Concert vocal-simfonic la Sibiu

Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost din nou gazda unui concert vocal-simfonic de excepţie. Corul “Timotei Popovici” al Catedralei mitropolitane, corala “Codex Apulum” din Alba Iulia şi orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu au oferit sibienilor în seara din Duminica Mironosiţelor un spectacol unic, prin interpretarea operei vocal-simfonice “Patimile şi Învierea Domnului-Oratoriu bizantin de Paşti” al compozitorului Paul Contantinescu. Dacă anul trecut, cele două coruri interpretau la Sibiu această unică operă artistică în acompaniamentul orchestrei “Il Mosaico” a Liceului de Arte Plastice “Kantonsschule” din Wattwil – Elveţia, dirijată de Hermann Ostendarp, anul acesta li s-au alăturat artiştii orchestrei sibiene, dirijate de Matei Pop. Concertul a deschis seria de evenimente dedicate împlinirii celor 110 ani de la înfiinţarea Corului “Timotei Popovici” al Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijat de diaconul Dan-Alexandru Streza.

Solişti au fost pr. Nicolae Topîrcean în rolul Evanghelistului, pr. Emanuel Benchea în rolul lui Iisus, iar celelalte roluri au fost interpretate de diaconul Dan-Alexandru Streza, Lorena Puican, Teodora Oprişor şi Roxana Chicidea. La pregătirea concertului au contribuit dirijorii corurilor, diaconul Dan-Alexandru Streza, prof. Iosif Fiţ şi pr. Nicolae Topîrcean, precum şi prof. Anamaria Fiţ.

Catedrala mitropolitană a fost arhiplină în timpul concertului, fiind prezenţi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna”, pr. prof.univ. dr. Nicolae Chifăr, oficialităţi, preoţi, studenţi şi numeroşi credincioşi.
Înainte de începerea concertului, părintele Nicolae Chifăr a amintit de aniversarea corului de la Sibiu, o sărbătoare care întregeşte manifestările dedicate împlinirii celor 230 de ani de învăţământ teologic din cetatea ardeleană.

“Această manifestare care se defăşoară în Catedrală mitroplitană din Sibiu în această seară face începutul acestor manifestări de la Sibiu şi îi felicităm pe toţi cei care au contribuit la realizarea acestui spectacol deosebit”, a spus părintele Chifăr.

La final, IPS Mitropolit a oferit acte de cinstire directorului Filarmonicii de Stat din Sibiu, prof. Ioan Bojin, dirijorilor celor două coruri, dirijorului orchestrei şi soliştilor.

“Am participat la un eveniment deosebit şi dorim să oferim tuturor iubitorilor de muzică bisericească această ocazie de a audia astfel de concerte. Aeastă operă nu este doar o creaţie a unui mare compozitor, ci este şi un mesaj dumnezeiesc, pentru că tema a fost luată din Evanghelie, iar interpretarea a fost completată cu imnurile noastre liturgice, un tezaur inestimabil”, a spus ierarhul.

Autor: Ştefan Mărculeţ
Sursa: mitropolia-ardealului.ro
 

16 Mai 2016

Vizualizari: 104

Voteaza:

Concert vocal-simfonic la Sibiu 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

concert simfonic

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE