O noua biserica romaneasca va fi construita la Traunreut, Germania

O nouă biserică va fi ridicată în orașul german Traunreut pentru toți românii care trăiesc în această zonă și care până acum nu au avut o biserică a lor. Piatra de temelie a viitorului locaș de rugăciune a fost sfințită sâmbătă, 21 mai 2016, de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germanei, Austriei și Luxemburgului.

Dimineață, cei doi ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Evanghelică din oraș care găzduiește temporar slujbele parohiei românești. În cadrul slujbei, foarte mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Sărbătoarea a continuat în curtea locașului de cult unde a avut loc o agapă românească, dar și o festivitate cu tradiții populare românești și dansuri. Din împrejurimile Traunreutului au venit etnici germani, cu cai împodobiți și cu trăsuri tradiționale bavareze, precum și fanfara județului care a intonat cântece cu specific local. Din curtea bisericii, s-a pornit în procesiune pe străzile orașului până la locul unde urma să fie pusă piatra de temelie a noii biserici românești.

La slujba punerii pietrei de temelie au participat preoți și diaconi români din Germania și Austria, dar și foarte mulți credincioși români și germani. Au participat, de asemenea, reprezentanți ai celorlalte confesiuni creștine din zonă, dar și oficialități ale landului Bavaria, în frunte prefectul județului Traunstein și viceprimarul orașului Traunreut.

Locul pe care va fi ridicat noul locaș de cult are o suprafață de aproximativ 1700 mp și a fost concesionat de primăria orașului Traunreut pentru 99 de ani.

Biserica va purta hramurile „Sfinții Trei Ierarhi, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și Sfânta Irmgard de la Chiemsee”.

Gheorghe Anghel
Sursa: basilica.ro

23 Mai 2016

Vizualizari: 639

Voteaza:

O noua biserica romaneasca va fi construita la Traunreut, Germania 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

biserica la Traunreut

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact