Scoala de vara in Parohia Trebes

În perioada 01 – 05 august 2016, în cadrul Centrului cultural-catehetic “Sfântul Ierarh Nicolae” din Valea Budului, Parohia Trebeş – Protoieria Bacău, s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, o nouă ediţie a „Școlii de vară”, sub coordonarea preotului paroh Balaban Mihai-Flavius.

Aceste activităţi cultural-catehetice şi educaţionale sunt o continuare a Proiectului „Alege Şcoala”, care a debutat în acest centru încă din anul 2015, dar care pot fi puse şi în contextul „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”.

Au participat 20 de elevi cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, programul zilnic fiind cuprins în intervalul orar 10:00 – 16:00, cu servirea mesei la ora 13:00. Dintre activitățile desfășurate amintim:

rugăciuni la începutul și sfârșitul activității, precum şi rugăciunea de la masa de prânz;
• lecţie demonstrativă de preparare a prescurilor;
• șah, ateliere de creaţie, desene şi traforaj;
• drumeţie, jocuri recreative în pădure;
• acţiuni de ecologizare;
• atelier şi curs intensiv de pictură pe sticlă (icoane), la sfârşitul cărora au fost premiate cele mai bune creații.

”Aducem alese mulțumiri copiilor, voluntarilor și turor participanților care s-au implicat în buna desfășurare a acestor activități, în special pictorului şi restauratorului de icoane Nicolae Vacaru, care a venit cu întrega familie (soţia şi cei patru copilaşi) pentru a le descoperi celor prezenţi tainele picturii icoanelor pe sticlă” - a subliniat părintele Flavius Balaban.

Sursa: epr.ro

11 August 2016

Vizualizari: 453

Voteaza:

Scoala de vara in Parohia Trebes 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Parohia Trebes

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE