Duhul Sfant in cercetarea ecumenica
Parintii Conciliului al II-lea de la Vatican au subliniat ca teologia Duhului Sfant a fost insuficient prezentata in viata si gandirea Bisericii. Tocmai aici aportul Ortodoxiei, marturia spiritualitatii sale sunt importante. Rasaritul nu a cunoscut Reforma, nici Contrareforma si pastreaza pana astazi Tradifia Biscricii neimpartite. Teologia bizantina din secolul al XVI-lea pune in relief intr-un mod puternic taina inefabila a Transfigurarii Domnului si Il reveleaza pe SfantuI Duh odihnindu-Se peste Hristos. Iisus, plin de Duh Sfant, Il trimite pe Acesta oamenilor; dar intr-o relatie inversa, Duhul lucreaza asupra lui Hristos, Il transfigureaza, Il inviaza si Il arata pe deplin in momentul celei de a Doua Veniri. Epicleza (adica prefacerea Sfintelor Daruri in Insusi Trupul si Insusi Sangele Mantuitorului) se afla in centrul vietii liturgice si sacramentale. Antropologia indumnezeirii este centrata pe induhovnicirea fiintei umane si pe patrunderea ei de catre energiile indumnezeitoare ale Duhului Sfant. Acesta este stilul pnevmatofor al sfinteniei, al carei marturisitor este si Sfantul Serafim de Sarov, care invata ca dobandirea Duhului Sfant este scopul ultim al vietii crestine.
Aspiratia ecumenica spre unitate pune in evidenta inainte de toate dezintegrarea singurului izvor odinioara comun si invita de asemenea la reluarea inrudirii originale, spargand "iconomiile" inchise confesionale. Convergenta cautata a Adevarului si a Vietii nu se poate face decat prin redescoperirea Traditiei Parintilor. Dar nu este vorba de o simpla eruditie, e vorba pentru teologi de o convertire in "stil patristic". Intoarcerea la Sfintii Parinti inseamna, de fapt, o inaintare, caci nu este vorba de o imitare mecanica a vietii lor, ci de crearea impreuna cu ei, in continuitate fidela cu Traditia lor. Aceasta trebuie sa fie o marturie, dupa Sfantul Grigorie de Nazianz, "In felul Apostolilor (pescari), nu in maniera lui Aristotel" si nici in maniera lui Platon sau Heidegger. Este un apel la depasirea oricarui "fundamentalism" atat biblic, cat si patristic sau filosofic si ajungerea la izvorul de Apa Vie a Duhului Sfant. Aceasta marturie nu este eficace decat prin "trairea" cu Dumnezeu, in experienta liturgica, marturie a Bisericii rugatoare si, prin aceasta, invata-toare. Se constata deja ca locurile ecumenice prin excelenta sunt comunitatile monastice.
Sfantul Vasile cel Mare insista asupra faptului ca Duhul Sfant este Duh al comuniunii. Epicleza darurilor este inseparabil legata de epicleza asupra inimii credinciosilor, de permanenta convertire la Hristos a celor ce se Impartasesc. Epicleza ne Invata, de asemenea, ca iubirea verticala, dragostea de Dumnezeu, este constitutiva fiintei umane tot atat cat este si iubirea orizontala, numita de Sfinfii Parinti "taina a fratelui". Este echilibrul perfect intre "cel care se inchina in duh si adevar" si "cel care slujeste fratilor". Duhul Sfant striga in noi "Avva, Parinte" si descopera in orice om chipul uman al lui Dumnezeu.
Integrarea istoriei in Prezentul vesnic, in iconomia mantuirii anunta venirea imparatiei si inaugureaza Parusia care se apropie. In lumina sa, valorile culturii umane trec printr-un test apocaliptic, printr-o depasire a valorilor penultime", catre valorile ultime ale existentei umane. Eshatologia biblica este calitativa, ea califica istoria prin eshaton si sparge orice conceptie inchisa si statica. Biserica "in situafie istorica" este totdeauna Biserica diasporei, comunitate eshatologica in drum spre imparatie, dar tocmai prin aceasta in mers prin cetatea pamanteasca.
Acesta este sensul cuvintelor: "Voi nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume". O lipsa de prezenta in lume este egala cu lipsa de credinta evanghelica. Dumnezeu nu este niciodata o compensate fata de slabiciunile omenesti, Dumnezeu il prinde pe om de unde acesta este puternic si de aceea Evanghelia trebuie sa fie prezenta in toate riscurile si deciziile cu care se confrunta conditia umana.
Biserica vremurilor din urma va oferi celui caruia ii e foame nu "pietrele ideologice" ale sistemelor, nici "pietrele teologice" ale manualelor de scoala, ci "painea ingerilor" si, dupa cuvintele lui Origen, "inima fratelui uman ca hrana pura". Trimisa in lume, Biserica sacerdotala si profetica inaugureaza dialogul cu toti oamenii, dialog care, dupa expresia Sfantului Grigorie de Nazianz, se implineste in lumina "metastasei" existentei si a "cutremurului eshatologic ultim".
Biserica se va arata fidela Duhului Sfant pe cat este de fidela oamenilor. Structure sa mesianica si harismatica primeaza asupra statutului sau institutional si o arata drept Cincizecime neincetata.
Intr-adevar, in realitatea ultima, Biserica este taina adevarului, ea este ca un Sinod convocat permanent in viata sa mistica si liturgica. Inaltat de-a dreapta Tatalui, Hristos, Marele Arhiereu, Si-a indeplinit mijlocirea (slujirea) sacerdotala. Epideza Sa pe langa Tatal este cea care face din Biserica Cincizecimea neincetata.
"Duhul Sfant este Marele Dascal al Bisericii", spune Sfantul Chiril al Ierusalimului. Este Dascal pentru ca El asigura charisma veritatis cerium a Bisericii. Astfel, cand un Sinod este proclamat "ecumenic", este pentru ca Duhul Adevarului, prin acordul si viata insasi a poporului Bisericii, identifica acel Sinod cu Hristos-Adevarul. In ziua Cincizecimii, Biserica se naste si se arata in predica apostolica, urmata de prima Euharistie, savarsita de Sfantul Petru. Din Euharistie decurge si se in-stituie taina preotiei, ea insasi conditie a constituirii Bisericii, Episcopul fiind inainte de toate martor al autenticitatii Cinei Domnului si cel care o prezideaza. El ii integreaza pe tori credinciosii in Trupul Domnului, ii constituie pe toti in Biserica - sinaxa nemuritorilor, si rosteste epicleza in numele tuturor.
Pentru tradifia rasariteana tocmai aceasta putere a Euharistiei, exercitata pentru prima data de Sfantul Petru, este cea care constituie "piatra" pe care Biserica se zideste si care se transmite in puterea fiecarui Episcop, fiecare Scaun episcopal fiind cathedra Petri unde fiecare Episcop si toti Episcopii stau Impreuna. Sfantul Ciprian din Cartagena, pentru ca este Episcop, se considera drept succesor direct al cathedrei Petri a carei funcfie esentiala este tocmai aceea de a putea prezida Euharistia. Dupa Sfantul Ioan Damaschinul, "Cele Trei Persoane dumnezeiesti sunt unite nu pentru a Se confunda, ci pentru a Se contine reciproc". Fiecare Persoana este un mod unic de a avea aceeasi fiinta, de a primi pe Ceilalti, de a Se darui Celorlalti si astfel de a-I pune pe Ceilalti in vesnica comuniune cu Iubirea dumnezeiasca. Tatal asigura unitatea fara a rupe egalitatea desavarsita a Celor Trei, ceea ce exclude subordinatianismul si il arata pe Tatal, drept Cel Care conduce in Iubirea Treimii. Conform acestei "imagini conducatoare", dupa Sfantul Ignatie de Antiohia, in comuniunea Bisericilor perfect egale, in functie de plenitudinea Euharistiei episcopale unde fiecare este Biserica lui Dumnezeu", una dintre aceste Biserici conduce in dragoste.
Este harisma proprie a autoritatii de onoare al carei scop este de a asigura unitatea tuturor Bisericilor, harisma a dragostei dupa chipul paternitatii ceresti. Ina-inte de separare, Biserica Romei se bucura de aceasta harisma si Papa era imaginea Tatalui dupa chipul Tatalui ceresc si, datorita acestui fapt, lipsit de putere jurisdictionala asupra celorlalti. Aceasta este credinta Bisericii Ortodoxe, credinta Sfintilor Parinti.
In lumina sa, scopul cautat de ecumenism ar fi acordul de credinta al celor trei Biserici (catolica, ortodoxa, protestanta) a caror unitate si desavarsita egalitate ar reflecta, ca intr-o oglinda, Taina Celor Trei Persoane divine. Duhul Sfant, Duhul comuniunii, va darui bucuria Sa in care cele trei Biserici se vor regasi si, din fiecare Biserica, Duhul Se va darui celorlalte.
Bisericile vor fi unite nu pentru a se confunda, ci pentru a se contine una pe alta. Fiecare Biserica va fi un mod unic de a avea aceeasi fiinta teandrica, de a o primi de la celelalte, de a o darui celorlalte si astfel se vor regasi impreuna in perihoreza neincetata a Iubirii dumnezeiesti.
Paul Evdokimov
-
Manastirea Chevetogne
Publicat in : Biserica in lume -
Ortodoxia in perspectiva ecumenica
Publicat in : Editoriale -
Dilemele ecumenismului
Publicat in : Editoriale -
Ecumenismul intre adevar si erezie
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.