Preasfinţitul Sofian: Mulţumim mult, părinte! Aş vrea, plecînd de la asta, dacă ne puteţi spune cîteva lucruri despre situaţia în care părinţii, dorind binele copiilor, le fac rău. Uneori sînt situaţii de părinţi care s-au întors la credinţă după o viaţă pe care au trăit-o departe de Dumnezeu şi de Biserică, sînt deja în vîrstă şi ar vrea ca copiii lor să fie exact aşa ca ei în ceea ce priveşte credinţa, şi fac greşeala că-i bat continuu la cap şi îi îndepărtează cu totul, mai tare decît erau înainte. Sînt şi familii însă unde oamenii sînt credincioşi poate de la început, dar nu au înţelepciunea asta de a le spune cuvîntul copiilor la timpul potrivit, sau răbdarea, sau puterea, sau multe care trebuie, mai ales cînd copiii te mai şi provoacă. Dacă puteţi să ne explicaţi un pic, cum ar trebui să procedeze părinţii cînd cu toată inima vor să-l ducă pe copil într-o direcţie bună şi nu reuşesc?
- Educaţia copilului, ca orice relaţie, se construieşte. Nu poţi s-o grăbeşti. Nu poţi să faci un cireş să se coacă mai repede decît se coace el. Din cauza asta mulţi, tot poftind şi aşteptînd cireşele, le mănîncă verzi. Exact aşa este şi cu copilul. Există un mers firesc în care se coace pentru a pricepe anumite lucruri. Nu poţi dintr-odată să-l faci să înţeleagă, să priceapă. Şi Apostolul Pavel spune: "Nu poţi da carne celui ce are nevoie de lapte." Exact la asta se referă. Aşa cum copilului de ţîţă îi dai întîi lapte şi carnea i-o dai întîi prin mestecător pînă ajunge să mănînce şi este vîrsta potrivită, tot aşa este şi în înţelesuri, au o ordine firească. Mai presus şi mai scumpă decît toate este iubirea dintre copil şi părinte.
Dacă insistaţi mai mult şi puneţi sarcini mai mari decît trebuie pe umerii copilului, el se îndepărtează de voi. Nu trebuie să deveniţi un miliţian pentru copil. Vine duminica şi iar o să mă tragă, iar o să mă ducă, încît copilul ajunge să inventeze motive că s-a îmbolnăvit, că are ceva la şcoală, că îl doare un dinte, numai ca să nu ajungă la biserică. Nu trebuie să fiţi miliţian. El trebuie să iubească asta. Este mai scump ca orice păstrarea iubirii, încrederii lui, bucuriei lui de copil. Şi atunci daţi-i atît cît puteţi. Dar cît puteţi? Atît cît duceţi! Să ştiţi că faptul că citiţi acatist sau bateţi nişte mătănii nu exprimă neapărat măsura voastră duhovnicească. Măsura voastră se limitează aici şi trebuie să puneţi sarcină pe copil atît cît aveţi în inimă, nu cît aţi citit de ieri pînă azi şi aţi îngrăşat porcul în ajun cu două acatiste, de vi se pare că sfinţenia iaca iradiază din voi, şi copilul brusc trebuie să reacţioneze aşa cum reacţiona soacra lui Petru cînd a întins Mîntuitorul mina şi a înviat-o.
Trebuie să-i puneţi pe umeri atît cît faceţi. Copilul va face uşor, cu plăcere, atunci cînd voi aveţi un duh bun de rugăciune. Nu-l obligaţi, vă rugaţi voi. O să vă treziţi că umblă şi aprinde candelele şi o să-l prindeţi că se roagă singur, să fie şi el asemenea vouă. Dar dacă o să-l trageţi: stai aici, pune-te aici, şi o lungiţi mai tare decît poate el, o să-l vedeţi cum îşi caută de treabă şi dispare din casă exact cînd se apropie ora aia de rugăciune. Aşa că sfatul Mîntuitorului îl avem pentru asta: nu puneţi sarcini pe care voi înşivă nu le purtaţi. Dar nu uitaţi că sarcina voastră şi sarcina lui ţin şi de vîrstă, şi de experienţă. Adică, dacă voi vă rugaţi 10 minute, nu înseamnă că trebuie să puneţi 10 minute pe copil, că voi duceţi sarcina asta. Intrebarea mea este: de cînd duceţi voi sarcina asta şi dacă sarcina asta a devenit uşoară pentru voi. Dacă asta este chiar măsura voastră sau este un efort pentru voi. Şi atunci, dacă ceva este efort pentru voi, puneţi aceeaşi măsură pe un copil care trebuie să se roage la măsura lui? Ca nu cumva să distrugeţi voi în el dulceaţa pe care o are el în chip natural, lăsată de la Dumnezeu, rugăciunile alea simple, mici, frumoase. Nu cumva să faceţi din rugăciune un lucru la fel ca şcoala! Ferească Dumnezeu!
Aşa că păstraţi bucuria asta. Faptul că un copil se bucură că vine la biserică să alerge în curte, fie că este orice acolo, este foarte bine şi suficient. Cînd n-a mai putut a ieşit afară, asta-i măsura lui. Foarte bine! Oricum, Dumnezeu iese cu el şi afară. Cu noi nu iese întotdeauna, dar cu el iese! Aşa că fiţi precum copiii şi fiţi foarte, foarte atenţi să nu stingeţi în ei focul, să nu devină rugăciunea ca temele şi să nu fiţi profesorul şi învăţătorul, zbirul, poliţistul, în propria casă, reprezentîndu-L pe Dumnezeul milei şi al dragostei.
ieromonah Savatie Bastovoi
Fragment din cartea "Pretul iubirii", Editura Sophia
Cumpara cartea "Pretul iubirii"
-
Educatia copiilor
Publicat in : Cum indrumam copilul in viata duhovniceasca
-
Educatia copiilor
Publicat in : Credinta -
Rolul familiei in educatia copiilor - o perspectiva eclesiala
Publicat in : Morala -
Pedeapsa si rasplata in educatia copiilor
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.