Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, a dat o mare insemnatate vietii pamantesti a omului. Pamantul este locul de surghiun al omului, un liman trecator, unde i se da posibilitatea sa se pregateasca pentru viata vesnica. Insuflat de Duhul Sfant, Sfantul Preacuvios Ignatie Briancianinov a spus: "Neamul omenesc este neamul fiintelor cazute din punct de vedere moral. Pamantul este pregustarea chinurilor iadului.

Mantuitorul l-a prefacut pe el insa intr-o pregustare a Raiului."

Atunci cand sufletul incepe sa inteleaga toata pustietatea, desertaciunea si nimicnicia nazuintelor omenesti, se naste in el dorinta de a afla comorile nepieritoare din Ceruri. in ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule', insetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu (Ps. 41,1-2). Sufletul il cauta pe Hristos si atata timp cat nu il afla pe El, nu-L va gasi nici dupa moarte. insa aceasta cautare este plina de nevointa si este nespus de dureroasa.

Cum sa scapi din marea ademenirilor mincinoase si sa te ridici deasupra lumii? Cum sa potolesti trupul cu nazuintele sale pacatoase? Cum sa te feresti de cursele diavolesti si sa ramai pe drumul spre mult dorita imparatie a cerurilor?

Lasand lumea zgomotoasa si revoltata, sufletul alearga prin spatiu si timp cu aripi imaginare in adancul miilor de ani. Tablouri extraordinare i se deschid privirii iscoditoare.

Intemeietorul Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos, spala pacatele omului cu Sfantul Sau Sange si il scoate pe acesta din prapastia intunecata a mortii trupesti spre lumina adevarului dumnezeiesc, spre lumina invierii. imparatia Mea nu este din lumea aceasta (In 18, 36) - ii invata Fiul lui Dumnezeu pe ucenicii Sai. Daca va uraste pevoi lumea, sa stiti, ca pe Mine mai inainte decat pe voi M-a urat (In 15,18).

Purtatorul crucii, Mantuitorul, deschide drumul spre locasurile ceresti -drumul este anevoios si stramt, este drumul Crucii lui Hristos. Cand i se deschid omului ochii pentru a vedea adevarul, acesta primeste cu o evlavie deosebita paharul suferintei din dulcea mana a apostolilor lui Hristos, prigoniti de toata lumea. Rabdand suferinte fara margini, acestia aprind in inimile oamenilor o sete a vietii noi prin Cuvantul lui Dumnezeu, o sete nemuritoare, a vietii vesnice, si invata poporul: Nu iubiti lumea, nici cele ce sunt in lume (I In 2,15); [.] prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu (Iac. 4, 4); [.oricine este nascut din Dumnezeu biruieste lumea [.] (In 5, 4).

Sufletul priveste cu umilinta la viata primilor crestini, care s-au dedicat slujirii lui Dumnezeu cu o jertfire de sine fara margini, nazuind spre inaltimi cu trupurile si sufletele lor. in constiinta lor ardea necontenit gandul la sfarsitul vietii pamantesti. Atingerea fericirii vietii vesnice era, intr-adevar, scopul principal al calatoriei pamantesti. Multele ispite si chinurile insuportabile nu puteau infrange credinta lor de nezdruncinat. Se poate spune fara exagerare ca, in acele vremuri indepartate, a fi crestin adevarat insemna a fi sfant.

Indreptandu-si privirea spre veacul de aur al monahismului, sufletul nostru se uita cu evlavie la parintii din vechime, carora li s-a deschis cerul inca din timpul vietii pamantesti, ne minunam si ne copleseste maretia faptelor lor. Povestirile memorabile despre acestia sunt pentru sufletele credinciosilor un izvor viu, calauzitor spre fericirea vesnica.

Se bucura sufletul, caci milostivirea lui Dumnezeu nu a parasit turma mica - El aprinde din ce in ce mai multe noi candele, intretine cu grija in acestea focul dragostei dumnezeiesti, aratand lumii minunate chipuri de traire in Hristos, prin multi cuviosi asceti din vremurile din urma. Cuviosi, mucenici, sfinti, neprihaniti, sihastri. Acestia merg dupa Hristos calauziti de Duhul Sfant, fara a tine seama de slavele care li se aduc, ca alesi ai lui Hristos. Deasupra acestora se afla drapelul Crucii. Ei uda drumul cu picaturile sangelui sfant, il spala cu margaritarele si diamantele multor lacrimi tainice.

Dar ce sunt trecatoarele dureri pamantesti in comparatie cu fericirea vesnica si cu rasplata vesnica? Patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi (Rom. 8, 18) - exclama Apostolul Pavel. Cel care biruieste in lupta cea buna si se uneste cu Hristos primeste in bratele sale vesnicia - se deschide in fata sa usa palatului stralucitor al Mirelui Ceresc, unde domneste Lumina neinserata si nepieritoarea Dragoste, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit. Intorcandu-se in prezent, sufletul vede cum veac dupa veac se imputineaza crestinii adevarati. Crestinismul actual este amortit si se adapteaza la lumea intreaga. incepe sa isi traiasca viata - trupeasca, materiala, iubitoare de trup.

inca din secolul al XVIII-lea, Sfantul Tihon din Zadonsk observa cu tristete: „Trebuie sa avem grija, pentru ca crestinismul, viata viitoare, taina si Duhul sa nu se indeparteze pe nesimtite din societatea omeneasca, care nu poate sa pastreze acest dar nepretuit al lui Dumnezeu."

Si, la mai putin de un veac, Sfantul Ignatie Briancianinov scrie: „Sunt lupi imbracati in piei de oaie si se recunosc dupa faptele si roadele lor. Este dificil sa vezi cui ii sunt credincioase sau cui i-au cazut in mana oitele lui Hristos, cui isi incredinteaza supune-rea si mantuirea. Insa aceasta este judecata lui Dumnezeu. Astazi oamenii, intr-o mare masura, indraznesc sa se aseze pe ei insisi deasupra Duhului Sfant. Din aceasta cauza au schimbat pe cele ceresti cu cele pamantesti, pe cele sufletesti cu cele trupesti, pe cele sfinte cu cele pacatoase, pe cele intelepte cu unele fara sens. Ei observa contradictii, observa instabilitate in decizii. Insa nu observa inceputul din care decurge nenorocirea: pentru ca privesc prin prisma propriei constiinte decazute si nu prin lumina lui Dumnezeu. inceputul nenorocirilor se sfarseste cu fapte inadmisibile si cu o sfidare mandra a poruncilor Sfantului Duh, prin inlocuirea acestor porunci cu regulile proprii. Iata cauza decaderii universale, cauza caderii crestinismului." Singura soarta a alesilor lui Dumnezeu este aceea a unei vieti noi, o nazuinta spre schimbare si spre asemanarea cu Dumnezeu. Acestia unesc pamantul cu cerul in tacerea arzatoare a dragostei de Dumnezeu, luandu-si zborul cu sufletul si inima spre munti. Ei lumineaza drumul cu razele slavei celei dumnezeiesti pentru cei cativa adevarati cautatori ai imparatiei lui Dumnezeu.

insa lumea pacatoasa si neschimbata refuza cu o ura frenetica poruncile Mantuitorului, se indreapta spre inevitabilul sau sfarsit groaznic. Sfantul Ignatie Briancianinov vorbeste despre aceasta: „Depravarea generalizata impreuna cu dezvoltarea acesteia vor fi semnele sfarsitului lumii si ale apropierii infricosatei Judecati a lui Hristos. Pacatul va atinge dezvoltarea sa deplina si, cu cat va fi mai groaznic, cu atat stapanirea acestuia va fi mai puternica, intrucat isi va pastra masca evlaviei. Cine sa-si dea seama ca sub aceasta infatisare a evlaviei este distrusa intreaga sa fiinta, intreaga sa putere? Astfel au fost ucisi apostolii dupa religia iudeilor in timpul Mantuitorului Hristos, pe Care nu L-a putut intelege deloc poporul, pe Care nu L-au putut intelege nici carturarii, nici levitii, nici intaistata-torii iudeilor, ingamfati in eruditia si cunostintele lor. insa aceasta eruditie si aceste cunostinte se reduc numai la invatarea Poruncilor lui Dumnezeu prin literele moarte ale unei vieti opuse poruncilor Domnului - o astfel de viata contribuie la disparitia credintei. Omul nu va vedea situatia dezastruoasa in cadrul relatiilor sale morale si sufletesti; prin intunecarea mintii in ceea ce priveste dezvoltarea materiala pentru timp si spatiu, se refuza dezvoltarea crestina pentru Suflet, Vesnicie, pentru Dumnezeu. Atunci cand lumea va proclama si va proslavi iz-banzile sale, instaurarea unei prosperitati crescande, a unei paci trainice -cand vor zice: «pace si liniste», atunci, fara de veste, va veni peste ei pieirea (v. Tes. 5, 3)." Atunci, pe neasteptate soseste sfarsitul lumii, pe care omul, in intunecimea mintii sale, nu-l asteapta nicidecum.

Acum se implinesc aceste cuvinte prorocesti ale Sfantului Ignatie Briancianinov. In lume se afla duhurile antihristului, inaintemergatorii acestuia se pregatesc sa il primeasca. in fata ochilor nostri, puterile raului, conduse de vrajmasul neamului omenesc, savarsesc o tentativa aventuroasa a instalarii antihristului noii ordini mon-diale cu ajutorul crearii unui sistem global al evidentei totale si al controlului tuturor resurselor materiale si umane sau cu ajutorul unei dictaturi mondiale sub pretextul cuviincios al unei imbunatatiri a nivelului de trai si asigurarii pacii si a sigurantei. Cele mai mari arme ale antihristului sunt minciuna foarte vicleana si miciuna odioasa, ascunse sub masca adevarului.

in jurul nostru binele si raul isi schimba rolurile repede si pe neobservate. Pretutindeni se inmulteste faradelegea. Pacatul este ridicat la rang de virtute. Abaterea de la regula sau apostazia ia proportii primejdioase.

Aceste fenomene infricosatoare au fost de asemenea descrise de catre Sfantul Ignatie Briancianinov: apostazia Noului Ierusalim incepand de la Mantuitorul si pana la sfarsitul vremurilor indica o dezvoltare la scara larga, dupa cum a prorocit Apostolul: Mai intai vine apostazia si apoi, ca o consecinta si ca un rod al apostaziei, omul se deda faradelegii, fiului pierzarii, care indrazneste sa se numeasca pe sine insusi Mesia cel fagaduit, cere ca oamenii sa i se inchine ca unui dumnezeu si primeste aceasta inchinare de la alesii sai, care pregatesc primirea antihristului printr-o apostazie de la Hristos, in mod clar si tainic. Apostazia se va intinde atat de mult, incat din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci (Mt. 24, 12). Asta inseamna urmatoarele: ispitele si exemplele pacatoase se inmultesc atat de mult, incat atrag o multime nenumarata de oameni la viata pacatoasa.

Credinta in Domnul nostru Iisus Hristos abia va mai exista, dupa cum a prorocit Mantuitorul insusi: Cand va veni Fiul Omului, va gasi oare credinta pe pamant?'(Lc. 18, 8). Toata atentia omului este indreptata asupra lucrurilor desarte materiale si a placerilor: Si precum a fost in zilele lui Noe, tot asa va fi si in zilele Fiului Omului: mancau, beau, se insurau, se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie si a venit potopul si i-a nimicit pe toti. Tot asa precum a fost in zilele lui Lot: mancau, beau, cumparau, vindeau, sadeau si zideau (Lc. 17, 26-28). Cum este evident pentru toti, succesul material abundent si marile realizari pamantesti, aratate de catre Cuvantul lui Dumnezeu ca semn al sfarsitului lumii si al adancirii pacatului omenesc, sunt de neinteles la o prima vedere sau pentru multi oameni fara experienta. Omul nu doreste niciodata sa se declare pe sine urmator al pacatului, cu toate ca el persista in rau: el se straduieste continuu sa se numeasca pe sine virtuos. Atunci cand incuviinteaza mai mult la faradelege, atunci se ingrijeste si mai mult sa se indreptateasca in fata oamenilor (v. Lc. 16,15); arunci este si mai fatarnic; cu nerusinare si obraznicie incepe sa proclame desavarsirea si virtuozitatea sa (v. In 9, 28).

Nu cumva asta este ceea ce observam noi astazi? Arhitectii noii ordini mondiale elaboreaza planuri de reorganizare globala a lumii, in totala discordanta cu planurile lui Dumnezeu in legatura cu lumea si omul.

Raul se deghizeaza sub masca binelui, legand oamenii de valori omenesti trecatoare, cu totul contradictorii valorilor vesnice ale Evangheliei, caci ceeace la oameni este inalt, uraciune este inaintea lui Dumnezeu (Le. 16,15). Se apropie fara mila vremea cand fiecare crestin ortodox adevarat va trebui sa faca alegerea hotaratoare intre bine si rau, intre libertatea in Hristos si robia diavolului, insa aceasta va insemna alegerea intre Cruce si fericirea lumeasca. In vremurile noastre multi vorbesc despre evlavie, incalcand doua din cele mai importante porunci ale Mantuitorului: Cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine (Mt. 10, 38) si: Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai (In 15,13). Celui care isi asuma Crucea sa si nu cruta sufletul sau, Dumnezeu ii da intotdeauna ajutor imbelsugat in toate necazurile, ispitele si prigonirile. Dovada a acestui lucru sunt viata si faptele minunate ale preacuviosilor nostri parinti: Varnava de la Schitul Ghetsimani si Serafim de Virita. Ex-perienta lor duhovniceasca reprezinta o mostenire fara pret pentru oamenii din vremurile de pe urma.

Articol preluat din cartea "Sfantul Varnava de la Ghetsimani - Cum putem placea lui Dumnezeu in vremurile din urma", Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum putem placea lui Dumnezeu in vremurile din urma"
 

 

.

• Sa nu va descurajati
  Publicat in : Editoriale