Sfantul Apostol Iacob al lui Alfeu

Sfantul Apostol Iacob al lui Alfeu

Sfantul Iacob a fost fratele Sfantului Apostol Matei, iar tatal lor se numea Alfeu. A fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mantuitorului Iisus Hristos si a propovaduit cuvantul Evangheliei in sudul Palestinei si in Egipt. Traditia spune ca Sfantul Iacob a murit rastignit pe cruce.

A vestit Evanghelia in sudul Palestinei si in Egipt. Datorita lucrarii sale, multi pagani au crezut in Hristos, au fost construite biserici si au fost hirotoniti preoti si episcopi. A fost numit si "samanta dumnezeiasca”, pentru ca a semanat cuvantul Evangheliei in inimile oamenilor.

Sfantul Iacob al lui Alfeu a fost rastignit pe cruce de pagani. El nu trebuie confundat cu Sfantul Apostol Iacob al lui Zevedeu (praznuit pe 30 aprilie) si nici cu Iacob "fratele Domnului" (praznuit pe 23 octombrie), intaiul episcop al Ierusalimului.

Troparul Sfantului Apostol Iacob al lui Alfeu (Glasul al 3-lea):
"Apostole Sfinte Iacob, roaga-L pe mult milostivul Dumnezeu sa dea sufletelor noastre iertare de pacate."

Tot astazi, facem pomenirea:
- Icoanei Maicii Domnului - Potoleste intristarile noastre;
- Sfintilor Cuviosi Andronic si Atanasia, sotia lui;
- A dreptului Avraam si a nepotului sau, Lot;
- Sfintei Mucenite Poplia;
- Sfantului Cuvios Petru;
- Sfantului Mucenic Ignatie Athonitul.

Maine, facem pomenirea Sfintilor Mucenici Evlampie si Evlampia, sora lui.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Calendar Ortodox

08 Octombrie 2025

Vizualizari: 38546

Voteaza:

Sfantul Apostol Iacob al lui Alfeu 5.00 / 5 din 3 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • simona turkPostat la 2015-10-09 12:12

    Sfinte Apostole Iacob a lui Alfeu invata-ne pe noi sa ne rugam mai mult catre Domnul Dumnezeu,sa ii multumim mai des pentru fiecare biencuvantare si pentru coborasurile care le intampinam in viata,caci toate sunt de la Domnul Dumnezeu pentru ca sa ne intareasca pe fiecare si sa ne apropie mai mult de El.

  • Marcu AdrianPostat la 2012-10-09 13:32

    Multumesc !

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Afiseaza Calendarul Ortodox

Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma Fără rugăciune viața omului se atrofiază. Rugăciunea presupune dialogul cu Dumnezeu dar ea înseamnă și o înfruntare a puterilor răului care ne înconjoară. Și cum omul contemporan e cuprins, adesea, de angoasă și deznădejde, rugăciunea lui poate ieși din 79.29 Lei
Cunoasterea prin tacere (3 volume)
Cunoasterea prin tacere (3 volume) Ediția de față - prima ediție de OPERE COMPLETE ale Pr. prof. George Remete - este determinată de două motive. Primul motiv este acela de omagiu adus autorului, ca urmare a alegerii sale ca membru corespondent al Academiei Române, în 12 februarie 2025. 248.43 Lei
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata Traim inceputul acestui mileniu absorbiti de o proliferare globalizanta a initiativelor antreprenoriale care urmaresc dezvoltarea de tehnologii tot mai performante. In acest context, nimic nu ne poate lasa neutri sau indiferenti. Se naste, aproape 52.86 Lei
Minuni si uimire. Cercetare asupra misterului vietii lui Iisus si asupra originii credintelor crestine
Minuni si uimire. Cercetare asupra misterului vietii lui Iisus si asupra originii credintelor crestine Minuni și uimire este o carte fascinantă despre viața lui Iisus, scrisă de renumita cercetătoare Elaine Pagels, laureată a National Book Award și una dintre cele mai importante voci în studiul creștinismului timpuriu. În această lucrare captivantă 56.03 Lei
Eu nu cred in Dumnezeu, eu il traiesc
Eu nu cred in Dumnezeu, eu il traiesc Fără a exagera câtuși de puțin, Maurice Zundel este considerat unul dintre cei mai importanți mistici ai întrupării din secolul XX. Deși nu poate rivaliza cu sistematizările marilor teologi din Țara Cantoanelor – protestantul Karl Barth și catolicul Hans 54.97 Lei
Pitesti dupa Pitesti. De la Casimca Jilavei la reeducarea de la Aiud. Razvan Gheorghe in dialog cu Marcel Petrisor si Demostene Andronescu
Pitesti dupa Pitesti. De la Casimca Jilavei la reeducarea de la Aiud. Razvan Gheorghe in dialog cu Marcel Petrisor si Demostene Andronescu Demersul lui Răzvan Gheorghe, de a sta de vorbă cu Marcel Petrișor și Demostene Andronescu și de a ne împărtăși această experiență, este unul salvator și lăudabil. Din întrebările formulate și din contextualizările, uneori extinse, este limpede că Răzvan 47.57 Lei
Personalitatea duhovniceasca a parintelui Vasile Vasilache
Personalitatea duhovniceasca a parintelui Vasile Vasilache „Teza de doctorat prezentată de părintele Robert Kovacs are frumusețea și particularitatea ei. Plecând de la cazul acestui bun și mare părinte duhovnicesc, detaliază aspectele legate de paternitatea și filiația duhovnicească. Considerăm că lucrările de 95.14 Lei
Omilii catehetice (doua volume)
Omilii catehetice (doua volume) Volumele adună o serie de omilii catehetice rostite de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, într-un context liturgic și pastoral viu, în dialog direct cu o comunitate concretă de credincioși. 176.54 Lei
Crestinul autentic de astazi, un martir in devenire
Crestinul autentic de astazi, un martir in devenire Creștinul de astăzi care trăiește in mod autentic Evanghelia este un martir in devenire, deoarece el este gata sa se jertfeasca pentru cei din jur si sa moara ca si Sfintii Martiri Brancoveni. La aceasta mucenicie ne cheama Biserica Ortodoxa. Să omorâm 17.97 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact