Ajuns la Manastirea Caracalu, asteptam cu emotie sa il vad pe ctitorul Petru Rares, in strai de calugar schimonah. Un parinte m-a condus in coltul din stanga al pridvorului si mi-a aratat fresca, spunand: “Iata-l ! Este ctitorul nostru. S-a calugarit aici impreuna cu boierul sau Petru si amandoi au primit numele  Pahomie...”

Cea de a unsprezecea manastire din Sfantul Munte Athos este Manastirea Caracalu, inchinata Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Situata intre Manastirile Iviron si Marea Lavra, spre deosebire de majoritatea celorlalte manastiri, ea nu se afla la tarmul marii, ci inspre interiorul peninsulei si destul de sus.

Originea numelui acestei manastiri este destul de controversata. Unii autori sustin ca numele i s-ar trage de la ctitorul sau initial, imparatul roman Antoninus Caracalla (211-217), insa aceasta ipoteza nu este sustinuta documentar. O alta ipoteza sugereaza ca numele este de origine turca, insemnand „turnul negru” (in turceste kara - koule), insa ea nu se sustine intrucat numele manastirii se regaseste ca atare mult anterior stapanirii turcesti.

Prima mentiune documentara despre Manastirea Caracalu dateaza din secolul 11, mai precis de la anul 1018. Aceasta a determinat pe unii dintre istorici sa propuna varianta prin care manastirea si-ar fi luat numele de la un presupus calugar Karakalas (un nume larg raspandit in epoca), care ar fi fost fondatorul manastirii si ar fi trait in acea perioada. In sprijinul acestei afirmatii vine si faptul ca ea nu apare intre manastirile enumerate in cel de-al doilea Typicon din anul 1046, ceea ce ne indreptateste sa credem ca era recent infiintata si deci fara o importanta prea mare. Din aceasta perioada se pastra un hrisov prin care imparatul bizantin Romanos al IV-lea Diogenes intarea manastirii o serie de proprietati. Pecetea imperiala din plumb se pastreaza si astazi in tezaurul manastirii. Din secolul 11 pana in secolul 15, nu se poate vorbi despre Caracalu ca fiind o manastire infloritoare. Se pare chiar ca prin secolul 13 nici nu a fost locuita. Ea insa s-a intarit si a fost refacuta prin sprijinul imparatilor din dinastia Paleologilor Andronic al II-lea cel Batran si Ioan al V-lea, cat si al Sfantului Athanasie, Patriarhul Constantinopolului.

Incepand cu Petru Rares, Manastirea Caracalu va ramane pentru peste 3 secole in atentia voievozilor din Tarile Romane. Petru Rares a pornit practic la reconstructia intregii manastiri, incepand cu arsanaua (portul) acesteia. Legenda spune ca insarcinat cu aceste lucrari a fost protospatarul Petru, un apropiat al voievodului, care a fost trimis cu banii si misiunea de a supraveghea lucrarile. El si-ar fi insusit o parte din bani, insa, afland voievodul, si-a recunoscut fapta si a fagaduit ca va termina constructia din propria avere. La sfarsitul lucrarilor, spatarul Petru s-a calugarit, primind numele de Pahomie. Contrar opiniei majoritatii istoricilor care sustin ca Petru Rares este inmormantat la Manastirea Probota din Moldova, parintii de la Caracalu afirma cu tarie ca el ar fi venit alaturi de boierul Petru si ar fi luat schima cea mare in manastirea lor, primind la calugarie tot numele de Pahomie. Aici ar fi ramas pana la sfarsitul vietii si aici ar fi fost si inmormantat. In sprijinul acestei sustineri ei invoca fresca din pridvorul manastirii infatisand doi schimonahi tinand impreuna o biserica. Deasupra sta scris: „Noii ctitori ai acestei sfinte manastiri: Pahomie si Pahomie”.

Ce se poate spune cu siguranta este ca din porunca si pe cheltuiala lui Petru Rares s-a zidit mai intai arsanaua, asa cum se poate citi pe pisania ce se pastreaza pana astazi: „Staret fiind Gherman, Io Petru Voievod si monahul Ioasaf ctitori, Dionysios Syropoulos Hagi mester zidar, in anul 1534 s-au savarsit acest turn si incinta”. Refacerea in totalitate a manastirii a inceput-o tot Petru Rares, care a construit si masivul turn de aparare de la intrare. Turnul are 28 de metri inaltime si la inceputul secolului trecut inca mai pastra cele doua pisanii, acum disparute. Pentru a renova manastirea, Petru Rares a cerut si a obtinut permisiunea sultanului Soliman Magnificul.

Lucrarile la Manastirea Caracalu s-au incheiat abia in anul 1563, cand domn al Moldovei era Alexandru Lapusneanul, care, cu siguranta, a contribuit si el la refacerea manastirii. Dupa cum stim, el s-a calugarit pe patul de moarte si a primit numele de Pahomie. Asa se explica poate mai bine prezenta celui de-al doilea ctitor Pahomie in tabloul votiv. Tot voievodul Moldovei, insa nu Petru Rares, ci Alexandru Lapusneanul. Mai trebuie spus si ca, dupa moartea Lapusneanului, vaduva sa, evlavioasa doamna Ruxandra, va rascumpara in 1568 cu 35.000 de aspri toate averile mobile si imobile confiscate de Sultanul Selim al II-lea. Ajutoarele romanesti au continuat si in vremea lui Nicolae Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Nicolae Constantin Caragea si Mihail Sutu.

Biserica Manastirii Caracalu adaposteste cateva odoare de mare pret: icoana facatoare de minuni a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, o parte din lemnul Sfintei Cruci si multe sfinte moaste, printre care capul Sfantului Apostol Bartolomeu si parti din moastele Sfantului Mucenic Mercurie si ale Sfantului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. In biblioteca manastirii se pastreaza numeroase manuscrise si cateva pergamente, precum si o serie de hrisoave privitoare la istoria manastirii.

                                                                                   Silviu-Andrei VLADAREANU
                                                                            Lumea credintei, anul III, nr. 6(23)

• Manastirea Rarau
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Manastirea Moreni
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: