Iată, cad din nou la picioarele Stăpânului meu, rugându-mă, închinându-mă şi strigând cu frică.
Ia aminte, Stăpâne, la tânguirea mea şi primeşte cuvintele rugii mele, pe care Ţi le aduc prinos eu, păcătosul cel ruşinat.
Varsă asupra mea, după mila Ta, măcar o picătură din harul înţelepţirii şi întoarcerii către Tine, încât să mă strădui spre îndreptarea mea - căci dacă harul Tău nu îmi va lumina sufletul, nu voi fi în stare să văd în mine vătămarea şi pustiirea pe care le lucrează, din nepăsarea şi lenevirea mea, patimile.
Vai! Păcatul care mă stăpâneşte şi-a aflat în mine păşune, şi pe zi ce trece mă împilează şi mă afundă tot mai mult în adâncul său - iar eu, ticălosul, nu încetez să-L mânii pe Dumnezeu, fără să mă tem de focul cel nestins, fără să mă cutremur de muncile nesfârşite.
Prefăcându-se în deprindere, păcatul m-a tras în pierzare desăvârşită. Cu toate că mă mustru pe mine însumi şi nu încetez să mă mărturisesc lui Dumnezeu, tot rămân în păcate. Privesc şi nu le văd, fiindcă greşesc în pocăinţa mea, neadâncindu-mă în cercetarea faptelor mele.
Ca un rob al păcatului, fac răul chiar şi fără să vreau; ca un ostaş al lui, îi ascult poruncile şi, cu toate că pot să fug, plătesc dajdie acestui obicei care împărăţeşte în mine.
Sârguindu-mă pentru patimi, sunt birnic al trupului. Deşi pricep că stricăciunea sporeşte în mine, o ajut mânat de nu ştiu care putere tainică; vreau să fug, dar, ca un câine în lanţ de fier, mă întorc iarăşi şi iarăşi acolo de unde am plecat.
Uneori ajung să urăsc păcatul şi mă îngreţoşez de fărădelege, dar rămân rob al patimii; aceasta mă stăpâneşte pe mine, nefericitul, trăgându-mă la păcat, împotriva voinţei mele, prin dulceaţa acestuia. Patima mi-a cumpărat voinţa şi izvorăşte păcatul asupra mea. Impotriva minţii, în mine fierb patimile: ele s-au amestecat cu trupul şi nu suferă despărţire.
Mă încordez să îmi schimb voinţa, dar starea mea dinainte nu mă lasă deloc să sporesc în asta. Mă strădui, nenorocitul de mine, să îmi slo- bozesc de datorii sufletul, însă împrumutătorul cel rău mă bagă în şi mai mari datorii. El îmi împrumută cu dărnicie şi nu îmi aminteşte de plată, ba chiar nu vrea deloc să primească plata, dorind numai să îi fiu rob; dă şi nu cere înapoi datoria, ca să mă îmbogăţesc cu patimile.
Vreau să îi plătesc datoria veche, însă el adaugă una nouă.
Dacă mă silesc puţin să mă împotrivesc patimilor, el, ca să mă doboare, îmi dă patimi noi, şi văzând că dacă rămân dator aceasta mă sileşte să fiu păcătos, bagă în mine pofte noi, şi ca să nu mă mărturisesc mă face să uit de patimi.
Mă întâlnesc cu patimi noi şi, prins cu ele, uit de cele dinainte. Mă împrietenesc cu patimile de curând apărute, şi iarăşi ajung dator; fug la ele ca la nişte prieteni, şi împrumutătorii mei se poartă iarăşi cu mine ca nişte stăpâni - şi iată că eu, care nu demult mă străduiam să ajung iarăşi slobod, mă fac iarăşi rob al lor credincios. Mă sârguiesc din nou să rup legăturile lor, şi sunt înfăşurat cu unele noi. Mă sârguiesc să mă slobozesc ca să nu lupt iarăşi în oastea lor, însă mă trezesc fără voie în tovărăşie cu ei, ca unul care a primit de la ei numeroase daruri.
O, cum stăpânesc asupra mea patimile! O, cum domneşte asupra mea şarpele cel viclean! Lucrând fireşte, şi el intră în negoţ, dând zălog ca să vândă mintea păcatului.
Mă înduplecă să fac placul trupului, spunând că îl va folosi ca să slujească sufletului, iar eu mă las biruit de iubirea plăcerilor şi, lăsându-mă îndată pradă somnului neînfrânat, rămân lipsit cu totul de vlagă. Când mă rog, îmi insuflă gândul la vreo plăcere nimicnică şi cu aceasta ţine înlănţuită mintea mea slabă, ale cărei legături nu slăbesc, cu toate că vrea să fugă.
Aşa ţine păcatul sub strajă sufletul şi încuie în faţa mea uşa cunoştinţei. Vrăjmaşul veghează fără încetare asupra sufletului, ca nu cumva să ajungă la împreună-glăsuire cu Dumnezeu şi să împiedice vânzarea trupului; pentru aceasta, vine cu o mulţime de gânduri încurcate, încredinţând că la Judecată nici nu se va pomeni un asemenea mărunţiş, că nici măcar nu e cu putinţă să se ştie de gândurile acestea şi că vor fi date uitării toate cele de acest fel. Eu însă pun mustrarea mea înaintea ochilor mei, şi ştiu că sunt ameninţat de pedeapsa lui Dumnezeu.
Păcatul mă ţine, mă leagă, mă vinde şi mă cumpără, mă duce în rătăcire, mă amăgeşte şi mă supune fiindcă, după cuvântul apostolesc, omul este trupesc, vândut sub păcat, fiindcă păcatul care este în trupul meu stăpâneşte asupra minţii şi, din vina mea, pune trupul în mişcare, împovărând prin el sufletul.
Dacă vrea cineva să postească, ori să privegheze, ori să ia asupra sa alte nevoinţe, păcatul, folosindu-se de trup ca de o unealtă a sa, împovărează sufletul cu lanţuri şi îl leagă ca pe o oaie spre junghiere, tăindu-i mâinile şi picioarele. Nu pot nici să alerg, nici să mă ajut singur.
Vai mie, că deşi viu, sunt asemenea unui mort; privesc şi nu văd, din om m-am făcut câine şi, cuvântător fiind, am ajuns ca un dobitoc.
Aşadar miluieşte-te, suflete, pe tine însuţi, şi grăbeşte să te iei, în sfârşit, la luptă cu păcatul mai înaintea despărţirii de trup, ca să nu rămânem afară împreună cu fecioarele cele nebune, pentru că muritorii nu pot să vadă viaţă, nici să cugete la dreptate, acolo unde nu este lupta de care atârnă viaţa şi moartea şi unde nu este trup, cu care este batjocorit vrăjmaşul, biruit fiind prin mijlocirea lui.
Psaltire, Editura Sophia
-
Ce este pacatul?
Publicat in : Editoriale -
Pacatul
Publicat in : Religie -
Pacatul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.