„Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri [...] şi S-a facut om.”

Am câteodată sentimentul că la Crăciun mulţi dintre noi pierdem şansa de a înţelege ce se întâmplă. Auzim un lucru oarecum ciudat, că Dumnezeu se naşte dar, prinşi de febra pregătirilor de sărbători, ridicăm din umeri şi, în cel mai bun caz, spunem ceva de genul „Dumnezeu poate face tot ce vrea, deci nu-i de mirare că se arată pe pământ ca şi copil”... Şi ne întoarcem fiecare la ceea ce ne face să simţim că e Crăciunul: unii la cadouri, alţii la brad sau la colinde, alţii la cântările şi slujbele Bisericii. Dar câţi dintre noi se mai întreabă de ce oare a vrut Dumnezeu să se nască ca şi om?

Poate nu suntem toţi la fel de conştienţi ca şi sfinţii părinţi că la naşterea Sa, Hristos, cel de o fiinţă cu Tatăl, S-a întrupat de la Sfântul Duh şi a luat asupra Sa tot ceea ce ţine de firea omenească. Şi că prin vieţuirea Sa în trup pe acest pământ, l-a reînnoit şi l-a mântuit pe om. Dar poate am începe să desluşim ce se întâmplă la Naşterea Domnului, dacă ne-am privi cu ceva mai multă atenţie pe noi înşine...

Cât de greu ne este, atunci când suntem sătui, să înţelegem foamea celui flâmând... Cât este de greu, când petrecem Crăciunul în parohia noastră din Roma sau Paris, înconjuraţi de prieteni, să înţelegem starea sufletească a studentului din Caen care, după Sfânta Liturghie se întoarce în camera sa şi, în singurătatea lui, mănâncă o felie de cozonac amestecată cu lacrimi; sau a medicului rezident din Chateauroux care are cea mai apropiată biserică ortodoxă la o distanţă mai mare de 100 km şi, în plus, mai este şi de gardă în ziua de Crăciun; sau a „badantei” din Catania care nu are cum să ajungă la Liturghie pentru că familia bătrânei pe care o îngrijeşte îi cere să fie la muncă exact de ziua Naşterii Domnului... Cât e de greu pentru un preot dintr-o parohie mare, căruia i se umple casa de colindători, să-l înţeleagă pe cel dintr-un orăşel din nordul Europei care, cu ultimii săi bani, mergesă cumpere pâine şi vin pentru Liturghia de Crăciun, la care ştie că nu va avea mai mult de douăzeci de oameni...
Câţi dintre noi ar avea atâta dragoste încât să fie dispuşi să renunţe la petrecerea Crăciunului cu prietenii sau cu familia, sau la bucuria colindatului şi, în schimb, să meargă la cineva pentru a-l ajuta să iasă din singurătate?

De cele mai multe ori noi oamenii, la bucurie, uităm de durerile semenilor noştri. Crăciunul ne arată că Dumnezeu, în toată slava Sa, nu uită de suferinţa omului ci, „chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor”(Filipeni 2, 7) vine la noi. Domnul şi Omul Iisus Hristos, prin tot ceea ce trăieşte, pare a ne spune: „Nu vă primeşte nimeni, nu vă dă nimeni atenţie? Iată, nici Eu nu am unde să mă nasc... A trebuit să plecaţi din ţara voastră? Şi eu, copil fiind, am fost pribeag prin ţări străine...Vă este vouă foame?Şi Eu am flămânzit... Sunteţi trişti când pierdeţi pe cineva drag? Şi Eu l-am plâns pe prietenul meu, Lazăr... Faceţi bine şi vi se răsplăteşte cu rău? Şi Mie tot aşa mi-au răsplătit cei pe care i-am vindecat... Sunteţi trădaţi şi părăsiţi de prieteni? Şi de mine s-au lepădat prietenii Mei... Vădoare când sunteţi loviţi? Iată şi Eu sângerez când sunt bătut cu biciul... Vă simţiţi părăsiţi până şi de Dumnezeu? Şi Eu, pe cruce, am simţit acest lucru... Muriţi voi? Iată, şi Eu sunt omorât...”

Numai atât de ne-am aminti, numai de-am îndrăzni să intuim că-n toate singurătăţile şi frământările noastre Dumnezeu este lângă noi, atunci ni s-ar despietri inimile şi, cu uimire, am rosti şi noi, împreună cu ţăranii din Transilvania, „Dumniezău draguţu”... Şi atunci cred că s-ar face auzit şi sufletelor noastre glasul Său: „Vi se pare câteodată că viaţa voastră e un iad? Iată, în Iad mă cobor şi Eu... Şi înviez, ca să înviaţi şi voi cu Mine! Mă înalţ la Cer, de-a dreapta Tatălui ca să vedeţi că acolo e locul vostru! Vă trimit pe Sfântul Duh pentru ca, încă pe pământ fiind, să gustaţi din Viaţa pregătită vouă în Cer!” Astfel am înţelege de ce coborârea Domnului Hristos ca şi prunc, la noi, pe pământ este, de fapt, începutul înălţării noastre la Cer. Şi am cânta împreună cu Biserica „Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”

Bogdan Grecu, Belfast

Sursa: apostolia.eu

• Etimologia cuvantului Craciun
  Publicat in : Craciun ortodox
• Craciun - Batranul Craciun
  Publicat in : Craciun ortodox
• Obiceiuri de Craciun - Craciunul si taierea porcului
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
• Originea cuvantului Craciun
  Publicat in : Craciun
• Craciun sau de Craciun
  Publicat in : Craciun

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: