Minunata este dorinta dumneavoastra de a vietui in ascultare fata de un duhovnic incercat, insa aceasta nevointa nu a fost data vremii noastre. Ea nu numai ca nu poate fi gasita la mirenii crestini, ci nici macar in manastiri... Vremurilor noastre le-a fost data o alta nevointa, legata de multe greutati si piedici; noi suntem nevoiti sa ne savarsim calatoria nu ziua, nu la lumina limpede a soarelui, ci noaptea, la lumina palida a lunii si a stelelor. Ne-au fost date spre calauzire Sfanta Scriptura si scrierile Parintilor: asta ne-o spun pe sleau sfintii vremurilor din urma. Pe langa calauzirea sfintelor scrieri este de folos si sfatul acelor oameni care ei insisi se calauzesc dupa scrierile Parintilor. Sa nu credeti ca nevointa noastra este lipsita de necazuri si de cununi: nu! Ea e impreunata cu mucenicia. Aceasta mucenicie seamana cu chinul lui Lot din Sodoma: sufletul dreptului se chinuia la vederea curviei neincetate si neinfranate.
Si noi ne chinuim inconjurati din toate partile de minti care au incalcat credinciosia fata de adevar, care au intrat in legatura de curvie cu minciuna, care s-au molipsit de ura impotriva scrierilor insuflate de Dumnezeu, care s-au inarmat impotriva lor cu hula, clevetire, si batjocura diavoleasca. Nevointa noastra are pret inaintea lui Dumnezeu: pe cantarul Lui sunt cantarite si neputinta noastra, si mijloacele noastre, si imprejurarile in care ne aflam, si insasi vremea in care traim.
Un mare staret a avut urmatoarea vedenie: inaintea lui, viata pamanteasca a oamenilor era infatisata sub chipul unei mari. El a vazut ca nevoitorilor primelor veacuri ale monahismului li s-au dat aripi de foc, si ei treceau ca fulgerul peste marea patimilor. Nevoitorilor vremurilor din urma nu li s-au dat aripi: ei au inceput sa planga pe malul marii. Atunci li s-au daruit aripi, insa nu de foc, ci unele slabe. Au inceput sa zboare peste mare, insa in cale, din pricina slabiciunii aripilor, se cufundau deseori in mare; ridicandu-se din ea cu greu, isi reincepeau calea, si in cele din urmat dupa multe stradanii si necazuri, savarseau trecerea.
Sa nu ne descurajam! Sa nu nazuim cu nechibzuinta spre nevointe stralucite, care sunt mai presus de puterile noastre. Sa primim cu evlavie nevointa smerita, foarte potrivita neputintei noastre, date parca in chip vazut de mana lui Dumnezeu. Sa savarsim aceasta nevointa cu credinciosie fata de sfantul Adevar, si in mijlocul lumii, al gloatei zgomotoase, nenumarate, care alearga pe calea larga in urma rationalismului samavolnic, sa trecem catre Dumnezeu pe cararea ingusta a ascultarii de Biserica si de Sfintii Parinti. Putini merg pe cararea aceasta? Si ce daca? Zis-a Mantuitorul: Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua imparatia. Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire, si multi sunt cei care o afla, si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla (Lc. 12, 32; Mt . 7,13-14).
Sfantul Ignatie Briancianinov
Articol preluat din volumul "Scoala Ortodoxiei pentru incepatori", Ed. Sophia
Cumpara volumul "Scoala Ortodoxiei pentru incepatori" de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro
-
Duhovnicul, doctorul sufletului
Publicat in : Editoriale -
Duhovnicul sau psihologul
Publicat in : Editoriale -
Duhovnicul mare si duhovnicul mic
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.