PF Teoctist - Cuvantare rostita cu prilejul intronizarii Prea Fericitului Patriarh Iustin


PF Teoctist - Cuvantare rostita cu prilejul intronizarii Prea Fericitului Patriarh Iustin

"Va voi da pastori dupa inima mea" (Ieremia 3,15)

Domnul si Dumnezeul parintilor nostri, Caruia ne rugam si al Carui nume il marturisim din strabuni intru credinta mantuitoare, a binevoit sa-si reverse iarasi bogata Sa indrumare, randuindu-ne Arhipastor nou, prin inaltarea Prea Fericitului Parinte Iustin, din treapta de Mitropolit al Moldovei si Sucevei, la demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

S-au inaltat, cu acest prilej, rugaciuni cucernice catre Dumnezeul indurarilor, cu multumiri pentru marea implinire, s-au exprimat alese urari Prea Fericirii Sale si intregii noastre Biserici, dar, totodata, in acest ceas solemn, scrutand istoria, s-a luat aminte la ceea ce mostenim si la ce purtam in fata generatiilor prezente si viitoare.

Asa dupa cum stim, Biserica noastra, pastratoare din indepartate veacuri a cuvantului apostolic vestit stramosilor in aceste laturi traco-getice, a crescut intru putere, o data cu zamislirea si ridicarea poporului roman ca natiune. Intre celelalte popoare si noi am nazuit totdeauna spre demnitatea fiintarii si a organizarii libere si pasnice, tel sprijinit de crezul inchinarii crestine. Cuvantul Apostolului neamurilor despre universala cuprindere a spitei umane in sanul bisericii a avut pentru noi, ca temei al dreptei lui intelegeri, atat constiinta acestei unitati dupa obarsie - fapt foarte elocvent despre dainuirea noastra istorica - precum si integrarea fireasca dupa toata structura spirituala, in sensul deschiderii si al bunei convietuiri, dar si al afirmarii ca popor slobod.

Iata acest temei apostolic: "Caci voi fratilor, ati fost chemati la libertate" (Galateni, 5, 13); "Traiti ca oameni liberi"(1 Petru 2, 16); "Traiti intre voi in buna pace" (I Tesaloniceni 5,13).

Cresterea si afirmarea noastra a intrat in istorie sub ambele infatisari deopotriva, ca aversul si reversul aceleiasi medalii, cum se spune. Pe firul marturiilor stiute din veacuri despre evlavia strabunilor daco-romani si a noului popor odraslit, profilul spiritual al inaintasilor nostri este straluminat de insusiri care l-au distins ca popor bine constituit si inradacinat geografic, vrednic de nume bun pentru virtutile sale.

Sunt foarte pretioase toate marturiile vechilor epoci istorice cu care ne legitimam spita si crezul. Tot atat de valoaroase sunt insa confirmarile epigrafice, urmele arheologice de tot soiul, care apar tot mai abundent, ca o binemeritata rasplata a zelului scormonitor din zilele noastre, imbogatind colectia de zapise despre originea, plamadirea si dainuirea noastra neclintita in aceste hotare, dupa chipul nostru acelasi de totdeauna.

Este plin de semnificatii ca in dipticele scumpilor stabuni aflam nume de ierarhi, arhipastori ai unei obsti crestine intemeiate in sanul asezarilor neajunse inca la treapta inchegarilor statale, dar bine determinate dupa radacina si soi. Si iarasi, ne este adanc graitor ca in aceasta carte a nemuririi cel dintai dintre ierarhii cunoscuti pana astazi, in Scitia Mica, se numea Evanghelicus, un "purtator de veste buna" in si din glia romaneasca.

Intre acest Evanghelicus si noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, din porticul celor saisprezece veacuri implinite, ne intampina acum, unul langa altul, chipuri de mari arhipastori, vrednici de pomenire, asa cum cu atata simt al comuniunii si al trairii in duhul istoriei patriei i-a evocat Prea Fericitul Patriarh Iustin, in cuvantul din ziua intronizarii, duminica 19 iunie 1977. De la primii episcopi de Tomis, ca Vetranion si Teotim, la Mitropolitul Iachint de Vicina, episcopatul romanesc insemna o cetate iradiind peste cuprinsuri diecezane, dupa cum erau si infiriparile noastre politice feudale, urcate pana la treapta de voievodat. In schimb, o data cu intemeierea principatelor si afirmarea lor independenta, de la Iachint, cel inaltat la rangul de mitropolit al "Ungro-Vlahiei", al Tarii Romanesti, si de la Iosif al Moldovei, la Miron Cristea, primul nostru patriarh, in cuprinsul a peste sase veacuri, mitropoliile romanesti au fost parte din trupul si inima tarii. A existat, in acest rastimp, cu toata dominatia otomana si a celorlalte complicatii politice din afara, o epoca luminata de scumpe nadejdi, de marete fapte intrate in istoria universala, de la Basarab I si Mircea cel Batran in Tara Romaneasca, de la Bogdan I si Alexandru cel Bun in Moldova, de la Iancu de Hunedoara in Transilvania, la Stefan cel Mare si Mihai Viteazul, apoi la Vasile Lupu si Matei Basarab, pana la Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir. Peste toate cercarile cunoscute, aceasta este epoca stralucita a unei afirmari politice si culturale bisericesti, pe care Nicolae Iorga a numit-o, cu adinca patrundere si nu numai dupa vestita lui intuitie, "Bizant dupa Bizant".

Pentru cele ce evocam aici, aceasta inspirata si revelatoare formula, cu bogatele ei intelesuri, cuprinde si adevarul istoric ca, de-a lungul atator secole, poporul roman a avut in Biserica si in clerul ei un sprijin fiintial, pentru chipul in care si-a dus existenta si trairea in devenirile sale politice si spirituale, de-au fost infruntari cu starile vremii, de-au fost bucurii. in ani de restriste, linga bratul voievozilor si al ostasilor luptatori, au stat si sfiintitii slujitori. Unii dintre acestia au platit adesea cu instrainarea de patria scumpa, ca Dosoftei, altii chiar cu mucenicia, ca Antim Ivireanul. in clipele de ragaz, Biserica a purtat lumina cuvantului la inaltimea gandului teologic si a sentimentelor patriotice, tot ca acesti doi ierarhi, pentru a-i aminti numai pe ei, in purtarea acestui dramatic destin.

Popasul aniversar inchinat recunoasterii autocefaliei Bisericii noastre, la 90 de ani impliniti si la jubileul de 50 de ani de la inaltarea ei la rang de Patriarhie, a pus in lumina marturiilor istorice, dupa tot adevarul cunoscut, ca atat statal, cat si ecleziastic noi am avut si in fapt si in drept o anumita autonomie de miscare si de organizare, care poate fi inteleasa numai tinand seama cat de statornica ne-a fost legatura cu pamantul romanesc, cat de mult ne-a unit simtul fratietatii, graiul si credinta. Asa se vadeste de ce, mai inainte de a se proclama Unirea Principatelor, noi eram uniti in spirit, acesta fiind si suportul moral al istoricului act. In schimb, la scurt timp dupa cucerirea independentei, ne-a fost recunoscuta firesc si autocefalia, ca unui stat caruia i se cuvenea deplinatatea drepturilor. Si tot astfel, in pasul urmator, unitatea Romaniei de dupa primul razboi mondial ne-a inaltat si bisericeste la suprema treapta de patriarhat, pozitie spirituala legitimata de un trecut demn, de slujirea Ortodoxiei in tara si peste hotare, in largul cuprins al Rasaritului, de prestigiul crescut al tarii.

Cei 50 de ani de patriarhat inseamna epoca noua, indeosebi pentru treptele urcate in ultimele trei decenii, in spiritul a ceea ce cuprindea doctrina "apostolatului social", slujita cu zel si clarviziune de Fericitul intru pomenire Patriarhul Justinian cel ce ne-a lasat "cea mai bine organizata Biserica Ortodoxa", dupa cum s-a spus.

De pe aceasta treapta si cu agonisita acestor stradanii, clerul si toata suflarea dreptcredincioasa impartasesc bucuria alegerii si a intronizarii Prea Fericitului Parinte Patriarh Iustin. Reflectand la continua noastra crestere istorica evocata si recunoscand in aceasta inaltare dragostea si indrumarea lui Dumnezeu pentru alesii Sai credinciosi, cugetul ni se lumineaza de adevarul sfintelor incredintari si purtari de grija, descoperite odinioara unuia din marii prooroci, valabile si pentru noi: "Va voi da pastori dupa inima mea, care va vor pastori cu stiinta si pricepere" (Ieremia 3, 15). Cunoscand inima si duhul dragostei de Arhipastor al celui de al patrulea patriarh al Bisericii noastre, il stim dupa Duhul lui Dumnezeu. Semnul stiintei sale sta ca o pecete in lucrarile teologice publicate, ca dascal universitar si ca ierarh, in cele ce a dat la lumina si prin editura Mitropoliei Olteniei, la Craiova si, mai ales, prin vestita tiparnita de la Sfanta Manastire Neamt. Cat pentru priceperea sa de Arhipastor, da marturie scaunul vladicesc de la Sibiu, iar cel de la Iasi cu atat mai mult. O spun asezamintele cele noi de la centrul mitropolitan din Tirgul Iasilor, Seminarul teologic modern de la Neamt, vestitele monumente bisericesti din nordul Moldovei, devenite obiective culturale demne de atentia lumii intregi prin restaurarile pasionante, in care sta si o parte din fiinta si personalitatea sa. Prisosul aceleiasi inimi, stiinte si priceperi s-a revarsat, dupa cum se stie, in reprezentarile si in cuvantul purtat de Prea Fericirea Sa peste hotare, in repetatele vizite si intalniri in spiritul unitatii fratesti interortodoxe si al ecumenismului, in inalte foruri interconfesionale.

Dupa ceremonia inminarii Decretului de recunoastere in inalta demnitate de Patriarh al Bisericii noastre, Prea Fericirea Sa a dat expresie aleselor ganduri cu care urca aceasta treapta, rostind simtite evocari si adinci incredintari: "in slujirea noastra ca Intiistatator al Bisericii Ortodoxe Romane, purtand in suflet lungul sir al marilor nostri inaintasi, care s-au daruit cu trup si suflet Bisericii si neamului romanesc, din ravna lor sfanta, sfanta ravna vom lua pentru slujirea Bisericii intru sfintenie, iar din dragostea lorjertfelnica, jertfelnica dragoste de poporul nostru vom lua pentru a-l sluji cu dragoste. De legea necrutatoare a uitarii nu ne vom lasa stapaniti. Sorbind indemn si putere din izvorul de clestar al faptelor mari ale inaintasilor nostri, pe cei care intru cinste au slujit Biserica si neamul, intru cinste ii vom tine pururea in inima noastra si pilde vom lua din faptele lor.

Cu privirile statornic atintite spre poporul nostru, care osteneste sa zideasca o viata fericita pentru el si pentru urmasii sai, ne vom stradui sa dovedim cu fapte ca Biserica noastra aduce o contributie din zi in zi tot mai mare la opera istorica pe care o infaptuieste poporul nostru acum".

Intelegem profund ca in aceste graiuri sta marturia alaturarii de totdeauna a Bisericii la nazuintele nobile ale poporului roman pentru inaltarea sa libera si vrednica de stima in randul celorlalte popoare, in numele dreptului la o viata fericita, slujind progresul si pacea lumii.

Din toata inima, in numele clerului si al credinciosilor din Arhiepiscopia Craiovei, intampinam pe Prea Fericirea Sa cu dragoste calda intru Hristos Domnul nostru, fagaduind a urma cu credinciosie. lumina pe care o va purta in fruntea Bisericii stramosesti, cu sfinte roade multi si fericiti ani.

19 iunie 1977

.

31 Iulie 2007

Vizualizari: 1537

Voteaza:

PF Teoctist - Cuvantare rostita cu prilejul intronizarii Prea Fericitului Patriarh Iustin 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE