Iconomia dumnezeiasca la Sfantul Ioan Gura de Aur

• « Inapoi
• Inainte »

Iconomia dumnezeiasca la Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfantul Ioan Gura de Aur (circa350, +407), s-a nascut in Antiohia, in familia unui dregator militar, Secundus. Primele elemente ale educatiei crestine le-a primit de la mama sa Antusa, iar educatia clasica de la Libanius si de la filozoful Andragatiu. A fost impodobit cu acele calitati care se cereau unui pastor sufletesc: vocatie, sfintenie, evlavie, cultura multilaterala, ravna pentru bine, dragoste de a sluji lui Hristos si oamenilor, tact in opera pastorala, etc.

Sfantul Ioan Hrisostom combate cu anticipatie in scrierile sale si monofizitismul si nestorianismul. Vorbind despre iconomia mantuirii si intemeierea Bisericii, Sfantul Ioan Gura de Aur, spune ca Biserica se formeaza in functie de o realitate divina si de o realitate creata. Intr-un sens, Biserica exista inainte de a fi lumea, depasind marginile istoriei si ramanand deasupra naturii, dar in alt sens, aflandu-se in timp, este pe deplin compatibila cu viata lumii.

Iconomia la randul ei este planul mantuirii in curs de efectuare. Ca atare este gandita si ea inainte de veci, odata cu planul. Dumnezeu nu gandeste un plan in abstract, ci un plan pe care il va efectua, un plan legat de istorie sau istoria legata de un plan.

Ca plan in curs de efectuare, iconomia incepe insa sa se descopere cand incepe sa se efectueze planul. Descoperirea si efectuarea coincid. Desigur, efectuarea cuprinde si pregatirea oamenilor pentru aceasta efectuare. Iar pregatirea este si ea o anumita descoperire a planului. De aceea organele prin care se descopera planul sunt organe ale efectuarii lui.

In acest sens, Sfantul Apostol Pavel spune in epistola sa catre Efeseni 3, 8-11: "Mie celui mai mic din toti mi s-a dat harul acesta sa binevestesc neamurilor bogatia nepatrunsa a lui Hristos, sa lumineze care este iconomia tainei ascunsa de veacuri in Dumnezeu, care a zidit toate, ca sa se faca cunoscut acum incepatoriilor si stapaniilor in cele ceresti prin Biserica, intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu, dupa hotararea cea inainte de veacuri pe care am primit-o in Hristos Iisus Domnul nostru".

Mai intai este de observat ca binevestirea este una cu luminarea iconomiei tainei celei ascunse de veacuri. Dar prin buna vestire sau luminare, iconomia intrand in desfasurarea vazuta, are ca efect intemeierea Bisericii prin adunarea neamurilor in ea si lucrarea lui Dumnezeu mai departe prin Biserica si prin chemarea altor popoare in ea. Aceasta este iconomia lui Dumnezeu: efectuarea si desfasurarea planului de adunare a tuturor oamenilor in Hristos si prin ei a intregii lumi.

Sfantul Ioan Gura de Aur, socotind plinatatea timpurilor identica cu prezenta lui Hristos in timp, declara ca aceasta plinatate este una cu intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu. Deci insusi Hristos cel intrupat este Intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu, sau izvorul actelor de intelepciune atotfelurit manifestate prin oameni in vederea adunarii tuturor in Hristos.

Domeniul iconomiei il constituie relatiile unei persoane din Treime cu faptura zidita, manifestarea Acesteia in opera creatiei si in actiunea providentei. Sfantul Ioan Gura de Aur foloseste cuvantul iconomie in sensul biblic al termenului, intelegand prin el restaurarea comuniunii dintre Dumnezeu si om prin Iisus Hristos si participarea la plinatatea Sfintei Treimi prin lucrarea Sfantului Duh in lume. Astfel Biserica prin ea insasi este organul iconomiei lui Dumnezu. Etapele acestei lucrari divine cuprind o intreaga istorie a lui Dumnezeu cu noi.

Dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, evenimentele acestei istorii, care se repercuteaza in viata Bisericii, ce se descopere si ea treptat, sunt creatia, caderea si crucea, iar acestora le va urma parusia. Toate aceste evenimente coexista in experienta actuala a iconomiei. Mai intai, actul creatiei implica in sine insusi posibilitatea aratarii unei "Biserici" in paradis. In adevar, se spune in Facere (3, 8): "Dumnezeu vorbea cu omul in adierea serii prin gradina", ceea ce inseamna ca exista o comunitate intre Dumnezeu si om in prima perioada a starii edenice. Dar unitatea transcendentului cu imanentul n-a luat forma definitiva in paradis din cauza pacatului protoparintilor care a surpat prima temelie a legaturilor dintre cer si pamant. Dupa pacat, diferenta de natura dintre Creator si creatura devine o prapastie cu neputinta de trecut pentru om. Descoperirea in "protoevanghelie" (Facere 3, 15) a planului divin de eliberare a oamenilor de catre Fiul lui Dumnezeu pune baza unui asezamant in care omul invata sa comunice cu Dumnezeu, fie ca e vorba despre o "stearpa biserica pagana", fie de Biserica Vechiului Legamant.

Sfantul Ioan Hrisostom dezvolta amplu adevarul biblic ca iconomia Fiului lui Dumnezeu se desfasoara dupa un plan providential in care este incadrat cosmosul si istoria, destinul universului si al poporului lui Dumnezeu, intrucat aceasta lucrare tinde spre a doua creatie - fapt ce cuprinde in sine refacerea si desavarsirea primei intocmiri.

La nivelul primei creatii, Biserica are radacini adanci in solul religios al neamului omenesc, dar la nivelul celei de a doua creatii, Biserica este un dar intru totul gratuit ce vine de sus, deosebindu-se ontologic de aceasta lume, dar care are menirea sa cuprinda in ea pe toti oamenii.

Momentul decisiv al iconomiei divine este atins odata cu Intruparea. Intruparea lui Iisus Hristos este opera dragostei divine fata de noi. "El a luat trup ca noi numai din iubire; in afara de aceasta, alta cauza a intruparii nu exista".

Intruparea reprezinta noua si eterna alianta prin cate Dumnezeu-Cuvantul se uneste irevocabil cu natura omeneasca, stabilindu-se astfel o comunicare intima de viata. Acest lucru inseamna, dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, ca Domnul a primit "trupul Bisericii". Astfel, Biserica, trup al Domnului, traieste din realitatea participarii credinciosilor la viata trupului Domnului. Fiind un trup cu Hristos, solidaritatea cu ceilalti reprezinta solidaritatea cu Hristos.

Intr-o ingemanare unica de simplitate si profunzime, Sfantul Ioan Gura de Aur, exprima adevarul acestui inefabil schimb de viata astfel: "Pentru aceea ia corpul meu ca sa faca loc Cuvantului; si luand corpul meu imi da Duhul Lui, ca dand si luand sa-mi aduca vistieria vietii. Ia trupul meu sa ma sfinteasca, imi da Duhul Lui sa ma mantuiasca".

Ceea ce Sfantul Ioan Hrisostom accentueaza mereu in invatatura sa hristologica, este scopul rascumpararii si al iconomiei divine, concretizat in jertfa lui Hristos. Jertfa lui Iisus Hristos ne impaca pe noi cu Dumnezeu si pe Dumnezeu cu noi, pentru ca acolo unde se aduce jertfa, exista iertare de pacate. Jertfa de pe cruce a Cuvantului intrupat este puterea care topeste ordinea cea veche a existentei si in acelasi timp intemeiaza ordinea celei noi.

Intre Hristos cel rastignit si inviat si credinciosi se stabileste, prin jertfa Sa, o unire vitala, un contact nemijlocit prin care viata Domnului se revarsa in fiinta lor si o innoieste, o umple de puterea Sfantului Duh si o transfigureaza.

Comunicarea aceasta vie cu Dumnezeu prin scump Sangele Sau este o restabilire ontologica a naturii umane si o participare la viata divina a lui Hristos, ceea ce inseamna, dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, intemeierea Bisericii.

Incercand sa rezumam invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur, putem identifica trei principii care stau la baza teologiei sale: in primul rand, observam principiul teologic, in sensul in care cuvantul porneste de la Dumnezeu, autorul creatiei si principiul unitatii originare; in al doilea rand, constatam principiul hristologic, intrucat porneste de la Hristos si se sprijina pe El ca rascumparator al tuturor; iar cel de al treilea principiu este cel eclesiologic, intrucat se fundamenteaza pe ideea de solidaritate a oamenilor in Hristos cel intrupat, si intrucat prin Hristos toti se gasesc in Biserica - trupul Sau tainic - in solidaritate unii cu altii. Toate aceste principii decurg din transpunerea in viata a bazelor biblice ale rascumpararii si iconomiei divine.

Teologia Sfantului Ioan Gura de Aur este deci o marturie a felului in care Ortodoxia exprima cu fidelitate gandirea marelui Apostol Pavel. Trasaturile de seama ale hristologiei si eclesiologiei hrisostomice pot oferi si in zilele noastre un model calauzitor concret in cautarea unitatii crestine, pentru ca ele coincid cu imaginea despre recapitularea in Hristos si in Biserica ce ne-o prezinta Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Gandirea teologica a Sfantului Ioan Hrisostom