Iconomia dumnezeiasca la Fericitul Augustin

• « Inapoi
• Inainte »

Iconomia dumnezeiasca la Fericitul Augustin

Fericitul Augustin

Fericitul Augustin (354-430). Ca si la alti numerosi Parinti si scriitori ai Bisericii, nici la Fericitul Augustin nu se intalneste o teologie sistematica a rascumpararii sau a iconomiei divine. Rascumpararea, hristologia si iconomia divina sunt prezentate in intreaga sa opera teologica, dar in mod explicit in invatatura sa despre harul Noului Testament sau harul lui Hristos si pacatul originar, despre harul si liberul arbitru, precum si in teologia celor doua cetati.

In opera sa teologica, Fericitul Augustin scoate in evidenta preexistenta Logosului divin creator, crearea lumii de catre Acesta si legatura stransa intre Cuvantul lui Dumnezeu prin care s-a creat totul si intreaga creatura. In felul acesta Fericitul Augustin subliniaza adevarul mult apreciat in teologia ortodoxa contemporana ca hristologia are un caracter cosmic. Hristos s-a intrupat pentru toate creaturile, a luat trup omenesc pentru ca omul prin creatie se bucura de o atentie deosebita din partea lui Dumnezeu.

Fiind coetern cu Tatal, chiar si inainte ca iconomia intruparii sa fi avut loc, "viata adevarata era si a ramas in Iisus Hristos - Cuvantul creator prin care toate se aduc la existenta. Exista o relatie ontologica intre creaturi si Logos, de vreme ce fiecare creatura are "o ratiune eterna in Cuvantul lui Dumnezeu".

Aceasta orientare teologico-filozofica il apropie pe Fericitul Augustin in mare masura de Origen (+254), oare spunea ca Dumnezeu pune in lucrurile Sale vizibile "formele si imaginile lumii invizibile si sufletul poate astfel sa invete si sa se instruiasca spre a contempla chiar pe acelea care sunt nevazute si ceresti", precum si de invatatura Sfantului Iustin Martirul si Filozoful cu privire la Logosul spermaticois. De aici ar rezulta ca lucrurile create sunt formele exterioare ale perfectiunii divine, iar creatia in intregul ei are la baza Cuvantul lui Dumnezeu.

Prezenta Cuvantului creator se face simtita in lume, dupa Fericitul Augustin, printr-o lumina naturala care este proprie fiecarei creaturi. Spre deosebire insa de toate creaturile, oamenii simt intr-un imod cu totul aparte prezenta Logosului, caci sufletul omului este insetat dupa Creator.

Intruparea lui Iisus Hristos a fost motivata de pacatul oamenilor "Si homo non perisset, Filius hominis non venisset".

Desigur, Dumnezeu ar fi gasit si alte mijloace prin care sa mantuiasca pe oameni, dar intruparea a fost socotita de El ca cel mai potrivit mijloc. Consecinta cea mai insemnata a intruparii Fiului este participarea oamenilor la Dumnezeirea Sa: "Factus particeps mortalitatis nostrae, fecit nos participes divinitatis isuae".

Prin aceasta Fericitul Augustin se inscrie pe linia intregii soteriologii rasaritene care vede in participarea omului la dumnezeirea lui Hristos cel mai de pret rol al intruparii Fiului lui Dumnezeu. "Dumnezeu, zice Fericitul Augustin, nu putea face oamenilor un dar mai mare, decat sa le dea conducator pe Cuvantul Sau, prin care a creat totul, si de a-i infia ca madulare ale Sale, in asa fel ca El sa fie Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului, un singur Dumnezeu cu Tatal, un singur om cu oamenii".

Prin pacatul stramosesc natura umana s-a schimbat in mai rau, nu numai a devenit pacatoasa, ci chiar naste pacatosi. Ca protoparinte, Adam ne cuprindea virtual pe toti. Pacatul savarsit de el este in mod real si al nostru. Dupa ce Adam a pacatuit, noi toti avem pacatul pentru ca trupul pacatului naste pacatul.

Fericitul Augustin, avand in vedere monogenismul neamului omenesc considera concupiscenta una dintre urmarile cele mai grave ale pacatului stramosesc. Aceasta concupiscenta augustiniana, nu deplin justificata prin exagerarea ei, a fost incetatenita si apreciata ca atare in teologia occidentala.

Dupa invatatura ortodoxa cea mai grea urmare a pacatului stramosesc o constituie moartea. Dumnezeu insa in marea Sa iubire, cu toate ca-l pedepseste pe Adam cu moartea, ii face totusi promisiunea rascumpararii. Astfel intruparea reprezinta implinirea acelei promisiuni; ea este daruirea de sine a lui Dumnezeu unei lumi pregatite in acest scop. Trupul omenesc al lui Iisus Hristos este, dupa Fericitul Augustin, un dar al Sfintei Treimi.

Prin urmare, iconomia intruparii Fiului este o lucrare a Sfintei Treimi in lume. Mesia a venit intr-o lume dornica de regasire si insetata de asteptare. Fiul lui Dumnezeu ne mantuieste nu pentru ca este Fiu al omului, ci pentru ca este Fiul lui Dumnezeu.

Vorbind despre intrupare, Fericitul Augustin are in vedere mai intai elucidarea adevarului ca acel Logos care a creat lumea a vorbit si s-a aratat in Vechiul Testament dreptilor si profetilor, s-a intrupat la "plinirea vremii" din Fecioara Maria, facandu-se astfel accesibil si chemandu-ne la mantuire pe toti.

Intruparea Mantuitorului corespunde si unor nazuinte firesti ale sufletului uman, care nu se multumeste numai cu lucruri si bunuri temporare, ci le doreste si pe cele eterne, pe care ni le da intelepciunea Logosului si pe care le poseda Cuvantul intrupat. Trupul lui Iisus Hristos, in care noi toti suntem recapitulati, constituie "vesmantul Logosului". Trupul lui Iisus Hristos este scaunul picioarelor Iui Dumnezeu "scabellum pedum" pe care a coborat din ceruri pentru a primi lauda celor carora le-a adus mantuirea.

Intrupandu-se, Iisus Hristos face din umanitatea Sa un medicament care are puterea de a curati ochii celui pacatos, dandu-i astfel posibilitatea sa-l vada pe Dumnezeu pe care din cauza pacatului nu-l mai putea vedea. Crestinii, prin Iisus Hristos intrupat, trebuie sa vada pe Cuvantul lui Dumnezeu in vigoarea eternitatii Sale. De aceea "speranta crestina nu este in creatura, ci in Acela care a luat asupra Sa creatura, pentru ca astfel sa poata fi vazut de catre oameni".

Fericitul Augustin este fara indoiala cel mai mare dintre Parintii latini si gandirea sa va domina tot Evul mediu pana la Scolastici. El arata ca noi suntem in legatura cu Dumnezeu prin unicul mediator care este Cuvantul intrupat. Iisus Hristos nu este mijlocitor numai ca om, despartit de dumnezeirea Sa, nici numai ca Dumnezeu, despartit de umanitatea Sa, ci impreuna - ca Dumnezeu si om.

Iata mijlocitorul: divinitatea fara umanitate nu este mijlocitoare; umanitatea fara divinitate nu este mijlocitoare. Intre divinitate pe de o parte si umanitate pe de alta parte este mijlocitoare divinitatea - umanizata si umanitatea divinizata, indumnezeita a lui Hristos. Devenind partas la firea noastra muritoare, El ne face partasi la dumnezeirea Sa.

Este deosebit de important a sublinia faptul ca Fericitul Augustin, in hristologia sa, nu reduce totul la individ, si nu profeseaza pesimismul care ar putea fi sugerat de doctrina sa despre har.

Viziunea sa este cetatea, comuniunea, solidaritatea dintre oameni si in Hristos, impreuna cu angajarea. Motorul acestei strase legaturi intre credinciosi si Hristos este iubirea reciproca. Prin iconomia intruparii Hristos ne recapituleaza pe toti si uniti in El prin iubire ne aduce Tatalui. Impreuna cu cei rascumparati, Hristos formeaza un singur trup, care este Biserica Sa. Hristos este Unul, iar membrele Lui sunt numeroase. Acestea insa unindu-se cu El formeaza un intreg, care erte Hristos "totus Christus caput et corpus est".

In concluzie, putem spune ca hristologia Fericitului Augustin, avand in centrul ei recapitularea tuturor in Hristos, recapitularea care se perpetueaza prin iubire si har - in Biserica cea unica a lui Hristos - este o teologie actuala si de mare importanta in eforturile lumii crestine de azi, care doreste sa se intalneasca si sa colaboreze pe aceeasi platforma a "Cetatii lui Dumnezeu" si a comuniunii spirituale.

• « Inapoi
• Inainte »