Cat de frumos este chipul celui credincios! Ce minunata este bucuria lui! Frumusetea lui tainica te atrage, iar expresia fetei lui marturiseste credinta in Dumnezeu. Calmul si pacea ce se pot vedea pe chipul sau sunt o reflectare a pacii ce se gaseste in sufletul sau, in inima sa linistita si netulburata de nimic. Bunatatea zugravita pe fata celui credincios marturiseste despre curatia constiintei sale. El se infatiseaza ca un om care s-a lepadat de tirania grijii permanente pentru cele lumesti, grija ce produce suferinta sufletului, iar credinta sa statornica in Dumnezeu este viu oprimata de trasaturile chipului sau. Credinciosul adevarat se arata a fi un om fericit.

Si este fericit pentru ca are certitudinea originii divine a credintei sale si este convins de adevarul ei. Dumnezeu, in chip tainic, ii vorbeste inimii sale si o umple de bucurie sfanta. Inima si cugetul sau sunt daruite lui Dumnezeu. Inima sa se incalzeste de focul iubirii pentru Dumnezeu, iar sufletul sau alearga degraba sa se inalte catre El.

Credinciosul, rupand legaturile egoismului si cercul stramt al iubirii de sine, care nu-i permitea sa vada si sa actioneze dincolo de sinele sau, s-a scuturat si s-a eliberat de tirania jugului si a robiei generate de egoism. El a trait prin smerenie, adorarea sinelui sau. Liber de aceasta legatura, poate strabate pamantul intreg, spre oricare dintre punctele orizontului, oriunde il cheama iubirea fata de aproapele. Nimic deja nu il mai poate impiedica si nimic nu il mai poate influenta. Nici placerile lumesti, care se scurg pururi asemenea unor rauri, nici atractia catre bunurile pamantesti. Idolul egoismului a cazut si s-a sfaramat, jertfele, ofrandele, tamaia care se aduceau initial catre acesta, acum se aduc numai catre Dumnezeul iubirii, Singurul pe care din tot sufletul Il iubeste si Il adora. Dedicat intreg, cu inima si cu sufletul, Dumnezeului Celui Adevarat, Celui Viu, ignora cele lumesti, iar pe cele trupesti le micsoreaza (estompeaza); privirea lui se incordeaza spre a vedea pe Dumnezeu in timp ce inima lui neincetat Il invoca. Duhul sau se dedica cunoasterii operei Sale creatoare, iar sufletul sau isi gaseste odihna in pronia divina a Creatorului.

Cuvintele lui Dumnezeu sunt dulci ca mierea in gura sa. Pe acestea le cerceteaza ziua si noaptea. Inima lui este infierbantata de dragostea lui Dumnezeu. Se incordeaza catre Acesta si Il cauta prin cercetarea lucrarilor Sale. Lucrarea sa neincetata este aceea de a ajunge la o cat mai mare desavarsire, iar dorinta lui este de a ajunge la asemanarea cu Dumnezeu, la dumnezeire. Iubirea si adorarea lui Dumnezeu inunda inima sa insetata de prezenta Domnului, iar imnele si doxologia, multumirea si lauda neincetat se inalta spre El. Buzele sale graiesc intelepciunea, iar inima sa indeamna la cumpatare.

Viata lui este un imn si o armonie. Traieste, gandindu-se si la binecuvantatul sfarsit, cand se va indulci de bunatatea lui Dumnezeu si de bogatul Sau har. Traieste pe pamant, dar stie ca cetatea sa statatoare se afla in ceruri. Fara sa staruie in cele zilnice, este atent sa nu auda si el cuvantul "de multe te ingrijesti si pentru multe te silesti" (Luca 10, 41). De aceea se straduie neincetat sa aleaga "partea cea buna" (Luca 10, 42). Toata grija sa se indreapta spre a implini legea divina si spre a savarsi binele. Ii considera pe oameni, indiferent de rasa sau natiune, ca fiind cu totii frati ce provin din aceiasi protoparinti si de aceea isi indreapta catre toti la fel faptele sale bune.

Se bucura pentru fericirea lor si se intristeaza impreuna cu ei la necaz. In toata ziua este milostiv si darnic, iar dreptatea sa va ramane in veac. Inima sa nadajduieste in Domnul, iar sufletul sau este gata sa se prezinte inaintea Creatorului sau. Plin de speranta si de curaj graieste asemenea psalmistului: "Domnul ma va ajuta, de cine ma voi teme, ce-mi va putea face mie omul?"

Sfantul Nectarie de Eghina

.