Priveste eroul! Omul care stie pentru ce sa traiasca si este pregatit pentru moarte trebuie sa priveasca numai inainte. Erou inseamna sa mergi intr-o singura directie, sa ai un singur scop, fara mustrari si fara regrete. El nu trebuie sa traiasca nici in viitor si nici in trecut, ci numai in prezentul imediat. Eroul ramane acelasi azi, maine si intotdeauna stanca de granit in fata amenintarilor armate de tot felul, in dogoarea nenorocirilor celor napastuiti si neajutorati, singurul care da rost nu numai vietii de aici, ci si mortii, caci a muri pentru aproapele tau sau pentru tara, nu este paguba, ci un castig.
"Cand vad o armata cu drapelele desfasurate in batalie am sentimentul iubirii absolute". Ai vazut si admirat vreodata un ceremonial militar? Ar trebui s-o facem cu totii. Cu ochii liberi nu putem observa decat uniformele frumos impodobite cu medalii si decoratii militare. Tehnica militara, in special aviatia, cu toata splendoarea ei. Ne produce senzatia de siguranta si putere, dar si de uimire, fascinatie, dragoste si bucurie. Dar, ceea ce este dincolo de toate acestea, framantarile, gandurile, suferintele, cautarile si starea sufletului de ostas, acest erou necunoscut, nu putem sti. Dar nici-o suferinta nu e de ajuns pentru dragostea de tara despre care se vorbeste din ce in ce mai putin. Multi ar dori sa stie ce se ascunde in mintea si sufletul eroului, ce gandeste el atunci cand se hotaraste sa ucida, sa se lase ucis sau sa intre in panteonul eroilor pentru ca asa cum spune Allende "erou nu este cel care ucide, ci acela care nu ucide si nu se lasa ucis".
Sufletul eroului este asemenea unei scantei dintr-o flacara de o imensa maretie, de o uriasa inaltime, ajungand pana la cer care se desprinde, traieste o anumita experienta si se intoarce din nou la flacara. Eroul, acest cunoscator fin al valorilor adevarate, al momentelor firave dintre viata si infern, nu moare niciodata, el se multumeste sa dispara din istorie si sa se intoarca "acasa". Eroul nu este impresionat si uimit de nimic, el pune in practica din cunostintele acumulate. Un stralucit strateg de osti intrebat fiind: cum poate omul deveni erou, el a raspuns; "Pot sa spun cum sa ajungi soldat nemuritor ... sa ai mari comandanti". Pentru ca intamplarea nu ajuta decat spiritele pregatite. Iar, trasaturile esentiale ale ostasului foarte bine pregatit pentru a se confrunta cu spaimele mortii sunt curajul si indrazneala, asa cum avea sa ne previna si marele Plutarh: "Nimic nu este de necucerit pentru cei curajosi, nimic nu este greu pentru cei indrazneti!".
Institutia eroului este una de vocatie, dar si de cunoastere. Orice persoana poate deveni o celebritate. Cu eroul este altceva; trebuie sa te nasti erou, nu sa te faci erou. Pentru ca daca nu ai vocatie, nu ai dragoste pentru neam si tara este foarte greu sa te formezi ca patriot. Cine isi asuma crucea de erou, isi asuma responsabilitatea patriotului, a celui care ia parte la razboiul razboaielor, unde sufletul eroului primeste libertatea zilei "care nu cunoaste amurgul, a zilei care nu cunoaste umbra". Cel care isi asuma crucea eroului imbraca camasa mortii ca si mireasa rochia pentru solemnitatea nuntii. Sunt cate unii oameni care sunt asa de patrunsi de sentimente nationale si patriotice ca nu poti sa nu-i spui: De ce nu esti erou? Amintiti-va de eroii si sfintii inchisorilor comuniste! Exista, chiar si un imn al eroului: "Cand iti este somn, sa nu dormi. Cand iti este foame sa rabzi. Daca te doare sa nu tipi. Daca iti este greu, sa mergi inainte".
Astazi, din pacate, asistam la o incercare de inoculare a unei intelegeri gresite a institutiei eroului in societatea contemporana, care ar fi, dupa opinia unora, doar aceea de a se afla in treaba. Se uita interventia oportuna si folositoare a luptatorilor si eroilor Armatei Romane de-a lungul veacurilor. Exista, asadar o tendinta de minimalizare a rolului important al eroului pentru comunitate, pentru societate. Nu de mult timp, am vazut o emisiune la un post de televiziune in care un prezentator punea tot felul de intrebari, una mai bizara decat cealalta, printre care: De ce sa ne aducem aminte de mai marii nostri conducatori de osti? Ce a facut Decebal, Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul? De ce sa fim mandri de astfel de oameni? De ce sa-i luam ca modele in viata noastra? Mai avem nevoie de eroi si martiri?
Tuturor celor mai mult sau mai putin sceptici, celor care au uitat ca sunt romani si au pierdut cea mai mica farama de patriotism le readucem aminte ca cea mai mare si nobila misiune de pe pamant este aceea de slujire a omului, iar cea de-a doua misiune, la fel de mareata, este aceea de slujire a patriei si a neamului, sub arme. Exista ceva in tara aceasta pe care nici-o gafa politica si nici-o tragedie istorica nu o va putea suprima. Exista forta jertfei depline pentru semeni, neam si tara, exista acel izvor de putere si fara putinta de secat. Exista un singur nume pe care trebuie sa-l cunoasca orice roman, in orice loc s-ar afla, exista un nume pe care trebuie sa-l slavim in fiecare zi, exista un nume pe care trebuie sa-l rostim tot timpul cu vreme si fara vreme: acesta este EROUL.
In veci, sa fiti slaviti, eroi ai neamului romanesc!
Doamne, ajuta!
Stefan Popa
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.