Sfânta Ipomoni este cinstita pe 13 martie. Se numără în rândul acelor sfinţi pe care i-au dat Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale şi familiile domnitorilor. După numele purtat în lume, Elena Dragastes Paleologhina, aceasta a fost fiica împăratului slavilor Constantin Dragastes şi soţie a împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul.
Numele „ipomoni” („răbdare”) l-a primit odată cu tunderea în monahism, moment petrecut după trecerea la cele veşnice a împăratului Manuil al II-lea. Întreaga viaţă a Sfintei Ipomoni, ca prinţesă sârbă, ca împărăteasă bizantină, dar şi ca simplă monahie, s-a întemeiat pe trăirea adevărurilor de credinţă ortodoxe prin lucrarea faptelor bune. Pe lângă calităţile intelectuale şi morale de neconstetat pe care le-a manifestat, lucru amintit de cronicari ai vremii sale, trăsăturile sale fundamentale au fost neîncetatul „dor după Dumnezeu” şi rugăciunea.
Sfânta Ipomoni este prăznuită de două ori pe an, pe 13 martie (în ziua trecerii sale la cele veşnice) şi pe 29 mai (ziua căderii Constantinopolului şi a morţii fiului ei, Împăratul Constantin al XI-lea Paleologul).
Sfânta Ipomoni s-a născut în jurul anului 1372 în familia lui Constantin Dragastes, unul dintre conducătorii şi moştenitorii regatului sârb al lui Ştefan Duşan. Este demn de amintit faptul că mulţi dintre strămoşii ei au fost sfinţi, precum Sfântul Ştefan Nemanja,sau Sfântul Simeon Izvorâtorul de Mir.
Creşterea şi educaţia Sfintei Ipomoni au fost de factură bizantină, fiind cunoscută influenţa culturii bizantine asupra spaţiului slav. De asemenea, pe lângă educaţia laică, a fost crescută în credinţa ortodoxă a strămoşilor ei, maninfestând încă de timpuriu o credinţă profundă. Această credinţă a călăuzit-o şi a luminat-o pe parcursul vieţii ei pline de încercări şi ispite.
Sfânta Ipomoni avea aproximativ 19 ani atunci când s-a căsătorit cu Manuil al II-lea Paleologul (1390), cu numai câteva zile înainte ca acesta să devină împărat al Bizanţului.
Noua viaţă a sfintei s-a arătat de la început a fi una plină de încercări şi ispite, dată fiind şi situaţia politică critică a Imperiului Bizantin.
Peste toate acestea, Sfânta Ipomoni a trecut cu ajutorul harului lui Dumnezeu manifestând credinţa nestrămutată întru El. Ca împărăteasă a iubit poporul. A fost ca o mamă de care oricine se putea apropia pentru a primi mângâiere sufletească şi cuvânt ziditor de suflet. Tot ceea ce făcea era însoţit de rugăciune.
Filosoful Georgios Plethon scrie că în calitate de împărăteasă era de asemenea cunoscută pentru înţelepciunea şi dreptatea sa: „A dat dovadă de inteligenţă şi curaj, mai mult ca oricare altă femeie a vremii sale”.
Sfânta Ipomoni s-a arătat credincioasă soţului ei Manuil, lângă care a vieţuit vreme de 35 de ani. Împreună lucrau virtuţile prin cuvinte şi fapte. Dumnezeu le-a dăruit opt copii. Din şase băieţi, doi au urcat pe tronul imperial, Ioan al VIII-lea şi Constantin al XI-lea (ultimul împărat al Bizanţului), Teodor, Dimitrie şi Toma au devenit conducători ai Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului. Cele două fete au murit la o vârstă fragedă.
Sfânta Ipomoni i-a crescut pe cei opt copii în dragostea faţă de Hristos sădind întru ei, prin rugăciuni şi lacrimi, dragostea pentru virtute. Trei din copii au devenit monahi, Teodor şi Andronic, fiind tunşi în monahism în Mănăstirea Pantocrator, iar Dimitrie în Mănăstirea Didymoteicho.
Împăratul Manuil al II-lea, soţul sfintei, lăsând tronul fiului său Ioan al VIII-lea, cu două săptămâni înaintea morţii sale, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Pantocrator primind numele Matei.
După moartea soţului, împărăteasa a devenit maică (1425) în Mănăstirea Sfintei Marta, primind numele Ipomoni („Răbdare”). În această mănăstire a vieţuit vreme de 25 de ani.
Deşi era împărăteasă, Sfânta Ipomoni ajuta la toate treburile în mănăstire împreună cu celelalte maici, făcându-se ascultătoare întru totul Împărătesei Cerurilor.
Sfânta Ipomoni a ctitorit un aşezământ pentru bătrâni, ce purta numele „Nădejdea celor deznădăjduiți”. Aşezământul era situat în cadrul Mănăstirii Sfântul Ioan unde se aflau şi moaştele Sfântului Patapie Tebeul, faţă de care Sfânta Ipomoni avea o râvnă deosebită.
Dumnezeu a rânduit ca Sfânta Ipomoni să nu trăiască ultimele momente tragice ale Imperiului Bizantin, chemand-o la Sine pe 13 martie 1450, cu trei ani înainte de căderea Constantinopolului sub turcii otomani. Fiul ei, Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul basileu bizantin, a murit în timpul căderii Constantinopolului, pe 29 mai 1453.
Sfânta Ipomoni a fost înmormântată în Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. După cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, Angelis Notara, un nepot al Sfintei Ipomoni, a mutat pe Muntele Geraneia (în oraşul Loutraki, Corint, Grecia) într-o peşteră, moaştele Sfântului Patapie Tebeul. În această peşteră a fost zugrăvită o icoană a Sfântului Patapie, lângă care a fost reprezentată şi Sfânta Ipomoni, fapt prin care iconarul subliniază cinstea deosebită pe care sfânta i-a purtat-o Sfântului Patapie. Tot aici a fost adus şi capul Sfintei Ipomoni.
În 1952, părintele Nectarie Marmarinos a înfiinţat pe acest loc Mănăstirea Sfântul Patapie (Loutraki), unde încă se păstrează cinstitul cap al Sfintei Ipomoni.
-
Acatistul Sfintei Cuvioase Ipomoni
Publicat in : Acatiste
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.