Nu voi uita niciodată glasul Părintelui meu Emilianos în rarele momente în care îmi dădea telefon. Părintele nu era adeptul telefonului. Erau vremuri grele atunci, nu existau telefoanele mobile pe care le avem astăzi şi circulăm toţi ca transmisioniştii. Am şi lipsit timp de zece ani, în Germania, la studii postuniversitare. Dar de câte ori îmi telefona, sufletul meu avea nevoie, şi înţelegea asta. îmi ajungea acel prelung „Ce faci?" al părintelui meu iubit. Căpătăm putere, ştiam că nu sunt singur...
Odată, i-am trimis o scrisoare. Nu îl văzusem şi nu îl auzisem de câteva luni... E grea străinătatea! îmi cădea părul din pricina anxietăţii, nefericitul de mine... „Părinte al meu, scump şi iubit", îi ziceam. Cunoşteam şi apelativele formale (Preacuvioase, Sfinţia voastră şi alte asemenea formule bizantine), dar îmi era cu neputinţă în clipele acelea în care îmi era greu, departe de el, să mă exprim altfel. „Părinte al meu, scump şi iubit!"...
Părintele mi-a citit scrisoarea într-o sinaxă a monahilor, la „Simonos Petra". „Uite, măi, cum vorbesc oamenii, din inimă, fără falsităţi." M-a dat ca exemplu. Cum să nu se rezolve apoi problemele, cu atâtea binecuvântări şi iubire de la „Simonos Petra"? Se deschideau căi, se năşteau prunci sănătoşi, în ciuda diagnosticărilor potrivnice, se rezolvau probleme financiare în chip minunat, chiar la limită, când sufletul era epuizat de „Doamne, miluieşte" şi „Preasfântă Născătoare, ajută-mi!".
Şi iată, telefonul: „Ce faci?", ca şi cum ar fi spus: „Nu te teme. Nu eşti singur!". Şi întotdeauna la timpul potrivit.
In luna februarie a anului 2017 am vizitat Mănăstirea „Buna Vestire a Maicii Domnului" din Ormilia, Halkidiki. Trecuse mult timp de când nu mai fusesem, şi s-au bucurat maicile. Mi-au făcut cinste şi mi-au dat să citesc Hexapsalmul23.
Mi-am amintit de Părintele Emilianos. Ai fi crezut că auzi o convorbire telefonică directă cu Dumnezeu: „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut..."24. Şi strigătul: „Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine. Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele."25
Un amestec de rugăminte fierbinte cu un fel de cerere, poruncă! Luptă cu Dumnezeu!
Pentru Părintele Emilianos momentul Hexapsalmului era sfânt, înfricoşător! Odată, cu mult timp în urmă, mi-a făcut vehement observaţie pentru că am tuşit în timp ce el citea Hexapsalmul.
„Dar... ce să fac? N-am vrut!", m-am îndreptăţit eu, „eram şi răcit...".
„Să încetezi, să te sufoci, dar în timpul Hexapsalmului să nu mai tuşeşti!"
Iar de atunci n-am mai tuşit, şi singurul lucru pe care-1 fac este să încerc să nu izbucnesc în plâns...
Citind Hexapsalmul, am încercat să imit intensitatea vocii sale. Pe măsură ce trec anii, îmi lipseşte tot mai mult această voce.
După Liturghie am cerut să mă ducă să îl văd şi să iau binecuvântarea sa. Nu îl văzusem de câţiva ani, am fost mişcat. M-au lăsat puţin şi singur cu el. I-am spus lucruri, i-am cerut iertare că nu l-am ascultat şi am păţit-o, şi m-am smerit foarte. Şi sunt sigur că m-a auzit, că s-a bucurat de noutăţile mele şi că se roagă pentru mine, chiar dacă nu mi-a dat niciun semn. însă, pe când mă îndepărtam, în urechi îmi răsuna cunoscuta voce:
„Ce faci?"
Stefanos Dimopoulos
Traducere: Elena Dinu
Fragment din cartea "Athos - tărâmul sfinţeniei", Editura Doxologia
Cumpara cartea "Athos - tărâmul sfinţeniei"
Note:
23 Cei şase psalmi ai Utreniei (Ps. 3, 37, 62, 87,102 şi 142). [n.tr.]
24 Ps. 62,1. [n.tr.]
25 Ps. 37, 21-22. [n.tr.]
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.