Se ştie că principala deosebire între femei şi bărbaţi consta în funcţia răspunzătoare pentru naşterea de copii. După fecundare, toate forţele organismului matern, în cazul unei sarcini normale, sunt direcţionate spre păstrarea şi naşterea pruncului. Această acţiune mai este cunoscută sub numele de dominantă a sarcinii. Ea acţionează la toate nivelurile existenţei umane: biochimic, fiziologic, subconştient, conştient. Toate acestea se supun acestui scop bun. Acest lucru trebuie să-l ştie nu doar femeile care vor să fie mame, ci şi cei care au grijă de femeile însărcinate. Să vedem cum funcţionează dominanta sarcinii. Intâi de toate, avem de-a face cu procesele biochimici ce care se transformă. Menstruaţiile încetează; sunt eliminaţi nişte „hormoni ai fericirii" speciali, care reduc durerile din timpul întinderii burţii; organismul se pregăteşte pentru lactaţie etc.
Apar şi alte schimbări fiziologice care sunt, de asemenea, legate de sarcină. Atunci când întreb, la seminarii, ce legătură este între o femeie însărcinată şi un pinguin, studenţii răspund întotdeauna: mersul!
Judecaţi şi dumneavoastră: pinguinii trăiesc în Antarctica friguroasă. Mâncarea lor este sărăcăcioasă, dar ei trebuie să se mişte rapid şi fără a pierde multă energie. Corpul lor seamănă cu cel al unei torpile, aripile sunt scurte, doar pentru a-i ajuta la menţinerea echilibrului. Pe burtă pot aluneca doar unde este gheaţă sau zăpadă. In fine, nu este foarte confortabil să fii pinguin.
Această pasăre e nevoită să trăiască şi să se înmulţească în condiţii foarte dure. Femela depune un ou pe lăbuţele ei, apoi i-l dă masculului, care-l încălzeşte cu puful de pe burtă. Incercaţi să mergeţi astfel pe gheaţă, fără să scăpaţi oul! Pinguinii sunt nişte acrobaţi înnăscuţi! Mersul legănat al pinguinilor ajută supravieţuirii.
Ce se întâmplă însă cu femeia însărcinată? Centrul de greutate se modifică, burta creşte, iar picioarele nu se lungesc. Cum să te obişnuieşti cu asta? Se modifică şi mersul: seamănă cu cel al pinguinilor. Astfel se manifestă efectul de protecţie a embrionului. Nu este cazul să ne fie teamă sau jenă de aceasta.
Dominanta sarcinii acţionează şi la nivelul subconştientului. Ferească Dumnezeu să cadă femeia însărcinată! Cum va cădea? De cele mai multe ori va cădea pe spate, în genunchi, în mâini, numai să nu cadă pe burtă! Şi acest lucru face parte din această reacţie de protejare a embrionului, o reacţie inconştientă. Sigur că femeile însărcinate nu au fost vreodată, experimental, aruncate, dar s-a observat, pur şi simplu... Un astfel de comportament instinctiv al mamei trebuie deosebit de antrenamentul sportivilor, care învaţă dinainte cum şi cât de bine să cadă, pentru a preîntâmpina traumatismele.
Cele mai deosebite schimbări însă se referă la conştiinţă, într-un oarecare moment femeia înţelege că nu este singură şi că sub inimă are pe altcineva, 50% din genele soţului. Şi acest copil este al lor; el le va aduce bucurii şi fericire...
Cât de emoţionant trăieşte o mamă momentul primelor mişcări ale fătului: „Se mişcă în mine, chiar dacă eu nu depun vreun efort în acest sens: împinge cu picioruşul, iar eu mângâi burtica, parcă spunându-i să nu-i fie teamă."
La început, femeile însărcinate simt „lovituri" foarte fine, abia sesizabile. Pentru comparaţie se folosesc metafore de genul: „parcă m-a atins un peştişor", „nişte mici mângâieri", „valuri de apă caldă", „atingeri fine" etc. Femeile sunt întotdeauna atente la aceste semnale, le aşteaptă şi le oferă un sens. Mişcările periodice dau naştere visării legate de copil şi maternitate.
Pe măsură ce creşte fătul, senzaţiile devin din ce în ce mai intense. Femeile simt „împinsături clare", „învârtituri" şi încearcă să le interpreteze astfel: „s-a trezit..." „o deranjează pe mămica..." „se joacă...". Sarcina privită astfel o însufleţeşte pe viitoarea mămică, iar prezenţa micuţului provoacă tandreţe şi emoţii deosebite („micuţul meu", „puiuţul", „iepuraşul"). Gândul la copil o face să zâmbească şi să poarte un dialog cu el.
Incă de la primele mişcări, corpul femeii se împarte în „eu" (corpul meu) şi „nu-eu" (altceva). Apare un fel de „eu dublu", în care „copilul meu nu mai sunt eu şi, în acelaşi timp, încă sunt „eu". Pruncul este sudat în senzaţiile sale de corpul femeii. Impreună cu mama, el formează un întreg şi, totuşi, ei sunt doi. Pe fondul acesta sentimental se şi formează, din câte se pare, legăturile adânci care nasc atracţia şi dragostea mamei pentru copil - sentimentul că acesta este „copilul meu" (vezi mai sus).
Această unitate a mamei şi copilului ne aminteşte oarecum de binecuvântarea soţilor la Cununie. Doar in femeia însărcinată principiul „şi vor fi amândoi un singur trup..!' se schimbă cu „şi vor fi amândoi într-un singur trup..." După naştere însă, despre unitatea dintre mamă şi copil se poate spune, ca în cântarea bisericească: „Sunt despărţiţi prin trup, dar uniţi prin suflete."
Sarcina nu înseamnă o dedublare a personalităţii, ci două vieţi, două suflete care trăiesc într-un singur trup. Simţind reacţiile copilului în pântece, mama îl cunoaşte mai bine pe acesta, dar şi pe sine însăşi (părinţii care adoptă pot, de asemenea, să-şi simtă altfel corpul). Mama descoperă părţi necunoscute ale sufletului ei, noi capacităţi, forţe şi responsabilităţi. Ea se îngrijorează din ce în ce mai mult în legătură cu copilul. Conştientizându-l ca pe ceva real, mama devine atentă la ea însăşi.
O mamă de 15 ani mi-a spus cum pruncul i-a „trezit" simţul responsabilităţii. Aflând că este însărcinată, ea a început să meargă la şcoală, să doarmă nopţile acasă, nu a mai utilizat droguri şi nici băuturi alcoolice. Fata s-a schimbat în bine atât de mult, încât se mira şi ea. A dat viaţă copilului şi şi-a salvat, prin aceasta, propria viaţă.
Nu întâmplător psihologii privesc maternitatea (mai ales sarcina) ca fiind o metodă a apropierii între oameni, o ieşire din cercul vicios al singurătăţii şi alienării. In loc de „eu-l" plin de egoism, femeia apare ca „tu şi eu". Mama adevărată îşi iubeşte copilul ca pe sine însăşi, aşa cum spune Evanghelia. Şi chiar mai mult decât pe sine, găsindu-şi astfel sensul existenţei. Implinindu-şi destinul biologic de a fi mamă, femeia se dezvoltă ca personalitate. Acesta este şi destinul pe care Dumnezeu i l-a prezis Evei în Rai: Creşteţi şi vă înmulţiţi (Fac. 1, 28).
Aşadar, în timpul celor nouă luni de sarcină „interesantă" mama trece printr-o evoluţie fiziologică, psihologică şi spirituală. Sigur că fiecare femeie are temperamentul ei, caracterul, obiceiurile, modul de gândire etc. Dar, în principiu, totul decurge în conformitate cu acelaşi scenariu. Pentru fiecare perioadă a sarcinii dorite există dominanta proprie - starea emoţională care predomină asupra celorlalte stări.
Prima dominantă este cea „de adaptare". Mama află că înăuntrul ei apare un alt om. Trebuie să treacă peste propriul egoism, să renunţe la anumite obiceiuri. Buna dispoziţie poate dispărea din cauza toxicozei... Numai că, treptat, femeia începe să înţeleagă pentru ce suferă aceste
incomodităţi.
Cea de-a doua dominantă a sarcinii este numită „afundare" sau „pauză". Burtica aminteşte, din ce în ce mai mult, de „micul chiriaş". Acest lucru o face să-şi iubească micuţul şi să se pregătească de naştere.
Următoarea dominantă este cea „informaţională". De obicei, mama este răpusă de diferite îndoieli şi întrebări legate de regimul alimentar, dezvoltarea copilului, procesul naş terii etc. Informaţiile ar trebui filtrate. De aceea, soţia (soţii) este bine să urmeze cursuri de pregătire pentru naştere, sa solicite sfatul oamenilor experimentaţi şi binevoitori.
La sfârşitul sarcinii trebuie să se formeze „dominanta prenatală". Femeia însărcinată se gândeşte la experienţa de naştere a altora (întâi de toate a mamei sale) şi trece, treptat, de la statutul de „femeie-fiică" la cel de „femeie-mamă". Astfel, ea se pregăteşte interior pentru apariţia copilului: de-ar fi mai repede!
Ulterior, apare predispoziţia emoţională pozitivă pentru o naştere de succes („dominanta naşterii"). Naşterea naturală stimulează dorinţa de a alăpta.
Astfel, sarcina este un proces minunat în cadrul căruia cresc două persoane: embrionul creşte fiziologic şi psihic, iar mama creşte personal şi spiritual. Ambii se influenţează reciproc şi încă nu ştim care pe care educă mai mult...
Konstantin V. Zorin
CE LI SE ASCUNDE TINERILOR, Editura Sophia
Cumpara cartea "CE LI SE ASCUNDE TINERILOR"
-
Portioneaza sarcina
Publicat in : Religie -
Pilda bogatului caruia i-a rodit sarcina - Duminica a 26-a dupa Rusalii
Publicat in : Duminica a 26-a dupa Rusalii -
Canoanele icoanei si scopul lor
Publicat in : Drept bisericesc -
Datoriile fiului duhovnicesc
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.