Arhitectura religioasa
Arhitectura din epoca Paleologilor se caracterizeaza prin rafinamente in utilizarea tipurilor aparute si perfectionate de-a lungul veacurilor anterioare. O tendinta spre complicarea planurilor, spre supraabundenta decorului exterior, spre insufletirea liniilor si a maselor a ingaduit chiar sa se vorbeasca despre un fel de baroc bizantin. Departe de a zamisli, asa cum s-a pretins adesea, o renastere comparabila cu aceea italiana din Quattrocento care pornise pe calea unei noi infloriri clasice, dimpotriva, arta Imperiului a trait in acea vreme faza ultima a evolutiei sale, analoga celei a goticului flamboyant. Se observa de asemenea, in mai multe puncte, o reintoarcere mai mult sau mai putin voita la formulele paleocrestine.
Folosirea galeriilor in jurul edificiilor
Una dintre formulele pe care arhitectii timpului au utilizat-o cu precadere la Constantinopol si la Salonic este aceea a galeriei ce invaluie din trei parti edificiul.
Acestea sunt: biserica manastirii Sfantul Andrei din Krisei (Hodja Mustafa Pasa Djami), reconstruita indata dupa 1284 de catre principesa Teodora Raulaina, nepoata lui Mihail al VIII-lea si vara lui Andronic al II-lea; biserica Sfantul Ioan Botezatorul, ridicata la sfarsitul veacului al XIII-lea de Teodora, vaduva lui Mihail al VIII-lea, lipita de latura sud a bisericii manastirii lui Constantin Lips; biserica manastirii Nascatoarei-Pammakaristos (Fetiye Djami), zidita intre 1292 si 1294 de nepotul lui Mihail al VIII-lea, protostratorul Mihail Glabas Tarkaniotes.
In aceste trei biserici, prevazute cu un pronaos, careul care suporta cupola, in loc sa fie sprijinit de patru bolti desenind bratele unei cruci grecesti ce se ridica pana la baza tamburului, este inconjurat la nord, la vest si la sud de o galerie scunda, cu bolti in leagan. Astfel, naosul central devine mai spatios si mai bine luminat. Poate ca aceasta solutie a fost inspirata de bisericile cu trompe de colt care, asa cum am vazut mai inainte, erau desigur in mare majoritate ctitorii imperiale.
Necesitatea de a echilibra eficient impingerile cupolei a dus la inchiderea prin timpane a arcurilor care poarta cupola la nord, la vest si la sud, lasandu-se deschis doar arcul de la est, pe traveea altarului (berna). In consecinta, era nevoie sa se reintroduca intre stalpi coloanele care fusesera eliminate la tipul in cruce greaca: la capatul evolutiei, s-a revenit la forme mai apropiate de bazilica cu cupola.
In exterior, cupola si nava centrala se ridica mult mai limpede deasupra colateralelor decat la tipul in cruce greaca inscrisa. De asemenea, unele biserici mai vechi au fost inconjurate cu galerii boltite in leagan, sau cu cupole. La Kilisse Djami nu a mai ramas decat exonartexul cu punctele de pornire ale colateralelor nord si sud.
Cand, la inceputul secolului al XIV-lea, Teodor Metohites, pe atunci logothet al vistieriei lui Andronic al II-lea, restaura biserica Hristos din Chora, in vecinatatea palatului sau, el inconjura careul central al edificiului, a carui constructie fusese intreprinsa pe vremea Mariei Ducas, cu o tripla galerie: cea de la sud a fost transformata intr-o capela terminata cu absida si acoperita de o cupola.
La Pammakaristos, vaduva lui Mihail Glabas Tarkaniotes, Maria, care se calugarise in 1315 luand numele de Marta, a ridicat mai intai, lipita de latura sud a bisericii zidite de sotul ei, o capela cu planul in cruce greaca si cu tribune, inchinata lui Hristos si menita sa adaposteasca mormantul sotului si al ei propriu. Ceva mai tarziu s-a adaugat in jurul edificiului o tripla galerie.
La Salonic se afla de asemenea biserici cu planul in cruce greaca inscrisa care au fost incadrate de o galerie in forma de n (pi) chiar in momentul constructiei lor. Asa este Sfanta Ecaterina si de asemenea Sfintii Apostoli, zidita de patriarhul Constantinopolului, Nifon (1312-1315), originar din Verria (in Macedonia), pentru a sluji ca biserica unei manastiri inchinate Nascatoarei. Aceste galerii sunt acoperite de cupole in unghiuri.
O formula asemanatoare fusese practicata mai inainte in Venetia, in secolul al XIII-lea, la Sfantul Marcu unde se alipira nartexului doua galerii cu cupole, mai intai una la nord, mai apoi alta la sud, care flancau bratul apusean al crucii. La Ohrid, pe atunci inca sub carmuirea bizantinilor, arhiepiscopul Grigore, care intretinea relatii stranse cu Andronic al II-lea si primise in dar din partea acestuia o manastire la Constantinopol, adauga in 1314, in fata Sfintei Sofia, un exonartex flancat de doua turnuri; prin infatisarea sa grandioasa si prin judicioasa folosire a niselor in fatada, acest exonartex ar fi facut figura onorabila si in capitala Imperiului.
C. Delvoye
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.