Sfinţii

Toţi cei ce sunt părtaşi, pe diferite trepte, energiei sfinţitoare şi îndumnezeitoare a lui Dumnezeu poartă numele de Sfinţi. în categoria Sfinţilor se numără Prorocii, Apostolii, Părinţii şi toţi prietenii lui Hristos de-a lungul veacurilor, toţi câţi se împărtăşesc de energia luminătoare şi îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, între care se numără mucenici, nevoitori cuvioşi, clerici şi mireni, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni. Aceştia toţi poartă numele de Sfinţi.

a) Cine este Sfânt?

Sfinţii nu sunt doar nişte oameni buni, ci sunt toţi cei care s-au unit cu Dumnezeu-Cuvântul neîntrupat şi întrupat, cu Hristos. Sfinţenia este însuşirea comună a tuturor Prorocilor, Apostolilor, Părinţilor, Mucenicilor şi Nevoitorilor. Toţi sunt Sfinţi, deoarece înlăuntrul lor lucrează energia sfinţitoare a lui Dumnezeu, şi sunt Părinţi, pentru că nasc fii duhovniceşti.

„Nu există la Părinţi deosebirea dintre Sfinţi şi Părinţi. La Părinţii Bisericii, Sfinţii sunt Părinţi, iar Părinţii sunt Sfinţi."

Sfinţi sunt numiţi toţi cei care, prin curăţire şi luminare, ajung la îndumnezeire şi se împărtăşesc de energia îndumnezeitoare a lui Dumnezeu.

„Cei care au ajuns la îndumnezeire şi au devenit Sfinţi sunt sau nu sunt o realitate? Asta-i problema fundamentală."

Noţiunea de sfinţenie nu este una umanistă sau moralistă, ci teologică. Sfinţi sunt cei care s-au tămăduit duhovniceşte, cei care, după curăţirea inimii, au ajuns la luminarea minţii şi la îndumnezeire. Aceştia sunt mădularele adevărate, lucrătoare, ale Trupului lui Hristos.

„Există azi concepţia că, dacă-i cineva om bun, respectă legea şi celelalte, atunci automat este şi bun creştin, candidat la sfinţenie. Aşa că bunicuţele şi bunicuţii noştri sunt cu toţii candidaţi la sfinţenie. Asta, desigur, după criteriile moraliştilor. Numai cine are o concepţie moralistă despre sfinţenie poate să vadă lucrurile aşa.

In teologia patristică există însă un alt punct de vedere. Cel care s-a tămăduit, acela este Sfânt. Pentru că Sfânt înseamnă, în tradiţia patristică, un om tămăduit, şi nimic mai mult; înseamnă cel care a trecut prin curăţire şi a ajuns la luminare, şi de la luminare a trecut la îndumnezeire. S-a tămăduit şi, prin urmare, este Sfânt.

Din acest motiv, în Biserica primară îşi ziceau unul altuia Sfinţi, încă dinainte să moară. De ce-şi ziceau creştinii Sfinţi - Sfinţii din Tesalonic, Sfinţii din Corint etc? Şi de ce-i numeau Sfinţi pe nişte oameni aflaţi încă în viaţă? De ce? Pentru că mădularele Bisericii, în primele veacuri, erau doar cei aflaţi în starea de luminare. Aveau cel puţin Rugăciunea minţii şi, având Rugăciunea minţii şi fiind în starea de luminare, de aceea se numeau Sfinţi."

In viaţa de după cădere, energia noetică nu mai funcţionează, sau funcţionează inadecvat. Astfel, când energia noetică se eliberează de energia raţională şi este pusă în lucrare, atunci mintea se luminează şi omul, prin lucrarea lui Dumnezeu şi prin propria lui împreună-lucrare, ajunge la îndumnezeire. Acesta este Sfântul. Sfântul, prin lucrarea lui Dumnezeu şi prin propria lui împreună-lucrare, devine Templu al Duhului Sfânt.

Apostolul Pavel arată acest lucru. Scrie: „Că ori câţi cu Duhul lui Dumnezeu se poartă, aceştia sunt fii ai lui Dumnezeu" (Romani 8, 14). A fi cineva purtat de Duhul înseamnă că a primit Duhul Sfânt şi a dobândit harisma înfierii: „Pentru că n-aţi primit un duh al robiei, spre temere, ci aţi primit Duhul înfierii" (Romani 8,15). Duhul înfierii este exprimat prin rugăciunea inimii: „întru care strigăm: Avva, Părinte!" (Romani 8,15). Şi important este că „însuşi Duhul acesta mărturiseşte dimpreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu" (Romani 8,16). Când cineva nu are acest Duh, atunci nu are Rugăciunea minţii şi înseamnă că nu este fiu după har al lui Dumnezeu, prin urmare nu este un mădular real al Trupului lui Hristos: „Iar de n'are cineva Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui" (Romani 8, 9).
Acestea sunt însuşirile care îl definesc pe Sfânt.

„Apostolul Pavel spune că nu vorbim cu înţelepciune omenească, ci cu puterea Duhului Sfânt. Ce înţelege prin asta şi de ce puterea Duhului Sfânt este opusă înţelepciunii lumii acesteia? Este puterea energiei Duhului Sfânt din lăuntrul omului.

Oricine vede un Sfânt înţelege că e Templu al Duhului Sfânt. Şi nu se lasă convins că este Templu al Duhului Sfânt prin argumente filosofice sau prin teologiile unuia sau altuia. Vede că este Templu al Duhului Sfânt. De ce? Pentru că de multe ori chiar Il aude săvârşind cele ale preotului înlăuntrul său.

Şi ce vesteşte mărturia Duhului către duhul omului?

«Că suntem fii ai lui Dumnezeu.» Această mărturie, despre care vorbeşte Apostolul Pavel, spunând că «Duhul strigă:" Avva, Părinte! în inimile noastre», acest Duh care strigă în inimile noastre - este lucrul acesta pe care-l descrie Apostolul Pavel o realitate, sau o născocire a închipuirii?

Apostolul Pavel vorbeşte în Epistolele sale despre această putere a Duhului Sfânt în inima omului. Ce este această putere? Şi dacă-i cineva atent la ce scrie Apostolul Pavel, o să vadă că vorbeşte despre o rugăciune reală în lăuntrul inimii omului."

Deosebirea dintre nebuni şi Sfinţi stă în felul cum funcţionează energia lor noetică. Dacă energia noetică se suprapune în om peste energia raţională, şi aceasta se abate de la funcţionarea ei normală, atunci este nebunie. Dacă energia noetică este mişcată după Dumnezeu, de Duhul Sfânt, arunci omul este Sfânt.

„Deosebirea dintre nebunie şi sfinţenie este că, în primul caz, energia noetică este dezlănţuită, nestăpânită ş.a.m.d., şi vatămă personalitatea omului în aşa fel încât omul înnebuneşte, pentru că nu funcţionează normal, ca un om normal."

Când omul se face părtaş energiei luminătoare şi îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, atunci trăieşte dumnezeiescul har în toată existenţa sa - în suflet, prin Rugăciunea minţii, şi în trup, prin slobozirea de frica de moarte. Astfel este călăuzit către mucenicie.

„Vieţile Noilor Mucenici sunt dovada că starea de luminare, aşa cum exista în Biserica primară în anii de prigoană, a continuat să existe ca centru al Ortodoxiei şi în anii Imperiului Otoman. Această putere a credinciosului de a îndura caznele muceniceşti este cea care a salvat Ortodoxia în anii ocupaţiei otomane, şi nu s-au turcizat toţi romeii. Cei mai mulţi dintre romei s-au turcizat. Şi de ce nu s-a turcizat şi minoritatea rămasă? Aveau mare încredere în Sfinţii Bisericii, că sunt purtători ai dumnezeiescului har şi că există în ei cu adevărat dumnezeiasca putere. Şi ce este dumnezeiasca putere? Este această putere de a îndura mucenicia şi chinurile trupului numai să nu te lepezi de Hristos. Aceasta era dovada adevăratei credinţe."

Aşadar, Sfinţii nu sunt doar oameni buni, ci sunt oameni îndumnezeiţi. Mai sunt şi unii care fac pe Sfinţii, dar în realitate sunt nişte ipocriţi care înşeală lumea. Până şi ereticii sunt oameni buni şi pot să aibă o viaţă morală, dar, de vreme ce nu au teologia ortodoxă, nici nevoinţa Bisericii, rămân doar la o viaţă morală, nu se împărtăşesc de energia îndumnezeitoare a lui Dumnezeu şi nu-i pot tămădui pe ceilalţi.

„La o conferinţă aici, numai ce văd că se ridică unul şi zice că Arie a fost un om sfânt. Pentru că respectivul nu ştia ce-i sfinţenia. Erau şi alţii din cei aici de fată care l-au auzit cu urechile lor. Arie, om sfânt! Adică ce voia să spună? Voia să spună că Arie a fost om bun."

Insă una este omul bun, şi alta omul sfânt. Sfinţii sunt părtaşi energiei îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, şi acest lucru este evident, deoarece îi pot ajuta pe oameni, fac minuni şi-i vindecă. Şi falşii doctori pot să fie oameni buni, dar nu sunt în stare să vindece pe nimeni.

„Te duci la un medic şarlatan şi-ţi spune: «Da, ştii, o să facem asta, o să facem ailaltă, nişte frecţii, ia din asta, din asta şi din cealaltă», şi adună cu miile de drahme lună de lună. Intr-un sfârşit, e nevoit omul să se ducă la un alt doctor. Atunci îşi dă seama că primul nu era decât un şarlatan."

Astfel, scopul Bisericii este sfinţirea mădularelor sale, şi în acelaşi timp folosirea mijloacelor potrivite prin care să-şi atingă acest scop. S-a subliniat în mod repetat că sfinţenia se trăieşte prin lucrarea lui Dumnezeu şi împreună-lucrarea omului. Dumnezeu lucrează şi omul împreună-lucrează.

„In această chestiune apare problema constrângerii libertăţii omului. Imi amintesc mereu de mama, care-mi zicea: «Copilul meu», zicea ea, în dialectu-i capadocian:
«Copilul meu, om sfânt cu de-a sila nu se face». Desigur, "omul nu poate cu de-a sila să ajungă sfânt; fiecare trebuie singur să-şi aleagă calea tămăduirii prin nevoinţă."

Tămăduirea prin nevoinţă este strâns legată de viaţa liturgică a Bisericii, anume de curăţire, luminare şi îndumnezeirea pe care le întâlnim în toată învăţătura patristică a Bisericii. Şi tămăduirea prin nevoinţă este legată indisolubil de Tainele Bisericii.

In acest punct trebuie să subliniem că există o diferenţă între energia raţională şi energia noetică. Energia noetică trebuie activată prin rugăciune, după care mintea se luminează. In prima fază, mintea trebuie să se golească de toate gândurile. Aceasta nu înseamnă că trebuie să devii analfabet, ci este vorba despre o anumită metodă ascetică şi bisericească.

„Părinţii nu au vrut să spună în nici un caz că prin analfabetism poate cineva să ajungă la sfinţenie, ci prin golirea minţii de gânduri. La asta se refereau, nu la incultura raţiunii."

b) Puterea empirică a credinţei

Din toate cele de mai sus se arata marea valoare a Sfinţilor Bisericii, care sunt mădularele cele adevărate ale Trupului înviat al lui Hristos, membrii reali ai Bisericii. Sfinţii arată că Biserica Ortodoxă şi teologia ortodoxă dau roade. De aceea, praznicul Tuturor Sfinţilor are o deosebit de mare însemnătate. Când o Biserică îl călăuzeşte pe om la sfinţenie, atunci succesul ei este recunoscut, altfel este falimentară. Teologia care nu „produce" Sfinţi nu este ortodoxă.

„Criteriul Ortodoxiei este succesul. Şi ce înseamnă succesul? Succesul înseamnă să treacă cineva de la curăţire la luminare, şi cu timpul să ajungă la îndumnezeire, fie în această viaţă, fie în cealaltă. Prin urmare, teologia corectă este judecată după succesul ei, iar aplicarea corectă a acestei teologii terapeutice este judecată după gradul în care episcopul şi clericul, în general, au succes în lucrarea lor. Prin urmare, putem spune că Duminica Tuturor Sfinţilor este criteriul de bază al Ortodoxiei."

Acest lucru este vădit şi în epoca mucenicilor, dar şi a noilor-mucenici. Când un mucenic din timpul prigoanelor primelor veacuri şi un nou-mucenic din vremea stăpânirii turceşti îndurau chinurile fără a se lepădau de Hristos, aceasta era dovada că aveau o credinţă adevărată. Era cea mai bună predică dintre toate.

„In acei ani nu aveau parte de predicile moralizatoare ale teologilor şcoliţi, care zic lucruri frumoase ca să impresioneze lumea cu elocinţa lor. Pe călugării din vremea aceea nu-i interesa o asemenea cateheză şi învăţătură. Ceea ce-i interesa era puterea acestei credinţe, mărturia empirică a acestei credinţe care-l face pe om să creadă. De asta vedem că în acei ani toată lumea era cu metaniile în mână."

Temeiul nostru este experienţa Sfinţilor, căci ei au dobândit cunoaşterea lui Dumnezeu.

„Prorocii şi Apostolii şi Sfinţii Bisericii sunt pentru noi autoritatea în privinţa lui Dumnezeu. Noi prin aceşti oameni avem credinţă în Dumnezeu, nefiind în stare să avem experienţa directă a lui Dumnezeu; numai dacă nu cumva am ajuns la stadiul luminării şi al unirii sau al îndumnezeirii în viaţa noastră duhovnicească."

Marea însemnătate a Sfinţilor stă şi în rugăciunea lor pentru noi. Fiind îndumnezeiţi, au îndrăzneală la Dumnezeu şi mijlocesc pentru noi. Le cerem rugăciunile ştiind că sunt prietenii lui Dumnezeu, având mare îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu.

Acest lucru îl vedem la Avraam, care-L ruga pe Dumnezeu să nu distrugă Sodoma şi Gomora, ca şi la Moise, care se certa cu Dumnezeu din dragoste pentru popor.

Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului
Dogmatica empirica dupa invataturile prin viu grai ale Parintelui Ioannis Romanidis, vol I, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Dogmatica empirica dupa invataturile prin viu grai ale Parintelui Ioannis Romanidis"

• Sfintenia lui Dumnezeu si sfintirea omului
  Publicat in : Dogma
• Sfintenia, transparenta lui Dumnezeu in constiinta omului
  Publicat in : Editoriale
• Sfintenia, nebunia normalului intr-o lume anormala
  Publicat in : Duminica Tuturor Sfintilor

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: