Rusaliile - ziua de nastere a Bisericii

Rusaliile - ziua de nastere a Bisericii Mareste imaginea.

La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, in toate bisericile ortodoxe se praznuieste Cincizecimea sau Pogorarea Sfantului Duh.

Pogorarea Sfantului Duh este ziua de nastere a Bisericii. In aceasta zi, in urma cuvantarii insufletite a Sfantului Apostol Petru, s-au convertit la crestinism circa 3.000 de suflete, care au alcatuit cea dintai comunitate crestina din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai tarziu.

Duminica Cincizecimii sau a Pogorarii Sfantului Duh, numita in popor si Duminica mare, este sarbatoarea anuala a Pogorarii Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc Faptele Apostolilor (II, 1-4) si cu care se incheie descoperirea fata de lume si de creatie a lui Dumnezeu, Cel in treime.

Nu incape indoiala ca Rusaliile sunt cea mai veche sarbatoare crestina impreuna cu cea a Pastilor, fiind praznuita inca din vremea Sfintilor Apostoli, ca o increstinare a sarbatorii iudaice corespunzatoare. Despre ea amintesc si Sf. Apostol Pavel (1 Cor. XVI, 8) si Sf. Luca (Fapte XX, 16). E numarata si in Constitutiile Apostolice, printre sarbatorile in care sclavii se cuvine sa fie eliberati de muncile obisnuite.

Pana catre sfarsitul secolului IV si inceputul secolului V Cincizecimea era o dubla sarbatoare: a Inaltarii Domnului si a Pogorarii Sfantului Duh, asa cum o descrie, de altfel, inca din prima jumatate a secolului IV, Eusebiu din Cezareea.

Nu numai ca vechime, ci si ca importanta, sarbatoarea Rusaliilor vine indata dupa Pasti. In timpul privegherii din ajun, se facea odinioara botezul catehumenilor. Ca si la Pasti, erau oprite ingenuncherea si postirea in toate zilele Cincizecimii; erau interzise jocurile din circuri si spectacolele pagane de teatru etc. Se impodobeau casele, in semn de bucurie, cu flori si ramuri verzi, indeosebi de nuc sau de tei, asa cum se face pana azi, obicei mostenit de la evrei, la care Cincizecimea era si sarbatoarea premitiilor din flori si fructe. In biserici se aduc si azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvinteaza si se impart credinciosilor, simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, Care S-a pogorat peste Sfintii Apostoli.

Pogorarea Sfantului Duh sau Cincizecimea (Rusaliile) este actul de trecere a lucrararii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni. Duhul Sfant coboara in chipul limbilor de foc peste Apostoli, peste fiecare in mod distinct ( Fapte2, 1, 3, 4), precum si peste cei care, ascultand predica Apostolilor, s-au botezat (Fapte 2, 37, 38), dand nastere Bisericii.

Biserica cuprinde pe toti cei incorporati in Hristos prin Botez, Mirungere si Euharistie, pe cei care cred si marturisesc ceea ce crede si marturiseste Biserica.

Membrii Bisericii sunt credinciosii impreuna cu ierarhia. Credinciosii nu sunt elemente pasive in Biserica, ci impreuna lucratori cu preotii pentru mantuirea lor, dar dupa masura darului primit de ei, silindu-se sa cunoasca si sa aprofundeze adevarurile de credinta, sa se purifice de patimi, daruindu-se lui Dumnezeu ca fapturi noi in Hristos.

Biserica este o comunitate concreta de credinciosi, organizata dupa imaginea Sfantului Ap. Pavel " Precum intr-un singur trup avem madulare si madularele nu au aceeasi lucrare, asa si noi cei multi suntem in Hristos si fiecare suntem madulare unii altora si avem felurite daruri, dupa harul ce ni s-a dat.(Rom. 12, 4-8).

"Iar cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti adunati impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede si aumplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai." (Fapte 2, 1-13). Trebuie sa intelegem ca atat in Faptele Apostolilor, cat si in Epistola intai catre Corinteni se vorbeste despre glosolalie ca despre vorbirea in limbi omenesti, in limbile deja vorbite de unele popoare. (I Cor 12,28,30); ( Fapte 2, 8-12). Nu poate fi vorba de despre vreo limba a ingerilor, pentru ca in loc sa usureze raspandirea Evangheliei printre neamuri, ar fi ingreunat acest lucru. Odata cu vestirea Evangeliei la alte neamuri, acest dar exceptional a incetat.

Prin Apostoli, Hristos a incredintat Bisericii intregul adevar dumnezeiesc revelat, cuprins in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.

Se obisnuieste sa se vorbeasca de trimiterea Sfantului Duh in lume, ca despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrarii lui Hristos. In acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfantului Duh. In realitate insa, Duhul trebuie vazut intotdeauna ca Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie vazut sau conceput ca despartit de Hristos.

Hristos si umanitatea sunt asa de uniti in Biserica, incat nu pot fi vazuti sau conceputi unul fara celalalt, altfel spus, unul cheama si implica pe celalalt.

Rusaliile-Datini si credinte

La 40 de zile dupa Pasti se sarbatoreste Ispasul sau Inaltarea Domnului. In aceasta zi abunda obiceiurile si practicile magice legate de cultul mortilor, deoarece se credea ca sufletele mortilor se ospatau acum, in zborul lor catre cer. Se credea ca, in drumul catre cer, sufletele mortilor se puteau rataci si ramane pe pamant, transformandu-se in strigoi ce provocau neajunsuri oamenilor si animalelor. De aceea, in ziua de Ispas se practica si astazi ritualuri magice de aparare: sunt culese si sfintite plante despre care se crede ca au proprietati apotropaice (leustean, alun, paltin); oamenii si animalele se ating cu ramuri de leustean; se buciuma la raspantia drumurilor si pe dealuri; femeile si fetele se incing peste brau cu ramuri de leustean; abunda pomenile pentru morti; se fac vraji si descantece.

In aceasta zi, dupa terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credinciosii in camp pentru a sfinti apa folosita la stropitul semanaturilor iar oamenii impodobesc mormintele cu flori si frunze verzi.

In traditia populara, Rusaliile sunt niste fiinte fantastice, malefice, asemanatoare ielelor, care umbla prin vazduh incepand cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi dupa Pasti) si provoaca mult rau oamenilor: ii pocesc, ii schimonosesc si ii innebunesc pe toti cei care nu le respecta zilele. De aceea, femeile nu lucrau nimic in toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii pana la Duminica Mare. Pentru a apara gospodaria de invazia acestor spirite, in sambata Rusaliilor oamenii obisnuiesc si astazi, in virtutea traditiei, sa arboreze la porti, in foisoare, pe ganguri sau la intrarile in case, ramuri verzi de tei, planta considerata a avea proprietati apotropaice.

Goana Rusaliilor

Goana Rusaliilor este un ritual care avea drept scop inlaturarea demonilor. Ceata fecioarelor era alcatuita in numar fara sot si cuprindea fete cu varsta cuprinsa intre opt si paisprezece ani. Aceasta era formata in urma unui juramant solemn: "Am sa implinesc Goana Rusaliilor pana voi iesi la hora si nimeni decat mine si ai mei sa nu stie, altfel Rusaliile sa ma pedepseasca!". Fetele se intalneau in vinerea dinaintea Rusaliilor si mergeau pe camp pentru a culege flori. Din florile culese faceau diverse cununi si buchete. In noaptea de sambata fetele se sculau, se imbracau in alb, mergeau fara sa vorbeasca, in camp, acolo unde, cu o zi inainte, impletisera cununile. Primele cuvinte insoteau sosirea ultimei fete: "Buna dimineata, surata! - Buna dimineata, fete curate! Sa pornim goana Rusaliilor". Cea mai mare surata incheie dialogul cu cuvintele: "Gonim lucrurile necurate, sa ne ramana vetrele curate ca roadele de roua din cer picate!". Dupa ce isi puneau pe cap cununile, se bucurau dansand in hora.

Rusaliile si calusarii

Fiind zane ale apelor, de ziua lor e bine sa nu te scalzi, caci te paste inecul. Legat de Rusalii este si faimosul joc al calusarilor (executat de cete de flacai), dans ritual de origine straveche si neclara, cu functie magica, pe de o parte patronat de iele, pe de alta capabil sa vindece relele acestora. In Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir nota: "Multimea superstitioasa crede ca ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: dupa ce bolnavul s-a asternut la pamant, aceia incep sariturile lor si, la un anumit loc al cantecului, calca, unul dupa altul, de la cap pana la picioare, pe cel culcat; in sfarsit, ii sufla la ureche cateva cuvinte anume ticluite si poruncesc bolii sa iasa". Daca bolnavul nu se lecuieste nici dupa aceasta, se zice ca el nu mai are scapare.

A.C.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7885

Voteaza:

Rusaliile - ziua de nastere a Bisericii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE