Cuvantul "Craciun", atat de des rostit in aceste zile, are parte si astazi de controverse, atunci cand se pune in discutie originea sa. Dintre etimologiile propuse, nici una nu este sigura.
Al. Rosetti, Al. Graur, Ovid Densusianu au ajuns la concluzia ca termenul "creatio" explica etimologia cuvantului "Craciun". Potrivit autorilor mentionati, cuvantul "creatio" descopera ziua crearii lui Hristos. Din punct de vedere teologic, acest termen nu poate fi acceptat, avand in vedere ca in Simbolul de credinta marturisim ca Hristos este "nascut, nu facut".
Pericolul de a cadea in arianism, a facut ca termenul "Craciun" sa fie inlocuit cu "Sarbatoarea Nascutului", pentru a arata ca Fiul lui Dumnezeu, Cel vesnic nascut din Tatal, S-a nascut ca om din Fecioara Maria.
Alti cercetatori, precum Vasile Parvan, Sextil Puscariu, Nicolae Draganu, considera ca termenul "Craciun" provine din latinescul "calatio". La romani, prin calatio se intelegea convocarea poporului de catre preotii pagani, in prima zi a lunii, pentru anuntarea sarbatorilor din luna respectiva, si, prin extindere, sarbatoarea in general, caci cea mai importanta, calatio, era aceea de la 1 ianuarie.
Stim ca Nasterea Domnului in Biserica din Rasarit se sarbatorea impreuna cu Botezul Domnului, la 6 ianuarie. Aceasta sarbatoare era numita Epifania sau aratarea lui Dumnezeu, pentru ca la Botezul Domnului s-a descoperit lumii Sfanta Treime: Fiul botezandu-se in Iordan, Sfantul Duh S-a coborat peste El in chip de porumbel, iar Tatal a grait din cer: "Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit" (Matei 3, 16-17; Marcu 1, 9-11 ; Luca 3, 21-22). Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Dar de ce aceasta descoperire a Lui se numeste Aratare? Pentru ca El nu s-a facut cunoscut tuturor la nastere, ci la botezul Sau, deoarece El pana in aceasta zi nu era cunoscut multimii". Persoanelor de curand crestinate, li se parea aceasta anuntare apropiata de sarbatoarea pagana calatio, si astfel, au denumit cu acest termen sarbatoarea nasterii lui Hristos.
O alta explicatie privind originea acestui termen, a fost propusa de profesorul Gheorghe Musu (1913-1987). El sustine ca termenul "Craciun", numea butucul care era aprins in seara si noaptea dinaintea solstitiului de iarna. Conform adeptilor religiilor naturiste, focul rezultat din arderea butucului, avea menirea sa "intareasca" soarele "amortit", sa-i dea acestuia putere sa-si continue calatoria sa. Cand Hristos, numit "Soarele dreptatii", a luat locul "vechiului soare" cinstit in religiile naturiste, a fost preluata si denumirea "Craciun".
In concluzie, ceea ce putem spune cu certitudine este ca termenul folosit de Biserica este "Nasterea Domnului", asa cum o exprima si troparul: "Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru...". E bine sa nu uitam ca in Cazania de la Govora din 1642, si in Cazania lui Varlaam din 1643, intalnim "Sarbatoarea Nascutului". Deci, putem afirma fara retineri ca termenul "Craciun" in limba romana este un cuvant de origine populara si nu un termen oficial al Bisericii.
Adrian Cocosila
Aboneaza-te la newsletter Retete de post
-
Postat la 2014-12-10 11:28
Etimologia propusă de Gh. Muşu a fost reluată, confirmată şi augmentată de regretatul Profesor Dan Sluşanschi, clasicist şi indo-europenist, printre altele: Sărbătoarea solară a solstiţiului de la daci este confirmată şi în spaţiul indo-european celtic [Se cunoaşte deja înrudirea lingvistică şi culturală a dacilor cu celţii], unde s-a păstrat pînă tîrziu ceea ce englezii numesc "log feast": "log" e buturuga aceea ("crăcanul" - "crăciunul") care ardea toată noaptea de la solstiţiu. Nu-i nici o problemă că a fost preluată o denumire păgînă pentru a desemna o sărbătoare creştină suprapusă peste cea păgînă. La fel s-a întîmplat şi cu Floriile (lat. Floralia) sau Rusaliile (lat. Rosalia). Teoria preluării termenului de la slavi nu stă în picioare, datorită anacronismului: arheologia a scos la iveală numeroase urme ale creştinismului primar pe teritoriul actual al Ţării noastre mult înainte de venirea slavilor în Europa. Cît priveşte "creatio(nem)", după toate regulile fonetice, ar fi trebuit ca rezultatul să fie "Crăciune", articulat "Crăciunele" (ca şi "rugăciune" < rogatio(nem); "tăciune" < titio(nem) etc.).
-
Elena ConstantinPostat la 2010-12-25 23:20
Sarbatori cu pace, bucurii si sanatate!
-
Peter DincaPostat la 2010-12-25 00:02
Crăciun fericit autorului articolului şi tuturor cititorilor site-ului!
-
Peter DincaPostat la 2010-12-24 23:57
Domnule Iulian Toma, am studiat şi eu etimologia acestui cuvânt. După părerea mea, aproape sigură este cea dacă, a lui Gheorghe Musu, pe care dumneavoastră i-o atribuiţi lui Sorin Paliga (care, cu siguranţă a preluat-o de la Musu). Soluţia slavă e foarte puţin probabilă, întrucât în niciuna dintre limbile slave, numele Crăciunului nu porneşte de la termenii citaţi de dumneavoastră mai sus. Termenul albanez exact este kërcu (pronunţat: kărţú) şi are sensurile ,,butuc, buturugă''.
Petru Dincă
-
Constantin BernathPostat la 2010-12-24 20:34
Interesant articol, comentarii competente.
Sarbatori FERICITE.
Doamne ajuta.
-
iulian toma Postat la 2010-12-24 10:22
A fost omisa explicatia cea mai probabila:
"Pe de altă parte, o posibilă etimologie poate fi legată de denumirea unei vechi sărbători păgâne a slavilor vestici și anume Korochun, Kračún, Karachun (în limba maghiară Karácsony înseamnă chiar Crăciun, iar cuvântul a fost preluat odată cu creștinismul de la slavi)."
sau in plus
"Sorin Paliga sustine Crăciun este un cuvânt de origine Daco-Tracă [9] legat de sărbătorile focului cu ocazia solstitiului de iarnă. Precum si in albaneza kercu "bucată de lemn", in Italiană Ceppo (Craciun dar si creanga/cracă) tot asa si in romana Craciun ar insemna Crengută/crăcuță. Aceasta posibilitate lingvistică este sustinută și de obiceiul Roman de a pune crenguțe / crăci de copac la casele oamenilor cu ocazia solstitiului de iarnă si a festivităților Sol Invictus"
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cr%C4%83ciun
-
silviu milasan Postat la 2010-12-10 14:23
Termenul de "creaţie" cu referire la naşterea lui Hristos, nu are nici o legătură cu credinţele ariene şi antitrinitare.
Dumnezeu-Fiul deofiinţă cu Tatăl a fost increat şi s-a născut în eternitate din Tatăl. Fiul Omului, Iisus Hristos, Fiul din Sfânta Treime, s-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, fecioara Maria, deci are o Mamă care a fost om, a fost creată.
Firea umana a lui Hristos,fizionomia, trăsăturile sale fizice au fost create, de asta e şi numit Fiu al Omului, fără ca acest lucru să îi ştirească cu ceva dumnezeirea şi egalitatea sa cu Tatăl şi Duhul Sfânt.
Iar termenul de "creare" pentru naşterea lui Hristos a fost folosit de Biserică încă de la început, nu atât pentru naşterea lui Hristos ci pentruu ceea ce a insemnat această Nastere.
Naşterea lui Dumnezeu-Fiul a însemnat Recrearea lumii corupte de păcatul primar, recrearea întregului univers. Adică zidirea lumii noi pe temelia harului.
Efeseni 2.14 "Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două - una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii,
15. Desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea,
16. Şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia."
Romani 10.4 "Căci sfârşitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede."
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.