Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăția Cerurilor se ia prin străduință și numai cei ce se silesc pun mâna pe ea (o dobândesc). (Matei 11, 12)
Trei puteri sunt sădite în om: mintea, inima și voința...
Cu sinonimele aferente:
- minte, gândire, cuget, intelect, rațiune, judecată;
- inimă, simțire, sentiment, emoție, afectivitate;
- voință, dorință, uneori putere, sârguință, silință, osârdie.
Peste acestea sunt și: conștiința de sine, conștiința morală, spiritualitatea și libertatea.
Cât de puternice sunt aceste facultăți, depinde de fiecare cât de mult și le cultivă...
Acestea sunt și niște talanți pe care fiecare este chemat să-i înmulțească...
Unii își dezvoltă capacitatea intelectuală, folosind gândirea mai mult, citind, studiind, învățând, cercetând...
Alții își sporesc afectivitatea, dăruind iubire, iubind mai mult, cultivând emoțiile și sentimentele frumoase, sensibilitatea...
Alții pun voința mai mult în lucrare, sârguindu-se, silindu-se, străduindu-se, după cum se spune: Dai voință, iei putere (Nicodim Măndiță).
Toate sunt importante, dar cea care le ține pe toate în lucrare este voința. Ea intervine în toate: și în lucrarea minții și în lucrarea inimii. Aceste puteri lucrează și separat și împreună, dar voința este cea care întreține osârdia tuturor. Trupul este neputincios, dar duhul este osârduitor (Marcu 14, 38), iar această osârdie este voința.
După cum zice și Sf. Ioan Damaschinul:
Trebuie să se ştie că în suflet a fost sădită o putere care doreşte ceea ce este conform naturii și care ţine pe toate cele care sunt în chip substanţial legate de fire. Această putere se numeşte voire .
De ce am făcut acest preambul explicativ?
În primul rând, pentru a înțelege și a conștientiza valoarea și puterea voinței care mișcă înspre scop toate celelalte puteri sufletești sau fizice.
Datorită liberului arbitru, voința se poate orienta spre bine și se numește bună-voință sau spre rău, și o denumim rea-voință, în funcție de judecățile noastre bune sau rele.
Chiar sfințenia a fost definită ca fiind acordul desăvârșit și neîntrerupt dintre Voință și Bine.
Iar mântuirea este acordul dintre Voința lui Dumnezeu și Voința omului...
De asemenea, îngerii buni sunt cei care au vrut să rămână în ascultare de Dumnezeu, iar îngerii răi nu au vrut să rămână în această ascultare față de Creatorul lor...
În sensul acesta se tâlcuiește și credința, respectiv necredința, care se înțeleg tot sub aspect volițional:
- crezi pentru că Vrei să ai o relație cu Stăpânul;
Sau
- nu crezi pentru că nu vrei să-L recunoști ca Domn și Dumnezeu și Mântuitor al tău...
Iar cel ce nu va crede se va osândi...
(Marcu 16, 16), adică nu a vrut, fiind cu rea-voință și de rea-credință...sau ne-credincios...
În al doilea rând, vreau să precizez că voința este responsabilă și cu lucrarea virtuților, a faptelor bune și mai ales cu mântuirea, în manifestarea ei ca bună-voință și cu săvârșirea păcatelor când se manifestă ca rea-voință ...
Iar în privința mântuirii, oricât de mult își dorește Dumnezeu ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința Adevărului să vină (1 Timotei 2, 4), mântuirea depinde și de om, nu doar de Dumnezeu.
Din acest motiv, Dumnezeu are o neputință: nu poate să mântuiască pe om dacă omul nu vrea...
De aceea, uneori, voința de mântuire prevalează chiar și față de păcătoșenie, trece uneori chiar și în fața virtuții, în sensul că un om păcătos dacă dorește să se mântuiască și face pocăință și vrea să se îndrepteze și vrea să-și schimbe viața și vrea să creadă și vrea să se mântuiască, Dumnezeu colaborează cu un astfel de om și îl poate mântui....
Dar un om să spunem moral, să spunem cuminte, să spunem omenos, dar care nu vrea să creadă, nu vrea să se spovedească, nu vrea să se împărtășească, nu vrea să se roage sau să facă ascultare de Dumnezeu, nu vrea să fie în comuniune cu El, nu vrea să se închine Lui la o Liturghie, își poate pierde mântuirea doar pentru simplul motiv că nu a vrut...
Orice se poate întâmpla dacă VREI, din cele posibile, dar nimic nu se întâmplă dacă nu vrei...
Așadar, Voința este un motor, o putere, o combustie a tot binele... Se conjugă cu acel Fie! sau Să fie!, prin care Dumnezeu a adus la existență toate, pentru că a vrut...
Deci, este o putere creatoare și binefăcătoare, Voința, care aduce din nimic la existență cele care nu sunt...
Iar toate care sunt pe fața Pământului și în viața omului există pentru că Dumnezeu a vrut să fie, respectiv și omul, anume cele legate de om, de puterea lui de a vrea și a face...
Voința ca și credința creează realitate, realitatea pe care o voiești și în care crezi...
Aceasta-i puterea voinței: face să se întâmple, să fie...deoarece ea orientează lucrarea spre un scop, spre împlinirea lui și aduce din nimic toate cele care sunt...
Trebuie să crezi că poți să faci ceea ce voiești...
E un proces asemănător în lucrarea voinței și a credinței; ele aduc la existență cele ce nu sunt și le fac posibile...deoarece:
Și prin voință se arată credința celui care voiește, și prin credință se arată voința celui care crede...
Toate sunt cu putință celui care crede.
(Marcu 9:23), dar și celui care voiește cu credință...
Unde este voință este și credință și putință...
Însă să nu uităm un lucru:
Dumnezeu este Cel ce lucrează în noi şi ca să voim şi ca să săvârşim, după a Lui bunăvoinţă. (Filipeni 2,13)
PS:
Eu sunt Cel ce sunt, zice Dumnezeu despre Sine lui Moise...Cel ce este...
Existența, Acel a fi și a vrea să fie...a tot ceea ce există rațional exprimat în ființa Cuvântului: Vreau să fiu și să fie!
Și a fost, și este, și va fi!
Pr. Alin-Cristian Preotu
Despre autor
Pr Alin-Cristian Preotu
Senior editor
112 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012
-
Lepadarea de sine
Publicat in : Editoriale -
Lepadarea de sine a Maicii Domnului
Publicat in : Soborul Maicii Domnului -
Lepadarea de sine
Publicat in : Religie -
Despre Cruce si lepadarea de sine
Publicat in : Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci -
Lepadarea de sine, imbogatire intru Dumnezeu
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.