Cum se repercutează această alienare a gândirii asupra trăirii noastre creştineşti? Mai este un astfel de om capabil de o asumare deplină a unei trăiri autentice creştine dusă uneori, ca în primele veacuri, până la silnicie?
Domnul Adrian Lemeni: Cu mila Lui Dumnezeu, da. E foarte greu. Spunem că e un atac la adresa minţii. Ştim că Sfinţii Părinţi vorbeau de războiul împotriva minţii şi spuneau că acesta este războiul adevărat, la nivelul minţii, la nivel lăuntric. Dacă nu reuşim să avem o atenţie, cum să ajungem la trezvie? Sau dacă nu avem o capacitate minimă de analiză, cum să ajungem la discernământ duhovnicesc? Discernământul duhovnicesc înseamnă mult mai mult decât un simplu discernământ în care facem distincţie între anumite gânduri bune sau rele. Omeneşte vorbind, pare descurajator.
Dar cred că harul lui Dumnezeu, cum spun toţi părinţii, lucrează poate cu mai multă putere chiar atunci când facem lucruri mult mai mici. Nu cred (apropo de comparaţiile pe care le făceam şi la universitate) că e pedagogic să facem comparaţie între exigenţele de acum şi exigenţele de atunci. La fel, nu cred că e pedagogic şi în ceea ce înseamnă trăirea creştinească, să facem comparaţie cu posibilităţile sau potenţele noastre de acum şi trăirile primilor creştini sau a părinţilor care s-au nevoit într-un mod cu totul extraordinar. Vă daţi seama că ar fi foarte descurajant!
Deci, dacă e să ne raportăm prin prisma acestor nevoinţe, noi, care suntem anesteziaţi de confort, de plăceri, nu putem să punem problema unor nevoinţe care nu păreau atât de nebuneşti în altă perioadă. Mă refer la părinţii care trăiau şi se hrăneau doar cu Sfânta Euharistie sau care aveau posturi aspre sau care trăiau într-o adunare a minţii într-un fel care le permitea să ajungă la unirea minţii cu inima, la rugăciunea neîncetată. Dacă noi nu doar că nu avem o gândire neîncetată sau o vorbire neîncetată (că darurile sunt împărţite), ci niciun gând nu putem să-l ducem până la capăt, cum să îndrăznim să mai vorbim de o rugăciune neîncetată?
Deci, din acest punct de vedere, ar fi descurajant! Cred însă că putem, prin mila lui Dumnezeu, făcând lucruri poate incomparabil mai mici, să ajungem la măsuri mai mari. Avva Pamvo, un părinte al Patericului, spune clar: „Aceia din vremurile din urmă, nici părinţi nu o să mai aibă, nici cărţi şi vor face foarte puţin. Vor face foarte puţin faţă de ce s-a făcut, dar vor fi mai mari în împărăţia lui Dumnezeu cu acel puţin”.
Dumnezeu nu judecă în termeni de eficienţă! Vedeţi, de exemplu, Bily Graham judeca în termeni de eficienţă şi spunea: „Doamne, asta e. Sunt un mare predicator. Un propovăduitor. Intr-o oră cum ar fi de exemplu aici în conferinţă televizată spunea: am discutat, am analizat, am putut disemina informaţia într-un mod mult mai eficient”. Nu! Hristos, din perspectiva mentalităţii de acum, ar fi încadrat rău! L-am exclude complet. Ar fi un ineficient, un ratat. S-ar spune: N-a făcut nimic! N-a lăsat nimic! A vorbit acolo... N-a făcut nimic din punct de vedere al cuantificării printr-o eficienţă. Cred că grija noastră nu este atât de a ajunge la acele măsuri, ci la a dobândi acea conştiinţă
mărturisitoare mai întâi şi martirică pe urmă. Nu ne orientăm mintea şi nu o lăsăm prizonieră în ceea ce înseamnă realităţile acestei lumi.
Realităţile acestei lumi sunt din ce în ce mai mult structurate într-un mediu care nu are de-a face cu o realitate efectivă. Suntem într-o societate care e o fabrică de fantasme, de iluzii, de narcotice tehnologizate. Şi atunci, orice efort, cât de mic, cred că are o contribuţie în ceea ce înseamnă tocmai întărirea acestei conştiinţe, a nelumescului de a nu fi „pe val”. E o problemă atunci când nu suntem „pe val”. Vedeţi, de exemplu, Hristos nu a căutat imaginea. Noi vorbim de multe ori de imagine. Vedeţi, chiar şi în biserică, ne interesează o imagine bună, o imagine pozitivă. Să fim receptaţi, să vorbească frumos! Foarte greu suntem dispuşi să acceptăm o anumită afectare a imaginii noastre! Acesta este duhul fumesc!
Insă Hristos nu a căutat imaginea. Dimpotrivă! A fost foarte clar! A spus: „Lumea vă va urî aşa cum M-a urât pe Mine, şi mai mult decât atât, vă vor ucide şi vor crede că atunci când vă ucid, aduc slavă lui Dumnezeu”. Deci nu trebuie să ne aşteptăm la un conformism cu ceea ce înseamnă duhul acesta. Şi atunci, orice lucru, oricât de mic pe care îl facem, cred că ajută la dobândirea unui har tot mai lucrător şi tot mai mare. Şi în felul acesta, prin mila lui Dumnezeu, putem să dăm mărturii şi chiar acte de martiraj dacă se va impune.
Cum se întâmplă, vedeţi, poate nu ne este uşor, nu ne sunt atât de familiare acele realităţi. Vorbeam cu Preasfinţitul Qais Sadiq, episcop vicar la patriarhia Antiohiei, la Bucureşti, săptămânile trecute, de ceea ce înseamnă această disponibilitate de a muri pentru credinţă, doar pentru simplu fapt că eşti creştin - copii, tineri, adulţi, părinţi.
Chiar dacă nu se spun aceste lucruri sau chiar dacă nu există reacţii adecvate, noi de fiecare dată ne sensibilizăm mult mai mult atunci când sunt, nu când nu sunt atacuri la adresa creştinilor, când sunt alte acte de terorism. Dar, e mila lui Dumnezeu care lucrează dincolo de posibilităţile noastre si trebuie să ne încredem în această milă a lui Dumnezeu.
Adrian Lemeni
Fragment din cartea "Identitate si interferente spirituale in lumea de azi. Conferintele din tabara de toamna "Parintele Teofil Paraian", Editura Reintregirea
Cumpara cartea "Identitate si interferente spirituale in lumea de azi."
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.