Iisus Hristos a deznădăjduit în momentul din Grădina Ghetsimanii când se ruga Tatălui? Prin deznadăjduire se poate înţelege o destrămare a relaţiei dintre oameni, a relaţiei cu aproapele?

Părintele Savatie: Deznădăjduirea este o destrămare totală, între Dumnezeu şi oameni. Omul deznădăjduit se însingurează, se sinucide. Sigur că este destrămare. Dar rugăciunea lui Hristos din Ghetsimanii este tocmai felul în care trebuie să ne rugăm noi. Nu poate să fie deznădejde. Ce, Hristos şi-a despărţit mintea de Dumnezeu? Cui a înfăţişat El deznădejdea Sa? Tatălui. Atâta vreme cât omul se ridică şi îşi îndreaptă cugetul său către Dumnezeu, spovedindu- şi deznădejdea ca şi David, care de multe ori îşi spovedeşte deznădejdea, deznădejde mare până la iad. „Spre mine însumi sufletul meu s-a tulburat" -spune David. Este deznădejde, şi totuşi o pune înaintea lui Dumnezeu. „Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu?" - spune el acestui suflet tulburat; „Şi pentru ce mă tulburi? Imbărbătează-te şi aşteaptă pe Domnul!".

Atunci când ne-am văzut aruncaţi în deznădejde, când nu mai putem vorbi nici cu Dumnezeu din pricina deznădejdii noastre, să ne întoarcem ca şi David către propriul suflet şi să-i spunem cele ce a uitat el să facă, pentru că nu le mai simte. Rostiţi-le: „Pentru ce eşti mâhnit suflete al meu şi pentru ce mă tulburi? Ridică-te, îmbărbătează-te şi nădăjduieşte spre Domnul!". De atâtea ori ai făcut-o, de ce acum uiţi s-o faci, de ce acum crezi că n-ai mai putea-o face? Fă-o! De multe ori Biserica se roagă cu astfel de rugăciuni. Mai ales în Postul Mare, vedem adresări către propriul suflet, către sufletul deznădăjduit al lui Adam, al omului care s-a despărţit. In Canonul Mare, vedeţi-l, sunt toate: „Suflete al meu, suflete al meu deşteaptă-te! Pentru ce dormi?”.

Aşa că este drum, dar după ce am spus sufletului îndată către Dumnezeu: „Primeşte-mă Doamne pe mine care mult am greşit!". Prin urmare, cum poate să fie rugăciunea lui Hristos din Ghetsimani deznădejde? Nu S-a despărţit de Dumnezeu. Cum oare s-ar fi putut aşa ceva? Aşa că noi, chiar şi atunci când Hristos a simţit această despărţire, tot lui Dumnezeu i-a spus-o: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce M-ai părăsit? - spune El pe cruce. Când a simţit părăsirea în toată făptura Sa, Lui Dumnezeu I-a spus-o: „De ce m-ai părăsit?”.

Aşa şi noi, cu deznădejdea în braţe, cu toate ce le avem, lui Dumnezeu să le spunem, şi atunci deznădejdea nu va mai fi deznădejde, ci va fi puterea care ne face din ceea ce suntem acum în ceea ce ar trebui să fim.

Parintele Savatie Bastovoi

Fragment din cartea "Puterea duhovniceasca a deznadejdii", Editura Reintregirea

Cumpara cartea "Puterea duhovniceasca a deznadejdii"

 

• Nadejdea
  Publicat in : Morala
• In cine sa ne punem nadejdea?
  Publicat in : Religie
• Nadejdea
  Publicat in : Poezie Ortodoxa
• Nadejdea
  Publicat in : Credinta