1. Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, îndrăznind şi zicând că Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, şi având slavă şi mărire nepovestită, chip nouă s-a făcut (cf.Filipeni 2, 6), ca să urmăm urmelor Lui. Şi mult şi peste măsură S-a smerit pe Sine pentru noi, când a luat El chipul robului, şi a sărăcit, şi n-a băgat seamă de ruşine, şi ocări multe şi urâte a suferit, precum s-a scris: „Ca o oaie spre junghiere S-a adus, şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde pe el, aşa nu şi-a deschis gura Sa. întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat" (Isaia 53, 7-8). Şi moarte cu multe ocări a suferit pentru noi. Deci şi noi, pentru porunca Lui şi pentru păcatele noastre, să suferim cu dragoste, dacă cineva, pe dreptate sau pe nedreptate, ne va ocărî sau ne va cleveti şi, se cade a zice, până şi la moarte să ne aducem. Ca o oaie spre junghiere şi ca un dobitoc necuvântător să ne facem, nicidecum grăind împotrivă. Dar mai vârtos, de poţi, roagă-te, iar de nu, măcar taci cu smerenie.

2. Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, fie că şezi, fie că stai drept, sau altceva faci, să ai multă frică înaintea lui Dumnezeu. Nu te înălţa înaintea altora, nici cu mândrie să te arăţi, ci petrece totdeauna cu blândeţe şi vedere duhovnicească. Nu te mânia, nu te necăji sau tulbura, ştiind că Dumnezeu priveşte la fiecare mişcare a ta.

Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, având în cuget ceea ce s-a scris: „Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Slugi netrebnice suntem, pentru că
am făcut ceea ce eram datori să facem" (Luca 17,10). Orice lucrare faci după Dumnezeu, nu o săvârşi socotind că ţi se cuvine şi plată, ci cu toată smerenia, ca un adevărat rob netrebnic, care datorează mult şi dă puţin (cf. Matei 18, 24-25).

Ia aminte că prin negrijă îţi sporeşti păcatele pe zi ce trece, după cum este scris: „Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu face, păcat are (lacov 4, 17)". Iar mai presus de toate, nu împlineşti poruncile lui Dumnezeu. Lucrează fără încetare cu ochii minţii. Aşijderea suspină şi petrece cu întristare cât se poate de mult. Roagă-te lui Dumnezeu, pentru mulţimea păcatelor tale, ca să te ierte pentru marea Lui milostivire, iubire de oameni şi milă.

Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, pentru ca în fiecare gând, cuvânt sau faptă pe care le vei avea în socotinţă, să nu cauţi odihnă [trupească, n.ed.], iar dacă este după socotinţa lui Dumnezeu, să le aduci la împlinire; iar dacă va fi nevoie de osteneală mare, îndură, căci „porunca Lui este viaţa veşnică" (Ioan 12, 50).

Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, crezând că mare câştig şi mântuire sufletului tău sunt ocările şi necinstirile cele ce se fac pentru Domnul, şi le suferă pe acestea bucuros şi fără tulburare, socotind şi zicând că „vrednic sunt ca şi mai multe a pătimi pentru păcatele mele, ca măcar puţin să mă învrednicesc a pătimi ceva pentru Dumnezeu şi a suferi. Şi aşa, poate prin multele mele necazuri şi necinste, măcar într-o clipeală oarecare să mă fac următor patimilor Dumnezeului meu" (cf. Efeseni 5,1; I Petru 4,13). Şi ori de câte ori îţi vei aduce aminte de cei ce te-au necăjit pe tine, ca de cei ce ţi-au pricinuit ţie mari câştiguri, roagă-te pentru dânşii din suflet cu adevăr, necârtind asupra lor nicidecum.

3. Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, ca precum de o moarte mare şi pierzare a sufletului tău, şi muncă veşnică, aşa să te scârbeşti şi să urăşti desăvârşit toată iubirea de începătorie şi iubirea de slavă, şi a voi măriri sau cinstiri, sau laude de la oameni, şi a te socoti pe sineţi că eşti ceva, sau că ai îndreptat faptă bună, sau că eşti mai bun decât cineva. Şi toată pofta cea urâtă şi dulceaţa trupului, până la cea mai mică, să nu o bagi de seamă, nici a lua aminte la vreun om, nefiind trebuinţă, sau a te atinge de alt trup, sau a mânca puţin, sau prea puţin când nu este vremea, ca aşa păzindu-te şi întărindu-te întru cele mici, în cele grele să nu cazi, nici nebăgând seamă de cele mici, puţin câte puţin să cazi.

4. Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, ca să te ai pe tine mai păcătos şi mai la urmă (cf. Marcu 9, 35) decât tot creştinul, [iar aceasta] din tot sufletul şi în adevăr. Şi totdeauna a avea sufletul plângând şi smerindu-se, şi tânguindu-se, şi ca nevrednic fiind, şi mojic. Totdeauna taci şi nicidecum nu grăi, dacă nu este trebuinţă.

5. Ia aminte de sineţi, ca totdeauna să-ţi aduci aminte şi înaintea ochilor să ai focul cel veşnic (cf. Matei 18, 89) şi muncile cele veşnice, şi pe cei ce se judecă acolo şi pătimesc durerea, şi ca unul dintre cei de acolo socoteşte pe sineţi, mai vârtos decât dintre cei vii. Iar pentru că acum este vremea pocăinţei, să te îndeletniceşti neîncetat cu plânsul, pentru a te izbăvi de acele şi mai înfricoşate munci, de multa mâhnire şi ruşine. Căutând voia lui Dumnezeu, împlineşte-o cu necăjirea şi osteneala trupului şi a sufletului, din pricina păcatelor tale. Indeletniceşte-te cu lucrul mâinilor, cu postul şi multe alte osteneli, pentru a te face cu adevărat ultimul dintre toţi şi robul tuturor (cf. Marcu 10,44). Pomeneşte în cugetul tău, în vremea citirii Scripturilor, plângerea cea nesfârşită şi scrâşnirea dinţilor (cf. Matei 8, 12). In vremea liniştirii, suspină şi fă rugăciune fierbinte, pentru ca dracii să nu afle prilej să strecoare în inima ta gânduri spurcate (cf. Matei 13, 39).

6. Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, ştiind că Domnul nostru a murit pentru noi şi a înviat, şi cu sângele Său ne-a răscumpărat pe noi, ca şi tu să nu mai viezi ţie, ci Domnului, Care pentru noi a murit şi S-a sculat (cf. II Corinteni 15,15), îndrăznind şi crezând că înaintea Lui eşti totdeauna şi El cercetează inima ta.

7. Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, ca totdeauna să fii gata a asculta de voia lui Dumnezeu, ori spre moarte, ori spre viaţă, sau spre orice fel de necaz, cu multă bucurie şi credinţă, şi totdeauna [să fii gata] a aştepta moarte şi înfricoşate ispite venindu-ţi ţie, şi necazuri, şi munci, şi moarte înfricoşată.

8. Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, şi orice vei vrea a grăi sau a face, sau a găzdui la cineva, sau a mânca, sau a bea, sau a te culca, sau orice fel de lucru vei vrea a face, să cerci mai întâi de este după Dumnezeu şi să mărturiseşti pricina lucrului, şi apoi fă ceea ce se cade înaintea lui Dumnezeu. Şi aşa, întru toate lucrurile şi cuvintele tale, mărturiseşte lui Dumnezeu, ca multă dragoste şi îndrăzneală să ai către Dânsul.

Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, ca în toate să petreci ca un rob care, cu frică şi cutremur (cf. Filipeni 2,12) şi multă smerenie, e aproape de Domnul său şi-L urmează, fără a voi să se depărteze şi gata întotdeauna să asculte de voia Lui (cf Psalmii 123, 2; Matei 2, 9). Aşijderea petrece în cuviinţă, pentru ca, fie că şezi, fie că stai drept, singur sau cu alţii, neîncetat să fii astfel [ca un rob, n.ed.], când te înfăţişezi, cu frică şi cutremur, înaintea lui Dumnezeu. Ia aminte ca mintea ta să fie curăţită de gânduri viclene şi de toată mustrarea, să ai multă smerenie şi taci cu desăvârşire, ca unul care ştii că Dumnezeu priveşte la tine. Cu nici un chip să nu iei slobozenie a ridica faţa, din pricina păcatelor tale.

9. Ia aminte de sine cu de-amănuntul, ca, de te va necăji pe tine cineva ori în ce fel de lucru şi se va face întru tine întristare sau mânie, să taci, să nu grăieşti ceva afară de
cuviinţă (cf. Efeseni 5, 4), până ce nu mai întâi prin rugăciune se va mângâia inima ta, şi aşa de aici roagă pe fratele. Şi de se va face ţie trebuinţă a mustra pe fratele şi te vezi pe sineţi fiind întru iuţime şi nestatornicie, nicidecum nimic să grăieşti lui, ca nu mai mult să te tulburi, ci, când vei vedea şi pe sineţi şi pe acela întru statornicie şi blândeţe, atunci grăieşte, nu ca mustrând, ci aducându-i aminte, cu toată smerita cugetare. Intotdeauna înfrânează-te de la orice grăire atunci când eşti mânios, încredinţându-te cu tărie că eşti sub ochii lui Dumnezeu, Care cercetează inima ta. Intăreşte-te cu multa luare-aminte, ca şi cum ai vedea totdeauna slava şi negrăita Lui măreţie, ştiind că, prin asemănare, eşti numai praf şi cenuşă, putrejune şi viermi (cf. Psalmii 21,6).

10. Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, aşteptând, căci vine ţie ispită în fiecare zi, ori spre moarte, ori spre necazuri şi nevoi mari, şi suferă cu bucurie şi fără tulburare, că
prin multe necazuri se cade nouă a intra întru împărăţia Cerurilor (cf. Fapte 14, 22).

11. Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, că orice lucru ţi se va întâmpla ţie, ori în faptă, ori în cuvânt, ori în cuget, nicidecum să nu cauţi voia ta, nici odihna ta, ci voia lui Dumnezeu să o cerci cu de-amănuntul, şi desăvârşit aceasta să o faci, de se şi pare a avea osteneală. Căci, cu adevărat, pentru împărăţia Cerurilor eşti dator a răbda şi a lucra, crezând din toată inima ta că aceasta foloseşte mai presus decât toată înţelepciunea omenească, căci „porunca lui Dumnezeu viaţă veşnică este" (loan 12, 50) şi „cei ce-L caută pe Dânsul, nu se vor lipsi de tot binele" (Psalmii 33,10).

12. Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, înaintea lui Dumnezeu fiind totdeauna, ca de la nimeni nimic să nădăjduieşti, fără numai de la Dânsul singur, cu credinţă. Şi de-ţi
trebuie ceva, roagă-te lui Dumnezeu a se face ţie trebuinţa după voia Lui, şi în cele ce te afli mulţumeşte lui Dumnezeu totdeauna, fiindcă El ţi-a dat ţie. Şi dacă cu totul te vei lipsi de ceva, să nu nădăjduieşti spre om, nici să te întristezi, nici să cârteşti asupra cuiva, ci suferă cu bucurie şi fără tulburare, socotind cum că „vrednic sunt de multe necazuri pentru păcatele mele, însă de va vrea Dumnezeu, poate a mă milui". Şi aşa cugetând, El toată trebuinţa ta o va împlini.

Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, punând multă osteneală, ca să cerci a afla orice pricină de a te smeri în fiecare gând, cuvânt şi faptă. Socoteşte-te ca un gunoi, petrecând cu multă prihănire de sine, ca cel ce eşti cel mai de jos, ca praful şi cenuşa (cf Sirah 17, 27). Priveşte-te ca pe ultimul păcătos şi cel mai din urmă dintre toţi creştinii (cf Marcu 9,35), zicând întru sineţi: „faţă de tot creştinul, eu sunt doar praf şi cenuşă". Toată dreptatea mea este ca o cârpă lepădată de femeie în vremea sa din lună (cf îsaia 64, 6), iar dacă nu primesc milă prin mare milostivirea şi harul lui Dumnezeu, sunt vrednic de munca veşnică. „Dacă Dumnezeu voieşte să intre la judecată cu mine" (Iov 9, 3), nu voi putea îndura, pentru că sunt plin de necinste. Astfel, ţine aşadar sufletul tău în suspinuri şi aşteaptă moartea în fiecare zi. Roagă-te lui Dumnezeu fără încetare şi cu fierbinţeală, să îndrepteze sufletul tău prin mare mila Sa. Astfel El se va milostivi de tine spre a te încredinţa că biruieşti printr-o astfel de întristare. Nu te veseli, nu râde niciodată, ci întotdeauna „râsul întoarcă-se în plâns şi bucuria în întristare" (Iacov 4, 9). Păşeşte totdeauna cu gârbovire, căci sufletul a avut destul batjocură (cf. Psalmii 37, 6). Acestea toate vor fi de mare folos sufletului tău şi te vor călăuzi la mântuire.

13. Ia aminte de sineti cu de-amănuntul, nicidecum să nu primeşti a lua, fără numai de te vei adeveri că Dumnezeu ţi-a trimis ţie aceste roduri drepte, şi cu toată pacea primeşte-le pe acestea. Iar câte vezi [că ţi se dau] din nedreptate sau sfadă, sau din vicleşug, sau din făţărie, aruncă-le şi leapădă unele ca acestea, socotind că „mai bun e puţinul cu frica Domnului, decât multe roduri cu nedreptate (cf. Pilde 15,16).

14. Ia aminte de sineţi cu de-a măruntul şi te sileşte a deprinde tăcerea, ca să-ţi dea ţie Dumnezeu putere a te nevoi şi a te iscusi, iar de se va face ţie trebuinţă ca să grăieşti şi vei cerca mai întâi întru sineti - că este trebuinţă binecuvântată şi după Dumnezeu este a grăi, decât a tăcea - atunci deschide gura ta de aici cu frica lui Dumnezeu şi cu cutremur, având faţa în jos şi cuvântul cinstitor şi supus. Şi dacă vei vorbi cu cineva, puţin să grăieşti, pentru dragoste, şi degrabă să taci, şi dacă vei fi întrebat ceva, mai vârtos să asculţi dacă e de nevoie, şi nimic mai mult să nu grăieşti.

15. Ia aminte de sineţi cu de-amănuntul, ca precum te înfrânezi de curvie, aşa să te înfrânezi şi de pofta ochilor (cf. I loan 2, 16), şi de auzire, şi de gură, şi de pipăire, ca
ochii tăi totdeauna să-i ai luând aminte de sine şi de lucrul mâinilor tale, şi să nu iei aminte la vreun om, fără numai de vezi că este pricină binecuvântată. Iar spre muiere sau spre bărbat, nicidecum să nu iei aminte fără de nevoie. Auzirile tale nu le îngădui să asculte asupra cuiva, nici vorbe nefolositoare, şi gura ta să tacă, şi cu totul să nu grăiască, nefiind nevoie.

Dacă citeşti acestea, iubite, fă tot ce poţi după puterea ta, spre a le lucra pe ele, ca Dumnezeu să te păzească în vremea ispitei. Amin.

Avva Isaia Pustnicul

Fragment din cartea "Porunci celor care s-au lepadat de lume", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Porunci celor care s-au lepadat de lume"

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: