Numele copilului este pus in a opta zi după naştere. Rugăciunile zilei a opta au o formă liturgică. Incep cu doxologia obişnuită, invocarea Duhului Sfânt, Trisaghionul şi Rugăciunea Domnească şi se termină cu apolisul liturgic. Aceasta în sine este un indiciu că suntem acum pe calea noastră către Biserică. Primele rugăciuni nu erau decât un salut iniţial, o primă „întâlnire"; acum viaţa care tocmai a început este transformată într-o procesiune către „templul [Biserica] pământesc" în care va fi împlinită mântuirea. După acest „început":
„Doamne, Dumnezeul nostru, Ţie ne rugăm şi pe Tine Te chemăm, să se însemneze lumina feţei Tale peste robul Tău acesta (N) şi să se însemneze Crucea Unuia-Născut Fiului Tău în inima şi în cugetul lui, ca să fugă de deşertăciunea lumii şi de toată vicleana uneltire a vrăjmaşului şi să urmeze poruncile Tale. Şi dă, Doamne, ca numele Tău cel sfânt să rămână nelepădat de dânsul, când se va uni, la vremea cuvenită, cu Biserica Ta cea sfântă, desăvârşindu-se prin înfricoşătoarele Taine ale Hristosului Tău; ca, după poruncile Tale vieţuind şi păzind pecetea nestricată, să dobândească fericirea celor aleşi în împărăţia Ta [...]".
Insemnarea cu Sfânta Cruce şi în continuare cuvintele rugăciunii ne amintesc de „Rugăciunea de la primirea catehumenilor", de care am vorbit la începutul studiului nostru. Intr-adevăr, este acelaşi ritual, doar că astfel transpus, încât să corespundă condiţiilor Botezului infantil. Este ritualul Bisericii când ea îl ia în posesie pe prunc în numele lui Hristos şi îl însemnează cu Semnul Crucii, semnul biruinţei şi domniei lui Hristos, şi începe să-l pregătească pentru Botez.
Singurul element nou este numirea pruncului. In Ritualurile zilei întâi nu a fost pronunţat niciun nume. Dar acum copilul este chemat pe nume şi acest nume legat de Numele Sfânt al lui Dumnezeu: „Şi dă, Doamne, ca numele Tău cel sfânt să rămână nelepădat de dânsul". Numele unui om, distingându-l de toţi ceilalţi oameni, îl identifică drept persoană şi îi afirmă unicitatea. Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu are un nume omenesc pentru că este persoană deplină, şi nu „omul în general", nu un purtător abstract şi impersonal al unei naturi umane abstracte. Natura umană nu există în afara persoanelor, fiecare dintre ele fiind atunci un mod cu adevărat unic şi în întregime personal al întrupării şi împlinirii acelei naturi.
Ritualul numirii este de aceea recunoaşterea de către Biserică a unicităţii acelui prunc, a darului dumnezeiesc al „personalităţii" lui. Legându-l de Numele Sfânt al lui Dumnezeu, Biserica arată că fiecare nume este sfânt, adică sfinţit prin numele omenesc al lui Hristos însuşi. In Hristos numele fiecărei fiinţe omeneşti este arătat drept nume al unui fiu al lui Dumnezeu, creat şi menit pentru o relaţie personală cu Dumnezeu, o participare personală la împărăţia veşnică a lui Dumnezeu, şi nu pentru o disoluţie într-o „nirvana" impersonală. Numele meu este „eul" pe care Dumenzeu îl creează adresându-Se lui ca un „tu" şi pe care El însuşi îl revelează ca persoană, ca Nume Sfânt, ca tu al unei iubiri şi comuniuni veşnice. Dacă pentru Biserică, pentru toţi sfinţii, pentru întreaga ei experienţă, Hristos însuşi este prezent în Numele Său de Iisus, dacă acest Nume Sfânt pentru noi este prezenţă, co-muniune, bucurie, putere, aceasta se datorează faptului că numele este taina persoanei, epifania, darul fiinţei Sale înseşi.
Numele lui Hristos sfinţeşte şi face sfânt numele meu, îl face expresia, taina persoanei mele în Hristos pentru întreaga veşnicie. Şi slujba zilei a opta - fiind darul către mine al numelui meu în Hristos şi în Numele Lui Sfânt - este astfel darul către mine al acelei „personalităţi" create de către Dumnezeu, care urmează să fie restaurată în Botez şi salvată pentru împărăţia lui Dumnezeu.
In trecut numele fiecărui creştin era tratat ca nume sfânt şi încă din copilărie era învăţat să-l respecte ca sfânt. Din această intuiţie a sfinţeniei numelui s-a dezvoltat tradiţia de a-i da pruncului un nume de sfânt, adică un nume deja „împlinit" ca sfânt de către un creştin. Aceasta nu era doar căutarea protecţiei unui „patron" ceresc; mai degrabă era rodul unei experienţe vii a Bisericii drept „comuniune a sfinţilor", al certitudinii că sfinţenia este singura menire şi chemare adevărată a omului. In lumina acestei tradiţii, cât de triste şi chiar demonice sunt desacralizarea actuală a numelui omului, reducerea lui la tot felul de porecle vulgare, creşterea indiferenţei faţă de înţelegerea creştină a cuvântului în general şi a numelui în special! Cât de minunat ar fi dacă noi, creştinii ortodocşi care trăim în Occident, decât să urmăm pur şi simplu această degradare progresivă a numelui uman - şi de aceea a persoanei numite prin el -, să începem mai degrabă recuperarea numelui ca nume sfânt: întâi, prin întoarcerea la folosirea numelor consacrate prin sfinţenia sfinţilor şi, apoi, prin folosirea lor cu aceeaşi iubire şi cinstire cu care invocăm Numele unic şi sfânt al lui Iisus!
Punerea numelui pruncului are loc în ziua a opta de la naşterea sa. Ştim deja că ziua a opta este un simbol al împărăţiei lui Dumnezeu, al realităţii cereşti dincolo de „lumea aceasta" şi la care suntem făcuţi părtaşi în Botez şi Mirungere. De aceea, către aceste Taine este îndreptat ritualul punerii numelui. Nu viaţa veche, ci cea nouă şi veşnică este cea care constituie orizontul ei; Biserica priveşte dincolo de „lumea aceasta" când îl întâmpină pe pruncul creat pentru veşnicie.
Şi pentru că întreaga istorie a mântuirii este iarăşi împlinită de fiecare dată când un prunc este rânduit lui Hristos şi împărăţiei Lui, ritualul punerii numelui se termină cu un tropar al Sărbătorii înfăţişării la Templu a lui Hristos însuşi [al întâmpinării Domnului], îl oferim pe acest prunc lui Dumnezeu în acelaşi fel în care, într-un moment unic în timp, un Prunc unic a fost oferit lui Dumnezeu. El a devenit copil pentru ca toţi copiii să devină fii ai lui Dumnezeu şi să intre în bucuria de nedescris a vieţii lui Dumnezeu şi a împărăţiei lui Dumnezeu, pentru ca fiecare copil să poată fi arătat ca obiect unic al iubirii unice. Lui Dumnezeu I-l rânduim pe cel pentru care Hristos S-a rânduit pe Sine din întreaga veşnicie. Pentru că doar în această rânduire poate unicitatea fiecărei vieţi omeneşti să-şi găsească împlinirea.
Alexander Schmemann
Din apa si din Duh. Un studiu liturgic al botezului, Editura Sophia
Cumpara cartea "Din apa si din Duh. Un studiu liturgic al botezului"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.