Dorinţa ca toţi să se mântuiască se manifestă mai întâi de toate în rugăciunea pentru toţi oamenii

1) Sfântul Siluan lucrează el însuşi pentru mântuirea tuturor oamenilor, prin învăţătura sa. Trebuie însă să ştim că cl a învăţat doar puţin prin viu grai, pentru că nici n-a dorit lucrul acesta, fără îndoială, din smerenie. Arhimandritul Sofronie scrie că stareţul nu se purta ca unul care vrea să-i înveţe pe alţii, n-avea ucenici, iar în timpul vieţii sale a rămas aproape necunoscut. Din unele istorisiri ale sale vedem că, atunci când se afla într-o adunare, rămânea tăcut şi nu vorbea decât dacă era întrebat. Stareţul n-a dat o învăţătură scrisă - privită, de altfel, de el mai curând drept o mărturie decât propriu-zis o învăţătură - decât la sfârşitul vieţii sale, după ce petrecuse mai mult de treizeci de ani într-o aspră nevoinţă, fiind îndemnat la aceasta de Duhul Sfânt, pe Care se învrednicise să-L primească. Sfântul Siluan era foarte conştient de primejdia - despre care, aşa cum am văzut, vorbesc mulţi Părinţi - pe care o reprezintă dorinţa de a-i învăţa pe alţii dacă n-ai pregătirea duhovnicească necesară. „Cădem în amăgire - scrie el - când credem că suntem mai luminaţi la minte şi mai experimentaţi decât alţii”. El aminteşte mărturia Sfântului Serafim de Sarov: „Când vorbeam din mintea mea, se întâmpla să greşesc.” Şi arată că „atunci când Sfinţii Apostoli grăiau cuvânt poporului, sufletul lor era întreg în Dumnezeu, pentru că Duhul lui Dumnezeu era viu în ei şi le călăuzea mintea şi inima”.

2) Aflăm în însemnările Sfântului Siluan şi câteva îndemnuri directe către oameni, mai ales la pocăinţă, la cunoaşterea lui Dumnezeu şi apropierea de El, îndemnuri care se arată a fi legate de propria sa experienţă şi roade ale unei insuflări.

Insă Sfântul Siluan crede că mai ales prin rugăciunea noastră putem nu numai să ajungem să-i iubim pe toţi oamenii şi să dorim ca ei să se mântuiască, ci şi să contribuim activ la împlinirea acestei dorinţe.

Rugăciunea pentru toţi oamenii, pentru toate popoarele, pentru întreaga lume, e o datorie a tuturor creştinilor. Sfântul Siluan o prezintă ca ceva obligatoriu: „Trebuie să ne rugăm pentru toţi oamenii.” E o datorie mai ales pentru monahi, pentru care s-ar cuveni să fie una dintre îndatoririle principale, căci ea singură e de ajuns pentru ca să definească starea monahală şi să-i dea sens: „Monahul e cel ce se roagă pentru întreaga lume; el plânge pentru întreaga lume.” In orice caz, slujirea monahului faţă de lume stă în rugăciunea lui pentru ea: „Monahul este chemat să se roage pentru întreaga lume. în aceasta stă slujirea lui.” Este pilda limpede pe care ne-o dau Maica Domnului, prorocii şi sfinţii: „Maica Domnului, în templu, în Sfânta Sfintelor [...] stăruia în rugăciune pentru norod.” „Prorocul Moise se ruga în gând, şi Domnul i-a zis: Moise, de ce strigi la Mine? (leş. 14, 15) şi i-a izbăvit pe israeliţi de la pieire. Antonie cel Mare a ajutat lumea prin rugăciune [...]. Cuviosul Serafim de Sarov s-a rugat în gând, şi Duhul Sfânt a pogorât asupra lui Motovilov. Iată care este lucrul monahilor.”

Insă nu numai monahii, ci toţi creştinii sunt chemaţi de Sfântul Siluan la rugăciune neîncetată pentru lume.

El însuşi ne dă în repetate rânduri pildă de astfel de rugăciune pentru toţi oamenii. în ceea ce îl priveşte, această rugăciune nu era una printre altele, ci atât de deasă şi iubită, încât „rugăciunea pentru sine însuşi devenise străină pentru el”. De altfel, chiar el mărturiseşte: „Nu doresc decât un lucru: să mă rog pentru toţi ca pentru mine însumi.” Iar Arhimandritul Sofronie istoriseşte că „în ultimii săi ani de viaţă, sufletul stareţului era întotdeauna răpit la rugăciunea pentru lume.” Şi atunci când se gândeşte la întâlnirea sa cu Dumnezeu după moarte, vedem că tot aceasta rămâne principala sa grijă: „Când mă voi arăta înaintea Domnului, voi cere milostivirea Lui spre mântuirea tuturor creştinilor. [...] Mă voi ruga pentru tot neamul omenesc, ca toţi oamenii să se întoarcă spre Domnul şi să-şi găsească în El pacea, căci iubirea dumnezeiască vrea ca toţi să se mântuiască.”

3) Ce anume trebuie să cerem în rugăciunea pentru toţi oamenii şi pentru toate făpturile? Tot ce le este de folos spre mântuire, după cum am arătat mai sus: ca toţi să se pocăiască, să se întoarcă de la rău, să-L cunoască pe Dumnezeu şi să se întoarcă la El; ca Dumnezeu să fie milostiv faţă de ei şi să le dea harul Său; ca să li Se descopere, să li Se facă lor cunoscut şi mai ales să-i facă să cunoască şi cât de mult îi iubeşte; ca să-i lumineze; ca să-i înveţe, în loc de ură, iubirea; ca să le înfierbânte inima; ca ei să-şi afle pacea în El, ca să-L iubească şi să-L slăvească; să cunoască viaţa cea fericită în Dumnezeu, să simtă bucuria duhovnicească, să ajungă în rai şi să dobândească acolo viaţa cea veşnică. Rugăciunea cea mai deasă a Sfântului Siluan este ca toţi oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu în Duhul Sfânt, ceea ce, după cum am văzut, înseamnă nu o cunoaştere abstractă a Lui, ci simţirea prezenţei Sale şi gustarea harului Său.

4) Rugăciunea pentru mântuirea lumii, aşa cum ne-o prezintă Sfântul Siluan din propria sa experienţă, e strâns legată de iubirea şi mila pentru toţi oamenii: rugăciunea naşte şi sporeşte iubirea şi mila pentru aproapele, şi, la rândul lor, iubirea şi mila pentru aproapele stârnesc şi întăresc rugăciunea pentru el.

Plânsul, care însoţeşte rugăciunea pentru lume şi care pe o treaptă mai înaltă nu poate lipsi din lucrarea ei, arată mai cu seamă mila pentru aproapele, simţită din adâncul inimii. „Mi-e milă şi plâng şi suspin pentru oameni”, mărturiseşte stareţul. „Sufletul meu se întristează mereu pentru norodul lui Dumnezeu şi mă rog pentru el cu lacrimi.” Sfântul Siluan îi plânge pe toţi oamenii pentru că, iubindu-i şi fiindu-i milă de ei, îl doare văzându-i depărtaţi de Dumnezeu şi lipsiţi de bunătăţile Lui, a căror nespusă dulceaţă el a avut bucuria s-o cunoască, şi se mâhneşte la gândul că suferă sau vor avea de suferit din pricina acestei depărtări şi a lipsei. Iar durerea lui e cu atât mai mare, cu cât el însuşi a cunoscut această suferinţă atunci când a experiat chinul iadului şi al pierderii harului. Iar acest adevărat poem al său care este „Tânguirea lui Adam” la izgonirea din rai este expresia metaforică a suferinţei sale în vremea pierderii harului. Lacrimile vărsate din milă, care arată că el luase asupra sa suferinţa oamenilor depărtaţi de Dumnezeu, trebuie deosebite de lacrimile care se nasc din străpungerea inimii; însă ele nu pot decât să se împletească, întrucât simţind cu durere propria păcătoşenie şi depărtare de Dumnezeu, el nu putea decât să aibă şi mai multă milă pentru sărăcia duhovnicească a semenilor săi. Astfel, el spune: „Dacă (sufletul) plânge pentru păcăţele sale şi iubeşte pe fratele său, Domnul îi va da lacrimi pentru întreaga lume.”

Lacrimile izvorăsc din rugăciunea pentru lume. Cu adevărat, atunci „când se roagă pentru lume, sufletul ştie mai bine [...] cum suferă tot pământul, ştie care sunt nevoile oamenilor şi simte compătimire faţă de ei”. Tot aşa, ele izvorăsc din iubirea de aproapele şi din iubirea lui Dumnezeu. Domnul, spune Sfântul Siluan, îi dă sufletului „iubire pentru întreaga lume şi atunci sufletul plânge pentru întreaga lume”. „Cine a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească, acela se întristează toată viaţa pentru oamenii care nu se mântuiesc şi varsă multe lacrimi.” La rândul lor, lacrimile îl trag pe om la rugăciune şi iubire de oameni şi nasc încă şi mai mult plâns. „Dacă te obişnuieşti să plângi în rugăciune pentru întreaga lume, atunci sufletul va fi atras spre rugăciune, lacrimi şi iubire.”

Lacrimile probează cât de adevărată este rugăciunea noastră şi că ea se face din inimă, şi nu doar cu mintea, sau mai bine zis din mintea unită cu inima. Ele sunt cu adevărat semnul profundei noastre dorinţe de a ne mântui noi şi semenii noştri. Ele dau mărturie de suferinţa pe care o simte cel ce se roagă pentru întreaga lume, a cărei mântuire o doreşte fierbinte, după asemănarea lui Hristos, Care a suferit pentru toţi oamenii, jertfindu-Se şi murind pentru ei. Pentru Sfântul Siluan o asemenea rugăciune pentru lume este totuna cu mucenicia: „A te ruga pentru oameni înseamnă a-ţi vărsa sângele.”

5) Rugăciunea pentru mântuirea tuturor oamenilor şi plânsul care o însoţeşte sunt adeseori prezentate de Sfântul Siluan ca roade ale harului dumnezeiesc. Domnul este Cel care ne insuflă rugăciunea pentru toţi oamenii; El ne dă puterea s-o facem şi să stăruim în ea. Implinirea unei asemenea mgăciuni este „o răsplată a sufletului” şi „semn al milei Iui Dumnezeu faţă de noi”. Darul acesta îl putem primi într-o clipă de la Dumnezeu sau poate fi dobândit la capătul unei îndelungate ucenicii la şcoala Duhului. „Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt, care învaţă sufletul să iubească pe vrăjmaşi şi să se roage pentru ei, ca ei să se mântuiască.” „Duhul Sfânt învaţă sufletul să se roage pentru oameni.”

In mai multe rânduri, această rugăciune este prezentată ca o lucrare a Duhului Sfânt în inima omului. Unuia care se ruga pentru cei loviţi de cutremur, îi spune: „Duhul Sfânt s-a atins de sufletul tău şi ţi-a dat să te rogi pentru oameni, ca ei să fie miluiţi.”

Şi, tot aşa, Domnul este Cel care ne dă „să suferim” pentru ceilalţi, Cel care „dă sufletului să plângă pentru oameni şi să se roage cu lacrimi ca toţi oamenii să-L cunoască pe Domnul şi să guste dulceaţa iubirii Lui”. Urmând tradiţiei patristice, Sfântul Siluan socoteşte lacrimile drept o harismă şi-I mulţumeşte lui Dumnezeu pentru acest dar: „Mi-ai dat lacrimi ca să mă rog pentru întreaga lume.”

Caracterul harismatic şi duhovnicesc al lacrimilor, faptul că ele nu sunt legate de vreun simţământ pur omenesc sau de vreo emoţie - care sunt ele însele nestatornice şi trecătoare - se arată prin aceea că nu sunt de-o clipă, ci stăruitoare.

Ca orice har al lui Dumnezeu, lacrimile i se dau omului ca răspuns la rugăciune. De aceea, Sfântul Siluan se roagă la Dumnezeu nu numai ea să dobândească acest dar, ci şi ca să-l păstreze: „Doamne, dă-rni lacrimi ca sufletul meu să plângă din iubire pentru fratele meu ziua şi noaptea!”

Jean-Claude Larchet

Fragment din cartea "Dumnezeu este Iubire. Marturia Sfantului Siluan Athonitul"

Cumpara cartea "Dumnezeu este Iubire. Marturia Sfantului Siluan Athonitul"

• Mantuirea si aspectele ei
  Publicat in : Dogma
• Mantuirea obiectiva privita interconfesional
  Publicat in : Dogma
• Mantuirea si indumnezeirea omului
  Publicat in : Biserica

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: