Iconomia dumnezeiasca la Sfantul Atanasie cel Mare

• « Inapoi
• Inainte »

Sfantul Atanasie cel Mare

Sfantul Atanasie cel Mare (+373), nascut in Alexandria pe la anul 295, a primit o frumoasa educatie clasica si crestina. Ajungand diacon al patriarhului Alexandru al Alexandriei, inca din aceasta perioada (318) el era preocupat de marea problema a Logosului intrupat, caruia i-a consacrat una din cele mai frumoase si mai originale opere ale sale. Dupa moartea patriarhului Alexandru, el a fost ales episcop si papa al Alexandriei in 328, unde a pastorit 45 de ani (328-373).

Desfasurand o activitate multilaterala de teologie si indeosebi de apologie a Bisericii contra arianismului si apolinarismului, Sfantul Atanasie este autorul a peste 30 de opere apologetice, dogmatice-polemice, istorice, exegetice, ascetice etc.

In tratatul sau clasic Cuvant despre intruparea Logosului (P. G. XXV), Sfantul Atanasie dezvolta in pagini de o rara patrundere si o calda evlavie cauzele si efectele intruparii Fiului lui Dumnezeu. Adancimea cugetarii sale teologice din intreaga sa opera, cunoasterea perfecta a problemelor fac din Sfantul Atanasie un corifeu al teologiei din epoca de aur a Bisericii crestine.

In teologia Sfantului Atanasie, intruparea Logosului, ca urmare necesara a creatiunii, este una dintre cele mai mari preocupari ale sale. El afirma ca rolul principal al Logosului divin precrestin a fost dublu:

1. Crearea lumii si organizarea ei intr-o podoaba armonioasa
2. Mentinerea creatiunii prin sprijinul variat ce i-a fost acordat in acest scop.

Fiind intelepciunea lui Dumnezeu, El a randuit ordinea cosmica, a unit creaturile si a creat o singura armonie din ele. Ca Putere si intelepciune a lui Dumnezeu, El face cerul sa se mentina in existenta si tine pamantul cu propria-i putere. Soarele luminat de Logos straluceste la randu-i pe intreg pamantul, iar luna isi are lumina ei masurata. Gratie tot Ratiunii divine, apa sta spanzurata de nori, ploile uda pamantul, marea este inconjurata cu tarmuri, iar pamantul inverzeste si se impodobeste cu tot felul de plante. Nimic din cele create n-ar sta daca n-ar fi fost facute de Logosul cel divin.

Intruparea Cuvantului lui Dumnezeu a avut loc pentru rascumpararea oamenilor, care prin pacatul neascultarii savarsisera nedreptate si cazusera sub osanda mortii sau a inexistentei.

Dumnezeu a creat pe oameni ca acestia sa devina nemuritori, dar calcarea poruncii divine i-a abatut de la contemplarea lui Dumnezeu si i-a orientat spre neexistenta. Dupa cum la inceput ei fusesera chemati din neant la existenta prin dragostea Logosului, tot asa acum din cauza asemanarii cu Acela care exista, ei au provocat dragostea aceluiasi Logos si au fost chemati la existenta, caci "Dumnezeu a zidit pe om spre nestricaciune si l-a facut dupa chipul fiintei Sale. Dar prin pizma diavolului moartea a intrat in lume".

Fiind nestricaciosi, oamenii, prin pazirea poruncilor, urmau sa traiasca cu Dumnezeu: "Eu am zis dumnezei sunteti toti si fii ai celui prea inalt, iar voi ca niste oameni muriti si ca unul din capetenii cadeti" (Ps. 81, 6-7). Prin urmare cauza intruparii Domnului Iisus Hristos a fost mantuirea neamului omenesc din stricaciune. Mantuirea din stricaciune era necesara, insa la aceasta se opunea legea pusa ca pedeapsa pentru calcarea poruncii.

Sfantul Atanasie, vorbind despre iconomia intruparii Domnului, arata mai multe motive, dintre care subliniem:

1. Oamenii nu puteau sa cunoasca cu adevarat pe Dumnezeu decat prin Fiul Sau;
2. Dumnezeu nu putea ramane indiferent la pieirea progresiva a oamenilor dupa caderea lor in pacat, dand castig de cauza diavolului;
3. Ingerii n-ar fi putut mantui pe oameni, intrucat si ei sunt fapturi.

De aceea "Logosul divin, spune Sf. Atanasie, vazand ca piericiunea oamenilor nu putea fi inlaturata altfel decat prin moarte, iar El nu putea sa moara pentru ca era nemuritor, isi ia trup capabil sa moara, pentru ca acesta trupul participand la Logosul cel mai presus de toate, sa poata da satisfactie mortii pentru toti, sa ramana nestricacios din cauza ipostasului divin care locuieste in El si astfel sa inceteze moartea pentru toti oamenii prin harul invierii".

Astfel, prin actul rascumpararii adusa de El, Cuvantul lui Dumnezeu a facut ca faptura umana luata prin nasterea trupeasca asupra Sa, faptura supusa pacatului, stricaciunii si mortii, sa fie restaurata de El in chipul noului Adam.

In acest sens El a adus osindirea pacatului pe pamant, desfiintarea blestemului pe lemnul crucii, rascumpararea din stricaciunea mormantului, distrugerea mortii in iad. Cuvantul intrupat a mers peste tot pentru a realiza mantuirea omului complet, trup si suflet. El purta in Sine in tot locul figura chipului nostru, El care, ca Dumnezeu, nu avea nevoie nici sa fie nascut din fecioara nici de cresterea cu varsta, nici de numararea anilor; dar El a facut aceasta pentru a ne cauta pe noi, pentru a ne da viata dupa forma care ne este proprie si pentru a ne rechema la asemanarea si la urmarea chipului desavarsit. Este vorba de dezbracarea de omul vechi si de aparitia celui nou, care se reinnoieste dupa chipul Creatorului sau (Colos. 3, 9-10).

Doctrina Sfantului Atanasie despre iconomia mantuirii, spune parintele profesor Dumitru Staniloae, are un caracter net spiritual si in consecinta ea este o spiritualitate practica, transformatoare a intregii fiinte umane, sau o vointa de a spiritualiza intreg trupul si toata viata concreta a omului. In comparatie cu ea teoria juridica a rascumpararii apare ca o adevarata mitologie. Toata aceasta mitologie juridica explica reactia demitologizanta a lui Bultman, care vrea sa vada mantuirea intr-o experienta spirituala. Este regretabil numai ca aceasta experienta spirituala nu este vazuta ca eficace in viata concreta a omului, in relatiile lui sociale, in relatiile cu lumea.

Sfantul Atanasie apara invatatura despre iconomia divina si despre dumnezeirea deplina a Cuvantului, nu numai din increderea ce o are in iubirea lui Dumnezeu fata de om, ci si din increderea ce o are in om, in capacitatea acestuia pentru unirea cu Dumnezeu. De aceea aproape totdeauna cand vorbeste despre intruparea Domnului, il arata pe aceasta nu numai ca Dumnezeu desavarsit, ci si ca om deplin: "Precum nu ne-am fi eliberat de pacat daca trupul pe care l-a imbracat Cuvantul n-ar fi fost prin fire omenesc - caci n-ar fi avut nimic comun cu ceva strain noua - tot asa nu s-ar fi indumnezeit omul, daca Cuvantul care s-a facut trup n-ar fi fost prin fire Logosul adevarat si propriu al Tatalui. Caci de aceea s-a facut aceasta unire ca sa uneasca cu Cel prin fire Dumnezeu pe cel prin fire om si sa se faca sigura mantuirea si indumnezeirea lui. N-am avea nici un folos noi oamenii daca Logosul n-ar fi fost nici Fiu adevarat si prin fire al Tatalui, nici trup adevarat cel pe care l-a luat".

Trupul purificat si inviat al lui Hristos sta intr-o legatura cu trupul nostru al tuturor. El este ca un aluat, sau ca un focar iradiant, innoit si inviat, al intregii corporalitati umane. Deoarece coruptia si moartea erau in om, nu in afara, "in mod cuvenit Logosul divin s-a folosit de trup ca de un organ si s-a extins la toti". In acest fel suntem toti rascumparati si uniti in Hristos, care este Dumnezeu si om.

Cuprinderea potentiala a noastra in Hristos si calitatea de fii ai lui Dumnezeu si de membri ai Bisericii lui Hristos, conditioneaza realizarea unei legaturi si a unei colaborari a tuturor oamenilor, in iubire, dupa cum reiese din doctrina Sfantului Atanasie. Aceasta colaborare prin iubire se impune azi mai mult ca in trecut in vederea ajutorarii omenirii. Forma durabila a acestei cuprinderi si colaborari nu poate veni decat dintr-o dezvoltare a comuniunii, ca o conditie a mantuirii, a salvarii oamenilor chiar din greutatile pamantesti, dar si ca o forma a unitatii crestine, de a carei dorinta este cuprinsa azi tot mai mult omenirea crestina.

"Biserica cea una spre care tinde crestinismul, se contureaza tot mai mult ca Biserica comuniunii. Dar dincolo de Biserica, crestinii trebuie sa simta o responsabilitate pentru toti oamenii".

Sesizand stransa legatura dintre revelatia naturala a lui Dumnezeu din fapturi si revelatia supranaturala facuta omului direct de Dumnezeu care a atins apogeul ei prin intruparea Logosului, Sfantul Atanasie spune ca toata creatia tinde spre invierea generala ca spre sensul ei deplin-ultim si spre desavarsirea ei in Dumnezeu.

Revelatia clara a lui Dumnezeu in creatie si revelatia sensului creatiei coincid, si ea va atinge deplinatatea la invierea generala. Prin aceasta, doctrina Sfantului Atanasie are un pronuntat caracter eshatologic.

In cele din urma, "la plinirea vremii", intelepciunea lui Dumnezeu care asa cum s-a spus, inainte se arata prin chipul ei in creaturi si prin ea arata pe tatal ei, ea insasi fiind Logosul in persoana, s-a intrupat, ceea ce spune si Sfantul Ioan (I, 14) si dupa desfiintarea mortii si mantuirea neamului omenesc, s-a revelat si mai mult pe Sine insasi si prin ea pe Tatal, facand toate dupa planul iconomiei si al iubirii Sale de oameni.

• « Inapoi
• Inainte »