„Infrânarea [enkrateia] este frâu al pântecelui, bici al nesăturării, balanţă a moderaţiei, botniţă a lăcomiei, renunţare la odihnă, înrolare în asprime, îmblânzire a gândurilor, ochi al privegherii, izbăvire de aprindere, pedagog al trupului, turn al ostenelilor, zid al purtărilor, reţinere a obiceiurilor, reprimare a patimilor, omorâre a mădularelor, reînviere a sufletelor, imitare a învierii, conduită a sfinţirii”1.

înfrânarea [enkrateia] este frâu al pântecului...

Pentru orice creştin dreptmăritor, mâncarea reprezintă un mijloc de hrănire a trupului şi un motiv de mulţumire în faţa lui Dumnezeu pentru cele primite. Nu spunem în fiecare zi când rostim rugăciunea Tatăl nostru: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”? Desigur, fragmentul citat se poate referi şi la Pâinea cea cerească, la Sfânta Euharistie pe care o primim după ce ne pregătim corespunzător, dar se referă foarte exact şi la hrana noastră cotidiană, pentru că şi pe aceasta din urmă o primim tot de la Dumnezeu. De aceea, creştinii îşi înfrânează pântecele, nu înfometându-l, ci păstrând măsura cuvenită. Este bine să te ridici de la masă fără a te simţi îngreunat, dar şi fără a te simţi flămând, pentru că dreapta socoteală este mai bună şi decât postul fără rânduială. De aceea, frâul pus pântecelui, de care vorbeşte Awa Evagrie, este un instrument de echilibru, pentru ca lăcomia să nu ne subjuge, dar nici sănătatea să ni se strice din cauza unei asceze excesive.

...bici al nesăturării...

Atunci când lăcomia pântecelui ne atacă într-un mod repetat, propria conştiinţă creează echilibrul necesar pentru ca trupul nostru să nu sufere. De aceea, ea „biciuieşte” gândurile care îndeamnă la săturarea peste măsură, alungându-le cu grijă şi restabilind sănătatea sufletească şi trupească. Glasul conştiinţei este cel care stă la baza înfrânării şi noi trebuie să fim pregătiţi să-l ascultăm, pentru că prin acesta ne glăsuieşte însuşi Dumnezeu. In caz contrar, vom auzi şi noi cuvintele amare spuse de Domnul poporului Israel cel necredincios: „dar ei n-au ascultat glasul Meu şi nu şi-au plecat urechea lor, ci au trăit după pofta şi îndărătnicia inimii lor rele şi s-au întors cu spatele către Mine, iar nu cu faţa (Ieremia 7, 24).

...balanţă a moderaţiei...

In general, existenţa echilibrată este privită cu suspiciune, deoarece înseamnă să adopţi un comportament diferit de cei din jur. Atunci când colegii de muncă sau alţi membri ai familiei suferă de patima lăcomiei, nu te poţi aştepta ca aceştia să înţeleagă ce înseamnă de fapt să fii moderat în alimentaţia ta. In romanul său intitulat Memoriile lui Hadrian, scriitoarea Marguerite Yourcenar evidenţia la un moment dat capacitatea împăratului Hadrian de a-şi ascunde sobrietatea alimentară: „Cu multă greutate, graţie câtorva fructe uscate şi conţinutului îndelung degustat al unei cupe, am putut uneori ascunde invitaţilor că mâncărurile sofisticate realizate de şefii mei bucătari erau destinate mai degrabă lor decât mie sau că propria-mi curiozitate pentru aceste feluri sfârşea înainte celei a lor”2. Cu toate acestea,  să nu evităm orice invitaţie la masă din partea  rudelor sau a prietenilor din pretexte demne de o rigurozitate ascetică greşit înţeleasă. Acest fapt nu ne va împinge nici să renunţăm la post  oricând şi oricum, dar nici să facem „paradă de ascetism” cu moderaţia noastră alimentară.

...botnită a lăcomiei...

Un om fiind întrebat cât mănâncă un câine uriaş pe care îl avea în ogradă, a răspuns: „Cât îi dai!”. La fel stau lucrurile şi cu patima lăcomiei, deoarece fiecare dintre noi putem micşora nevoia pe care trupul nostru o resimte, prin decizia de a pune „botniţă” gândurilor pătimaşe, care ne îndeamnă la cele necuvenite. In aceste condiţii, este bine să medităm pe îndelete la ceea ce ne este necesar pentru hrana zilnică şi cum putem evita debuşeurile în care mâncăm fără limită - în special situaţiile de stres, depresie severă sau anxietate. Să nu uităm că este bine să avem o existenţă echilibrată în toate. Totodată, în cazul unui regim alimentar ceva mai sever sau în cazul în care urmăm o dietă, să evitam sa devenim excesiv de scrupuloşi în ceea ce priveşte calitatea mâncării noastre. Adesea, oamenii care îşi propun să mănânce „sănătos” rad în extrema cealaltă, ajungând să treacă la im rafinament excesiv, născut tot din iubirea dr sine şi care nu îi scuteşte de lăcomia pântecelui, ci doar de varianta grosieră a acesteia. De aceea, cu atenţie, grijă şi concentrare, este bine să respectăm orice regim impus de medic, dar, in egală măsură, să ne ferim de variantele mai subtile ale lăcomiei pântecelui. Chiar şi câinii iniei au nevoie uneori de botniţă...

...renunţare la odihnă...

După o masă copioasă urmează de obicei un somn la fel de intens. Organismul cere odihnă după ce a fost încărcat până la refuz cu o serie de mâncăruri greu de digerat. Pentru creştinul care alege însă să pună frâu lăcomiei pântecelui, această odihnă nesănătoasă nu reprezintă niciodată o problemă. Lentoarea aferentă, incapacitatea de concentrare, dificultăţile de a-ţi păstra mintea trează survin întotdeauna când măsura hranei a fost depăşită serios. A vrea însă să renunţi la odihnă nu este un lucru uşor în lumea sedentară în zilele noastre. Din contră, această falsă odihnă, născută din exces alimentar şi lipsă de mişcare, devine din în ce mai acaparatoare, restrângând foarte mult aria de acţiune a omului şi determinându-l să aleagă o existenţă plină de comoditate. Pasul următor constă într-o lipsă de asumare a responsabilităţii chiar şi pentru lucrurile mărunte, iar în cele din urmă, omul devine o fiinţă flască, lipsită de sentimente, robotizată şi limitată exclusiv la plăcerile trupeşti. De aceea, creştinii sunt persoane „active”. Activitatea lor constă în post şi metanii, în faptele milei sufleteşti şi trupeşti, în participarea la slujbele bisericeşti şi rugăciunea neîncetată. Toate acestea caracterizează de fapt un om „viu”, care nu s-a predat în faţa patimilor trupeşti şi care ştie să îşi controleze foarte bine trupul, hrănindu-l, odihnindu-l şi având grijă de acesta cu măsura cuvenită, pentru a nu-l face stăpân peste puterile sufletului.

...înrolare în asprime...

Dacă doreşti să fii înfrânat, trebuie să rămâi disciplinat şi să nu te abaţi de la ceea ce ai decis să faci. In armată, ordinele nu sunt discutate, ci executate. La fel şi trupul trebuie să înveţe să suporte o viaţă ceva mai aspră - o viaţă a postului şi a unui regim special acolo unde sănătatea a fost afectată de lăcomia pantecelui. De aceea, este important să te „înrolezi” în această asprime a înfrânării. La început, dulceaţa lăcomiei pantecelui te va împiedica să faci vreun pas în această direcţie, dar consecvenţa ne ajută întotdeauna să răzbim dincolo de limitele pe care ni le impune trupul. Aşa cum înainte s-au făcut excese mari pentru a satisface poftele trupului, la lei acum se cuvine ca, într-un mod înţelept şi echilibrat, să începem să punem rânduială în lirănirea noastră. Asprimea nu constă atât de mult în post, cât în schimbarea modului de viaţă, pentru că fiecare om are comodităţile şi tabieturile lui de care se desparte foarte greu. Un obicei alimentar care îţi face rău se vindecă atât prin post, cât şi prin schimbarea modului de gândire. De exemplu, persoana va încerca să se debaraseze de anumite practici alimentare rele prin post, dar poate să revină la ele la încheierea actului ascetic considerându-le ca o răsplată pentru efortul depus. In ceea ce priveşte asprimea înfrânării, aceasta nu trebuie să fie una excesivă, deoarece, în conformitate cu cazurile descrise de Sfinţii Părinţi atât în Filocalie, cât şi în Patericul egiptean, postul peste măsură conduce în cele din urmă la lăcomia pântecelui.

...îmblânzire a gândurilor...

Când gândurile pun stăpânire pe mintea noastră, ajung să se comporte într-un mod sălbatic şi agasant, împiedicând limpezimea cugetării şi profunzimea planificării lucrurilor. Cel care este stăpânit de propriile gânduri ajunge în situaţia în care nu mai este capabil să se controleze nici din punct de vedere al mâniei, deoarece nu îşi poate înfrâna izbucnirile nervoase, nici din perspectiva poftei trupeşti, fiind incapabil să lupte împotriva lăcomiei pântecelui şi a desfrânării. De aceea, înfrânarea acţionează asemenea unui catalizator menit să supună gândurile pătimaşe şi să le alunge din mintea noastră. Orice înnoire sufletească începe de la gânduri şi orice faptă bună are la bază un cuget curat. Aşa funcţionează şi se dezvoltă viaţa duhovnicească a fiecărui creştin: prin gând, cuvânt şi faptă. O persoană înfrânată gândeşte, vorbeşte şi făptuieşte lucruri care se cuvin, pentru că ştie că orice pas greşit în aceste privinţe îi afectează viaţa spirituală. Omul înfrânat are gânduri blânde, şi respectă îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul” (Filipeni 4, 8).

...ochi al privegherii...

Cel care nu are cumpătare în ceea ce priveşte mesele este mai tot timpul somnoros şi ineficient. De aceea, este important să dobândim această înfrânare a pântecelui şi pentru a da un randament mai bun la locul de muncă. In lipsa ei pierdem controlul asupra propriei noastre fiinţe şi nu învăţăm cum trebuie să privegbem şi să fim treji dubovniceşte. Tot mai mulţi creştini se plâng că gândurile lor sunt împrăştiate permanent. Cum ar putea să le adune de vreme ce nu practică niciun fel de înfrânare şi aleg cu propria lor voie să se risipească în discuţii inutile, să privească imagini vătămătoare, să mănânce mult peste măsură şi să se gândească în majoritatea timpului la lucruri nefolositoare? Mintea macină ceea ce noi îi dăm. De aceea, şi acest „ochi al privegherii” poate fi ţinut deschis şi sănătos numai prin lucrarea celorlalte virtuţi. In caz contrar, adoarme în nepăsare. Mântuitorul ne avertizează în această privinţă spunându-ne: „Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi!” (Marcu 13, 33-37). Suntem datori să priveghem şi să ne rugăm aşteptând venirea Domnului nostru Iisus Hristos, dar nu putem să împlinim aceste porunci fără o minimă atenţie la înfrânarea patimilor noastre.

Preot Adrian Agachi

Fragment din cartea "Intre razboiul patimilor si pacea virtutilor", Editura Cuvantul Vietii

Cumpara cartea "Intre razboiul patimilor si pacea virtutilor"

Note:
1 EVAGRIE PONTICUL, „Cuvânt despre răutăţile opuse virtuţilor”, PP- 58'59
2 Marguerite YOURCENAR, Memoriile lui Hadrian, trad. de Mihai Gramatopol, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2015, p. 14.
 

• Infranarea in viata zilnica
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Infranarea
  Publicat in : Editoriale
• Infranarea
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: