Copiii - un pericol al casniciei

Copiii - un pericol al casniciei Mareste imaginea.

In această perioadă deloc uşoară pentru relaţia dintre soţi, se pot înmulţi cazurile de ceartă şi conflict. Până la naşterea copilului, ei se cunosc unul pe celălalt în calitate de soţ şi soţie, in calitate de stăpân şi stăpână a casei, însă acum li se înfăţişează un nou obiectiv: de a face cunoştinţă cu ei înşişi şi cu partenerul intr-o calitate nouă - de tată şi mamă a copilului lor.

Există riscul ca în aceste roluri noi soţii să nu se placă: „Am crezut că vei fi un tată bun, dar tu..." - „Iar eu nu m-am aşteptat că vei fi o mamă bună de nimic". Dacă în acel moment este adus în calitate de exemplu pozitiv unul dintre părinţi sau prieteni, scandalul este inevitabil. De câtă înţelepciune şi răbdare este nevoie pentru a ne da nouă înşine şi soţului şansa de a ne aclimatiza la calitatea nouă, de a ne găsi stilul părintesc, fără a încerca să corespundem unui ideal inexistent . Nu are rost să trasăm paralele între noi şi ceilalţi părinţi. Aceştia sunt buni pentru copiii lor, iar noi - pentru ai noştri. Părinţii, în cruda tuturor imperfecţiunilor lor, prin definiţie sunt mai buni decât toţi ceilalţi dintr-un simplu motiv - ei sunt ai noştri. In viaţă sunt toarte multe lucruri care confirmă asta.

Nu înseamnă că proaspeţii părinţi nu trebuie să aiba niciun reper pentru educaţie, că nu trebuie să citească carti despre dezvoltarea copilului, să asculte recomandările specialiştilor. Pur şi simplu, vocea specialiştilor nu trebuie sa astupe vocea intuiţiei. Nu există sfaturi universale - decizia se ia intotdeauna in funcţie de situaţie. Urmând orbeşte , putem face mai multe greşeli decât daca mergem cu ochii deschişi, călăuzindu-ne de simţăminte.

Desigur, acum noi nu ne referim la situaţiile de excepţie, atunci când părinţii au anumite particularităţi, din a căror cauză nu pot să se îngrijească de o dezvoltare fizică şi emoţională normală a bebeluşului. De exemplu, o dependenţă chimică puternică (alcoolism, narcomanie), afecţiunile psihice, stările depresive grave, diferite probleme de sănătate pot deveni un impediment serios, iar uneori chiar de neînvins pentru realizarea funcţiilor de părinte. Tatăl şi mama pot să-şi iubească copilul, dar să nu aibă posibilitatea de a-l şi îngriji. Vorbim despre o reală tragedie pentru toată lumea.

Legăturile de familie sunt cele mai trainice, legăturile dintre soţ şi soţie sau dintre părinţi şi copil sunt cele mai puternice. Orice denaturare a acestor legături poate avea urmări grave. De aceea, trebuie să ne raportăm cu extremă băgare de seamă la noi înşine, unii la alţii şi la relaţiile pe care le formăm.

Revenind la influenţa naşterii copiilor asupra căsniciei, trebuie sa recunoaştem că în familiile cu copii mai mici de un an şi jumătate nivelul de satisfacţie de relaţiile conjugale scade drastic. De ce anume în această perioadă? lată o explicaţie: aproximativ până la vârsta de un an şi jumătate copilul este complet dependent de părinţi.

Practic ei nu-şi mai aparţin, fiind nevoiţi să cheltuiască o bună parte a puterilor şi timpului lor pe satisfacerea nevoilor copilului. Aici nu-ţi mai arde de romantism şi tandreţe, barem să te saturi de somn! Soţilor adesea nu le ajung resursele pentru a avea grijă de ei înşişi, nemaivorbind de partener sau relaţie. Dacă micuţul este hrănit la sân, acesta este un efort în plus (dar firesc, iar pentru mulţi chiar plăcut) pentru organismul feminin. Mamei nu-i este uşor să îndeplinească tot timpul funcţia de „bucătărie a bebeluşului".

Atâta vreme cât familia are un bebeluş, părinţilor le sunt garantate oboseala cronică, somnul insuficient, schimbările hormonale ale soţiei, răspunderea sporită pentru familie a soţului. Toate acestea reprezintă factori de risc pentru relaţia conjugală. Important este să aibă răbdare până vor începe iarăşi „zilele bune". Nu au foarte mult de aşteptat. Majoritatea femeilor îşi înţarcă copilul cam pe la un an - un an şi jumătate. Prin urmare, din acel moment ele obosesc fizic mai puţin şi copilul nu mai depinde într-o măsură atât de mare de prezenţa lor. Libertate!

La un an şi jumătate micuţul capătă o oarecare independenţă, mică, dar totuşi. El se deplasează destul de sigur - nu mai e nevoie să fie purtat tot timpul în braţe.
El doarme mai mult noaptea. Apoi, el poate să explice ce vrea. Chiar dacă nu foloseşte deocamdată prepoziţii coerente, părinţii atenţi il înţeleg destul de bine. In general mamei şi tatălui le este puţin mai uşor sa aibă grijă de bebeluşul lor, iar puterile lor fizice şi emoţionale se eliberează pentru comunicarea unul cu celălalt. Soţului şi soţiei li se face dor unul de celălalt, si iarăşi se simt bine împreună, în convorbirile lor apar teme noi, pe lângă obişnuita discutare a meniului copilului sau a procesului digestiv al pruncului lor.

Aici apare tentaţia de a-l declara pe copil „suficient de mare" şi pregătit pentru a părăsi pereţii căminului părintesc, pentru a începe „procesul de socializare". Totodată, părinţii uită (sau pur şi simplu nu ştiu) că în prima copilărie socializarea personală a micuţului se petrece în cadrul comunicării cu adulţii, nu cu ceilalţi copii. De aici se naşte întrebarea: „Vă doriţi ca micuţul dumneavoastră să semene cu îngrijitoarea sau cu educatoarea de la grădiniţă?". Urmărindu-l pe adultul de lângă el, copilul caută să-l imite, îi împrumută trăsăturile de comportament, deprinderile, cuvintele, modul ele a interacţiona, reacţiile emoţionale faţă de anumite situaţii. Tata şi mama trebuie să nu uite asta.

PSIHOLOG OLGA KRASNIKOVA

Fragment din cartea "Calea familiei", Editura Egumenita

 

Pe aceeaşi temă

18 Octombrie 2018

Vizualizari: 122

Voteaza:

Copiii - un pericol al casniciei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE