Biserica Martorana - Santa Maria dell'Ammiraglio

Caracterul grec este si mai accentuat in biserica Martorana, sau, mai corect, Santa Maria dell'Ammiraglio, a carei constructie fusese inceputa cu putin inainte de anul 1143 de marele amiral Gheorghe, nascut in Antiohia din parinti greco-sirieni. Clerul care slujea biserica, inchinata Fecioarei, si calugarii din manastirea alaturata erau greci. Planul adoptat pentru edificiu a fost planul in cruce inscrisa, preponderent pe atunci in Imperiul bizantin. I s-a adaugat, dupa moda occidentala, o campanila. Arcurile in ogiva, coloanele de unghi si trompele cu retrageri denota, ca si la Capela Palatina, fidelitatea constructorilor localnici fata de anumite traditii ale Siciliei arabe.

Decorul de mozaicuri, executat intre anii 1143 si 1151 (data mortii lui Gheorghe din Antiohia), era profund grec in inspiratia si stilul sau. Din nefericire o buna parte din el a disparut. Adoptarea planului bizantin a avut drept consecinta mentinerea unei repartizari a subiectelor mai pronuntat bizantina decat in capela palatului. In opozitie cu abundenta care domnea in aceasta din urma, mozaicarii Martoranei au cautat sobrietatea si un soi de intimitate, care se potrivea mai bine unei biserici de dimensiuni mai modeste. Scenele sunt nu numai reduse ca numar, dar ele cuprind si mai putine personaje.

In cupola, opt prooroci au putut fi reprezentati in picioare, intre ferestre, sub registrul celor patru arhangheli, invesmantati in toga si in nimation, care se prosterneaza, in atitudinea bizantina a proskinesei, cu mainile acoperite, in jurul Pantocratorului tronand, cu Cartea inchisa, in medalionul central. A fost deci infatisat mai putin Stapanul atotputernic al Lumii si Judecatorul inconjurat de garda sa imperiala, cat Dumnezeu adorat de ingeri: aceasta alegere corespunde perfect accentelor de evlavie a caror dominanta s-a urmarit a fi realizata in cateva locuri la Martorana. Evanghelistii ocupa trompele de colt. Ceilalti opt apostoli au fost asezati pe boltile bratelor nord si sud ale crucii. Ei sunt atat de apropiati prin stil, atitudini, drapari, atribute si chiar dimensiuni, de cei din absida de la Cefalu, incat se poate crede ca acestia din urma au slujit de modele mozaicarilor care au decorat Martorana.

Restul decorului a retinut scenele obisnuite care puteau fi concepute ca o proslavire a Fecioarei: Bunavestire si Intampinarea Domnului pe arcurile de est si de vest ale careului central, Nasterea lui Iisus si Adormirea pe bolta bratului de vest. Se releva aici efectele inclinarii mozaicarului Martoranei spre mai multa simplitate decat avea autorul decorului partilor rasaritene din Capela Palatina. In Bunavestire, el suprima fundalurile de arhitecturi si o infatiseaza pe Fecioara, nu in picioare, intr-o atitudine solemna, ci sezand, ocupata sa toarca si mirata de sosirea ingerului. In intampinarea Domnului el nu retine decat Fecioara cu Pruncul si pe Simeon, fara Iosif si fara Ana. In Nastere el nu introduce nici Calatoria, nici inchinarea magilor.

Adormirea Maicii Domnului - tema care apare in artele minore din secolul al X-lea - este una dintre cele mai vechi, dupa aceea de la Daphni, in pictura murala si de asemenea una dintre cele mai sobre. Aproape de Maria, care zace pe patul de moarte, se inalta, in mijlocul panoului, Hristos care, cu ambele maini, ridica sufletul Maicii sale, redat sub forma unei fetite infasate. In partea de sus zboara doi ingeri cu mainile acoperite de valuri, care se pregatesc sa o primeasca pentru a o aduce in ceruri.

La stanga si la dreapta se grupeaza apostolii carora, dupa o traditie atestata de sfantul Ioan Damaschinul, li s-au alaturat trei episcopi, lesne de recunoscut dupa omoforionul lor cu cruci: sfantul Dionisie Areopagitul, primul episcop al Atenei, Ierotei si Timotei, primul episcop al Efesului. La capatii, Sfantul Petru leagana cadelnita. De cealalta parte, Sfantul Pavel isi sprijina capul de picioarele Fecioarei, pe cand sfantul Ioan, ajuns la batranete, isi asaza crestetul pe pieptul Mariei. Acest mozaic se deosebeste de cel de la Daphni prin introducerea unor fundaluri de arhitecturi dupa un motiv care se intilneste in miniaturile din prima jumatate a secolului al XII-lea. Dinaintea edificiului din dreapta apar doua femei care jelesc.

Sfintii reprezentati in diferite locuri sunt aproape toti sfinti greci. Printre ceilalti nu exista nici unul pe care biserica greaca sa-l fi inlaturat sau ignorat. In schimb s-au infatisat sfinti greci al caror cult nu patrunsese in Occident. Toate inscriptiile sunt in limba greaca.

Pe zidul de vest al pronaosului se afla doua imagini votive. Una il arata pe Hristos in picioare incoronindu-l pe regele Ruggero al II-Iea, potrivit unui tip iconografic ce s-a bucurat de trecere din secolul al IX-lea pana pe la mijlocul celui de-al XII-lea. Pe celalalt panou, Gheorghe din Antiohia se prosterneaza cu umilinta, ca un " rob " (duios, spune inscriptia) la picioarele Fecioarei, figurata nu din fata, ci din trei-sferturi, ca intercesoare, asa cum precizeaza textul inscriptiei de pe rotulul pe care il tine in mana.

Mesterul care a decorat Martorana a fost mai putin un desenator cat un colorist. I s-au putut reprosa unele stangacii, de pilda picioarele prea scurte ale arhanghelilor din cupola, si o anumita duritate a liniei. In schimb, coloritul sau este unul dintre cele mai bogate din Sicilia si acest lucru corespunde bine atmosferei de intimitate delicata pe care se pare ca a vrut sa o creeze.

El a facut sa predomine tonurile de albastru, violet, trandafiriu, verde-deschis si alb, pe care le-a indulcit prin folosirea nuantelor complementare in partile umbrite. El a facut argintul sa sclipeasca din abundenta pe vesminte si de asemenea pe fondurile medalioanelor, unde i-a combinat efectele cu ale aurului. I-au placut petele largi de lumina. A impins mai departe decat mozaicarul absidei de la Gefalu desenul detaliilor interioare, freamatul cutelor unduite. De asemenea si-a alungit personajele. Prin aceasta el vesteste stilul anilor 1170 si urmatorii, pe care l-am intalnit in ultimele faze ale Capelei Palatine si pe care il vom reintalni la Monreale.

C. Delvoye

.