Biserica Mantuleasa si-a serbat al doilea hram

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina a fost cinstită miercuri, 25 noiembrie, la Biserica „Mântuleasa” din Craiova. Cu acest prilej, preoţii slujitori au înălţat rugăciuni de mulţumire şi pentru beneficarii centrului pentru persoane cu dizabilităţi, închinat de asemenea sfintei, aflat în grija Asociaţiei „Vasiliada”.

Prăznuirea Sfintei Muceniţe Ecaterina a fost aşteptată în mod deosebit de credincioşii Bisericii „Mântuleasa” din Craiova, care şi-a serbat astfel cel de al doilea hram. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi condus de pr. prof. univ. dr. Ştefan Reşceanu. După slujbă, mai mulţi elevi de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova au primit dipleme de merit, icoane cu Maica Domnului şi premii din partea parohiei.

„În această mare familie a Sfintei Muceniţe Ecaterina creştem cu toţii duhovniceşte”

Bucuria praznicului s-a făcut simţită şi la Centrul „Sfânta Ecaterina”, aflat în incinta Bisericii „Mântuleasa”. Aici, soborul preoţilor slujitori, în frunte cu preotul paroh Constantin Reşceanu, a săvârşit un Te Deum. „Bucuria cinstirii Sfintei Muceniţe Ecaterina vine în fiecae an ca un dar binecuvântat pentru noi şi pentru credincioşii parohiei noastre. Cu acest prilej facem şi un bilanţ al activităţilor social-filantropice pe care le-am avut în grije în cuprinsul unui an de lucru. Mângâierea şi bucuria de care ne împărtăşeşte sfânta muceniţă în această aleasă zi o dăruim şi noi, pe cât se poate, persoanelor aflate în centrul nostru. Astfel, în această mare familie a Sfintei Muceniţe Ecaterina creştem cu toţii duhovniceşte, învăţând să fim mai buni şi mai iubitori faţă de darurile ce ne-au fost date”, a spus la finalul slujbei de mulţumire pr. paroh Constantin Reşceanu, slujitor la Biserica „Mântuleasa”.

Scurt istoric al Bisericii „Maica Domnului” – Mântuleasa

Biserica Mântuleasa a fost ridicată în jurul anului 1790 pe fundaţiile unei biserici de lemn mult mai vechi pe care istoricii o datează în jurul anilor 1680. Sfântul locaş a fost restaurat integral la sfârşitul secolului al XIX-lea, când au fost adăugate turnurile de la intrare şi a căpătat stilul arhitectural neoclasic. O nouă restaurare a avut loc în secolul XX, iar începând cu anul 2011, Biserica Mântuleasa a intrat într-un amplu proces de restaurare şi consolidare. În urma lucrărilor săvârşite, susţinute din fonduri europene, sfântul locaş a fost resfinţit la data de 3 noiembrie 2013, de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.

În incinta sfântului locaş se găseşte şi Centrul de informare şi consiliere pentru persoane cu dizabilităţi „Sfânta Ecaterina“ din Craiova, aflat sub coordonarea Asociaţiei „Vasiliada“, care a fost înfiinţat în anul 2007. Scopul principal al acestuia este acela de a facilita integrarea socială şi economică a persoanelor cu dizabilităţi, prin oferirea serviciilor de mediere socială în vederea găsirii unui loc de muncă, consiliere individuală şi de grup, activităţi de socializare şi petrecere a timpului liber, terapie ocupaţională.
Arhid. Ioniţă Apostolache

Sursa: mitropoliaolteniei.ro

27 Noiembrie 2015

Vizualizari: 467

Voteaza:

Biserica Mantuleasa si-a serbat al doilea hram 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE