Slujba de Boboteaza la Catedrala Arhiepiscopala din Ramnicu Valcea

Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi, 6 ianuarie, Botezul Domnului, praznic cunoscut si sub numele de Boboteaza, Epifania sau Dumnezeiasca Aratare a Preasfintei Treimi. Sarbatoarea aminteste de Botezul in apa Iordanului a Mantuitorului Iisus Hristos si de recunoasterea Lui ca Mesia de catre Sfantul Ioan Botezatorul.



La Catedrala Arhiepiscopala „Sfantul Ierarh Nicolae” din Ramnicu Valcea, in prezenta a sute de credinciosi, slujba Sfintei Liturghii a fost savarsita in prezența Inaltpreasfintitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, de catre Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi.

Anul acesta, sarbatoarea Botezului Domnului fiind sarbatorita luni, 6 ianuarie, iar Ajunul Bobotezei cazand duminica, acest fapt a condus la cateva randuieli specifice. Astfel, ieri, in Ajunul Bobotezei, s-a oficiat Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar astazi, in ziua sarbatorii Botezului Domnului, s-a oficiat Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. Aceasta randuiala speciala se pastreaza in anii cand ajunul Botezului Domnului cade in zilele de sambata sau duminica. In celelalte situatii, cand data de 5 ianuarie cade in zilele de luni pana vineri, in aceasta zi se savarseste Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia praznicului, iar in ziua Bobotezei se oficiaza Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul a rostit un cuvant de invatatura in care a vorbit credinciosilor despre praznicul Botezului Domnului aratand semnificația botezului savarsit de Sfantul Ioan, a Botezului Domnului Iisus Hristos, precum si a botezului cu care suntem botezați noi cei care am devenit crestini. „Sarbatoarea luminilor, cum mai este numita sarbatoarea Botezului Domnului ne descopera lumina iubirii lui Dumnezeu Tatal, lumina sfintirii de catre Duhul Sfant si lumina ascultarii Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos Care a patimit, a primit Crucea, a murit si a Inviat pentru noi oamenii. Botezul Domnului se descopera in Crucea si Invierea Sa”, a mai spus Preasfintia Sa.

Dupa Sfanta Liturghie, incepand cu ora 11.30, Inaltpreasfintitul Parinte Gherasim impreuna cu Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul si soborul Catedralei au savarsit slujba de sfintire a Aghesmei Mari. Slujba a fost oficiata la intrarea in Complexul Spiritual „Sfantul Antim Ivireanul” din fata Catedralei Arhiepiscopale.

La sfarsitul slujbei, Inaltpreasfintitul Parinte Gherasim impreuna cu Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul au multumit tuturor credinciosilor prezenti si i-au binecuvantat stropindu-i cu Agheasma.

Raspunsurile la strana au fost date de catre Corala „Sfantul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale, condusa de Prof. Marian Cristi Stroe.

La aceasta mare sarbatoare a crestinatatii ortodoxe praznuita in Catedrala Arhiepiscopala din Ramnicu Valcea au participat sute de credinciosi din municipiu si din imprejurimi.


Sursa: arhiram.ro

.
Pe aceeaşi temă

06 Ianuarie 2014

Vizualizari: 862

Voteaza:

Slujba de Boboteaza la Catedrala Arhiepiscopala din Ramnicu Valcea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE