Mormantul Maicii Domnului se afla in Gradina Ghetsimani, din Ierusalim


Situat intr-o pestera, mormantul este loc de pelerinaj  pentru credinciosii din intreaga lume, iar programul liturgic de aici este unul deosebit. Amanunte am aflat de la Parintele Marian Timofte, parohul Bisericii 'Sf. Spiridon', Iasi care a slujit de mai multe ori la Mormantul Maicii Domnului, de la Ierusalim: 'Cu voia si cu binecuvantarea lui Dumnezeu si cu binecuvantarea data de IPS Daniel, am ajuns si am slujit, in cateva randuri, chiar la mormantul Maicii Domnului, din Gradina Ghetsimani. Este pe partea de rasarit a Ierusalimului, in afara cetatii se coboara prin poarta 'Sf. Stefan' sau poarta 'Vitezda', cum este amintita in Noul Testament si este undeva la poalele Muntelui Maslinilor.
Mormantul Maicii Domnului este intr-o pestera, se coboara cateva zeci de trepte si este intr-un loc special amenajat, in care se slujeste Sf. Liturghie, in fiecare zi, intai de catre crestinii ortodocsi si dupa ce se termina Liturghia savarsita de ortodocsi, incep, ca o curiozitate pentru foarte multi, inclusiv pentru mine, cand am asistat pentru prima oara, urmeaza trei Liturghii simultane de catre armeni, siro-iacobiti si copti, absolut in acelasi timp, la trei altare diferite, dar in aceeasi incapere'. Parintele Marian Timofte ne-a oferit informatii si despre procesiunea care are loc, in fiecare an, de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, la mormantul sau, din Gradina Ghetsimani: 'Tin sa precizez ca este ceremonia religioasa de cea mai mare amploare la care am putut fi prezent vreodata, in viata. Porneste de la Patriarhia Ierusalimului, de la Sf. Mormant al Mantuitorului, de fapt. Staretul manastirii unde este mormantul Maicii Domnului este imbracat in toate vesmintele liturgice si poarta pe brate o icoana a Adormirii Maicii Domnului, legata cu doua panze de gat, o tine in brate si este precedat  de catre calugari, calugarite, preoti si arhierei, este incadrat, de fapt, la mijloc, pe o lungime de peste 200 m si sunt cate 5-6 persoane in rand, porneste, deci, din dreptul Sf. Mormant, se iese din cetatea Ierusalimului si se coboara pana la manastire, in pestera care adaposteste mormantul Maicii Domnului, iar acolo, dupa ce se asaza icoana la locul ei, un arhiereu, insotit de doi preoti, pentru ca nu incap, in mormantul Maicii Domnului, mai mult de trei persoane, simultan, se slujeste Sf. Liturghie.
.

17 August 2005

Vizualizari: 6643

Voteaza:

Mormantul Maicii Domnului se afla in Gradina Ghetsimani, din Ierusalim 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact