Astă seară te voi face să lăcrimezi...
Odată ai fost şi tu copil.
Băieţelul unei mame, fetita unui tată...
Chiar dacă ai crescut şi ai devenit aspru şi te-ai schimbat din cauza grijilor vieţii.
Odată, ca toţi ceilalţi, ai fost şi tu un simplu copil.
Un copil mic, cu ochii plini de bunătate, cu mâinile care ştiau doar să îmbrăţişeze. Un copilaş vesel care, atunci când zâmbea, locul din jurul său se lumina.
Ai fost şi tu un copil care te cocoloşeai în braţele mamei tale şi nu-i lăsai mâna până ce nu adormeai. Un copil care-1 aşteptai uneori pe tatăl tău să-ţi zâmbească, să te ia în braţe, să-ţi dăruiască puţin timp.
Ai fost un copil care te ascundeai sub plapumă atunci când ceva te speria, un copil care, atunci când plângeai pe ascuns, lacrimile ţi se uscau pe obraji.
Nu voiai multe: familia ta, prietenii tăi şi câte un
moment de relaxare. Erau suficiente. Erai mulţumit.
De ce ţi le spun pe toate acestea?
Pentru că nu vreau să uiţi. Nu vreau să uiţi
această latură a ta.
Nu vreau să uiţi că, chiar şi astăzi, eşti băieţelul unei mame, fetita unui tată...
Chiar dacă ai crescut...
Glumeşti?
Il priveşti cu coada ochiului. Aştepţi intr-un colţ să facă o greşeală ca să i-o spui...
Ai reproşuri, dar nu i le mai spui, pentru că, „oricum, nu te înţelege...". Mai exact, îţi convine puţin, pentru că, dacă şi-ar schimba acum comportamentul, tu n-ai vrea asta.
Vine în patul vostru ca să dormiţi şi te faci că dormi, ca să eviţi să-ţi ceară „să vă apropiaţi".
Alteori iarăşi te dulci la culcare devreme, deşi poate nu ţi-e somn, exact din acelaşi motiv.
Discuţi despre familia ta cu prieteni sau cu alte persoane, părinţi şi rude, fiindcă soţul tău nu te înţelege. Şi, de fapt, n-ai niciun chef să discutaţi amândoi.
Ii reproşezi că nu faceţi nimic împreună, însă nu iei nicio iniţiativă... Ştii, nicio excursie, nicio ieşire, niciun picnic în doi...
„Am obosit", îmi spui, şi laşi problema acolo... Şi dacă te întreb cum merge relaţia voastră, „Foarte rău" îmi răspunzi, „Foarte rău, pentru că nu mă înţelege...".
Glumeşti?
Nu-ti fie teamă că vei fi bârfit...
De ce îţi chinuieşti sufletul? De ce nu laşi şinele tău liber?
Incerci din toate puterile să menţii o imagine, un nivel...
Pentru cine?
Pentru lume? Pentru ceilalţi?
Pentru că ti-e teamă că te vor răstălmăci? Că
vor gândi ceva rău despre tine?
Să te răstălmăcească. Să te vorbească de rău. Să te bârfească. Să gândească despre tine ce vor...
Inţelegi că toate acestea nu au absolut nicio importanţă? Nu influenţează câtuşi de puţin viaţa ta. Tu ai grijă să fii liber. Simplu. Adevărat.
Nu-ti fie teamă că vei fi bârfit.
Lumea n-o să înceteze niciodată să vorbească. Orice ai face.
Să-ţi intre bine în cap...
Lumea nu va înceta să vorbească.
Nu-mi spune să fac răbdare...
„Să nu îndrăzneşti!
Să nu îndrăzneşti să-mi spui să fac răbdare. Să nu îndrăzneşti să-mi spui c-o să treacă. Să nu îndrăzneşti să-mi spui că totul va fi bine.
Nu.
Nu vreau să aud nimic.
Mai bine nu-mi vorbi. Mai bine taci.
Nu ştiu. Nu mă interesează. Numai să nu-mi spui să fac răbdare...
Nu pentru că tu eşti de vină. Nu. Nu eşti de vină.
Tu vrei să ajuţi.
Insă nu ajuţi aşa. înţelege-mă.
Nu mai pot. Nu pot să mai aud cuvântul răbdare.. . Imi ajunge. M-am săturat. M-am plictisit...
M-am plictisit să mă doară, m-am plictisit să fiu constrâns, m-am plictisit să nu mă pot odihni, fie şi puţin... Fie şi două minute.
Să nu-mi spui să fac răbdare.
Mai bine nu spune nimic. Mai bine taci..."
Ah, dacă ai ştii câţi oameni se simt aşa!
Câteva cuvinte despre relaţia ta...
Vreau să-ţi imaginezi un ogor...
Un ogor pe care cu cât îl laşi mai necultivat, cu atât se întăreşte şi se sălbăticeşte. Şi cu cât îl îngrijeşti, cu cât îl sapi, cu cât îl uzi, cu atât se înmoaie pământul şi cu atât îţi dă roade şi o mulţime de bunătăţi.
Aşa este şi relaţia ta. Are nevoie de îngrijire continuă, dacă vrei să dea roade...
Vreau să-ţi imaginezi un ogor...
Il vei lăsa vreodată fără gard? Vei permite oricui să intre înăuntru şi să facă ce vrea? Nu. Il vei îngriji. Vei depune toate eforturile pentru asta.
De ce nu faci la fel şi în relaţia ta? De ce laşi prietenii, părinţii, fraţii, să intervină în familia ta?
Vreau să-ţi imaginezi un ogor...
Incepi să-l cultivi. La primele lovituri de sapă îţi este greu. Pământul e tare. Ce faci? Renunţi la el? Sigur că nu. începi cu şi mai multă râvnă, cu şi mai multă stăruinţă.
Până când vei reuşi. Până când pământul lui se va frăgezi.
La fel să faci şi în relaţia ta. Nu renunţa, deci, la prima dificultate...
Toate relele încep printr-un gând...
Nimeni nu s-a născut păcătos.
Greşeala, păcatul, căderea, sunt ceva care vin pe parcurs.
Şi ştii cum vin? Ştii cum începe tot acest lucru?
Printr-un gând.
Toate relele încep printr-un gând.
Un gând care vine şi îţi bate la uşa minţii. Iar tu, în loc să-l laşi să bată, în loc să-l ignori, începi să discuţi cu el. îi dai importanţă. Şi îi laşi loc să intre...
Şi, încet-încet, acest gând pătrunde în mintea ta şi tu îl cultivi din ce în ce mai mult şi acesta devine mai puternic. Devine mai mare. Şi după ce va creşte, după ce îţi va molipsi întregul cuget, atunci căderea este inevitabilă.
Deci, dacă vrei să te aperi de căderi, de greşeli, de păcate, fii foarte atent la gândurile tale. La gândurile pe care le îngădui să pătrundă în mintea ta.
Din moment ce ai început discuţia cu un gând, să ştii că ai pierdut jocul...
Sunt unele nopţi...
Sunt unele nopţi grele. Cumplite.
Unele nopţi, când te înăbuşă durerea, dar nu ai voce s-o exprimi.
In timpul zilei oarecum te lupţi.
Mai vorbeşti cu un om, te mai îndeletniceşti cu vreo treabă... Mintea uită.
Insă vine seara, când te închizi în casă şi eşti pus faţă în faţă cu şinele tău. Şi sinelui tău nu-i poţi spune minciuni... Şi acolo începe chinul.
Gânduri, cugete, discuţii fără sfârşit în mintea ta. Un haos.
Şi asta te va face să ajungi o epavă...
Sunt unele nopţi grele. Cumplite.
Poate că şi această noapte a ta este aşa ...
Dar rezistă! Nu deznădăjdui!
Gândeşte-te, ca o mică mângâiere, că mr eşti singur.
Nu deznădăjdui!
Mâine dimineaţă Dumnezeu va răsări o nouă zi...
Nu-l considera pe celălalt o carte deschisă...
Frumos.
Aţi legat o relaţie, aţi căzut de acord, v-aţi căsătorit, locuiţi împreună, aţi făcut şi doi-trei copii...
Şi după aceea? Ce se întâmplă după-aceea?
Toate sunt în regulă?
Am terminat? Ne odihnim?
Incetăm strădania? Ne relaxăm? îl considerăm pe celălalt o carte deschisă?
Relaţiile nu merg înainte în felul acesta...
Precum o casă, oricât de bine construită ar fi, oricât de nouă, oricât de frumoasă, oricât de întărită ar fi, are nevoie de îngrijire, de zugrăveli, de reparaţii, pentru a rezista la stricăciunea timpului, aşa şi
relaţiile...
Au nevoie de o îmbrăţişare, de câteva vorbe bune, de o mângâiere, de un „Te iubesc", de un „Eşti frumoasă...". Au nevoie de toate acestea.
Lucruri simple.
Simple, dar importante.
Relaţiile au nevoie să nu-l consideri pe celălalt o carte deschisă...
Chiar dacă nu apuci să le faci
pe toate, nu contează...
Să-ţi spun ceva?
Chiar dacă nu apuci să le faci pe toate, nu contează. E suficient ca tu să fii bine.
Casa poate să-ţi rămână în dezordine câteva zile. Chiar dacă are urme de degete pe ferestre. Nu contează. Nu se întâmplă nimic...
Şi nu-i nevoie să găteşti zece feluri de mâncare. E suficientă una, şi cine vrea să mănânce mănâncă...
Iar dacă cineva îţi reproşează că hainele îi sunt necălcate, arată-i fierul de călcat.
Chiar dacă jucăriile copiilor simt împrăştiate prin toată casa. Chiar dacă paturile rămân neaşternute, în dezordine...
Chiar dacă nu apuci să le faci pe toate, nu contează. E suficient ca tu să fii bine...
Şi să nu-ţi pese deloc ce gândesc ceilalţi despre tine... Fiecare comandă în casa lui.
N-o să înnebuneşti tu pentru ce-o să spună unul şi altul...
Eleftherios G. Eleftheriadis
Fragment din cartea "Iarăşi de la început", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Iarăşi de la început"
-
Cuvinte duhovnicesti ale Cuviosului Tadei de la Vitovnita
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Cuvinte duhovnicesti - Sfantul Simeon Noul Teolog
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Cuvinte duhovnicesti
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.