Potrivit teologiei biblice, Iona face parte din randul celor 12 "profeti mici" ai Vechiului Testament. De la acesta ni s-a pastrat, in cadrul cartilor canonice ale Sfintei Scripturi, scrierea numita "Cartea lui Iona", din care aflam viata si activitatea sa.
Cartea lui Iona - purtatoare a bucuriei pascale
Cartea lui Iona, impartita in patru capitole de mici dimensiuni, este in felul sau unica, proclamand iubirea si milostivirea lui Dumnezeu.
Importanta fundamentala a acestei scrieri aparent neinsemnate, se constata din locul pe care Biserica i l-a incredintat, in cadrul cultului divin public. Ea este citita integral, ca paremie, in cadrul Sfintei Liturghii unite cu Vecernia, din Sambata Mare. Mesajul Sambetei Mari, prin citirea profetiei lui Iona, reprezinta mesajul biruintei asupra mortii, prin Invierea lui Hristos.
Multi comentatori, dateaza cartea in timpul perioadei post-exilice (din sec VI tarziu i.Hr.) In acea vreme, personaje importante precum Ezra, Neemia si profetul Obadia erau porniti in a pastra traditia iudaica impotriva sincretismului religios si idolatriei a paganilor din tarile inconjuratoare. Iona, prin cartea sa, reprezinta o figura didactica, care, in final, proclama iertarea lui Dumnezea asupra poporului pocait al ninivitenilor. Acesta pregateste astfel venirea lui Hristos, Mesia, care prin moartea si Invierea Sa avea sa aduca iertarea nu numai asupra poporului ales Israel, ci intregii lumi.
Cine a fost Iona?
Profetul este identificat ca "Iona, fiul lui Amitai", care a trait in timpul domniei Regelui Ieroboam II (ca.786-746; 2 Regi 14:25). Trimis de catre Dumnezeu sa propovaduiasca pocainta ninivitenilor (cetatea Ninive, capitala imperiului asirian, foarte decazuta-n moravuri, dar de care Dumnezeu avea grija), acesta nesocoteste poruncile Lui. Incercand sa fuga pe mare, Iona a fost inghitit de un chit (peste urias) in pantecele caruia a stat trei zile si apoi a fost aruncat afara pe tarmul marii. Primeste apoi, aceeasi misiune de la Dumnezeu, de a le prevesti ninivitenilor prapadul iminent (Iona 3, 4). Ninivitenii asculta indemnul prorocului pocaindu-se, iar Dumnezeu nu mai distruge cetatea. Se arata astfel ca pocainta reala, sincera, are darul de a-L face pe Dumnezeu sa-Si schimbe sau revoce hotararile.
In Evanghelii, Iisus vorbeste de doua ori despre "semnul lui Iona" la Mt 12:39 si Lc.11:29.
Semnul lui Iona in talcuirile Parintilor Bisericii
Pentru Parintii Bisericii, Iona este "typos", adica imaginea profetica ce il prevesteste pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Intrupat. Astfel sederea lui Iona in pantecele chitului, prefigureaza sederea lui Iisus trei zile in mormant si Invierea Sa cea de a treia zi.
Fericitul Augustin spune ca "dupa cum Iona a fost aruncat de pe barca de lemn in pantecele chitului, tot asa, Hristos, a fost pogorat de pe lemn (cruce) in mormant, sau in adancul mormantului". (Epistola 102)
Semnul lui Iona, de altfel, nu este limitat numai la prevestirea profetica a Invierii lui Hristos. Potrivit Sfantului Maxim Marturisitorul, Iona il inchipuieste deopotriva pe Adam sau firea umana, precum si harul prorocesc.
Cand il inchipuieste pe Hristos, "atunci prin plecarea Sa din Ioppe pe mare indica coborarea Domnului din cer in lumea aceasta, iar prin inghitirea sa de catre chit si prin aruncarea nevatamata dupa trei zile si trei nopti, prevesteste taina mortii, a ingroparii si a invierii." (Filocalia II)
Sfantul Maxim ne spune ca "prorocul infatiseaza in chip tainic pe Adam, adica firea cea de obste a omenilor in fiecare din starile prin care a trecut: cum a fugit de la bunatatile dumnezeiesti, ca din Ioppe, si e tarata in mizeria vietii de aici, ca pe o mare, scufundandu-se in oceanul agitat si framantat al patimilor pamantesti; cum e inghitita apoi de chit, fiara cea spirituala si nesaturata, adica de diavol, si cum e covarsita din toate partile de apa ispitelor pana la suflet; apoi cum e impresurata de cel mai de urma adanc, cu alte cuvinte cum e infasurata mintea de nestiinta totala si cum e coplesita judecata de marea povara a pacatului [...] prorocul ajunge in toate aceste stari poate ca sa inchipuiasca prin sine patimile in care s-a rostogolit omenirea in chip jalnic, facandu-si ale sale cele ale firii comune oamenilor." (Filocalia II)
Atunci cand inchipuieste harul prorociei, "prorocul paraseste in chip tainic Ioppe, ceea ce inseamna ca harul se departeaza de la slujirea legii si porneste pe marea potrivnicilor fara de voie si a luptelor cu ele, a ostenelilor si a primejdiilor, pana ce este inghitit de moarte ca de un chit, fara sa fie catusi de putin vatamat. Caci nimic de pe lume nu a putut impiedica mersul harului propovaduit nemurilor prin Evanghelie".(Filocalia II)
Dumnezeu a distrus sau nu cetatea Ninive?
Chiar daca aflam din Cartea lui Iona ca Dumnezeu i-a iertat pe niniviteni, Sfantul Maxim Marturisitorul afirma ca Dumnezeu isi tine fagaduinta, distrugand si mantuind cetatea: "primul lucru il face prin faptul ca aceia se leapada de ratacire, al doilea prin faptul ca primesc cunostinta adevarului. Mai bine zis omoara ratacirea din ei prin credinta inviorata din nou si le infaptuieste mantuirea prin moartea ratacirii”. (Filocalia II)
De la semnul lui Iona la Taina Botezului
Semnul lui Iona, ni se arata astfel extrem de actual. Pacatele lumii contemporane "striga la cer” precum cele din cetatea Ninive. Dumnezeu insa nu vrea sa ne piarda oricat de impovarati am fi de pacate. Stim ca "nu doreste moartea pacatosului, ci ca el sa se intoarca si sa fie viu". El vrea si poate sa distruga numai raul din noi, izbavindu-ne astfel de moarte.
Daca insa ninivitenii au urmat lui Iona pocaindu-se, cu atat mai mult trebuie sa urmam noi lui Hristos. Sfantul Ioan Gura de Aur, scrie in acest sens in Omilile sale la Matei: "Iona, spune Hristos, era rob, Eu Stapan; el a iesit din chit, Eu am inviat din moarte; Iona a predicat pieirea, Eu am venit binevestind imparatia; ninivitenii n-au auzit mai mult decat cuvintele lui Iona, Eu am predicat o filosofie care biruie orice filosofie; Iona a venit ca slujitor, Eu am venit fiind Insusi Stapanul si Domnul universului. N-am venit amenintand, nici cerand socoteala, ci aducand iertare; ninivitenii erau niste barbari, iudeii au ascultat cuvintele a nenumarati profeti; despre Iona nimeni n-a profetit; despre Mine, toti; iar faptele adeveresc cuvintele; Iona a luat-o la fuga, voind sa plece, ca sa nu fie batjocorit de niniviteni; Eu am venit stiind ca am sa fiu rastignit si batjocorit; Iona n-a suferit sa fie ocarat pentru cei mantuiti, Eu am suferit moartea, si moartea cea mai rusinoasa, iar mai tarziu am trimis pe altii; Iona era un strain, un om de alt neam, un necunoascut; Eu inrudit cu ei dupa trup, cu aceiasi stramosi ca si ei."
Sa nu pierdem din vedere faptul ca Mantuitorul ii mustra aspru pe evrei pentru necredinta lor, pentru faptul ca doreau semn: "Neam viclean si desfranat cere semn..." (Mt. 12, 38). Nici noi sa nu mai cerem semne pentru a ne schimba mintea, pentru a ne pocai. Semnul lui Iona s-a implinit deja in Hristos, si se plineste cu fiecare dintre noi in Taina Sfantului Botez.
Comentand primul stih al Psalmului 129, "Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne; / Doamne, auzi glasul meu", Fericitul Augustin il evoca pe profetul Iona, care se afla intr-o dubla cufundare: in apa marii si-n pantecele chitului. Tot asa, in timpul intreitei cufundari, cel ce se boteaza se afla in "marea vietii" acesteia si in mormantul lui Hristos.
Asadar, semnul lui Iona a prevestit nu numai Patimile si Invierea Mantuitorului, ci si Pastile noastre, moartea si invierea tainica impreuna cu Hristos, in apa Botezului.
Radu Alexandru
-
A fost Ninive crutata?
Publicat in : Religie -
Sfantul Proroc Naum, Cuviosul Filaret Milostivul
Publicat in : Vietile sfintilor -
Sfantul Isaac Sirul
Publicat in : Vietile sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.