Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Un adolescent este interesat de mesajul profetului itinerant, cum Il identificase pe Iisus. Un tanar vrea sa se mantuiasca. Dar nu stiu cat de dispus este sa renunte la rautate. Era o beizadea, avea bani. Azi ar umbla ca un bizon in trafic, ar face ravagii
Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, a dat o mare insemnatate vietii pamantesti a omului. Pamantul este locul de surghiun al omului, un liman trecator, unde i se da posibilitatea sa se pregateasca pentru viata vesnica.
Din invatatura despre Dumnezeu ca Fiinta intru totul desavarsita, se adevereste ca tot ce este adus intru fiinta de El, a fost facut bun, de vreme ce El nu are vrere sa zideasca raul. Atunci de unde s-a ivit raul
In general, oamenii văd religia ca pe ceva opus profanului. De multe ori un hobby, o preocupare mai mult sau mai puţin intensă sau o simplă deconectare din cotidianul al cărui ritm se înteţeşte progresiv de la o clipă la alta. Astfel că, pentru mulţi dintre aceştia mersul la Biseric...
Recunoaşterea Sfântului Siluan Athonitul drept om duhovnicesc s-a făcut până în prezent la o scară mondială. Nu doar ortodocşii, ci şi romano-catolicii şi unele confesiuni protestante au regăsit în scrierile stareţului dovada unei iubiri duhovniceşti deosebite.
În luna octombrie a acestui an va avea loc examenul de capacitate preoţească - sesiunea de toamnă - pentru tinerii teologi care urmează să fie hirotoniţi în Arhiepiscopia Sibiului.
Cu Mamona nici o legatura, oricat de mica - nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Diavolul: sa incheiem un pact. Nu. Atunci hai sa semnam
Raluca Iliescu a primit, de la nenumarati medici specialisti din Bucuresti, asigurări repetate că este bine si sănătoasă. Norocul ei a fost ca a primit un sfat la timpul potrivit, din partea unui renumit medic radiolog din Chicago – Cook County Hospital, care a directionat-o catre Dr Claudia...
Ne punem întrebarea ce i-a determinat pe aceşti oameni să-şi părăseasca ocupatia, familiile lor, şi să-L urmeze pe Domnul Iisus? Hotărârea lor de a-L urma pe Iisus este nepătrunsa şi nebiruita putere a dumnezeiescului, este pilda vieţii Sale curate
PELERINAJ de 'BOBOTEAZA' LA RAUL IORDAN. Excursie organizata in colaborare cu Agentia Eland Tours – Haifa. Perioada: 16 - 22 IANUARIE 2015
Pelerinaj in Israel si Iordania - 02 NOV – 09 NOV 2014 - Ai toate motivele sa vizitezi Israel si Iordania deoarece: Vizitezi cele mai importante orase: Ierusalim, Nazaret, Bethleem, Ierihon, Haifa, Tel Aviv, Petra, Amman.
Arvo Part este un compozitor a cărui operă vizionară este motivată religios de limbajul muzicii sale, înrădăcinat în Tradiţia Bisericii. Part este nu numai un creştin ortodox credincios, ci şi un om al Bisericii angajat, care trăieşte o intensă rugăciune şi viaţă spirituală.
Sfanta Sofia din Suzdal s-a născut în jurul anului 1490. Tatăl ei era boierul Iurie Konstantinovici - urmaş al tătarului Sabura, din hoardă, care primise Ortodoxia înd în anul 1330. Sfanta Sofia din Suzdal a rămas de tânără fără părinţi, dar Domnul nu a părăsit orfana, care a...
Toată lucrarea de mântuire vine prin conştientizarea propriei căderi, prin smerenie şi recunoaşterea nevredniciei primirii unor daruri duhovniceşti înalte, prin purtarea cu răbdare a propriei cruci şi prin răbdare în aşteptarea semnelor de vindecare
Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina, rânduită de Sfânta noastră Biserică în Duminica a XXVI-a după Rusalii, are un conţinut scurt, dar cu o adâncă semnificaţie în viaţa creştinului, care trebuie să evite în orice împrejurare exemplul bogatului egoist
Am vizitat şi am participat la orele de religie în şcolile elementare din Baia Mare. După această vizită am rămas deosebit de impresionat şi cu convingerea fermă că introducerea acestor ore de religie este de o importanţă deosebită pentru vindecarea copiilor noştri de anumite goluri
Toate sărbătorile împărăteşti pe care le prăznuim în ciclul anului bisericesc sunt reînnoiri şi actualizări continue ale principalelor evenimente din viaţa şi activitatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, încât anul liturgic bisericesc, cu toate slujbele zilnice, cu sărbătorile...
S-a ars fărâma de carne învelită în rugăciune
mulţumesc Mântuitorului de cenuşa ce a căpătat chip de înger
n-am gustat-o! Am lăsat-o drept anafur
Iată, Domnul vine pe nor uşor şi ajunge în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea faţei Lui şi inima egiptenilor se topeşte în ei.(Isaia 19:1). Marele prooroc Isaia descrie în acest chip întâmplarea care se află în Evanghelia de astăzi. Aceasta este fuga dinaintea sabiei lui Irod...
Dumnezeu pune la încercare sufletele în multe şi variate feluri şi aşteaptă să vadă cum lucrează libertatea voinţei fiecăruia. Sunt unii care primesc harul dumnezeiesc foarte uşor şi repede, şi îndată ce devin credincioşi se roagă.