Iconomia dumnezeiasca la Sfantul Grigorie de Nyssa

• « Inapoi
• Inainte »

Iconomia dumnezeiasca la Sfantul Grigorie de Nyssa

Sfantul Grigorie de Nyssa 

Sfantul Grigore de Nyssa (335-395), nascut in Cezareea Capadociei, ca frate mai mic al Sfantului Vasile cel Mare, a primit educatia de la fratele sau Vasile si de la sora sa Macrina, completand-o prin legatura sa cu Libaniu si cu alti oameni de seama ai timpului.

Ajungand episcop de Nyssa pe la 371, dupa moartea Sfantului Vasile (+379), el se prezinta ca unul din aparatorii cei mai autorizati ai Ortodoxiei in Asia Mica. Talentul oratoric si stiinta teologica ale Sfantului Grigore au fost apreciate superlativ la Sinodul II ecumenic (381), unde el a fost proclamat "stalp al Ortodoxiei".

Daca Sfantul Vasile este socotit "bratul care activeaza", Sfantul Grigore de Nazianz - "gura care cuvanta", Sfantul Grigore de Nyssa este numit "capul, creierul, care gandeste", in probleme de teologie si filozofie crestina.

Dupa el, in iconomia mantuirii a fost necesar ca Logosul lui Dumnezeu sa ia firea omeneasca, pentru ca numai insusindu-si toate caracterele firii omului, l-a putut mantui pe om din pacat. Iconomia divina cerea ca precum un om a calcat legea ascultarii de Dumnezeu, un om se cadea sa si ispaseasca, implinind aceasta lege prin ascultare si platind cu viata Sa nevinovata calcarea celorlalti: "Precum prin neascultarea unui om s-au facut pacatosi cei multi, tot asa si prin ascultarea unuia, drepti se vor face cei multi" (Rom. 5, 19).

Trebuia ca impacarea intre Dumnezeu si om sa se faca nu numai prin fapta lui Dumnezeu, ci si a omului. In acest sens, Sfantul Grigore de Nyssa spune ca "dupa ce moartea intrase in lume prin neascultarea unui om, a fost izgonita prin ascultarea altui om. Iata pentru ce s-a facut ascultator pana la moarte: ca sa vindece prin ascultare pacatul neascultarii si sa nimiceasca prin invierea Sa moartea, care intrase in lume prin neascultare".

Spre deosebire de Sfantul Atanasie, care accentueaza intelepciunea manifestata prin actiunea creatoare si restauratoare a Logosului, Sfantul Grigore de Nyssa scoate in evidenta mai ales dragostea Sa, manifestata prin actul rascumpararii: "Firea noastra bolnava avea nevoie, spune el, sa fie vindecata, fiind decazuta - sa fie ridicata; fiind moarta - sa fie inviata. Noi pierdusem impartasirea cu binele: trebuia sa ni se dea inapoi, eram la intuneric: trebuia sa fim adusi la lumina. Fiind robiti, asteptam o rascumparare; fiind prizonieri, aveam nevoie de un ajutor, fiind sclavi, aveam nevoie de un eliberator. Acestea nu erau oare in stare sa miste pe Dumnezeu, incat sa-L faca sa coboare pana la sarmana noastra fire?".

Rascumpararea insasi este restaurarea armoniei cosmosului. Aceasta este insotita de un imn de marire si multumita, inaltat de fapturi lui Dumnezeu, pentru impartasirea din nou a harurilor sale, daruite din dragostea dumnezeiasca: "Cand s-a ajuns la indeplinire, prin iconomie, restabilirea in stare originara, a celor ce zaceau in pacat, intr-un glas s-a ridicat o rugaciune de multumire de la toata zidirea. Acestea si alte binefaceri asemenea cu acestea, au adus marea taina a dumnezeiestii intrupari".

Mantuirea noastra se indeplineste, dupa Sfantul Grigore de Nyssa prin unirea firii dumnezeiesti cu cea omeneasca, adica prin unirea ipostatica si prin inviere, asa cum am vazut si la marele Atanasie si la Chiril al Alexandriei.

"Hristos este Acela care ne mentine acum, pentru ca are impartasire in existenta cu natura noastra umana. Atunci s-a unit cu firea noastra, pentru ca aceasta fire prin impartasirea cu ce este dumnezeiesc sa devina dumnezeiasca; s-a eliberat de moarte si s-a asezat in afara atingerilor tiranului. Caci invierea din morti a lui Hristos s-a facut pentru neamul nostru muritor, inceputul invierii pentru toti".

In invatatura Sfantului Grigore de Nyssa despre iconomia mantuirii, Mantuitorul Iisus Hristos este puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeu. El este pacea, lumina cea adevarata, sfintenia si rascumpararea tuturor oamenilor. Hristos este arhiereu si jertfa de ispasire, oglinda a slavei si icoana a ipostasului.

Prin opera Sa de rascumparare si indosebi prin jertfa Sa, Iisus Hristos a intemeiat Biserica si a unit pe toti in Sine, a devenit mancare si bautura duhovniceasca pentru toti cei ce cred in El, piatra cea din capul unghiului, imaginea lui Dumnezeu si Dumnezeu adevarat. in calitatea Sa de "intai-nascut", Hristos este Capul Bisericii si inceputul tuturor lucrurilor care sunt cuprinse in El". El este acela care ne mentine acum uniti cu Sine caci are impartasire in existenta cu firea noastralie.

Biserica lui Hristos, intemeiata odata cu opera de rascumparare, pe cruce si la Cincizecime, este, dupa Sfantul Grigore, o noua zidire a lumii, in ea, dupa cuvantul proorocului Isaia (65, 17), se zideste un cer nou, care este taria credintei in Hristos, cum zice Sfantul Apostol Pavel (1 Tim. 3, 15) si se pregateste si un pamant nou, care soarbe ploaia ce cade pe el, si se formeaza un alt om reinnoit prin nasterea cea de sus, dupa chipul celui care l-a zidit. Frumusetea deosebita in zidirea cea noua este nu numai o multime de stele facute in ea de Logosul divin, ci, si multimea de sori care lumineaza lumea prin razele faptelor bune. Iisus Hristos, facatorul unor asemenea sori, vorbeste astfel: "Lumina voastra sa lumineze inaintea oamenilor" (Matei 13, 43).

Dupa cum cel care privind la lumea ce cade sub simturi si cugetand la intelepciunea vadita in frumusetea lucrurilor, isi da seama prin cele vazute de frumusetea cea nevazuta si de izovrul intelepciunii, a carui curgere a alcatuit firea lucrurilor, tot asa cel care priveste la aceasta lume noua a Bisericii, vede in ea pe cel ce este si devine totul in toate.

Hristos ne uneste cu Dumnezeu intre noi. Dar cel ce actualizeaza aceasta unire este Duhul Sfant. Aceasta nu inseamna ca Iisus Hristos este pasiv. El lucreaza, dar lucreaza prin Duhul Sau cel Sfant. Duhul Sfant este cel ce da Bisericii constiinta unitatii ei. El este cel ce da fiecarui om credincios constiinta ca e inzestrat prin impreuna-lucrare cu ceilalti oameni in vederea mantuirii comune.

Prin lucrarea de indumnezeire indreptata de catre Duhul asupra fiecarui credincios, Biserica exercita in gradul cel mai inalt puterea ei de a aduna pe oamenii credinciosi intr-o comuniune unificata. Biserica are astfel temei triadologic, hristologic si pnevmatologic. Dar are si un temei antropologic; Biserica este intemeiata de Dumnezeu, dar e intemeiata pentru oameni, adica in folosul unor fiinte pentru care daca se face ceva, este necesara si dorinta si libera lor adeziune.

Intruparea insasi urmareste adunarea tuturor oamenilor in unul si acelasi Trup al Domnului. Dar nu o adunare fortata, ci una liber consimtita de oameni. "Fara libera adunare a oamenilor la invatatura lui Hristos, fara acceptarea chemarii Lui, Trupul lui Hristos ar fi numai cap fara trup. In calitate de cap, Hristos are nevoie de oameni, de membrele Sale". Aceasta inseamna ca atunci va fi corpul complet, cand toti oamenii credinciosi vor fi uniti in Biserica lui Hristos.

• « Inapoi
• Inainte »