Orice om, indiferent de cunoștințele dobândite, stăpâneşte doar o infimă parte din tot ceea ce înseamnă cunoașterea naturii înconjurătoare.

Despre acest adevăr, savantul francez Pierre Laplace spunea tranșant: "Ceea ce ştim este un fleac, iar ceea ce nu ştim este nemăsurat!".

Adică nu stă în puterea noastră, ca oameni creați de Dumnezeu din „nimic”, a cunoaște ceea este veșnic, neschimbat și de nepătruns pentru mințile noastre.

Până aici, toate bune și frumoase! Problema reală apare atunci când, deși „neștiutori” din toate punctele de vedere și la toate nivelele și ierarhiile, ne umflăm în pene ca și când am fi „atotștiutori”.

Și uite așa, din cauza mândriei și a părerii de sine, Lumina harului dumnezeiesc se îndepărtează de la noi, și nu mai întrezărim nici măcar rostul creației pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o ca s-o înfrumusețăm și s-o înduhovnicim.

Și așa am ajuns să ne distrugem pe noi înșine și tot ceea ce este în jurul nostru.

Numai Dumnezeu ne poate „încredinţa despre lucrurile dumnezeieşti” (Părintele Teofil Părăian). Iar această cunoştinţă este „rodul rugăciunii”, certitudinea că ne aflăm pretutindeni în prezența lui Dumnezeu.

Abia atunci se schimbă modul de a ne vedea pe noi înșine, de a ne raporta la aproapele și la întreg universul din care facem și noi parte.

Doar atunci înțelegem cuvintele lui Evagrie Ponticul: „Pieptul Domnului e cunoştinţa de Dumnezeu. Cine se reazimă de el, va fi teolog”.

Atunci Adevărul „stă de față, lipsit de cuvinte meșteșugite” (Sf. Vasile cel Mare).

Dar dacă nu-L simțim pe Hristos în inima noastră, toate sunt vorbe goale..., o cunoaștere amestecată, „pândită de ispita spectaculosului, pitorescului, senzaţionalului, sentimentalismului...” (Costion Nicolescu).

Este un fapt important ca un om să ştie multe, dar mai ales să spună puţine și de folos. Pentru că doar atunci simte greșeala și cunoaște ceea ce este drept.

Iar a cunoaște ceea ce este drept, începe de la lucrurile aparent mici, cum este bunăoară a învăța să vorbești cu dreaptă socotință și să taci la timpul potrivit.

Necunoaşterea dreptei învățături, cu siguranță ne va duce la săvârşirea unor fapte rele, pe care nici măcar nu le vom mai socoti a fi rele.

De aceea ar trebui să ne bucurăm că mai sunt oameni sănătoși la minte și la suflet în această lume, altfel boala ar deveni o „stare firească”!

Cât timp mai avem ca „model omul sănătos”, mai putem făuri „leacuri” pentru cei bolnavi (Arhim. Arsenie Kotsopoulos).

Deci, mai avem o speranță...!

Sorin Lungu

• Cunoasterea lui Dumnezeu dupa Sfantul Maxim Marturisitorul
  Publicat in : Sfantul Maxim Marturisitorul
• Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii
  Publicat in : Dogma
• Cunoasterea lui Dumnezeu
  Publicat in : Cunoasterea
• Cunoasterea lui Dumnezeu si sanatatea sufleteasca
  Publicat in : Sanatate si stiinta