Sfantul Vasile cel Mare sarbatorit la Patriarhia Ierusalimului

La invitaţia Preafericitului Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a participat, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare după calendarul ierusalimitean. Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a fost săvârşită în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim de către Patriarhul Ierusalimului, înconjurat de un sobor de 7 ierarhi şi aproximativ 30 de preoţi şi diaconi din diferite ţări ortodoxe ale lumii. La Sfânta Liturghie au participat şi două grupuri de români, veniţi în pelerinaj la Locurile Sfinte, unul din diasporă, iar celălalt din Episcopia Oradiei.

„În cadrul Sfintei Liturghii, pericopa evanghelică dimpreună cu ectenii, ecfonise şi rugăciuni, precum «Tatăl nostru», au fost rostite în limba română, alături de limbile greacă, arabă şi rusă. De asemenea, potrivit tradiţiei de aici, de la Ierusalim, la Vohodul mare a fost pomenit atât Patriarhul Ierusalimului, cât şi Patriarhul Bisericii de care aparţine fiecare ierarh liturghisitor. După săvârşirea Sfintei Liturghii, în jurul Bisericii Sfântului Mormânt, dar şi în întregul complex al Bazilicii Învierii din Ierusalim a avut loc o procesiune (litanie), care a avut ca odoare sfinte un fragment din Lemnul Sfintei Cruci, care a fost purtat de către Patriarhul Ierusalimului, şi mâna Sfântului Vasile cel Mare“, a precizat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Preasfinţia Sa se află în aceste zile la Ierusalim cu prilejul instalării noului reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. (Ioan Buşagă)

Sursa: ziarullumina.ro

.
Pe aceeaşi temă

15 Ianuarie 2015

Vizualizari: 613

Voteaza:

Sfantul Vasile cel Mare sarbatorit la Patriarhia Ierusalimului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE