"Adevar zic voua: De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor". (Matei 18, 3)
Idealul perfectiunii nu ar trebui cautat in viitor, ci in trecut, prin revenirea la inocenta copilariei. Copilul din noi ne invata nevinovatia si ne aduce la acel stadiu de uimire, de stare harica necesara oricarui inceput, oricarei cautari.
Cine nu a fost copil? Cine nu isi aduce aminte cu drag de anii frumosi ai copilariei? Ce pot vorbele sa spuna despre frumusetea si gingasia unui inger, care este copilul. Exista la copil o capacitate speciala de a fuziona cu obiectul: il percepe instantaneu si din afara lui, fara sa apeleze la analiza.
Tudor Arghezi l-a cautat pe Dumnezeu toata viata lui. L-a gasit in ultimile clipe ale vietii sale, cand, stand intins pe pat, a exclamat: "(…) Te-am gasit ca pe un copil, intre ceruri, aruncand cu stele in mare si jucand cu mana oglinda lumii rotunde in odaile noastre albe".
La Orizont sau, daca privim in sus, la Zenit, acolo e spatiul absolutului, acolo este "locul de joaca" al lui Dumnezeu. Exista un spatiu al fiintei, anii copilariei, exista un loc al sacrului, al credintei, exista un topos al copilului din noi. Un “acolo” al bucuriei inocente de copil, al sentimentului profund care cuprinde toate simturile, copleseste sufletul si face timpul sa se opreasca. Este un sentiment in care intra sublimarea, teama si atractia.
Exista un “acolo” in lumina blanda a apusului, in lumina vesela a rasaritului, in constelatia cerului senin, in albul miraculos al fulgilor de nea, in adevarul nemuririi, in frumusetea si farmecul florilor. In toate acestea exista sentimente profunde ale bucuriei adevarate pe care divinitatea le incorporeaza in sufletul copilului spre incantarea si inaltarea fiintei umane.
Imi aduc aminte, copil fiind, cum in seara din Ajunul Craciunului ne asezam toti fratii in jurul bradului, impodobit cu hartie creponata de diferite culori, la lumina lampii si desfaceam pachetele cu imbracaminte, incaltaminte si, uneori, cu dulciuri. Minunate erau si serile in care faceam Steaua dintr-un ciur pe care lipeam icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brate, precum si sorcova dintr-o vergea pe care lipeam cu putina coca fasii de hartie creponata.
Acum, daca m-ar intreba cineva ce este Dumnezeu, as raspunde cu inima plina de bucurie: Copilul din mine! Acesta este Dumnezeu.
Iata cheia secretului: cine poseda sinceritatea, inocenta, umilinta si smerenia unui copil, acela e mare si va primi imparatia lui Dumnezeu.
Stefan POPA
Cluj-Napoca.
Stefan Popa
Pe aceeaşi temă
-
Copilaria, varsta Imparatiei
Publicat in : Religie -
Este copilaria in pericol?
Publicat in : Editoriale -
Copilaria, drum spre sfintenie
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.