Viata sfintilor mucenici si doctori fara de arginti, Epictet preotul si Astion monahul

Viata sfintilor mucenici si doctori fara de arginti, Epictet preotul si Astion monahul Mareste imaginea.


Viata sfintilor mucenici si doctori fara de arginti, Epictet preotul si Astion monahul, martiri ai Halmyrisului in Dobrogea

Educatia plina de evlavie a sfantului Epictet si marturii despre darul facerii de minuni pe care il avea

 

Pe vremea lui Diocletian (sec. al III-lea), imparat pagan foarte rau, era un preot din partile Rasaritului, pe nume Epictet, care ducea o viata evlavioasa si traia neprihanit. Caci, de mic copil, punandu-se in slujba Domnului, se intarea in toate invataturile lui Iisus Hristos. Iar cand a ajuns in puterea varstei, ca Samuel odinioara, s-a invrednicit sa poarte haina preoteasca prin aceea ca, din har dumnezeiesc, se savarseau prin el multe semne si minuni intru toate. Prin rugaciunile sale deschidea adesea ochii orbilor, curata pe leprosii care veneau la el, pe slabanogi ii insanatosea si alunga duhurile necurate din trupurile chinuite de ele.

 

Asadar, intr-una din zile, pe cand se gasea singur in chilia sa si-si rostea, ca de obicei, rugaciunile catre Hristos, a fost adusa la el o copila, fiica unui mare dregator, cu toate madularele trupului ca si moarte, in afara de limba. Dupa ce a asezat-o in fata usii chiliei sfantului, tatal copilei, intrand, i-a cazut la picioare si strigand il ruga astfel: "Ai mila de mine, omule al lui Dumnezeu Celui Preainalt, caci Dumnezeul tau este numit milostiv si indurat de catre slujitorii Sai. Te rog, sa nu ma gonesti de la fata ta, pentru ca si El primeste cu bunavointa pe toti cei ce scapa la Dansul. Eu am o singura fata, in varsta de aproape cincisprezece ani, din care ultimii trei i-a petrecut intr-o grea paralizie. Nu ma indoiesc ca Acela care a oprit o scurgere de sange veche de doisprezece ani va putea, daca va voi, sa vindece prin tine si pe fiica mea, pentru ca si noi ne-am daruit credintei Lui si suntem fii ai Sfintei Biserici, botezati in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh".

 

Auzind acestea, preotul Domnului a poruncit ca fata sa fie adusa inauntru. Dupa ce tatal i-a asezat-o la picioare, omul lui Dumnezeu a inaltat catre Domnul rugaciuni, zicand: "Dumnezeule Cel vesnic, poruncitor al Heruvimilor, Care Te-ai pogorat din cer ca sa-l aduci in locul de odinioara pe omul alungat din Rai, si intrupandu-Te, ai luat asupra Ta pacatele noastre ca sa ne invrednicesti a Te purta in vasele noastre de lut, Te rog, Doamne, Te rog, cu bunatatea Ta cauta spre credinta robului Tau si, precum ai readus de la portile mortii la viata pe fiica mai marelui sinagogii, asa binevoieste sa aduci in starea de mai inainte, prin harul Tau, pe unica odrasla a acestuia, pentru ca sa invete acest neam necredincios si rau sa cinsteasca plin de cutremur Sfant numele Tau si sa istoriseasca faptele Tale minunate in toate timpurile". Si, sfarsind rugaciunea, a uns cu untdelemn sfintit tot trupul fetei care, vindecata si insanatosita astfel, impreuna cu parintii ei binecuvanta pe Domnul.

 

Atunci, sfantul Epictet a povatuit pe tatal copilei, zicand: Daca vrei, preaiubitul meu, sa nu se mai abata asupra casei tale de acum incolo nici o boala sau vatamare, grabeste-te ca, in fiecare saptamana, cu toata familia ta, sa mergi la biserica duminica si sa primesti dumnezeiestile Taine cu daruire launtrica si cu inima curata. Dupa ce a spus aceste cuvinte, i-a poruncit sa plece acasa vesel si cu sufletul impacat intru toate.

 

La fel, altadata, a fost adus la el un om stapanit de duhuri necurate, pe care omul lui Dumnezeu l-a facut sanatos. Dar diavolul, timp de trei zile, astfel tipa si striga: "O, cruce, o, chinuri pe care le sufar fara pricina! Ce bine ma simteam intotdeauna in partile Frigiei! Cum ii faceam pe oameni sa se inchine si sa-mi jertfeasca zilnic! Cata cinste mi se aducea acolo, dar pana acum nu inteleg, nefericitul de mine, ce greseala am facut de am ajuns aici. Caci eu sunt acela care mai inainte, prin Montanus, am spus cele mai multe cuvinte pline de hula; eu prin Maximilla am savarsit tot felul de nelegiuiri; eu am tras in intregime acel tinut la ticalosii si la inchinarea fata de mine; eu, prin Arie, am cuprins orasul Alexandria si am facut sa se spuna ca Fiul este o creatura a lui Dumnezeu Cel viu; eu, prin Manes, am intemeiat erezia maniheilor; eu i-am invatat sa-mi inchine posturi; eu, prin Donatus, am ravasit toata Africa. Si iata ca acum sunt tinut legat, Hristoase, ca un rob fugar, de catre un slujitor al Tau". Acestea si altele ca acestea strigand duhul necurat, ocarat fiind de fericitul barbat, s-a retras a treia zi din casa acestuia, iar omul vindecat aducea multumiri lui Hristos Dumnezeu.

 

Alta data, iarasi, a fost adusa la el o femeie oarba care, stand in fata lui, astfel zicea, plangand: "Stiu cine esti si cred ca poti multe in fata lui Dumnezeu; de aceea te rog sa nu dispretuiesti plansul meu si sa nu iei in desert rugamintea mea. Caci toti medicii acestei provincii, cu toata stiinta si priceperea lor, nu mi-au putut fi de folos cu nimic; dimpotriva, cu cat isi aratau mai mult mestesugul lor, cu atat mai mult, nenorocita de mine, ma istoveam de durere. De aceea, te rog pe sfintia ta sa binevoiesti numai a pune dreapta ta pe ochii mei in numele lui Hristos; deoarece cred ca pe data luminile ochilor mei, prin tine, vor capata vedere". Atunci, sfantul Epictet, minunandu-se de credinta acestei femei, a pus dreapta sa pe ochii ei, preamarind bunatatea Domnului si spunand catre ea: "Sa-ti fie tie dupa cum ai crezut, fiica mea!". Abia capatau glas cuvintele in gura preotului lui Hristos si deodata, deschizandu-i-se ochii, femeia a vazut lumina, strigand si zicand: "Slava Tie, Dumnezeul crestinilor, care nu dispretuiesti pe pacatosii cazuti in greseala, ci, prin mare mila Ta, ii primesti si-i mantuiesti pe cei ce se intorc catre Tine". Si indata ce a spus acestea, a crezut in Dumnezeu Mantuitorul, ea cu toata casa ei.

 

Dar fiindca pentru cititorul obisnuit este prea lunga istorisirea, daca am vrea sa-i spunem toate minunile pe care le-a facut Dumnezeu prin acel preot, socotesc a fi de ajuns ca, din multe, am desprins in treacat pe acestea. Acum este de trebuinta sa ne intoarcem la cele incepute.

 

 

 

Convertirea tanarului Astion la Hristos.

 

Sfantul Epictet si ucenicul sau, Astion, parasesc cetatea de nastere si pleaca in partile Scitiei Mici.

 

 

 

 

 

Intr-una din zile, un tanar foarte bine imbracat si preafrumos la chip pe nume Astion, a venit la fericitul preot sa-l vada. Acesta l-a rugat sa sada langa el si, punand mana pe capul lui, a inceput sa-l indemne, prin cuvinte blande, sa vina la credinta Domnului, vorbindu-i astfel:

 

- Cine esti tu, o, preadulce fiu, de unde vii si unde te duci? Spune-mi, al cui esti si de ce neam?

 

Iar el, raspunzand, a zis catre preot:

 

- Nu stiu, preafericite parinte, cum sa-ti povestesc obarsia sau neamul meu. iti voi arata doar pe scurt si in treacat ceea ce stiu. Tatal meu este foarte bogat si mai-marele acestei cetati, iar mama este de neam vestit, fiica a senatorului Iulian si amandoi se uita la mine ca la o unica podoaba, ca la un margaritar de mare pret.

 

La acestea, sfantul a raspuns:

 

- Bine ai zis, fiule, ca te privesc ca pe un margaritar; caci de fapt nu te au, ci numai te privesc, intrucat pentru Hristos sufletul tau binecuvantat este mai pretios decat orice metal si pe el, precum vad, insusi Mantuitorul nostru l-a ales in slujba Sa. Vino, asadar, fiule, si lasa-le pe cele socotite de pret in aceasta lume, ca sa vezi cu toti sfintii cele ce nu se vad aici. Caci tot ce se vede acum sunt lucruri trecatoare si pieritoare, dar cele pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru slujitorii Sai raman in vesnicie, cum El insusi ramane vesnic. Acest aur care se vede, fiule, nu este aur adevarat, ci desertaciune si inchipuire, prin care se pierd in aceasta lume sufletele celor drepti. La fel si argintul care se vede cu acesti ochi poarta un nume fals, fiindca este lucrat si slefuit de toti numai ca sa insele pe cei hrapareti si sa-i atraga pe cei nestiutori. Vino, asadar, si asculta-ma, preaiubite fiu, si eu iti voi arata ce aur trebuie sa alegi si ce argint trebuie sa doresti, de buna seama pe acela pe care Domnul si Mantuitorul nostru il imparte celor ce cred in El, cand le spune: Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur lamurit in foc, ca sa te imbogatesti, si vesminte albe ca sa te imbraci si sa nu se dea pe fata rusinea goliciunii tale. (Apoc. 3,18). Asadar, aurul acesta lamurit in foc este Domnul nostru Hristos. Si, fiule, cine va voi sa-l aiba in salasul inimii sale, indata se va invrednici de bogatiile cele ceresti si se va imbraca in haine albe, adica in Credinta, Nadejde si Dragoste, prin care vei putea birui nu numai aceasta lume vazuta, ci si pe diavolul, pe care-l iubiti ca pe Domnul, il vei putea invinge, pe el si pe toti ingerii lui.

 

Sa mai stii, fiule, ca nu tatal tau pe care-l vezi, este adevaratul tata, ci Dumnezeu cel Atotputernic este Tatal tau si de aceea unul este cu un nume si celalalt cu alt nume. Caci Acela este nevazut si nespus, iar acesta este vazut si stricacios. Acela ramane necuprins si nemuritor, iar acesta traieste intru toate stricacios si muritor. De aceea prin chibzuinta Aceluia sunt randuite toate, iar prin randuiala acestuia nimic nu ramane statornic. Acela a poruncit si te-ai facut, a hotarat si te-ai format in pantecele mamei tale; a cerut si ai iesit, a randuit si ai fost adus la aceasta tinereasca varsta. Si acest tata vazut trebuie cinstit, fiule, dar nu ca Acela. Pentru ca Acela ne-a zidit si ne-a facut dupa chipul si asemanarea Sa, ne-a dat pricepere catre intelepciune si simt veghetor, ne-a ingaduit sa avem amintirea celor bune si ne-a asezat ca stapani peste toate lucrurile Sale, din robi ne-a facut, prin harul Sau, fiii, fratii si prietenii Sai.

 

De aceea, afla, fiule, ca se cuvine ca intotdeauna sa-L preacinstesti pe Acest Tata adevarat, care ne-a dat atatea bunatati. Trebuie sa i se aduca si acestui tata vazut cinste, pentru ca adesea a indeplinit fata de noi o lucrare plina de iubire, ingrijindu-ne de mici, hranindu-ne, sarutandu-ne si socotindu-ne carne din carnea lui, ocupandu-se de noi ca de propriul lui trup. Iata, asadar, atatea pricini pentru care trebuie sa i se aduca cinstire.

 

Dar si mama noastra este alta, fiule. Nu este aceasta care se vede, ci cealalta, care este nemuritoare: cea intru vrednicie logodita cu Mantuitorul nostru si impodobita prin ingeri, vestita prin prooroci, slavita prin apostoli, inaltata prin mucenici si marturisitori, cantata in Hristos si prin Hristos in cununie cereasca, aceea este cea pe care oamenii o numesc sfanta maica Biserica. Glasul ei este ca de turturea, pe buzele ei picura arome, adica invatatura Apostolilor. Ochii ei sunt doua lumini ale cerului, dintii ei sunt curati, asemenea unor oi ce ies din scaldatoare. Acest inteles tainic il au cele douazeci si patru de carti intr-o preasfanta intruchipare. Din mainile ei picura smirna, ceea ce insemneaza dreptate si credinta adevarata. Cele zece degete ale ei cuprind puterea si legamantul celor zece porunci, iar sanii ei sunt cele doua Testamente, adica legea lui Moise si harul Evangheliei. Picioarele ei sunt asemenea metalelor pretioase, pantecele si cele launtrice marturisesc izvorul preasfantului Botez si renasterea tuturor neamurilor. Vino, asadar, preaiubitul meu fiu, si te hraneste de la sanul acestei mame, care este cu adevarat mama ta. Primeste-i sfaturile, leapada cele ce sunt din lumea aceasta, ca sa te poti bucura de cele pe care a fagaduit Dumnezeu ca le va da fiilor Sai in viata viitoare. Dar asculta-l si pe Tatal nostru Cel adevarat, care zice: Iesi din pamantul tau, din neamul tau si din casa tatalui tau si vino in pamantul pe care ti-l voi arata Eu (Fac. 12, 1), adica in pamantul celor vii si in tinutul sfintilor, in pamantul unde curge lapte si miere, adica in invataturile proorocilor si ale apostolilor. Si cand vei fi indeplinit toate cele ce ti s-au poruncit, atunci iti va incredinta avutiile raiului, iti va dezvalui Tainele ceresti, iti va darui slava imparatiei cerurilor, iti va arata nemasurata bucurie a apostolilor, cantecele martirilor, precum si multimea ingerilor si arhanghelilor. Si dupa acestea toate, te va primi in har ca fiu si frate al Sau.

 

Acestea auzind preainteleptul tanar, a cazut in genunchi la picioarele batranului si a inceput sa-l roage sa-l primeasca ucenic, sa slujeasca Aceluia care singur are atat de mare putere si slava. Si pentru ca slugile si slujbasii care erau sub ascultarea lui sa nu spuna ceva tatalui sau, in ziua aceea Astion n-a mai vorbit nimic catre omul lui Dumnezeu.

 

Dar in ziua urmatoare, sculandu-se in zori, ca o albina harnica foarte, s-a dus in graba in acel loc de unde culesese in ziua dinainte florile ceresti, si intrand in casa preotului lui Dumnezeu, l-a salutat astfel zicand:

 

- Bucura-te, apostol al lui Hristos si Slujitor al Evangheliei.

 

Iar sfantul la acestea a raspuns:

 

- Bucura-te si tu, tinere, care primesti haina muceniciei, iar pe cap cununa tesuta cu tot felul de pietre pretioase.

 

Si dupa ce i-a spus sa se aseze langa el, a continuat astfel:

 

- Ce este, fiule, samanta dumnezeiasca, pe care prin har dumnezeiesc am semanat-o ieri in tarina inimii tale? S-a inaltat oare spre rodire sau este stapanita inca de raul necredintei?

 

Iar Astion a raspuns:

 

- Dupa cum stii si fericirea ta, prea sfintite parinte, sunt singurul fiu, foarte drag, al tatalui meu. Si ma tem mult ca, daca ma voi face crestin, el, din prea mare deznadejde, sau isi va pierde repede cumpatul, sau se va arunca in mare, sau, Doamne fereste, isi va pierde mintile din pricina mea si, de unde sper sa-mi vina mantuirea, de acolo ii voi pregati lui moarte vesnica si focurile gheenei. De aceea, daca vrei sa primesti hotararea mea, te rog, porunceste ca astazi sa fiu facut catehumen si randuieste-mi sa postesc cate zile vei voi, iar dupa aceste zile hotarate, daruieste-mi Taina Botezului. Si dupa ce voi indeplini toate cele cerute de invatatura crestina, atunci te rog sa iesim amandoi din acest oras si sa ne ducem repede intr-un tinut indepartat, unde ne va calauzi Duhul Sfant, pentru ca tata sa nu-mi pateze, cu lacrimile lui, cugetul meu curat.

 

Apoi, dupa ce s-au petrecut cu preainteleptul tanar cele ce hotarase el insusi, la cateva zile dupa aceea, inaltand rugaciuni catre Hristos, amandoi au iesit din oras si, urcandu-se intr-o corabie, au mers in tinuturile scitilor si au ajuns in cetatea Halmyrisului, unde nu exista nimeni care sa-i poata cunoaste pe ei sau patria lor.

 

 

 

Parintii lui Astion plang disparitia fiului lor

 

 

 

Dar dupa ce preafericitii barbati au savarsit aceasta sfanta fuga, parintii sfantului Astion au inceput sa-l caute prin diferite locuri, alergand in toate partile si strigandu-i numele cu mare jale. Tatal sau inalta glasul, zicand: „Preaiubite fiu, unica mea odrasla, preaiubitul meu Astion, ce oare s-a intamplat cu tine, ce fiara te-a inghitit dintr-o data, de nu putem gasi nici macar o particica ramasa din tine? O, toiagul batranetilor mele, lumina ochilor mei, nu stiu unde sa te mai caut, in ce tinut sa trimit slujitorii mei dupa tine? Tu erai cel mai pretios margaritar al acestui oras; tu te infatisai intre concetatenii tai ca porumbelul cel mai frumos; tu straluceai intre toti ca razele soarelui; tu te inaltai ca o luna stralucitoare in lumea de rand; tu erai Cel mai intelept intre intelepti. Si ce sa spun mai mult? Prin cuvintele tale dulci ca mierea ii faceai pe toti sa te iubeasca". Astfel de cuvinte spunea tatal.

 

Iar mama, sfasiindu-si vesmintele, se batea cu pumnii in piept si plangea, astfel spunand: „Cine te-a luat de la mine, cine te-a amagit? Ce pasare salbatica te-a rapit din cuibul familiei, preaiubitul meu fiu Astion, nu stiu; dar, pe cat banui, poate ca Acel Dumnezeu al crestinilor a trimis pe vreunul din ai Sai de ti-a schimbat inima si te-a instrainat de noi. Iar acum, vai mie, nenorocita, am ramas singura sub povara unei tristeti nesfarsite; m-a cuprins o durere nemarginita si m-a gasit chinul fara leac al atator ani. A cazut coroana de pe capul meu. S-a uscat rodul pantecelui si stau ca o cetate parasita. Mama am fost prin tine pana azi, fiul meu, si regina, iar acum pierzandu-te, nu mai am nici slava reginei, nici bucuria mamei. Si tu, preaiubite fiu, copac ai fost si esti taiat; margaritar ai fost si esti furat de galileeni; piatra stralucitoare si ai fost aruncat in intuneric; coloana puternica erai si acum te-ai pravalit, statuie imparateasca si te-ai rasturnat. Si ce sa mai spun? Om ai fost si, intr-un ceas, pe cat banui, ai murit naprasnic. Iar acum, din cauza ta, fiule, mi-am pierdut mintile si nu-mi mai inteleg nici viata, nici numele". Aceste cuvinte si altele ca acestea spunand si tatal si mama lui, in nici un chip nu-si puteau birui marea durere.

 

 

 

Minunile sfintilor in Tara Scitilor - Dobrogea.

 

 

 

Asadar, dupa ce sfintii oameni ai lui Dumnezeu si-au gasit locuinta potrivita in cetatea Halmyris, aduceau acolo multumire lui Dumnezeu prin faptele lor. Si fiindca scris este ca o cetate asezata pe munte nu se poate ascunde, asa cum nici harul dumnezeiesc nu sta ascuns sub obroc, puterea cereasca a inceput sa savarseasca, prin sfantul Epictet, mai multe semne si minuni in tinutul scitilor, decat cele pe care le facuse in partile Rasaritului.

 

Caci, intr-una din zile, venind la el o femeie, impreuna cu fiul ei, in varsta cam de cincisprezece ani, care era surd, mut si uscat la trup, s-a aruncat la picioarele sfantului Epictet si i-a vorbit astfel:

 

- Nu stiu de unde ai venit, nu cunosc din ce tinut esti, dar cred ca, daca vrei, poti sa insanatosesti pe cei bolnavi; pentru ca imbracamintea si evlavia

ta arata ca esti ucenic al Acelui faimos Nazarinean. Am auzit cate semne si minuni au savarsit altii de credinta ta in numele Lui.

 

Asadar, fiindca esti unul dintre ucenicii Lui, vino in ajutorul suferintelor noastre si spune-ne despre minunile Lui, vorbeste-ne de neamul Lui sau despre taina dumnezeirii Lui, ca sa ne invrednicim si noi a ne face, prin tine, slujitori ai Lui.

 

Acestea auzind preotul Domnului, a vorbit femeii astfel:

 

- Daca vrei sa crezi, femeie, in Dumnezeul pe Care eu il propovaduiesc si nu va mai ramane de acum incolo nici o urma de necredinta in sufletul tau, ci vei crede din toata inima ta ca El este ziditorul cerului si al pamantului, al marilor si al izvoarelor de ape, precum si al tuturor celor ce sunt in ele, se va face ceea ce ai cerut. Caci nu este greu de inteles de nici unul dintre noi, de vreme ce in El traim si ne miscam si suntem (Fapte 17, 28).

 

Spunand acestea, a poruncit sa fie ridicat copilul bolnav si, inaltand ochii la cer, astfel se ruga pentru el catre Domnul, zicand: "Dumnezeule Atotputernic, Care esti nemasurat si nevazut, necuprins si de negrait, mantuirea crestinilor, tamaduitorul bolnavilor, carmuitorul corabierilor, limanul celor in primejdie, lumina orbilor, piciorul schiopilor, calea ratacitilor, cauta, Te rog, Doamne, catre acest rob al Tau, si dezleaga-i legaturile limbii spre lauda numelui Tau. Deschide-i si urechile, sa auda tainele Tale ceresti. Vindeca-i toate madularele lui bolnave, atat sufletul, cat si trupul, ca pe ale celui paralitic pe care, dupa 38 de ani, venirea Ta l-a daruit cu sanatate deplina, ca sa cunoasca numele Tau cei ce nu Te-au cunoscut si sa creada ca Tu singur esti Dumnezeu adevarat, Care domnesti si ramai vesnic impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant in vecii vecilor".

 

Dupa ce a terminat rugaciunea, a suflat de trei ori in fata copilului si intrebandu-l, i-a zis:

 

Fiule, in care Dumnezeu se cuvine ca noi sa credem: in idoli, care sunt facuti de oameni, sau in Iisus Hristos Cel rastignit, Care a binevoit sa te vindece astazi?

 

Iar el, cu mare glas, a strigat zicand:

 

- In Iisus Hristos se cuvine ca noi sa credem, o, preafericite, Care aduce oamenilor intotdeauna, pana in ziua de azi, atatea binefaceri.

 

Si pe cand multimea privea aceasta minune, dadea slava lui Dumnezeu si mai mult de o mie de oameni in ziua aceea au crezut in Dumnezeu Mantuitorul. Dar nu numai sfantul Epictet, ci si preafericitul Astion savarsea foarte multe minuni in numele Domnului. Si li s-a adus cea mai mare multumire pentru vindecarea tuturor bolilor. Dar li s-a daruit mare putere si impotriva duhurilor necurate. Astfel, intr-una din zile, pe cand se ducea la Dunare sa ia apa, i-a iesit in cale un om care era chinuit de un duh necurat. Si apropiindu-se de el si rugandu-se pentru el mult, i-a facut pe frunte semnul mantuitor al crucii si l-a insemnat pe toate partile trupului. Demonul intr-acel ceas a iesit din el si fugind, zicea: "Credinta ta, Astioane, si curatia cugetului tau au primit mare putere de la Mantuitorul impotriva noastra". Si zicand acestea, n-a mai aparut niciodata.

 

La fel, alta data a vazut pe un om care, cazand de la o mare inaltime, era dus la casa sa de catre parintii lui, aproape mort. Si pe cand ii privea cum se framanta jelindu-se de intamplarea neasteptata, cuprins de mila cuvioasa, s-a retras intr-un loc ferit, unde stand in picioare, astfel s-a rugat pentru acela Domnului nostru, zicand: "Hristoase Dumnezeule, Care prin fericitul apostol Pavel ai readus de la moarte la viata pe Eutihie, cel cazut de la fereastra, lui Enea, care de opt ani zacea in pat, prin sfantul Petru i-ai dat sanatatea trupului, iar celui schiop din nastere ai daruit sanatate intreaga. Si acum, Doamne, te rog sa cauti spre omul acesta, care prin uneltirea diavolului a cazut de la o inaltime atat de mare, daruieste-i sanatate si fa-l sa fie intre oile turmei Tale, caci Tu esti Pastorul nostru, Dumne­zeule adevarat, Care ai spus in Sfanta Ta Evanghelie: Eu sunt Pastorul cel bun si cunosc pe ale Mele (oi) si ale Mele Ma cunosc pe Mine. [...] si sufletul Imi pun pentru oi".

 

Dupa ce a sfarsit rugaciunea, apropiindu-se de om, astfel i-a vorbit, zicand: "In numele lui Iisus Nazarineanul scoala-te si umbla". Si apucandu-l de mana dreapta, l-a ridicat. Indata s-au intarit soldurile si talpile lui si a iesit si a mers. Acesta, venind impreuna cu parintii sai pana la locuinta Sfintilor, a strigat cu glas tare, zicand: "Unul este Dumnezeul lui Epictet si al lui Astion, cu adevarat Unul este Dumnezeul crestinilor; si de aceea nu plec de aici pana nu ma fac astazi crestin, ca parintii mei". Atunci preotul Domnului, luand pe om cu toti care erau de fata, in acelasi ceas i-au facut catehumeni si dupa cateva zile a savarsit asupra lor Taina Botezului.

 

 

 

Astion este stapanit de o cugetare urata, dar prin marturisire este izbavit.

 

 

 

Alta data, pe cand preafericitul Astion se ducea sa ia apa din Dunare si plecase fara indemnul sau stirea batranului, cum mergea el pe cale, in mintea lui s-a strecurat o cugetare urata. Si fiindca timp de trei zile acest barbat atat de mare si de sfant nu a putut singur sa si-o scoata din inima, s-a intristat foarte mult si din pricina aceasta chipul lui era abatut.

 

Cinstitul batran, vazandu-l asa, i-a zis:

 

- Ce s-a intamplat, fiule, de te vad atat de trist si de stapanit de o mahnire neobisnuita? Aceasta tristete care te stapaneste acum se pare ca nu este aceea pe care o au de obicei chipurile sfintilor sau ale celor ce se pocaiesc pentru mantuirea lor, ci socotesc ca este acea tristete aducatoare de moarte, care a ucis pe Iuda tradatorul, sau pe Ahitofel, sfetnicul lui Abesalom. Atunci el a raspuns:

 

- Acum trei zile, pe cand sfintia ta vorbeai cu acei oameni despre tainele ceresti, eu, desi ma oprea constiinta, fara sa stii tu, m-am dus sa iau apa. Dar, mergand pe cale, o cugetare urata si destul de josnica mi-a venit in minte, dupa socotinta mea, prin uneltirea diavolului. Si iata ca acum, de trei zile ma muncesc cat pot, cu lacrimi si cu rugaciuni dupa Scripturi, s-o alung si nu pot in nici un chip.

 

Atunci sfantul Epictet, aratandu-se foarte suparat si maniat, ca in fata unui duh necurat, astfel i-a vorbit zicand:

 

- De ce ai iesit pe usa chiliei fara stirea mea si ai plecat la Dunare fara binecuvantarea preotului lui Hristos? Oare nu stii ca este intotdeauna pentru tineri binecuvantarea celui mai mare ca un zid de neinvins si ca platosa a credintei pentru a birui pe diavol? Si spunand acestea, i-a poruncit sa cada la pamant impreuna cu el pentru rugaciune inaintea Domnului. Dupa ce s-au rugat indelung, cerand milostivirea Domnului, la sfarsitul rugaciunii s-au ridicat de la pamant, iar fericitul Astion a vazut pe un copil negru care, iesind din lacasul sau cu o mica torta aprinsa, i-a vorbit astfel:

 

- Marturisirea ta, Astioane, mi-a strivit astazi toate puterile si rugaciunea voastra m-a lasat cu totul neputincios si rusinat. De aceea, iesind de aici, voi intra in inima mai marelui provinciei, Latronianus, si-l voi intarata degraba impotriva voastra, iar el prin felurite chinuri va va ucide pentru ca ati intrat ca niste talhari si ca niste raufacatori in provincia lui si, prin binefacerile voastre, indepartand pe multi oameni de la credinta in zei, i-ati adus la Dumnezeul vostru. Si acestea zicand, diavolul s-a facut nevazut.

 

 

 

Arestarea sfintilor mucenici, marturisirea de credinta si chinurile.

 

Convertirea dregatorului Vigilantius

 

 

 

Asadar, pe cand slujitorii lui Dumnezeu isi petreceau timpul cu acest fel de lucrari duhovnicesti, aducand lauda Mantuitorului nostru Iisus Hristos prin psalmi si rugaciuni, iar harul dumnezeiesc se revarsa prin ei chiar si asupra dobitoacelor, pe neasteptate a sosit in cetatea Halmyrisului comandantul militar al provinciei, Latronianus. Si dupa ce a inspectat timp de trei zile lucrarile publice si institutiile imparatesti care erau acolo, in a patra zi au venit la el niste localnici care i-au spus despre preafericitii barbati ca sunt niste raufacatori primejdiosi si vrajitori, care prin invataturile lor straine indeparteaza pe multi de la jertfele datorate zeilor.

 

Cand a auzit acestea, comandantul a poruncit indata catorva dintre iscoadele lui ca, dupa apusul soarelui, sa se duca la locuinta sfintilor, sa-i lege, sa-i puna in fiare si sa-i duca, sub paza, la inchisoare. Pe cand, preafericitii barbati erau dusi in lanturi, cantau, zicand: Dumnezeu este scaparea noastra si puterea in necazurile care ne-au cuprins si: Domnul puterilor este cu noi, ajutorul nostru este Dumnezeul lui Iacov. Si de asemenea: Multe sunt necazurile dreptilor si din toate acestea ii va izbavi pe ei Domnul. Domnul pazeste toate oasele lor si nici unul din ele nu se va zdrobi. Si dupa ce au fost zavorati in inchisoare, toata noaptea au petrecut-o, ca de obicei, in psalmi si rugaciuni. Iar dupa savarsirea privegherii, astfel a vorbit sfantul Epictet catre fericitul Astion, zicand: "Daca ne va intreba maine de dimineata, preadulcele meu fiu, judecatorul, zicand: de ce

 

neam sunteti voi, care va este numele, din ce provincie, sau de unde ati venit aici, noi sa nu-i raspundem nimic, sa nu-i spunem nici neamul, nici numele nostru, sa nu-i descoperim nici patria, nici de ce obarsie suntem, sa-i spunem doar atat, ca suntem crestini, ca acesta ne este numele, acesta ne este neamul, aceasta ne este patria; ca nu suntem altceva, decat robi ai Adevaratului Dumnezeu. Iar daca dupa aceasta marturisire se va porunci sa fim pusi la chinuri, in timpul schingiuirilor sa nu spunem decat: „Doamne Iisuse, faca-se intot­deauna cu noi voia Ta".

 

In ziua urmatoare, chiar din zori, comandantul Latronianus a poruncit ca locul de judecata sa se pregateasca in mijlocul cetatii si a dat ordin crainicilor sa cheme cu mare strigat multimea poporului la o priveliste atat de blestemata si de inspaimantatoare. Iar cand s-a facut al treilea ceas din zi si poporul astepta adunat in fata tribunei de judecata, ca o fiara turbata a aparut Latronianus si s-a asezat pe scaunul de judecata, dand porunca sa fie adusi sfintii in fata lui. Dar indata ce i-a vazut, a incremenit de spaima. Nu putea privi la ei, pentru ca straluceau ca soarele si fata lor era luminata de harul Domnului. Sfantul Epictet, in varsta de aproape saizeci de ani, era inalt de statura, cu barba bogata si minunata in caruntetea ei. La fel si preafericitul monah Astion, era inalt de statura, dar foarte frumos si plapand, avand si el aproape treizeci si cinci de ani. Dupa ce a trecut un ceas, comandantul Latronianus, a inceput sa-i intrebe zicand:

 

- Cum va numiti, de ce neam sunteti, din ce provincie si de unde veniti, spuneti aici in fata acestei multimi.

 

Raspunzand, sfintii au spus:

 

- Suntem crestini, nascuti din parinti crestini si venim din patria crestinilor.

 

Comandantul Latronianus a zis:

 

- Am voit sa va aud mai intai numele; caci stiu ca sunteti de credinta aceea blestemata, voi si toti cei din imprejurimi.

 

La acestea, sfintii martiri au raspuns:

 

- Noi suntem crestini si-L recunoastem si-L cinstim pe Iisus Hristos, Domnul nostru, in puterea Caruia stau toate, iar pe idolii tai ii nesocotim, dupa cum ne invata Scriptura. La fel ca ei sa fie cei ce-i fac pe dansii, si cei se incred in ei.

 

Auzind acestea, comandantul s-a infuriat peste masura si a dat porunca sa fie dezbracati si biciuiti cu toata puterea. Si pe cand erau loviti de calai, mucenicii lui Hristos, ridicandu-si ochii catre cer, astfel ziceau: „Doamne Iisuse, Invatatorul nostru, faca-se voia ta cu noi".

 

Dar fiindca, dupa atatea chinuri, cruzimea lui Latronianus nu ajunsese la nici o izbanda impotriva iubitorilor lui Dumnezeu, acesta, maniat, astfel a grait impotriva lor, zicand:

 

- Unde este acel minunat aparator al vostru, pe care-l chemati fara incetare in ajutor? Sa vina acum si, daca poate, sa va scoata din mainile mele.

 

Sfintii martiri au raspuns:

 

- Suntem crestini, o, tirane, faca-se voia Dumnezeului nostru cu noi.

 

Cand a auzit acestea, Latronianus a poruncit, ca ei sa fie ridicati pe stinghia de tortura si sfasiati cu carlige de fier. Si, pe cand erau sfasiati, iarasi ziceau: "Suntem crestini, o, tirane Latronianus, faca-se voia Dumnezeului nostru cu noi". Atunci tiranul a poruncit ca, legati pe stinghia de tortura, sa fie arsi cu faclii aprinse. Si, pe cand rabdau cu suflet mare si acest fel de schingiuire, ei la fel ziceau: "Suntem crestini, o tirane, faca-se voia Dumnezeului nostru cu noi".

 

Fiindca de acum se facuse ceasul al saptelea, Latronianus a poruncit ca ei sa fie coborati de pe stinghia de tortura si dusi sub paza inchisorii.

 

Iar unul dintre anchetatori, pe nume Vigilantius, auzindu-i pe acesti sfinti martiri cum, pusi la chin, repetau mereu aceleasi cuvinte: „Suntem crestini, o, tirane Latronianus, faca-se voia Dumnezeului nostru cu noi" si dandu-si seama ca aceste cuvinte au o mare putere in ele, fiindca ei spuneau ca oricine se gandeste la ele nu mai poate simti nici o durere, a inceput si el sa le rosteasca mereu in gand: acasa, pe drum, dormind sau treaz, in tot timpul le soptea. Si cum timp de trei zile nu se putea opri sa nu le spuna in gand, in a patra zi a inceput sa le strige cu glas tare, in auzul lumii, zicand: „Eu sunt crestin, o, tirane Latronianus, faca-se voia Dumnezeului nostru cu noi". Si, venind Vigilantius la preafericitii martiri in inchisoare, s-a invrednicit sa primeasca de la ei semnul crucii (adica binecuvantare) cu toata casa lui, crezand in Dumnezeu Mantuitorul, a ingropat el insusi, cand a venit vremea, cu cea mai mare cinste, trupurile sfinte ale fericitilor.

 

Dupa a cincea zi, venind iarasi comandantul Latronianus si stand pe scaunul de judecata, a poruncit ca preotul Epictet si monahul Astion sa fie adusi in fata sa. Si pe cand erau dusi de slugile diavolilor, ei cantau, zicand: in Tine, Doamne, vom zdrobi pe vrajmasii nostri si in numele Tau ii vom rusina pe cei ce se ridica impotriva noastra. Nadajduit-am in credinta noastra, caci nu sabia omeneasca ne va mantui pe noi, ci dreapta Ta si bratul Tau si luminarea fetei Tale. Fiindca Tu ai binevoit intru noi (cf. Ps. 43). Si pe cand martirii lui Hristos erau in fata paganului comandant Latronianus, acesta le-a zis:

 

V-ati hotarat sa aduceti jertfe zeilor, sau ramaneti mai departe in nebunia voastra?

 

Sfantul Epictet a raspuns:

 

- Prea des ne-ai intrebat, mereu ne-ai lingusit si de multe ori ne-ai fagaduit numeroase daruri si foarte mare rasplata, dar n-ai putut auzi de la noi nimic altceva, decat ca suntem crestini; si iata, e de prisos acum s-o luam, iarasi, de la inceput.

 

Cand a auzit Latronianus toate cuvintele acestea, a mugit ca un leu si, strigand cu glas mare, astfel a vorbit catre soldatii sai, zicand:

 

- Repede, slujbasi ai acestei preastralucite dregatorii, aduceti aici sare si otet si frecati-le ranile; puneti intr-un cazan de arama smoala si grasime, si cand vor incepe sa clocoteasca, aruncati-i in el!

 

Auzind acestea, sfintii ziceau:

 

- Suntem crestini, o, tirane* faca-se voia Dumnezeului nostru cu noi!

 

Dupa ce au rabdat pentru numele lui Hristos acest fel de chinuri neinfricati, fara sa poata fi clintiti din credinta lor, preacrudul tiran a poruncit sa fie scosi si dusi din nou la inchisoare, sub paza. "Darzenia lor - a zis el - sa nu para a ne aduce noua rusine, iar crestinilor indrazneala". Si a poruncit ca timp de treizeci de zile nimeni sa nu intre la ei si sa nu li se aduca de nimeni mancare sau bautura. Dar luptatorii lui Hristos se refaceau zilnic din plinatatea cuvantului dumnezeiesc si din acea Paine care cade din cer. Ei cantau neincetat, zicand: "Dumnezeu sa se milostiveasca spre noi si sa ne binecuvanteze; sa lumineze fata Sa peste noi ca sa cunoastem pe pamant calea Ta, Doamne, mantuirea Ta pentru, toate neamurile".

 

 

 

Un calator vesteste parintilor fericitului Astion despre locul aflarii lui, care indata purced in cautarea fiului lor

 

 

 

Dar pe cand sfintii martiri rabdau in numele lui Hristos aceste chinuri, un calator, vazand intr-o zi pe preafericitul Astion in fata scaunului de judecata si cunoscand cine este si din ce neam se trage a plecat in graba pe mare si a coborat in partile Rasaritului. Ajungand in cetatea de obarsie a lui Astion, a spus mamei si tatalui acestuia toate cele ce se intamplasera cu fiul lor, istorisind cum el si cu un batran crestin, pe nume Epictet, sunt chinuiti si martirizati.

 

De asemenea, le-a spus cu grija si in ce cetate se petrec aceste lucruri. Iar ei, auzind acestea, indata au cazut in genunchi la picioarele celui venit si au inceput sa-l roage staruitor, sa le spuna daca sunt adevarate cele auzite. Iar el a intarit prin juramant ca sunt adevarate. Atunci tatal a zis: „Daca as putea, nefericitul de mine, sa mai vad fata copilului meu, as face fara vreo intarziere tot ce-mi va cere sau ma va invata el".

 

La fel zicea si mama: „Nadajduiesc ca, nefericita si amarata de mine, voi putea totusi ajunge sa-l mai vad in fata mea; de aceea voi lasa casa si tot ce am si ma voi duce la el, fiindca mai presus de toate, el este tot ce am mai scump si drag. Chiar daca-mi va cere sa ma fac crestina, nu voi refuza acest lucru si, daca el va vrea, sunt pregatita sa rabd orice chinuri, sa primesc cu placere moartea''.

 

Acestea zicand, ei si-au lasat toata averea si toate bogatiile in grija slujitorilor. Iesind din casa lor doar cu trei tineri slugi, s-au urcat indata pe o corabie si au inceput calatoria, ca sa ajunga in Tara Scitilor, in cetatea Halmyrisului. In acea provincie era pe atunci episcop, pazitor al sfintelor lui Dumnezeu biserici, preafericitul Evanghelicus.

 

 

 

Savarsirea sfintilor. Preotul Epictet il indeamna pe ucenicul sau Astion

 

sa primeasca cel dintai moartea, aducandu-l

 

pe acesta ca pe o jertfa vie lui Dumnezeu

 

 

 

Dupa treizeci de zile, tiranul a poruncit ca sfintii martiri sa fie adusi iarasi in fata lui. Si fiindca adusi inaintea lui, stateau cu sufletul vesel si cu fata luminata, astfel a vorbit catre ei comandantul Latronianus, zicand:

 

- V-am intrebat de multe ori cum va cheama, de ce neam sunteti si de unde veniti, dar niciodata nu mi-ati spus adevarul. Iar acum, ca nu cunosc nici patria voastra, nu va stiu nici neamul si n-am putut afla nici macar cum va cheama, iata la ce m-am gandit. Pentru ca nu puteti a fi altceva decat demoni intrupati, necunoscuti nici dupa nume, nici dupa neam, va voi numi cu numele pe care-l meritati. Asadar, spuneti-mi voi, o, draci impielitati, aduceti jertfe zeilor intruchipati, ori voi pune sa vi se taie chiar astazi capetele?

 

Martirii lui Hristos au raspuns:

 

- Noi suntem crestini si in numele lui Hristos alungam din trupurile celor stapaniti demonii carora voi va inchinati si ii cinstiti. O, de n-ar locui in tine cel mai rau demon! Auzind acestea, acel smintit cu suflet de fiara a poruncit slujitorilor sai sa zdrobeasca cu pietre fetele martirilor. Apoi a cerut sa se aduca vergi de frasin si sa fie loviti pana ce-si vor da duhul. Dar preafericitii ostasi ai lui Hristos, rabdand si acestea, nu ziceau decat: "Doamne," Dumnezeul nostru, faca-se voia Ta cu noi".

 

Dar fiindca oricat de multe si de dese lovituri primeau, le rabdau intotdeauna bucurosi si cu suflet mare intru marturisirea Domnului, acel slujitor al diavolului, vazand ca nu poate in nici un chip sa biruie cu nebunia lui statornicia lor, a poruncit slugilor nelegiuirii sa-i scoata afara din cetate si sa le taie capetele cu sabia. Iar ei, pe cand erau dusi, cantau, zicand: „Laudati numele Domnului, laudati, slugi, pe Domnul, caci s-a facut voia Domnului Dumnezeului nostru cu noi in toate".

 

Iar cand au ajuns la locul unde urma sa li se taie capetele, stand cu fata spre rasarit, cu mainile intinse si cu ochii indreptati spre cer, astfel au rugat pe Domnul, zicand:

 

"Binecuvantat esti Doamne, Dumnezeul parintilor nostri, laudat si preaslavit in toate veacurile, pentru ca prin Tine s-a facut cu noi voia Ta, nu cea omeneasca. Tu esti Cel Care inveti pe cei ce cred in Tine sa faca voia Ta si sa vesteasca in toate timpurile minunile Tale, pentru ca Duhul Tau cel Sfant calauzeste pe fiecare la bine dupa gandul si dupa voia Ta. Tu esti Cel care ai calauzit intotdeauna pe Avraam dupa vointa Ta, l-ai sfintit pe Isaac si ai luptat cu Iacov, punandu-i nume nou - Israel, Care l-ai pazit neintinat pe Iosif in fata staruintelor si dezmierdarilor egiptencei si pe Suzana, de asemenea ai pastrat-o neintinata de catre cei ce doreau sa pacatuiasca cu ea; Care ai pastrat neintinate inimile sfintilor Tai prooroci si cugetele preafericitilor apostoli si i-ai luminat cu darul Sfantului Duh, spunandu-le: Luati Duh Sfant, Care ai incununat cu harul Tau pe nevoitorii Tai si ai daruit intotdeauna biruinta celor ce lupta pentru numele Tau, Care ne-ai adus in acest pamant pe noi, smeritii si pacatosii robii Tai, ca sa vestim si sa propovaduim invatatura Evangheliei Tale acelora ce locuiesc in el. Te rugam, Doamne, trimite pe sfintii Tai ingeri sa ne slobozeasca si sa ne apere de puterea vrajmasilor si sa ne povatuiasca biruitori prin harul Tau, pana la Scaunul slavei Tale; iar pe barbatii acestui tinut si cetati pazeste-i intru frica Ta, ocroteste-i in milostivirea Ta, pazeste-i in bunatatea Ta, carmuieste-i dupa voia Ta. Binecuvanteaza-le copiii, mici si mari si, pentru cinstea pe care ne-au dat-o pentru sfant numele Tau, rasplateste-i cu fericirea vesnica. Da-ne incredin­tarea ca, ori de cate ori ne rugam Slavei Tale dumnezeiesti, sa ne implinesti cererile rugaciunilor noastre intru cele bune. Si acum, Te rugam, Doamne, ia-ne in mainile Tale cele vesnice si du-ne in Ierusalimul cel ceresc, care este mama tuturor sfintilor, a carui lumina si al carui logodnic esti Tu Insuti: intemeietor si facator pentru ca, impreuna cu ingerii si arhanghelii, cu sfintii parinti, patriarhi, prooroci, apostoli, martiri si marturisitori, neincetat sa laudam si sa preaslavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, in vecii vecilor".

 

Dupa ce multimea care era de fata a raspuns "Amin!", sfantul Epictet a inceput sa-i roage pe calai ca inaintea lui sa-l taie intai pe fericitul Astion. Dar pe cand acesta spunea: "Se cuvine ca mai intai tu, preafericite parinte, sa meriti aceasta binefacere mantuitoare", sfantul Epictet a raspuns: "Vechea viclenie a sarpelui, fiule, este destul de ascunsa si de iscusita. Cer aceasta pentru mantuirea ta si linistea mea. Te-am tinut pana acum timp de saptesprezece ani, prin harul dumnezeiesc, ca pe un dar curat si neprihanit si acum vrei sa pierd stradania atator ani? Nu asa.

 

Ceea ce doresc sa fac, fiule, fac prin insuflarea Duhului Sfant. Caci asa a oferit Avraam pe fiul sau, Isaac, ca ardere de tot, iar Petru a trimis pe Stefan inaintea sa la cele ceresti. Cu toate ca nu pot sa n-am incredere in bunatatea lui Dumnezeu ca te poate pazi intru toate si fara mine, cum te-a pazit si pana azi neprihanit, totusi trebuie sa stii ca pastorul cel bun intotdeauna sufletul si-l da pentru oile sale. Ceea ce fac pentru mine si pentru tine fac, fiule. Asadar, nu te indoi de tovarasia mea. Cred ca sfantul Mihail cu ingerii, Abel cu profetii, Petru cu apostolii, Stefan cu martirii, Daniel cu marturisitorii, iti vor iesi in intampinare, fiule, ca sa te primeasca in sanul lor si sa te calauzeasca pana la tronul Mantuitorului nostru Hristos cu imnuri si cu cantece duhovnicesti".

 

Acestea si mai mult decat acestea auzind preafericitul Astion, a raspuns, zicand: "Faca-se voia lui Dumnezeu si a ta, cinstite parinte si preot al lui Dumnezeu". Si facandu-si semnul crucii pe frunte, astfel s-a rugat Domnului, zicand: "Fiindca Tu esti ocrotitorul meu, Doamne, in mainile Tale incredintez duhul meu". Acestea zicand, pe data i s-a taiat capul de catre calau.

 

Dupa ce s-a facut aceasta, sfantul Epictet, privind, a dat slava lui Dumnezeu si, aruncandu-se asupra trupului celui ucis, a inceput sa-i roage pe chinuitori ca, asa cum se gasea deasupra trupului sfantului martir, asa sa-l omoare si pe el.

 

Dupa ce s-au petrecut acestea, toti cei care erau de fata, privind, deopotriva crestini si pagani, cu lacrimi in ochi au adus slava lui Dumnezeu pentru bunul invatator Epictet si pentru desavarsita supunere a ucenicului sau, Astion.

 

 

 

Slava sfintelor trupuri dupa moarte, inmormantarea. Parintii sfantului Astion

 

ajung la locul patimirii fiului lor, care li se arata in vedenie indemnandu-i sa creada in Hristos. Tiranul Latronianus, cuprins de un duh necurat, s-a chinuit pana si-a dat duhul.

 

 

 

Pe cand cei ce au fost de fata aduceau slava si cinste lui Dumnezeu, iata ca deodata trupurile sfintilor martiri s-au facut albe ca zapada la vedere si datorita prea marii straluciri, pareau ca razele soarelui. Toti cei despre care se stia ca sunt stapaniti de vreo neputinta, indata ce din credinta se atingeau de trupurile lor, sau din dragoste fata de Dumnezeu le sarutau, se indeparta de la ei toata nelinistea si durerea.

 

Iar catre apusul soarelui, venind Vigilantius cu toata casa sa si cu alti crestini a ridicat pe ascuns trupurile sfintilor martiri; stropindu-le cu mirodenii foarte scumpe si cu smirna, le-a ingropat intr-un loc deosebit si de cinste, cu cantari de psalmi si cu mare evlavie.

 

In acel loc se petrec pana in ziua de astazi multe semne si minuni, spre lauda numelui lui Hristos.

 

Latronianus insa, in timpul noptii, a fost cuprins de un duh necurat din cele mai rele, care l-a facut ca dimineata devreme sa vie la pretoriu. Asezandu-se acolo pe scaun, a inceput sa spuna cuvinte pline de furie si nebunie. A luat apoi sabia si a inceput sa loveasca si sa raneasca mai intai pe cei din slujba lui. Apoi s-a repezit ca un caine turbat asupra altora, sfasiindu-le hainele, alergand incoace si-ncolo. Ostasii, vazandu-l si dandu-si seama ca si-a pierdut mintile, l-au dezarmat si au inceput sa-l loveasca puternic cu pumnii si cu biciul. Apoi, legandu-l de maini si de picioare, cativa l-au dus intr-o incapere foarte mica, unde a fost doua zile chinuit de demon, pana ce, zvarcolindu-se, si-a dat duhul.

 

A treia zi in zori, dupa inmormantarea sfintilor martiri, cand Vigilantius s-a dus sa se roage la mormantul lor, deodata i-a aparut inainte fericitul Astion si i-a spus: "Parintii mei au sa vie astazi aici, din patria noastra, sa ma caute. Te rog, prea iubite frate, coboara repede in port, primeste-i, ia-i la tine acasa si mangaie-i in tot felul, fiindca din pricina mea sunt stapaniti de o mare tristete, iar mai tarziu sa le vorbesti despre credinta in Mantuitorul nostru si despre alte lucruri mari".

 

Acestea si multe altele auzind Vigilantius, a dat slava lui Dumnezeu si indata s-a coborat la rau. Iata ca pe la ceasul al treilea vede o corabie mica tragand in port. Si dupa ce au coborat din corabia armatorului, au inceput sa intrebe cu staruinta pe cei ce se gaseau in jur daca au auzit vreunul dintre ei, ori au vazut, pe un tanar cu numele de Astion.

 

Pe cand multi spuneau cate ceva despre el, a venit la ei Vigilantius si a zis:

 

- Eu l-am vazut si-l cunosc bine. Dar poftiti mai intai la mine acasa si va odihniti putin, pentru ca tare ati obosit pe corabie, si, dupa aceea, daca vreti, am sa va duc la el fara intarziere, cand va fi vremea potrivita. Iar ei, cazand la picioarele lui, au inceput sa-i imbratiseze genunchii si sa-i sarute picioarele, rugandu-l ca, daca poate, sa-i duca indata la fiul lor.

 

Vigilantius a raspuns:

 

- Deocamdata faceti mai intai ceea ce va rog, ca sa va indeplinesc si eu dorinta si voia voastra.

 

Si dupa ce s-au dus la el acasa, cand erau asezati la masa, mama sfantului Astion a inceput sa vorbeasca astfel catre Vigilantius:

 

- Daca-mi arati, o, preadulce frate, unde se gaseste acum unicul meu fiu, Astion, astazi iti pun, o cununa de aur pe cap.

 

La fel si tatal zicea:

 

- Eu, daca am parte sa-l vad cu ajutorul tau astazi, o, tinere, te voi imbraca cu haine cusute cu aur si-ti voi darui jumatate din averea mea.

 

La acestea, Vigilantius a raspuns:

 

- Acum trei zile, plecand de aici, s-a dus intr-un tinut indepartat si mi-a lasat in grija jumatate din avere, impreuna cu locuinta si o carte, zicand: "Daca va veni cineva trimis de tatal meu sa ma caute, du-l in aceasta casuta a mea si spune-i: "Acestea zice monahul Astion: asteapta-ma aici pana ma intorc la tine cu sanatate. Iar daca vrei sa fii mostenitorul averii mele, grabeste-te sa indeplinesti toate cele ce sunt scrise in cartea aceasta si fii fericit, neindoindu-te de nimic".

 

Iar mama a intrebat:

 

- Cum se numeste tinutul in care s-a dus dulcele si unicul meu fiu, Astion?

 

Vigilantius a raspuns:

 

- Tinutul barbatilor puternici si viteji. Sunt multi si nobili, iar mosia lor se numeste Paradis si locuintele lor sunt construite din lumina. Viata lor este Dumnezeu, iar dainuirea lor nemuritoare. Hainele le sunt stropite de sange, iar pe cap au cununi lucrate din cel mai curat aur, cu tot felul de pietre scumpe. In acelasi tinut este si Imparatul cel preaputernic si temut, Care se numeste Dumnezeul Dumnezeilor si Domnul Domnilor. Crainicii Lui se numesc Ingerii dreptatii, imbracamintea lor este aceeasi la toti si atingerea lor este asemenea focului care arde. Iar senatul acestui Imparat este foarte ales: unii dintre ei se numesc Prooroci, iar altii Apostoli. Cetatea acestui Imparat este foarte stralucita si numele ei este Hristipolis (adica cetatea lui Hristos). Zidul ei este construit din aur foarte curat, are douasprezece porti si de fiecare sunt atarnate margaritare. De asemenea, la fiecare poarta se gaseste intotdeauna cate unul dintre senatori.

 

Prima poarta se numeste a lui Petru, a doua a lui Pavel, a treia a lui Andrei, a patra a lui Ioan, a cincea a lui Iacob, a sasea a lui Filip, a saptea a lui Bartolomeu, a opta a lui Toma, a noua a lui Matei, a zecea a lui Tadeu, a unsprezecea a lui Simon si a douasprezecea a lui Matias.

 

Dar si sfantul locas din ea este minunat, fiindca are Sfanta Sfintelor si altarul in intregime din aur. In fata lui sta un barbat minunat, care are o harpa cu zece strune si indeamna neincetat pe cei ce sunt acolo sa laude pe Imparatul lui, zicand: "Laudati pe Domnul din cer, laudati-L pe El toti ingerii Lui, laudati-L toate puterile Lui. Numele acestui barbat este David, fiul lui Iesei. Strazile acestei cetati sunt batute cu aur foarte curat. Raul ei este de viata vesnica, pomii dau roade in fiecare luna, frunzele lor aduc tamaduire sufletelor, lumina este de nespus, portile nu se inchid niciodata, pentru ca acolo nu e niciodata noapte si nici intuneric, ci intotdeauna domneste bucurie si veselie fara sfarsit.

 

La acestea femeia a raspuns:

 

- Si n-ai inteles, preascump frate, chemat de cine s-a dus acolo fiul meu Astion? Nu cumva a facut vreo greseala, sau poate vreuna dintre capetenii, ori vreunul dintre senatorii care locuiesc acolo, l-a chemat si l-a luat ca fiu al sau pentru frumusetea lui?

 

Vigilantius a zis:

 

- S-a dus acolo chemat cu multa cinste si alai, chiar de Mai-marele tinutului aceluia. Eu atunci n-am putut sa-i vad pe slujitorii Lui; totusi, dupa cum imi spunea chiar el insusi, sunt foarte frumosi si stralucitori la chip, cu arme de aur si cu imbracaminte impodobita cu pietre scumpe. Si fiindca in acest tinut al nostru el si-a indeplinit cu credinta si din toata inima sarcinile care i-au fost incredintate, de aceea spunea ca l-a chemat acolo prin slujitorii Sai, sa-i dea carmuire peste zece cetati.

 

Iar mama a intrebat:

 

- Crezi oare ca, asezat intr-o slava asa de mare, se mai poate gandi la noi?

 

Si Vigilantius a raspuns:

 

- El va are mereu in minte si doreste foarte mult sa fiti cu el, daca vreti insa sa indepliniti cele scrise in cartea aceea pe care mi-a lasat-o.

 

La acestea, mama a raspuns:

 

- Haide si da-ne repede ceea ce ti-a lasat pentru noi. Cu aceste zise, s-au ridicat toti de la masa.

 

Atunci Vigilantius luandu-i i-a dus in chilia sfintilor martiri si, aratandu-le crucea Domnului si Sfanta Evanghelie a lui Hristos, a zis catre ei: „Acestea sunt cele ce mi le-a lasat fiul vostru, Astion. Daca veti indeplini tainele acestei puteri dumnezeiesti si veti face cele scrise in aceasta carte, negresit il veti vedea si veti fi cu el pe veci in acea imparatie". Auzind acestea, tatal lui Astion a luat in mana Evanghelia lui Hristos si deschizand-o, a ajuns in acel loc in care Domnul Iisus a vorbit ucenicilor Sai, zicand: Adevarat zic voua ca voi cei ce M-ati urmat intru innoirea lumii, cand Fiul omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe cele douasprezece tronuri, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel. Si oricine a lasat casa sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau femeie, sau copii, sau tarini pentru Mine, insutit va lua inapoi si va mosteni viata vesnica. Si multi dintai vor fi pe urma si cei de pe urma vor fi intai. (Matei 19, 29-30).

 

Si tatal a intrebat:

 

- Cine este Domnul acesta, Iisus, si cine sunt cei care l-au urmat? Cine sunt cei carora li se porunceste sa-si lase tatal, «mama, sotia si copiii pentru numele Lui, pe care zice ca-i va primi in viata cea vesnica a fericirii viitoare? Te rugam, preascumpe frate, daca stii vreunele din aceste adevaruri, sa nu pregeti sa ni le arati si noua.

 

Deschizandu-si gura Vigilantius si pornind de la Sfanta Scriptura, le-a binevestit pe Domnul Iisus Hristos: cum toate de la inceputul lumii prin El au fost facute, cum a facut pe om dupa chipul si asemanarea Lui si l-a asezat in Paradisul fericirii, cum a luat o coasta de la Adam si a facut din ea pe femeie, dar si cum, din pricina sarpelui, a alungat pe Adam din Paradisul fericirii in aceasta tara de muncitori; cum Eva, fiindca a voit sa se supuna mai degraba sarpelui decat Domnului Dumnezeului ei, a fost osandita sa nasca in zvarcoliri si durere si cum sfintii prooroci, care au fost inainte de prima venire a Fiului lui Dumnezeu, au propovaduit ca Acesta va veni, dar n-au fost ascultati; si cum Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Care este Cuvantul singur si intelepciunea Tatalui, puterea si stralucirea slavei, a binevoit, la plinirea vremii, sa Se nasca pe lume din Duhul Sfant si din Maria pururea fecioara cum, in sfarsit, pe cei ce L-au urmat i-a facut ucenici ai Sai si trimitandu-i sa propovaduiasca neamurilor

 

cuvantul mantuirii, le-a dat numele de Apostoli si i-a facut partasi ai imparatiei Sale, pentru ca au dispretuit desertaciunea acestei lumi, si-L iubeau pe El mai mult decat pe toti cei apropiati.

 

Dupa ce Vigilantius cu intelepciune le-a, vorbit acestea si mai multe ca acestea, au ajuns la locul din Scriptura unde este scris: Si a zis Iisus ucenicilor: Amin, amin, zic voua, ca oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri, iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Si dusmanii omului vor fi casnicii lui Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. [...] Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine. Cine tine la sufletul lui il va pierde, iar cine isi pierde sufletul lui pentru Mine il va gasi (Matei 10, 32-39).

 

Si iarasi: Cand va vor preda pe voi la imparati si la dregatori, nu cugetati ce si cum veti vorbi. Caci nu sunteti voi cei care vorbiti, ci Duhul Tatalui vostru este Cel care vorbeste in voi. Va duce frate pe frate la moarte si tata pe fiu si se vor ridica fiii impotriva parintilor si le vor aduce moarte si toti va vor uri din pricina numelui Meu. Dar cine va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui.

 

Si ajungand la ultima parte a Sfintei Evanghelii, a inceput sa citeasca de la Ioan, zicand: Parinte, voiesc ca, unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat, ca sa vada slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru ca Tu M-ai iubit pe Mine mai inainte de intemeierea lumii (Ioan, 17, 24). Si iarasi: Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia sa fie una intru Noi, ca lumea sa creada ca Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca I-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine.

 

Dupa ce tatal lui Astion a citit acestea si mai multe decat acestea, a zis catre Vigilantius:

 

- Te rog, preaiubite frate, lamureste-ne si noua mai pe indelete cele ce am citit pana acum; caci n-am inteles din aceste cuvinte nimic lamurit.

 

Vigilantius a raspuns:

 

- Aceia despre care zice Domnul nostru Iisus: Cei ce vor marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, voi marturisi si Eu pentru ei inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri, - suntem noi, cei ce credem in El si nadajduim in sfant numele Lui. Asadar, cand va veni vremea prigoanei si ne vor spune capeteniile acestui veac: "Lepadati-va de Dumnezeul vostru si inchinati-va cu noi idolilor, care sunt marii nostri zei, care au facut toate", daca nu ne vom impaca cu ei si daca nu vom face cele ce au poruncit ei, ci vom rabda, pentru numele Lui, amenintarile si schingiuirile tiranilor, pe data si El va marturisi pentru noi in acea sfanta Imparatie a Sa, in fata Tatalui si in fata sfintilor Sai Ingeri, adica ne va face prietenii Sai preaiubiti. Din randul acestora este acum acel preaiubit si unic fiu al vostru, sfantul Astion. Caci, cu cateva zile inainte, comandantul acestei provincii, Latronianus, pe cand il silea sa se lepede de Iisus Hristos, pe Care noi il numim adevaratul Imparat ceresc, sa faca pe voia lui si sa slujeasca demonilor, el in nici un chip n-a vrut sa se supuna poruncilor aceluia, ci a stat puternic in credinta sa si impotriva rautatilor care i se faceau. Cu un alt cinstit crestin, un batran cu numele de Epictet, a ramas pana la sfarsit neclintit in sfanta sa marturisire. Acestea vazand acel Imparat ceresc al sau si bineplacandu-i mult bunavointa si dragostea lui curata fata de El, trimitand pe slujitorii Sai, adica pe sfintii ingeri, l-a ridicat cu mare cinste in acea cetate in care El insusi locuieste, pentru ca sa-i dea lui rasplata cea vesnica, fiindca s-a luptat cu barbatie impotriva dusmanilor Sai. Si de aceea, atat lui Astion al vostru, cat si celor asemenea lui, li se potrivesc acele cuvinte sfinte, pe care le-ai citit: Ca toti sa fie una, precum Tu, Tata esti in Mine si Eu in Tine. Si ei una sunt in Noi ca sa creada lumea ca Tu M-ai trimis; si Eu, slava pe care Mi-ai dat-o Mie, le-am dat-o lor, ca ei sa fie una, precum Noi suntem una. De aceea toti cei care vor fi vrednici sa fie intre cei ca Astion al vostru, o, preacinstite tata, se vor numi Martiri.

 

Si mama a intrebat:

 

- Oare nu vrei sa ma ajuti sa-1 vad pe cel

 

mort?

 

Iar Vigilantius a raspuns:

 

- Morti suntem noi, care traim in acest trup muritor si in aceasta lume desarta; acolo se gaseste adevarata mancare si bautura, ca si cinstea fara de sfarsit a celor ce s-au invrednicit s-o primeasca este acolo unde domneste intotdeauna nemurirea si unde salasluiesc bucuriile vesnice.

 

Iar mama a zis:

 

- Voiam numai sa-1 vad in slava in care se gaseste. Socotesti ca are sa ma recunoasca pentru ca i-am fost mama? Sau poate, asezat intr-o cinste asa de mare, precum spui, acum nu mai vrea sa ma vada, dupa ce mi-am pierdut frumusetea" chipului, plangandu-I?

 

Vigilantius a raspuns:

 

- Daca vei face ceea ce este scris in cartea pe care mi-au lasat-o sfintii Epictet si Astion si vei crede din toata inima in Iisus Hristos, imparatul lor, in care si fiul vostru a crezut, il vei putea vedea. Iar daca nu vei vrea sa crezi, iti va fi peste putinta sa-1 vezi, chiar daca i-ai fost altadata mama, pentru ca ai ramas necredincioasa in poruncile Tatalui insusi.

 

Si mama a zis:

 

- Iata, acesta este tatal sau.

 

Vigilantius a raspuns:

 

- Adevaratul lui tata este Domnul, cu care locuieste acum, Care i-a facut si atatea daruri pentru fericirea viitoare. Tatal acesta, de aici, e muritor si are fii muritori; pe cand se socoteste ca este in picioare, pe neasteptate cade; cand zice ca traieste, deodata moare, pentru ca acesta nu cunoaste pe Tatal cel adevarat, despre Care s-a scris:

 

Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau...

 

Astfel, dupa ce timp de o saptamana au discutat intre ei, unul vorbind despre minunile lui Hristos, iar ceilalti doi ascultandu-l cu placere, cand a sosit ziua de duminica, amandoi parintii se gaseau credinciosi in Hristos. Vigilantius i-a luat si i-a dus la un sfintit preot pe nume Bonosus, care, ferindu-se de cruzimea prigoanelor, isi ducea viata ascuns intr-un loc retras. Acesta, rugandu-se mult pentru ei, in aceeasi zi i-a facut catehumeni, invatandu-i toate.

 

Iar ei, cand au iesit, au inceput sa spuna catre Vigilantius:

 

- Iata, am indeplinit cele cuprinse in cartea pe care ne-ai dat-o; vino acum si ne arata acea comoara pe care, precum ai spus tu insuti, ti-a incredintat-o Astion al nostru.

 

Si Vigilantius a raspuns:

 

- Urmati-ma, eu va voi arata-o fara zabava. Numai ca am ascuns-o si nu stiu daca o mai pot scoate de aici. Dar daca vreti, plecam de cu seara catre acel loc si ostenindu-ne pana maine dimineata, vom sapa, ca s-o putem gasi, pentru ca am ingropat-o adanc". Soarele era catre apus, cand Vigilantius i-a luat si a iesit cu ei afara din cetate.

 

Ajungand la mormantul sfintilor, i-a rugat pe cei doi sa vegheze cu el toata noaptea in rugaciuni. Iar cand s-au revarsat zorile si a inceput sa se lumineze de ziua, iata, pe neasteptate, au vazut ca in jurul lor s-a raspandit o lumina mare si au simtit o mireasma foarte placuta, iar sfintii martiri, care pana acum dormisera, stateau langa ei in picioare si laudau pe Domnul. Atunci sfantul Astion, aruncandu-se in bratele mamei sale, a inceput s-o sarute, zicandu-i:

 

- Bine ai venit din partile Rasaritului, o, ucenica a lui Hristos si mama mea, Marcellina!" La fel, preafericitul Epictet, imbratisandu-l pe tatal lui Astion, il saruta, zicand: „Bucura-te intru Domnul, o, preaiubite frate Alexandru, pentru ca esti vrednic sa fii socotit in numarul binecredinciosilor si sa dobandesti fericirea cea vesnica".

 

Iar catre Vigilantius a zis:

 

- Bucura-te si tu intru Domnul, o, preadulce frate Vigilantius, pentru ca te-ai facut vrednic sa se implineasca prin tine ceea ce este scris: Cel ce a facut sa se intoarca un pacatos din calea ratacirii sale, isi va mantui sufletul din moarte si-si va acoperi multime de pacate (Iacov 5,5).

 

Atunci sfantul Astion astfel a inceput sa vorbeasca mamei sale:

 

- O, preadulce si binecuvantata mea stapana; si mama, toate cele scrise in Sfanta Evanghelie a Domnului nostru Iisus Hristos sunt adevarate si neclintite. Grabeste-te, asadar, sa le implinesti fara vreo intarziere, pentru ca sa fii vrednica a primi ceea ce este scris acolo. Asadar, partea de avere care mi se cuvine, pentru odihna mea si mantuirea ta, da-o si imparte-o saracilor, pentru ca astfel sa te invrednicesti sa vii la noi impodobita cu cununa dreptatii si a faptelor bune.

 

Iar mama i-a raspuns:

 

- Asadar, esti bine vazut de catre Imparatul tau si de catre sfetnicii Lui, preaiubite fiu?

 

A raspuns Astion:

 

- Nu stiu cat de bine sunt vazut, pentru ca sa-ti pot raspunde la aceasta intrebare; dar Domnul si Dumnezeul nostru, prin dragostea Sa, din rob m-a facut fiul Sau, mi-a dat locuinta in cetatea Sa, m-a facut ostas de paza la palatul Sau, mi-a daruit cea mai mare vrednicie intre senatori, m-a lasat sa ma bucur de desfatarile Paradisului. Dar si dregatorii Lui m-au socotit vrednic de a face parte dintre ei si ma iubesc. Caci in fiecare zi ma duc cu ei sa-i cercetez pe cei suferinzi, sa-i luminez pe cei orbi, sa-i scap pe cei primejduiti de valurile marii, sa alung neamurile barbare care navalesc in tara, sa-i mangai pe cei tristi, sa-i apar pe cei neputinciosi, sa alung demonii din trupurile stapanite de acestia, in numele Domnului nostru Iisus Hristos. Iar ei imi vorbesc zilnic despre voi, zicand: indupleca-i pe tatal tau si pe mama ta sa vina si ei in aceste locuri.

 

Mama l-a intrebat:

 

- Dar ei ne cunosc, fiule?

 

Astion a raspuns, zicand:

 

- Va cunosc prea bine si va iubesc, draga mama, numai daca vointa voastra este sa-i cunoasteti si voi, ca sa puteti ajunge fara vreo indoiala si piedica la acea fericire.

 

Mama, batandu-se in piept cu mare bucurie, zicea:

 

- Crezi ca voi putea ajunge acolo, nefericita si nenorocita de mine?

 

Preafericitul Astion i-a raspuns:

 

- Daca vei crede deplin in Iisus Hristos, Domnul si Dumnezeul nostru, cum a crezut si Vigilantius si vei imparti toata averea ta saracilor, fara indoiala ca ai sa traiesti si ai sa te bucuri si tu de fericirea vesnica in care ma gasesc eu.

 

Aceste cuvinte si altele asemenea auzind de la ostasii lui Hristos, au plecat de la ei.

 

Dupa ce au trecut patruzeci de zile de sedere a lor in acel tinut si Evanghelicus, episcopul lui Hristos, a venit in cetatea Halmyrisului, Vigilan­tius, luandu-i impreuna cu sfintitul preot Bonosus, i-a dus la Evanghelicus. Istorisindu-i acestuia in ordine toate cate se petrecusera, l-au rugat sa-i sfinteasca in randul credinciosilor lui Hristos. Iar el, foarte bucuros intru Domnul, luandu-i si rugandu-se mult pentru ei, i-a botezat. Si, bucurandu-se cu ei timp de opt zile, dupa aceea s-a dus in alta cetate, care era in apropiere.

 

Dupa ce episcopul Domnului a plecat, Alexandru si Marcellina astfel au inceput sa-i vorbeasca lui Vigilantius:

 

- Multe sunt binefacerile tale fata de noi, preaiubit si cinstit frate, pentru ca prin invatatura ta mantuitoare am putut sa scapam de jugul diavolului si sa ajungem la cunoasterea Mantuitorului nostru Hristos. Esti preaslavit in Sfanta Biserica prin intelepciunea ta si stralucit in harul invataturii; pentru ca ai desavarsita evlavie fata de credinta Sfintei Evanghelii, arati multa dragoste la primirea strainilor, esti foarte binevoitor in apararea celor neputinciosi si in cercetarea bolnavilor, plin de caldura credintei si ravna impotriva inchinarii la idoli si de dragostea fata de sfintii martiri, intr-un cuvant, cum spune chiar numele tau, esti veghetor in toate bunele lucrari, cu dragoste de Dumnezeu. Deci nimic altceva nu se poate spune despre tine, decat ca esti unul dintre cei mai apropiati prieteni ai lui Dumnezeu.

 

Acestea zicand, atat pe el, cat si pe preacinstitul preot Bonosus i-au luat cu ei, in propria lor cetate si s-au intors bucurosi sufleteste si desavarsiti in Domnul. Si, impartind apoi toata averea lor saracilor, laudau pe Dumnezeu, Tatal Atotputernic, care a binevoit sa-i scoata din intu­neric la lumina cunostintei Sale.

 

Sfintii martiri si ostasi ai lui Hristos, preotul Epictet si monahul Astion, au primit cununa muceniciei in cetatea Halmyrisului, in a opta zi a lunii lui iulie (290), in timpul tiranului Diocletian, sub comandantul militar al provinciei Latronianus, iar dupa socotinta noastra, cand domneste in ceruri Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, Caruia I se cuvine toata slava si stapanirea, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in vecii vecilor. Amin!

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 18691

Voteaza:

Viata sfintilor mucenici si doctori fara de arginti, Epictet preotul si Astion monahul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE