Iconomia dumnezeiasca la Sfantul Maxim Marturisitorul

• « Inapoi
• Inainte »

Iconomia dumnezeiasca la Sfantul Maxim Marturisitorul

Sfantul Maxim Marturisitorul (580-662)

Prin vasta sa opera teologica inchinata slujirii Bisericii lui Hristos, care are un continut variat - exegetic, dogmatic, ascetic, mistic, liturgic etc - si prin trairea sa inalta, Sfantul Maxim Marturisitorul a fost unul dintre cei mai mari si mai devotati aparatori ai Ortodoxiei in timpul luptei contra ereziei monoteliste si a ramas pentru Biserica un teolog universal, alaturi de marii Parinti din secolele precedente.

Sfantul Maxim Marturisitorul invata ca lucrarea mantuirii noastre este o "recapitulare" in Hristos. Invatatura sa hristologica este asemanatoare, in linii generale, cu cea a Sfantului Irineu, opusa gnosticilor de mai inainte, dar are un caracter mai profund. Pentru a scoate in relief si mai mult insemnatatea recapitularii tuturor in Hristos, prin iconomia intruparii, Sfantul Maxim spune ca "principiul oricarei miscari naturale", sta in crearea fiintelor puse in miscare, iar autorul creatiei pusa in miscare este Dumnezeu-Creatorul. Starea imobila este scopul miscarii naturale a fiintelor create. Aceasta stare isi are existenta in Infinit, care depaseste tot ce este creat. Acest infinit este Dumnezeu. El este principiul si scopul intregii creatii si al miscarii fiintelor create: din El provin aceste fiinte, catre El se indreapta si in El isi vor gasi repaosul.

Vorbind despre "imobilitate" in Dumnezeu, Sfantul Maxim prezinta, in acelasi timp, invatatura sa despre Logos, despre intrupare, iconomie si despre indumnezeire, combatand origenismul. "Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, in care toate lucrurile au fost aduse la existenta (Colos. 1, 16), cuprinde in El diversitatea creatiei. Contempland aceasta diversitate, spune Sfantul Maxim, cine nu va vedea ca Logosul este o pluralitate de logoi (ratiuni) si ca, invers pluralitatea aceasta este una printr-o intoarcere universala in El".

Nu este vorba de o preexistenta externa a fiintelor in Dumnezeu (cum spunea Origen, influentat de platonism), caci toate lucrurile vazute si nevazute au fost create din nimic (ex nihilo), prin bunavointa lui Dumnezeu. Dar se are in vedere preexistenta ratiunilor in Unicul Logos divin.

Tinand cont ca intreaga creatura isi are ratiunea sa in Dumnezeu, omul la randul sau este parte a lui Dumnezeu prin insasi ratiunea dupa care a fost creat. Daca ne miscam potrivit acestei ratiuni, vom fi in Dumnezeu, in care preexista ratiunea existentei tuturor, ca principiu si cauza. Deci suntem si ni se zice "parte" a lui Dumnezeu pentru faptul ca ratiunile existentei noastre preexista in Dumnezeu.

Logosul s-a intrupat deoarece omul, dupa ce a fost creat, nu s-a miscat in jurul Celui nemiscat ca principiu propriu (adica in jurul lui Dumnezeu). Ci miscandu-se impotriva firii, de buna voie, in jurul celor de sub el, peste care fusese pus de Dumnezeu sa stapaneasca, putin i-a lipsit ca sa se stramute iarasi in chip jalnic in neexistenta. De aceea Cel cu totul nemiscat dupa fire si Dumnezeu, se face om, ca sa mantuiasca pe omul pierdut, El recapituland totul in Sine, cele din cer si cele de pe pamant, caci in Sine au fost create.

Astfel, incepand adunarea tuturor in Sine, Iisus Hristos, devenit om, care avea ca om, pentru noi, toate ale noastre, afara de pacat, a sfintit lumea si pe om, prin vietuirea Sa ca om. Dupa moartea si invierea Sa, desfiintand intervalul dintre lume si paradis, El ajunge dupa omenitatea Sa la Dumnezeu si Tatal, ca om. Purtand nevatamat chipul lui Dumnezeu, impreuna cu noi si pentru noi, El a imbratisat ca parti ale Lui, toata creatiunea si a strans in jurul Sau in chip nedespartit paradisul si lumea, cerul si pamantul, cele sensibile si cele inteligibile, recapituland toate in Sine. Prin aceasta Iisus Hristos a aratat ca toata creatiunea este una si poate primi una si aceeasi ratiune de a exista.

Sfantul Maxim atrage atentia ca, desi facut om, Cel pururea suprafiintial este supraplin de suprafiintialitate, caci nu s-a subordonat firii omenesti facandu-se om; dimpotriva, a ridicat la Sine firea, infaptuind in ea o alta taina, El ramanand cu totul necuprins. Caci chiar coborand cu adevarat in fiinta, s-a facut fiinta intr-un chip mai presus de fiinta, nascandu-se in chip minunat si pazind intreaga pecetea fecioriei Celeia ce L-a nascut.

Tinand cont de aceste coordonate ale rascumpararii in Hristos, Sfantul Maxim foloseste termenul "iconomie" in aceleasi sensuri ca si Sfantul Chiril al Alexandriei, dar, in descrierea ei dupa cum vedem, el transpune aceasta taina uneori intr-o viziune filozofica. Intelesul de baza al "iconomiei" este unirea celor doua naturi in persoana Cuvantului, care ramane neschimbat dupa natura Dumnezeiasca, dar se face om prin firea omeneasca asumata, "caci se cadea Facatorului a toate, ca facandu-se prin fire, potrivit iconomiei, ceea ce nu era, sa se pastreze pe Sine neschimbat, atat ca aceea ce era dupa fire, cat si ca ceea ce a devenit prin fire potrivit iconomiei.

Fiindca nu se poate cugeta la Dumnezeu vreo schimbare, precum nu se poate cugeta peste tot vreo miscare, care singura face cu putinta schimbarea la cele ce se misca. Aceasta este taina cea mare si ascunsa. Aceasta este tinta fericita (sfarsitul) pentru care s-au intemeiat toate. Spre aceasta tinta finala privind, Dumnezeu a adus la existenta fiintele lucrurilor. Aceasta este sfarsitul Providentei si al celor providentiate, cand se vor readuna in Dumnezeu cele facute de El. Aceasta este taina care circumscrie toate veacurile si descopera sfatul suprainfinit al lui Dumnezeu, care exista de infinite ori infinit inainte de veacuri. Iar vestitor (inger) al ei s-a facut insusi Cuvantul fiintial al lui Dumnezeu devenit om".

Iconomia, dupa Sfantul Maxim, inseamna asumarea de catre Fiul lui Dumnezeu a starii de om, prin care la ceea ce era si a pastrat neschimbat, isi adauga umanitatea. Descriind taina aceasta a unirii "definitului cu indefinitul, a masurabilului cu nemasuratul, a marginitului cu nemarginitul, a creatorului cu creatura, a stabilitatii cu miscarea", taina si tinta finala pentru care au fost facute toate, Sfantul Maxim lasa sa se inteleaga ca propriu-zis nu Dumnezeu se misca in realizarea iconomiei, ci El atrage faptura care se misca, pentru ca aceasta sa-si afle odihna in Cel nemiscat si nemarginit, fara sa-si piarda autenticitatea. Numai in sensul acesta se misca Cel nemiscat. El nu-si pierde interior odihna, caci atunci n-ar putea da odihna in Sine celor ce se misca. El aseaza trupul Sau in odihna Sa care este o forta de atractie pentru toti. In sensul acesta, El devine tuturor interior, devine forta miscatoare in ele, fara sa se miste, ci facandu-le pe ele sa se miste spre Sine si in Sine - Cel nemiscat.

Din cele spuse, constatam ca in iconomia intruparii este inclusa recapitularea tuturor in Hristos. Aceasta o spune insa si explicit Sfantul Maxim in cele ce urmeaza: "Daca Cuvantul lui Dumnezeu s-a coborat pentru noi din iconomie pana la cele de mai jos parti ale pamantului si s-a inaltat mai ipresus de toate cerurile ca toate sa le umple (Efes. 4, 9-10), El care este dupa fire nemiscat cu totul, infaptuind cu anticipatie in Sine ca om, dupa iconomie, cele ce vor fi, cel ce iubeste cunostinta sa se gandeasca cu bucurie tainica, ce minunat va fi sfarsitul fagaduit celor ce-L iubesc pe Domnul.

Daca pentru acela s-a facut Fiu al Omului, si Om, Dumnezeu Cuvantul, Fiul lui Dumnezeu si Tatal, ca sa faca dumnezei si fii ai lui Dumnezeu pe oameni, credem ca vom ajunge acolo unde este acum insusi Hristos, capul intregului trup (Colos. 1, 18), care s-a facut pentru noi inaintemergator la Tatal (Evrei 4, 20), prin ceea ce este ca noi. Caci in adunarea dumnezeilor, adica a celor ce se mantuiesc, va sta Dumnezeu in mijloc, impartind rasplatile fericirii de acolo, nemaifiind nici o distanta intre El si cei vrednici".

Aceasta inclinare naturala spre Dumnezeu si aceasta unire cu El in iubire nu este conceputa de Sfantul Maxim ca o evadare afara de lume. Dimpotriva, omul crestin fiind nedespartit de Dumnezeu si posedand, prin aceasta o legatura particulara cu Logosul divin, el reflecta rolul cosmic al acestei dorinte.

In aceasta perspectiva, urmand pe Sfantul Grigore de Nyssa, Sfantul Maxim dezvolta ideea omului micro-oosmos, care dupa modelul Logosului divin, uneste si el diversele aspecte ale creatiei: inteligibilul, psihicul si materialul. In aceasta miscare naturala omul gaseste pe Dumnezeu in lume si lumea are nevoie de om pentru a se intoarce la Creatorul ei. Si in acest inteles omul este parte a lui Dumnezeu si se numeste dumnezeu, precum, prin iconomie, Dumnezeu este si se numeste pentru el om.

Astfel, facand pe Fiul Sau om, Dumnezeu a innoit neamul omenesc, l-a impacat in fiinta lui profunda cu Sine si l-a indreptat in mod real. Purtata in ipostasul divin al Fiului, firea noastra a devenit cu adevarat sfinta si dreapta in profunzimea ei. Pacea ei (a firii umane) cu Dumnezeu consta in iubirea filiala a lui Hristos-omul fata de Tatal.

Aceasta inseamna reabilitarea ei cu consimtirea vointei, caci tocmai prin armonizarea vointei cu firea se realizeaza impacarea omului cu Dumnezeu. "Unindu-se astfel inclinarea voii cu ratiunea firii, se infaptuieste impacarea lui Dumnezeu cu firea, caci altfel nu este cu putinta firii dezbinate in ea insasi prin inclinarea voii sa primeasca pogorarea dumnezeiasca si negraita".

Aceasta impacare a firii cu Dumnezeu nu s-a putut realiza in noi decat dupa ce s-a realizat in Hristos, in care voia omeneasca a fost voia ipostasului divin. Numai ipostasul divin prin asumarea firii noastre umane a armonizat voia omeneasca cu firea omeneasca armonizand-o in acelasi timp cu Dumnezeu, caci El este singurul care vrea cu adevarat ceea ce este conform firii umane.

Iata cum prin iconomia intruparii Fiul lui Dumnezeu restabileste in noi "maretia chipului dumnezeiesc". "Cuvantul lui, spune Sfantul Atanasie, a voit ca, fiind el insusi chipul Tatalui, sa restaureze pe omul creat dupa chip". Aceasta restabilire a chipului in noi, dupa Sfantul Maxim, se concretizeaza prin "pacea, unirea si dreptatea reala - in care se afla, inca prin intrupare Hristos, ca om, cu Dumnezeu - devine prin unirea cu Hristos o pace si o dreptate reala si a celor ce cred in El. Caci relatia in oare s-a asezat Hristos ca om cu Tatal, si in care este, include in ea, a inceput potential, apoi tot mai actual, pe toti cel ce cred in Hristos. Sfintenia lui Hristos ca om este disponibila tuturor, este indreptata activ spre toti".

Aceasta transformare si unire constienta in Hristos presupune revenirea noastra la ceea ce ne era propriu si natural de la inceputul creatiei. Sfantul Maxim merge pina acolo, isipunind ca insasi indumnezeirea noastra, despre care vorbea Sfantul Irineu si Sfantul Atanasie, este in acest inteles "naturala" omului, caci acesta este scopul lui Dumnezeu de la inceput: sa devenim dumnezei prin Domnul Iisus Hristos, dumnezei si stapani prin fire.

Aceasta este in linii foarte generale taina iconomiei divine si a recapitularii in Hristos, la Sfantul Maxim Marturisitorul. Harul adus de Fiul lui Dumnezeu facut om, indumnezeieste pe om prin Dumnezeu, pentru iubirea acestuia fata de Dumnezeu si inomeneste pe Dumnezeu prin om, pentru iubirea Lui de oameni, facind pe Dumnezeu om, pentru indumnezeirea omului si pe om Dumnezeu pentru inomenirea lui Dumnezeu. Caci Cuvantul lui Dumnezeu si Dumnezeu vrea sa lucreze pururea peste tot si in toti taina intruparii Sale.

• « Inapoi
• Inainte »