Patericului nu-i poţi pune copertă de sfârşit. Paginile sale sunt deschise permanent, şi orice ediţie îşi aşteaptă e alta, iară şi iară adăugită, pe măsură ce, din generaţie în generaţie, se aleg - ori sunt aleşi - vase noi ale Duhului. Cum „Duhul suflă unde voieşte” (loan 3, 8), imprevizibilul apariţiei unor noi file este în măsură să confirme vivacitatea lucrării Lui tainice din Biserică, până la sfârşitul veacurilor.

Aşa este şi cartea pe care o ţineţi in mână. Ea adună în paginile ei mărturii. Mărturii despre părintele Proclu, despre cum l-au cunoscut cei care au acceptat invitaţia Mănăstirii Sihăstria Putnei - locul pe care şi l-a ales părintele pentru odihna trupului său în aşteptarea învierii - pentru a marca împlinirea unui an de la naşterea sa întru împărăţie.

Monahi sau monahii, preoţi de mir, din ţară sau cu ascultări rânduite în mijlocul românilor din diaspora, credincioşi care i-au fost aproape, toţi vorbesc despre experienţele lor în întâlnirile cu părintele Proclu, redau cuvintele care li s-au întipărit în inimă şi, mai ales, povestesc despre emoţia bucuroasă a întâlnirii.

Aşa s-a născut şi Patericul: un trate vine la un părinte şi îi pune o întrebare; părintele răspunde, fratele consemnează răspunsul, iar evoluţia scumpă la cuvinte a compilărilor ulterioare face să se renunţe uneori şi la întrebare, ca să rămână doar răspunsul: „Zis-a avva...” Dar niciodată avva nu zis-a ceva decât Ia solicitarea altcuiva. El nu are nimic de spus de la sine, prezenţa lui o consideră inoportună la vreo tribună de convertire în masă, ori chiar intr-un amvon catedral. Avva este provocat, este stingherit de alţii, spusa lui nici mi-i spusă totdeauna. „Imi este de ajuns să te văd” nu-i numai pentru avva. Antonie cel Mare. Nici părintele Proclu nu s-a gândit să-şi expună cunostinţele şi experienţele de viaţă aşa, de la sine. Unui gând rătăcitor şi unui suflet amarat nu-i putea, însă, rămâne indiferent.

Un cuvânt, o o îmbrăţişare curată şi tăcută erau răspunsul celui care a înţeles că, şi retras fiind, iubirea de aproapele este semnul marii iubiri de Dumnezeu. Desigur, s-ar fi putut opta dintru început pentru o variantă finală, esenţializată, concentrată, de structură patericală. Am fi avut atunci mult mai puţine pagini, cu începuturi ca acestea: „Zis-a avva Proclu...” sau „A venit cineva la avva Proclu şi l-a întrebat...” ori „A mai zis, iarăşi...” Editorii au lăsat aceasta pentru o etapă ulterioară, şi bine au făcut! Cât timp memoria părintelui este încă proaspătă, este păcat a lăsa deoparte revărsarea de povestiri ale întâlnirilor, cu amănuntele care le fac vii, le aduc mai aproape şi ni-l aduc mai aproape pe părintele. Dacă, odată, citeam „Coliba unchiului Tom”, astăzi suntem invitaţi la „Coliba părintelui Proclu”: spaţiu al destinderii sufletului, prea încărunţit de grijile omenescului din om. Aici, un nou veac îşi deschide zorile; e cel în care a păşit, acum un an, părintele Proclu.

Cei care se aşteaptă la cine ştie ce descoperiri abisale de teologie s-ar putea să fie dezamăgiţi. Teologia părintelui Proclu este din tagma unui Sfânt Siluan, Porfirie, Paisie - cel din Athos ori al nostru, de la Sihla. Simplitatea este firul care leagă toate mărturiile acestei cărţi, pentru că în simplitatea atât de curâţitoare de minte şi de suflet a trăit şi părintele Proclu. Nu ar fi rău a i se face o vizită, a fi cercetat şi acum, inclusiv de cei meşteri intr-ale teologiei de şcoală. Ar găsi aici o teologie ca mod de viaţă, ca firesc al minutului după minut. Văzduhul primăvăratec al cuvântului şi duhului părintelui s-ar putea să surprindă nebânuit şi, mai mult, să spulbere nu puţine din îndoieli, nelinişti, contradicţii: viaţa Duhului în viaţa trupului da, este cu putinţă, şi da, pe Dumnezeu îl poţi întrevedea cum grăieşte negrăit.

Dacă l-am întreba acum pe părintele Proclu ce sfat ne-ar da în privinţa acestei cărţi, cu siguranţă nu s-ar simţi tare bine. „O carte despre mine? Ce poată ea să spună?" Dar „uite cum îi...”, „am să-ţi spun ceava...”, „am obsarvat .” Şi aşa, învăluindu-ne, dar neameţindu-ne, părintele nu ne-ar fi oprit în cursul ei firesc de editare şi răspândire, nu de alta, dar să nu ne mâhnească...

Această antologie de mărturisiri a apărut pentru că ne este drag părintele Proclu. Şi pentru că ne este dor de părintele Proclu. Ea a purces din mâinile participanţilor la redactarea ei - intervievaţi, cei care au transcris mărturiile înregistrate, corectori, editori, şi alţii şi alţii - ca o acută nevoie de recunoştinţă. Cine a stat lângă părintele şi, în plus, i-a cunoscut prezenţa binefăcătoare şi după ce a plecat de lângă el, nu putea să nu dea mărturie despre acestea. Le mulţumim tuturor! Aşa cum mulţumim, cu prisosinţă, deschiderii binevoitoare a înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen, a cărui binecuvântare a însufleţit lucrarea.

Odată trimisă în lume, cartea îşi va face lucrarea ei. Ce va trezi ea in cei care o citesc? Vom aştepta cu drag să ne împărtăşiţi. Filele de pateric pentru părintele Proclu sunt deschise: coperta de final a acestei cărţi socotiţi că încă nu este aşezată.

+ Damaschim Dorneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

Prefata cartii "File de pateric. Parintele Proclu", Editura Manastirea Sihastria Putnei

Cumpara cartea "File de pateric. Parintele Proclu"

 

• Parintele Proclu Nicau
  Publicat in : Parinti
• Interviu cu parintele Proclu de la Mitocul Neamt
  Publicat in : Interviuri
• Lupta pentru smerenie si pocainta
  Publicat in : Religie
• Cand vedem pe cineva ca ar spori, cautam pe toate caile sa-l daramam
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti