Să nu uităm că Mântuitorul Iisus este „Calea, Adevărul și Viața”, și nimeni nu vine la Dumnezeu Tatăl decât prin Hristos (Ioan 14, 6).
Numai Cuvântul Dumnezeiesc poate să schimbe oricând inimile noastre, indiferent de circumstanțe, bineînțeles dacă vrem și noi să ne deschidem sufletele: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).
Doar așa vom conștientiza cât de adânc purtăm în noi „cultul eului”, chiar și atunci când credem că ne raportăm „corect” față de Dumnezeu și față de aproapele.
Atunci când sunteți interpelați de un om cu „aer de superioritate”, dacă contextul este favorabil, adică nu unul „tensionat”, rugați-l să justifice propriile păreri, să le susțină prin argumente clare, nu din auzite ori din mass-media!
E ceea ce ne îndeamnă Sfânta Scriptură, să dăm mărturie despre propria credință prin modul în care trăim, adică prin cugetele, gândurile, vorbele și faptele noastre.
Asta înseamnă să avem în primul rând cultura Duhului, adică să fim capabili să argumentăm cu întreaga ființă credința noastră în Mântuitorul Iisus: „... să fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră” (I Petru 3, 15).
Credința și cultura nu se exclud, dimpotrivă ele se „potențează” reciproc. Un om poate să fie credincios și fără să aibă multă școală. De asemenea, un om poate să fie cult și să nu creadă în Dumnezeu.
Dar poți să fii în același timp și credincios și cult, iar acest lucru oferă posibilitatea de a-L mărturisi pe Hristos într-o lume tot mai complicată, marcată de pluridisciplinaritate.
Cu atât mai bine, din moment ce valorile culturii nu numai că nu împiedică sporirea duhovnicească, ci chiar îi sunt un bun sprijin.
Bineînțeles că nu orice fel de „cultură”. Părintele Rafail Noica vorbea despre „cultura Duhului”, iar Părintele Andrei Scrima despre „cultura spirituală”, acea cultură care se naște și crește odată cu „întrebările eliberatoare ale credinței” și care este „inseparabilă de conștiința în trezire”.
Poate să pară un pic mai complicat, ca înțelegere, dar vine Părintele Arsenie Papacioc și ne lămurește: „Oricine ai fi, orice diplome ai ţine în buzunarele tale sau în capul tău, dacă inima ta nu este cinstită, nu acumulezi şi nici libertate nu ai”.
Sfânta Scriptură face referire și la acei oameni care nu ar da un cap de ață din „ale lor” și nu ar renunța „nici morți” la avantajele dobândite.
Și când te gândești că multe dintre aceste „avantaje” au fost obținute prin mijloace oneroase ori în baza unor legi abuzive și sfidătoare la adresa „aproapelui”, pe care mulți îl iubesc într-un mod „declarativ”, în mod special atunci când au nevoie de el.
Face-ți experiența aceasta: când vă vin prieteni în vizită, primiții ca de obicei, cu sufletele deschise, plini de dragoste, dar omiteți intenționat să îi serviți, eventual doar cu ceva frugal.
Așa veți cunoaște cine sunt acei prieteni „de masă”, care nu vin de dorul și de dragul dvs., ci doar ca să mănânce și să bea.
Doar în Hristos Dumnezeu putem îmbrățișa cu aceeași căldură a inimii întreaga lume. Altfel „iubim” așa cum ne „dictează” egoismul, plăcerile trupești și interesele materiale.
Iubirea adevărată nu face diferențe și nu alege. Dacă nu ar fi așa, atunci Dumnezeu ne-ar mântui după criteriile noastre omenești...
Haideți s-o spunem franc, fără ocolișuri, să nu ne mai amăgim prin rostiri de genul: „Totul va fi bine!”.
Din cauza păcatelor și a patimilor, oamenii devin din ce în ce mai mult asemenea „dobitoacelor” care „rag”, doar ca să-și facă auzită propria voce, fără niciun raționament sau logică.
Ne mângâiem cu cuvintele Sfintei Scripturi, care spune că vom suferi și noi din pricina Fiului Omului, când „oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău...” (Luca 6, 22).
Însă uitam, mai mereu, „reversul” suferinței: din cauza păcatelor noastre este hulit Numele lui Dumnezeu pe pământ, iar Mântuitorul Iisus este „răstignit” din nou, de milioane de ori în fiecare clipă, precum este scris:
„Deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu cel care propovăduieşti: Să nu furi - şi tu furi? Tu, cel care zici: Să nu săvârşeşti adulter, săvârşeşti adulter? Tu, cel care urăşti idolii, furi cele sfinte? Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea legii? Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri...” (Romani 2, 21-24).
Pentru cei care sunt preocupați de psihologia abisală, Avva Ilie le spune că sunt trei categorii de oameni: cu mintea doar la păcate, ori la alți oameni, ori numai la Hristos.
Asta arată că oamenii sunt ori trupești, ori spirituali, ori duhovnicești, fără să existe o „linie de demarcație” absolută între aceste „tipologii”.
Adică suntem pe Calea mântuirii cât timp urcăm treaptă cu treaptă, nu pe căi ocolite sau încercând să ajungem cât mai repede „sus”.
Tocmai de aceea ar trebui să nu ne mai împăunăm cu „meritele” personale, ci să auzim cu inima și să acceptăm cu conștiința cuvântul Părinților bisericești, care au avut buna îndrăzneală să ne spună că într-o parohie cu câteva sute de credincioși, cu greu mai găsești doi sau trei oameni duhovnicești.
Suntem mântuiți prin necazuri și suferințe, prin pocăință cu lacrimi: „...iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui” (Matei 10, 22).
Toți vom trece la Domnul, mai devreme sau mai târziu: în mod sigur „goi” de lucrurile materiale și de onorurile lumești și, în cel mai fericit caz, „plini” de Mântuitorul Iisus, pe care L-am „agonisit” în inimi și cu care ne-am „îmbogățit” aici pe pământ, pregătiți fiind pentru a trăi în Lumina Vieții Veșnice.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Viata duhovniceasca
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Viata duhovniceasca si familia
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.