaza in relatarea diaconului Iacob, a oferit hrana pentru meditatie timp de veacuri. Doua teme au fost de un deosebit interes in traditia monastica: mai intai uzul imaginii curtezanei ca o dojana adusa vietii monahului; iar in al doilea rand istoria pustnicului ascuns, cunoscut numai dupa moarte a fi fost o femeie.

Ideea de a folosi imaginea unei curtezane ca o dojana sau ca un indemn si exemplu pentru monahi nu era noua; ea se gaseste in multe alte texte. De exemplu, in doua pasaje din Apoftegmele parintilor pustiei, avva Ioan Colov, compara sufletul cu o curtezana.

Un al doilea pasaj pe aceasta tema atribuit aceluiasi, este inca si mai tulburator si enigmatic decat primul: "Si i-a zis lui unul din batrani: Ioane, ca o femeie pacatoasa ce se impodobeste pe sine, asa esti, si care inmulteste ibovnicii sai. Si imbratisandu-l pe el, avva Ioan a zis: Adevarul zici parinte".

O zicere atribuita avvei Pamvo este inca si mai aproape de uzul facut de Nonnus de vederea Pelaghiei: "Cel intru fericita pomenire Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, l-a rugat pe avva Pamvo sa se pogoare din pustie la Alexandria. Deci pogorandu-se si vazand acolo o femeie usuratica, s-a umplut de lacrimi. Iar cei ce erau impreuna, intrebandu-l pentru ce a lacrimat, a zis: Doua pricini m-au pornit: una, pierzarea aceleia, iar alta, ca nu am acest fel de silinta spre a placea lui Dumnezeu, cat are aceasta sa placa oamenilor scarnavi".

Intr-o alta povestire, de data aceasta dintr-o sursa armeana, prostituata insasi dojeneste un parinte al pustiei si trage morala: "Cand Efrem s-a dus la Edessa pentru intaia oara, s-a rugat lui Dumnezeu ca atunci cand va intra in oras sa intalneasca pe cineva care sa vorbeasca cu el intrebari din Sfanta Scriptura, intaia persoana pe care a intalnit-o venind drept spre el a fost o femeie care era prostituata. Iar Efrem era intristat deoarece credea ca Dumnezeu nu a ascultat rugaciunea lui, caci, gandea el, ce stia aceasta despre Scriptura? Cum l-ar fi putut ajuta ea sa-si dezlege intrebarile sale? Dar femeia venea cu ochii atintiti spre el. El insa s-a mirat si i-a spus dar fara nerabdare sau manie: Ce te uiti la mine atat de cu deadinsul? Femeia i-a raspuns trimitand la istoria din cartea Facerii, privitoare la zidirea barbatului si a femeii: E lucru firesc ca eu sa ma uit la tine, caci am fost alcatuita din tine; dar tu n-ai nici un motiv sa te uiti la mine fiindca tu ai fost alcatuit din pamant si intr-acolo trebuie sa-ti fie atintiti ochii tai”.

In aceasta istorie, ca si in altele, prostituata apare ca extrem de inteligenta avand chiar si o cunoastere a Scripturilor; la randul ei, Pelaghia ii trimite ea insasi o scrisoare episcopului. Dar rostul principal al repovestirii unor astfel de istorii in pustie e acela de a aduce aminte locuitorilor ei starea lor de pacatosi si necredinciosi fata de Dumnezeu, ca unii ce nu se ingrijesc atat de mult de sufletul lor pe cat se ingrijeste o prostituata de hainele ei. Exista aici precedentul biblic al profetilor care l-au descris pe Israel ca o prostituata infidela fata de Dumnezeu indragostindu-se de alti zei si nepurtand de grija de poruncile Celui ce il iubeste. Contrastul dintre prostituata si monah este rasturnat fata de ceea ce ne-am astepta in mod firesc de la fiecare dintre acestia.

Cea de-a doua tema (si ea bine cunoscuta in pustie) in aceasta istorie a Pelaghiei este cea a femeii ce se deghizeaza in barbat, ca sa duca in secret o viata de pustnic, pana la moartea ei. in istoria Mariei Egipteanca si in textul inrudit privitor la fecioara din Ierusalim vizitatorii care vad prostituatele transformate in pustie presupun la inceput ca ele sunt barbati, fiind apoi cu atat mai uimiti ca aceasta forma extrema de ascetism a fost intreprinsa de catre femei.

In apoftegmele parintilor pustiei o istorie de acest gen este povestita de catre avva Visarion; ea este relatata de ucenicul acestuia, Dulas: "Si umbland, a venit deasupra unei pesteri. Si intrand, inauntru am aflat un frate sezand si lucrand funie de cosnite si necautand in sus la noi, nici inchinandu-se, nici vrand sa ia cuvant cu noi. Si mi-a zis batranul: Sa mergem de aici, poate nu are vestire batranul sa vorbeasca cu noi. Si ne-am dus la Lico, pana ce am ajuns la avva Ioan si inchinandu-ne lui, am facut rugaciune. Apoi au sezut ei sa vorbeasca pentru vedenia care a vazut-o el. Si a zis avva Visarion: A iesit porunca sa se surpe capistile idolilor si s-a facut asa si s-au surpat. Iar cand ne-am intors noi, am venit iarasi la pestera aceea, unde am vazut pe fratele acela. Si mi-a zis batranul: Sa intram la el, nu cumva i-a vestit Dumnezeu sa vorbeasca cu noi! Si cum am intrat, l-am aflat pe el savarsit. Si mi-a zis mie batranul: Vino, frate, sa strangem trupul lui! Ca pentru aceasta ne-a trimis Dumnezeu pe noi aici. Si strangandu-l noi, ca sa-l ingropam, am aflat ca a fost femeie cu firea. Si s-a minunat batranul si a zis: Iata cum si femeile biruiesc pe Satana, iar noi prin cetati petrecem cu neoranduiala".

Luarea de haine barbatesti arata nevoia extrem de practica pentru o femeie traind singura in desert de a se proteja. Dar e mai mult decat atat. Modul de a avea un loc in lumea monahismului timpuriu era acela de a depasi diferentele dintre sexe fie vietuind intr-o comunitate de un singur sex, fie adoptand o forma solitara de viata, in care era mai prudent ca de exemplu in desert, unde bantuiau uneori si banditi sau personaje ostile, o femeie sa se imbrace ca un barbat.

Fiecare din aceste cai deschidea pentru barbati si pentru femei calea reintoarcerii la starea paradiziaca a lui Adam cel necazut, sau mai degraba, in cerul Adamului celui nou, "unde nu mai e nici parte femeiasca, nici parte barbateasca" (Galateni 3, 28).

Cu toate acestea, o exceptie de la acest model de retragere sugereaza ca schimbarea imbracamintei nu era nici universala, nici fundamentala: amma Sara a trait singura langa Nil timp de saizeci de ani fara a purta haine barbatesti sau a se alatura unei comunitati de calugarite. Ea spune ca in primii treisprezece ani a trebuit sa lupte zilnic impotriva demonului placerii; semnificativ este faptul ca ea a tratat acest lucru exact in acelasi fel ca si ceilalti pustnici: "Niciodata nu s-a rugat ca razboiul sa inceteze, ci spunea: Doamne, da-mi tarie sa lupt!". Alte doua remarci ale ei ne arata cat de adanc simtea ca este egalitatea ei cu barbatii in viata monastica, si ca aceasta mergea mult mai adanc decat detaliile imbracamintei. Astfel ea spunea: "Potrivit firii mele sunt femeie, nu insa potrivit gandurilor mele", si acelorasi monahi care o vizitau le mai spunea: "Eu sunt barbatul, voi sunteti femeile".

Ideea de a "deveni barbat" adoptand viata monastica e legata de libertatea oferita femeilor de crestinismul insusi. Viata in desert, anachoresis, era o demonstratie practica a libertatii fata de limitele si de responsabilitatile societatii.

Se pare ca foarte adesea femeile bogate ale lumii antice profitau de desert ca de o arena a libertatii. Femeile care fusesera prostituate erau femei bogate; Pelaghia avea o casa intreaga de slujitori care sa poarte de grija de ea iar numele ei in cetate era "Margareta" sau "margaritar", din cauza frumusetii ei, dar si din cauza bogatiei ei in bijuterii.

Prin carierele lor incununate cu succes ele dobandisera o libertate atat fata de controlul parintelui sau sotului, cat si fata de treburile domestice inevitabile pentru o femeie cu buna reputatie. Ca si marile vaduve ale Romei, Paula, Melania si Macrina, ele erau atat libere, cat si bogate; iar urmatoarea etapa a acelei libertati a fost aceea de a intra in lumea monastica a desertului, unde, prin definitie, sexul nu avea nici un fel de semnificatie.

Prudente si intelepte, constiente atat de forta sexualitatii, cat si a indemnurilor caminului pentru barbati si pentru ele insele, aceste femei au avut de grija sa nu se prezinte sub nici un chip ca femei. Acest lucru nu are nimic de-a face cu o respingere a feminitatii; in realitate era o afirmare a ei: inaintea lui Dumnezeu toate sufletele sunt feminine, si aceasta feminitate o pretind atat femeile, cat si barbatii pustiei.

Examinand istoria lui Nonnus si Pelaghia, mai exista un alt aspect ce merita a fi comentat: cel al relatiei de iubire dintre ei. E interesant de observat ca, inainte de a incepe povestirea, ei nu auzisera anul de altul: a fost intr-adevar o "dragoste la prima vedere". Nonnus era la o intrunire a spiscopilor cand a vazut-o pentru intaia data pe Pelaghia si reactia sa nemijlocita a fost cea a unei mirari uimite la vederea frumusetii ei. Pelaghia nu l-a observat atunci, dar mai tarziu cand a intrat din intamplare intr-o biserica si de indata ce l-a auzit pe Nonnus predicand, a fost la randul ei miscata de uimire si incredere; de indata a intrat in contact personal cu el si a insistat ca el insusi sa fie personal responsabil de botezarea ei.

Aprecierea lor reciproca nemijlocita se arata in aceste doua momente ale intalnirii: Nonnus o vede trecand pe drum; Pelaghia ii aude cuvintele in biserica. Delicata tema a iubirii intre ei strabate intreaga relatare asa cum ne parvine ea prin intermediul ochilor uimiti ai lui Iacob diaconul.

Era o dragoste atat de puternica, incat la inceput Nonnus nu s-a crezut pe sine insusi in stare sa asculte marturisirea Pelaghiei si sa o boteze; iar mai tarziu, Pelaghia, cunoscand taria dorintei, a planuit impreuna cu el sa plece de indata in taina in singuratatea desertului. Ei nu s-au mai intalnit niciodata, dar nici nu au uitat unul de altul, si Nonnus stia unde traia ea. A fost o dragoste purificata si intarita prin distanta; iar la sfarsit au mai schimbat un salut inaintea intrarii lor in imparatie.

Exista si alte istorii ale unor mari iubiri in pustie, dar ele sunt rare. Una este povestita intr-o colectie de istorii anonime de catre avva Simeon cu privire la propria sa viata: el fusese un negustor in Siria, iar atunci cand partenerul sau a murit, a dorit sa se casatoreasca cu vaduva acestuia, intrucat o iubea foarte mult:

"Miscata de tineretea si frumusetea lui, ea i-a spus: Pentru Dumnezeu, nu iubesti pe nimeni altcineva decat pe mine? Iar el i-a spus: Asa este. Atunci ea i-a spus: Si eu, si acesta este adevarul lui Dumnezeu, te iubesc pe tine, dar intrucat glasul Domnului spune: Daca vine cineva la mine si nu-si uraste pe tatal sau si pe mama sa, pe femeia sa, pe copiii sai si pe fratii sai si insasi viata lui, nu poate fi ucenicul Meu. (Luca 14, 26), de aceea sa ne despartim unul de altul pentru Dumnezeu".

In aceeasi colectie de Apoftegme exista si alte istorii privitoare la monahi abatuti de la contacte sexuale de femeile de care se apropiasera; aici femeia este infatisata nu ca o ispititoare, ci ca o persoana inteleapta si clarvazatoare, lucrand potrivit lui Dumnezeu intr-o situatie delicata.

Dar acestea nu sunt istorii privitoare la relatii si afectiune, in istoriile Mariei Egipteanca si a lui Zosima, a Thaisiei si a lui Pafnutie si, intr-un mod diferit, in cea a lui Mari si Avraam, o relatie de iubire calda si autentica face parte din calea mantuirii.

Ceea ce este neobisnuit in istoria Pelaghiei si a lui Nonnus este egalitatea iubirii dintre cei doi si aprecierea reciproca extrem de pozitiva, apreciere implinita si nicidecum negata prin alegerea castitatii si singuratatii de catre cei doi.

Benedicta Ward
Vietile sfintelor care mai inainte au fost desfranate. Despre puterea caintei in monahismul timpuriu, Editura Deisis

Cumpara cartea "Vietile sfintelor care mai inainte au fost desfranate"

 

18 Mai 2015

Vizualizari: 7953

Voteaza:

Pelaghia - frumusetea trecand pe cale 3.75 / 5 din 4 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE